Decizia civilă nr. 4710/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4710/R/2011
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T. G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 1265 din 24 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 noiembrie
2011, prin fax, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise la care a anexat petiția CEDO formulată cu privire la inaplicabilitatea H. nr. 5..
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă prin întâmpinarea formulată de reclamanta intimată.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 1265 din 24 iunie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârâta S. A. S.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâta SC A. S. S. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3854 E., reprezentând diferență diurnă, la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv (...), până la achitarea integrală a debitului, ce se va stabili la nivelul dobânzii de referință a B. diminuat cu 20%.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului pentru orele suplimentare și a sporului de noapte.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta M. A. a fost angajată a pârâtei S. A. S. în perioada (...)-(...) pe postul de agent turism.
În această perioadă, reclamanta a efectuat un număr de 215 zile de delegare în străinătate, respectiv 149 zile în Spania și 66 zile în Italia, așa cum așa cum rezultă din foile colective de prezență, aspect confirmat de lucrarea de expertiză efectuată în cauză.
Potrivit art. 45 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate beneficiază de diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituțiilor publice.
De asemenea, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, aplicabil în perioada 2006-2008, ce face obiectul prezentei cauze, în art. 40 lit. b), stipulează că salariații trimiși în delegație vor beneficia de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește conform legii și nu poate depăși nivelul deductibil fiscal stabilit prin legea anuală a bugetului de stat și reglementările privind impozitul pe profit.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți, punctul J6, în situația în care este trimis în delegare sau detașare, salariatul beneficiază de diurnă negociabilă, în limite legale.
T. a apreciat aplicabile în speță dispozițiile H. nr. 5., care prevăd un cuantum al diurnei de 35 E. pe zi.
Pentru cele 215 zile de delegare în străinătate, reclamanta este îndreptățită la plata unei diferențe de diurnă de 3.854 E., așa cum rezultă din concluziile lucrării de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Potrivit art. 118 alin. 1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, după caz.
Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare.
În lipsa solicitării scrise sau verbale, exprese sau implicite, a angajatorului, munca prestată de salariat din inițiativa sa peste programul normal de lucru nu are regimul juridic al orelor suplimentare și nu conferă salariatului dreptul la compensare sau plată.
Potrivit lucrării de expertiză efectuate în cauză, pentru activitatea desfășurată în întreaga perioadă, atât în agențiile din țară cât și din străinătate, reclamanta a beneficiat de salariul de încadrare integral, chiar și în situațiile în care nu a fost pontată 8 ore pe zi.
Conform pontajelor și statelor de plată, pentru zilele lucrate duminica reclamanta a primit timp liber în compensare, pentru zilele lucrate sâmbăta a beneficiat de tarif orar suplimentar de 75%, iar pentru zilele lucrate în sărbători legale a beneficiat de spor de 1..
Analizând înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor audiați, coroborate cu raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța a apreciat că reclamanta nu a dovedit prestarea unui număr mai mare de ore suplimentare, decât cele pentru care i-au fost acordate drepturile legale cuvenite.
Din evidențele pârâtei nu rezultă efectuarea de către reclamantă a unui număr de ore în regim de noapte, iar instanța a apreciat că prestarea și numărul exact al acestora nu a fost dovedit nici cu celelalte probe administrate în cauză.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC A. S. solicitândadmiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de acordare a diurnei conform HG nr. 5..
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța trebuia să interpreteze și să aplice unitar dispozițiile HG nr. 5., privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în sensul art. 1, art. 2 și art.16 din HG 5. privesc în modspecial misiunile cu caracter temporar și instituțiile față de care se acordă drepturile în condițiile reglementate de art.1, 5 și art. 7 din hotărâre.
Pentru ca HG 5. să fie aplicabilă trebuie îndeplinite două condiții: aceea a îndeplinirii uneia din misiunile cu caracter temporar limitativ prevăzute de art. 1, și aceste misiuni să fie îndeplinite de către personalul expres și limitativ specificat de art. 1 și 16 din HG nr. 5..
Personalul delegat care trebuie să facă parte din ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și alte instituții publice; misiunea cu caracter temporar să reprezinte vizite oficiale, tratative, consultări, participări la târguri și expoziții, documentare, schimb de experiență, cursuri și stagii de practică specializate sau perfecționare, participări la congrese, conferințe, primiri de titluri, grade profesionale, desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, control și îndrumare la misiuni diplomatice, executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, asigurarea protecției demnitarilor români pe timpul cât aceștia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de protecție și pază.
Consideră că HG nr. 5. este un act normativ ce nu are aplicabilitate în cazul societăților comerciale ce funcționează în baza Legii nr. 31/1990, opinie împărtășită și de instanțele de judecată din țară.
Recurenta a arătat că a admite acțiunea echivalează cu faptul că postul ocupat de agentul de turism la o societate este echivalentul postului de înalt demnitar, magistrat, funcționar public sau a administratorului societății. Admiterea acțiunii înseamnă o îmbogățire fără justă cauză deoarece patrimoniul reclamantului se mărește pe seama micșorării patrimoniului societății fără a exista un temei.
Intimata reclamantă M. A. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, asolicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile societății recurente vizează doar modul de soluționare al petitului din acțiunea principală vizând acordarea unor diferențe de diurnă, apreciindu-se că în mod greșit s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor din HG nr. 5. privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Curtea constată că temeiul de drept invocat de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile din Contractele colective de muncă încheiate la nivel național și la nivelul ramurii de transporturi, astfel că aceste prevederi se impun a fi avute în vedere la soluționarea litigiului.
Așadar, Curtea reține că în cuprinsul art. 45 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 nr. 2. în Monitorul O. din 29 ianuarie 2007 s-a stipulat faptul că: ";Salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate vor beneficia de următoarele drepturi: diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituțiile publice";.
În cuprinsul dispozițiilor art. 46 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pentru anii 2006-2007 nr. 357 publicat în Monitorul O. din 17 aprilie 2006, s-a menționat faptul că: „Salariații unităților, trimiși în delegație în țara și în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi: b) diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel degrupuri de unități sau de unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica în instituțiile publice";.
Prevederi cu conținut identic au fost inserate și în art. 47 lit. b din
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-
2010 nr. 722 publicat în Monitorul O. din 18 februarie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, și respectiv, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
Prin urmare, din moment ce dispozițiile contractelor colective de muncă fac trimitere la nivelul minim al diurnei stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, devin aplicabile prevederile cu caracter minimal din HG nr. 5., care stabilesc un nivel minim de 35 euro/zi pentru angajații trimiși în Franța, Italia sau Spania.
În speță, din actele depuse la dosar, și respectiv din raportul de expertiză contabilă efectuat în fața primei instanțe, reiese că în perioadă (...)-(...), intimata reclamantă în calitate de angajată a recurentei a fost trimisă în străinătate (Italia, Spania) pentru un număr de 215 zile, pentru care a beneficiat de o diurnă în cuantum mai mic decât cea calculată conform HG nr. 5..
Este real că HG nr. 5. a fost adoptat pentru a reglementa în principal drepturile și obligațiile personalului trimis în străinătate din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice, precum și altor instituții publice, personalului din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și că nu creează obligații direct în sarcina altor angajatori, însă în speță devin aplicabile din acest act normativ doar dispozițiile cu privire la cuantumul minim al diurnei ca urmare a coroborării cu dispozițiile obligatorii din Contractele colective mai sus amintite.
Art. 238 alin. 1 din Codul muncii prevede că: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, iar potrivit alin. 2 „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Prin urmare, chiar dacă la nivel de unitate a existat un contract colectiv de muncă, în cauză se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau de ramură în vigoare în perioada decembrie 2006 - decembrie 2007, întrucât acestea din urmă stabilesc drepturi în favoarea salariaților la un nivel superior contractului colectiv de muncă de la nivelul angajatorului.
Față de considerentele expuse anterior, se constată că prima instanță în mod corect a ținut cont de aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor privitoare la diurnă cuprinse în Contractele colective de muncă menționate, care fac trimitere doar la nivelul minim al diurnei din HG nr. 5., nu și la calitatea angajaților sau scopul deplasării.
Susținerea recurentei cu privire la faptul că prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, se constată a fi nefondată,deoarece micșorarea patrimoniului societății își găsește izvorul în dispozițiile contractelor colective de muncă mai sus indicate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei M. A. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. S. S. împotriva Sentinței civile nr. 1265 din 24 iunie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei M. A. suma de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
G.
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: H. D. M.
| ← Decizia civilă nr. 1669/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2460/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
