Decizia civilă nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 48/RC/2011
Ședința n 16 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile nr. 5. din 24 noiembrie 2010, pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...), privind și pe intimații J. C., G. C., R. S., B. V. M., M. D. I., N. M., H. M., S. L. LIA, F.
L. S., M. A. D., T. A. C., S. J. G., R. G., S. G., L. C. M., L. L. F., T. R. I., P. G. R., B. I. O., H. T., B. R. R., K. I. D., S. I. V., M. M., C. N. M., P. I. A., V. G., P. M., SUR C. L. D., D. R., Ș. V., S. M., I. D., S. V., D. I., P. V., M. ANA, TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. S., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție valoarea sectorială de referință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 martie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul Ministerul
Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită admiterea contestației în anulare formulată de Ministerul
Justiției, iar pe cale de consecință modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii recursului formulat în cauză de reclamanții J. C. și alții, ca netemeinic și nelegal, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.
De asemenea, se constată că prin motivele contestației în anulare contestatorul Ministerul Justiției a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.
C. constată prezenta contestație în anulare în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr. (...), contestatorul M. justiției a solicitat în contradictoriu cu intimații J. C., G. C., R. S., B. V. M., M. D. I., N. M., H. M., S. L. LIA, F. L. S., M. A. D., T. A. C., S. J. G., R. G., S. G., L. C. M., L. L. F., T. R. I., P. G. R., B. I. O., H. T., B. R. R., K. I. D., S. I. V., M. M., C. N. M., P. I. A., V. G., P. M., SUR C. L. D., D. R., Ș. V., S. M., I. D., S. V., D. I., P. V., M. ANA, TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ ȘI MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE anularea deciziei civile nr. 5. pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr. (...) cu consecința rejudecării recursului declarat în cauză.
În motivarea contestației s-a invocat cazul prevăzut de art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ. constând în omisiunea analizării primului motiv de recurs formulat de Ministerul Justiției referitor la acordarea unor drepturi neprevăzute de legislația în vigoare, care se încadrează în dispozițiile art.304. pct.4 C.proc.civ.
În acest sens s-au reluat criticile formulate prin recurs privind depășirea limitelor puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi salariale ca urmare a constatării discriminării reclamanților față de alte categorii profesionale și s-au reiterat considerentele deciziei nr.838/2009 a C. Constituționale.
Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
Examinând contestația în anulare, C. de A. o va respinge ca nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ.
„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când … instanța, respingând recursul …, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
În speță, prin decizia civilă nr.5086/R/2010 a C. de A. C., instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivului de recurs invocat de mai mulți recurenți, privitor la acordarea unor drepturi în raport de efectele deciziei nr.838/2008 a C. Constituționale, expunând considerentele pentru care s-a apreciat că nu au fost încălcate limitele puterii judecătorești.
În acest sens, s-a reținut că:
„În ceea ce privește celelalte susțineri ale recurenților, este adevărat că, prin D. 8. mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, decizia pe care o pronunță în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 C.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separației puterilor în stat, recunoscând lipsa de efect a hotărârii pronunțate de C. constituțională asupra hotărârii pronunțate de o instanță de judecată, această instituție neavând competența de a cenzura legalitatea unei hotărâri judecătorești.
În raport de cele mai sus reținute, criticile formulate de pârâții
Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției în legătură cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, apar a fi nefondate.
Nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești, anume, că ar fi adăugat la lege prin obligarea la plata unor sume ca urmare a neindexării salariilor reclamanților, C. constând că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4
C.proc.civ. „
Prin urmare, criticile contestatoarei sunt neîntemeiate având în vedere examinarea cauzei de către instanța de recurs sub toate aspectele invocate prin recursul declarat de Ministerul Justiției, ceea ce exclude incidența cazului prevăzut de art.318 alin.1 teza a II-a C.proc.civ.
Pentru considerentele expuse anterior, C. de A. va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva deciziei civile numărul 5. din (...) a C. de A. C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 mai 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER C. M.
Plecat în C.M. semnează prim-grefier M . T.
Red.SD/.SMD/2ex. (...)
← Decizia civilă nr. 3914/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 874/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|