Decizia civilă nr. 846/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 846/R/2011
Ședința din 4 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul P. C. R. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. ANA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 februarie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursului pentru data de 2 martie 2011 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4. din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C. ANA împotriva pârâtului P. C. R. S., și, în consecință:
- a fost anulată D. de concediere nr.177/01 octombrie 2009 emisă de pârât, ca nelegală, și s-a constatat încetarea contractului de muncă în conformitate cu art.55 lit. b Codul muncii la data de 16 octombrie 2009;
- a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii septembrie 2009 în sumă de 1199 lei, cele aferente lunii octombrie 2009 în sumă de 723 lei, precum și drepturile aferente concediului medical din perioada 01-03 octombrie 2009, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective;
- a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta C. Ana a fost angajată în calitate de personal contractual în funcția de inspector de specialitate - contabil la P. comunei R. S.
Prin cererea înregistrată la nr.1939 din 28 septembrie 2009 depusă în copie la fila 6, reclamanta a solicitat încetarea contractului de muncă în bazaart.55 lit.";b"; din Codul muncii, începând cu data de 16 octombrie 2009. În aceeași cerere, dar și într-o cerere separată (purtând același nr. de înregistrare)f.7, se solicita acordarea a 12 zile din concediul de odihnă aferent anului 2009.
Întrucât în cerere se solicita aprobarea concediului de odihnă pentru perioada 1-16 octombrie 2009, pârâtul a apreciat că solicită plata, urmând ca cele 12 zile să fie plătite ca și concediu neefectuat.
Astfel, prin D. nr.177/01 octombrie 2009 emisă de pârâtul P. comunei R.
S. și, comunicată reclamantei prin poștă la data de 8 octombrie 2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, în conformitate cu art.55 lit.";b"; din Codul muncii în baza cererii formulate de reclamanta C. A.
Potrivit dispozițiilor art.55 lt.";b"; Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta, ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea, întrucât atât încetarea contractului de muncă cât și încheierea lui este rezultatul consimțământului reciproc al părților.
În acest sens, tribunalul a apreciat că pentru a proceda la încetarea contractului în baza art.55 lit.";b"; Codul muncii pârâtul trebuia să aibă în vedere cererea reclamantei, din care rezulta clar intenția acesteia de a-i înceta contractul de muncă la data de 16 octombrie 2009.
Mai mult, în perioada 1- 3 octombrie 2009, reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical, depus în copie la dosar la fila 15, astfel că încetarea contractului de muncă, chiar prin acordul părților în condițiile art.55 lit.";b"; Codul muncii nu putea fi dispusă de pârâtă în situațiile expres și limitativ prevăzute de art.60 alin.1 Codul muncii, între care se regăsește și incapacitatea temporară de muncă , stabilită prin certificat medical conform legii (lit. a ).
În cauză, certificatul de concediu medical seria CCMAB nr.4099697 eliberat reclamantei, ce atestă incapacitatea temporară de muncă a acesteia pe perioada 01-03 octombrie 2009, îndeplinește toate cerințele prevăzute de lege, astfel că în mod nelegal pârâta a procedat la emiterea deciziei atacate.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtului vizând împrejurarea luării la cunoștință despre incapacitatea temporară de muncă numai după contestarea dispoziției atacate. Certificatul a fost trimis prin numita A. V. la data de 7 octombrie 2010 așa cum rezultă din declarația acesteia depusă la f.82 și a fost înregistrat la primărie cu nr.1995, în aceeași zi. Susținerea nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a dispune încetarea contractului de muncă câtă vreme certificatul medical nu a fost anulat sau retractat.
Prin urmare, tribunalul, reținând incidența în speță a interdicției prevăzută de art.60 alin.1 lit. „a"; Codul muncii, a dispus anularea deciziei nr.177/01 octombrie 2009 emisă de pârâtul P. comunei R. S. și a constatat că raporturile de muncă dintre reclamantă și pârâtă au încetat în conformitate cu art.55 lit.";b"; Codul muncii la data de 16 octombrie 2009 , așa cum de altfel a solicitat reclamanta prin cererea înaintată primăriei.
În ce privește pretenția reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.199 lei reprezentând drepturi salariale aferente lunii septembrie
2009, s-a constatat că aceasta este fondată întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Codul muncii, nicio reținere din salariu nu poate fi operată, decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că ar exista un asemenea titlu executoriu care să impună luarea unei astfel de măsuri, așa încât va obliga pârâtul să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii septembrie
2009.
Cum pârâta nu a probat faptul că a achitat reclamantei contravaloarea celor 12 zile de concediu de odihnă, conform art.141 alin.4 din Codul muncii, apare ca fiind întemeiată și cererea având obiect obligarea la plata contravalorii concediului de odihnă în sumă de 723 lei.
De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și drepturile aferente concediului medical din perioada 01-03 octombrie 2009.
În temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii a fost obligat pârâtul să actualizeze sumele mai sus arătate cu rata inflației la data plății efective și nicidecum obligarea pârâtului la acordarea unei dobânzi de 12 % pe zi încasată de reclamantă pentru sumele deținute de aceasta la bănci, nefiind probat cu certitudine aspectul că sumele acordate s-ar constitui în depozite bancare.
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei de 19 lei aferentă lunii august 2009, cerere nefondată, reclamanta nefăcând dovada că ar fi lucrat 8 ore/zi în loc de 6 așa cum a fost pontată în zilele de 21, 26 și 27 august 2009, situație în care tribunalul nu-i poate admite pretențiile și să-i acorde drepturi salariale restante pentru aceste zile.
În acest context, instanța, în baza textelor de legale mai sus arătate, a fost admisă în parte acțiunea precizată în modalitatea arătată.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că pârâtul se află în culpă procesuală și raportat la soluția adoptată asupra acțiunii precizate, este justificat ca aceasta să primească suma de 180 lei cheltuieli de judecată dovedite, sumă la plata căreia a fost obligat pârâtul. S. reprezintă contravaloarea cheltuielilor de transport de la domiciliul contestatoarei din Zagra la tribunal pe parcursul a 6 termene de judecată, avându-se în vedere în acest sens atât bonurile fiscale depuse de reclamantă la dosar privind achiziționarea de carburant, precum și distanța dintre cele două localități. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată pentru martora Man A., ca nedovedite .
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul P. comunei R. S. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei privind plata drepturilor salariale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că reținerea sumei de 1199 lei s-a întemeiat pe raportul secretarului comunei care a constatat nelegalitatea decontării transportului reclamantei în sumă de 2141 lei, în urma căruia s-a emis dispoziția nr.155/(...) privind recuperarea sumelor, neatacată în contencios.
Recurentul apreciază că sunt incidente dispozițiile art.272 - 273 Codul muncii privind restituirea sumelor nedatorate, care exclud aplicarea art.164
Codul muncii.
Se arată că datoria reclamantei era certă, lichidă și exigibilă la data începerii recuperării sumei precum și că în contul aceleiași dispoziții reclamantei i s-au reținut drepturile salariale aferente celor 12 zile de concediu medical.
În fine pârâtul contestă primirea certificatului de concediu medical de către reclamantă.
Reclamanta C. Ana a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat.
Ulterior, pârâtul recurent a depus concluzii scrise prin care a invocat noi motive de recurs, respectiv acordarea a mai mult decât s-a cerut, contestarea declarației testimoniale a martorei A. V., pe care însă instanța nu le va lua în considerare, deoarece nu numai că nu se încadrează în termenul legal de recurs, dar au fost și formulate după închiderea dezbaterilor.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei împotriva măsurii de obligare a sa la plata drepturilor salariale și a concediului medical au ca unic temei existența unei dispoziții (nr.155/(...) - fila 44 fond) prin care s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 2141 lei, reprezentând decontarea nelegală a transportului de la domiciliu la locul de muncă.
O atare dispoziție, prin care angajatorul efectuează rețineri din salariu pentru recuperarea prejudiciului generat de efectuarea unei plăți nedatorate salariatului cade sub incidența art.272 și art.273 Codul muncii, care nu pot fi aplicate în mod disociat de dispozițiile art.275 Codul muncii.
Astfel, pentru a opera rețineri salariale angajatorul trebuie să obțină în prealabil un titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă de constatare a prejudiciului, nemaiavând posibilitatea legală să emită în acest sens o decizie de imputare, care nu se regăsește în Legea nr.53/2003.
În acest sens, Curtea nu împărtășește opinia contrară a pârâte, deoarece ignoră dispozițiile art.275 Codul muncii conform căruia angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc, conform Codului de procedură civilă dacă nu a recuperat prejudiciul prin rețineri lunare.
Or, potrivit art. 372 C.pr.civ., „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";
Această dispoziție impune existența unui titlu executoriu care, în materia raporturilor de muncă, nu poate fi decât o hotărâre judecătorească.
În egală măsură, normele generale privind salarizarea trebuie respectate
și în cazul antrenării răspunderii patrimoniale a salariatului, neputându-se institui un caracter derogator de la regula privind interdicția reținerilor salariale în contul daunelor cauzate angajatorului, în absența unei hotărâri irevocabile.
Prin urmare, dispoziția nr.155/(...) de care se prevalează pârâtul nu trebuia contestată de reclamantă, fiind lipsită de efectele juridice urmărite de pârât prin emiterea sa, ceea ce instanța de judecată poate să constate în cadrul unei acțiuni având ca obiect plata integrală a drepturilor salariale cuvenită angajatorului.
În atare situație, nu există un temei legal care să se opună dreptului reclamantei de a beneficia integral de salariu și de plata concediului medical.
În acest context, Curtea constată că din adresa de la fila 82 fiind rezultă cu certitudine, depunerea certificatului de concediu medical al recurentei la instituția pârâtului la data de (...), fiind înregistrat sub nr.1995, ceea ce rezultă nu dintr-o declarație testimonială, ci din actul emis de secretarul comunei, contrar criticilor pârâtului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art312
C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului, care în baza art.274
C.pr.civ. va fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 77,11 lei, cheltuieli de judecată (bon fiscal de plată a carburantului).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. C. R. S. împotriva sentinței civile nr. 4668 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei C. Ana suma de 77,11 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. S. D. D. G.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.C. I./Ildico S.
| ← Decizia civilă nr. 2810/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3914/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
