Decizia civilă nr. 4801/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4801/R/2011
Ședința noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1. din 01 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată A. S., având ca obiect pretenții.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 14 noiembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta A. S. a chemat în judecată pe pârâta S. „. S., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtei la plata salariului pentru munca prestată în perioada noiembrie-decembrie 2008; obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat aferent anului
2008; obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor/de/masă neacordate aferente perioadei noiembrie-decembrie 2008; în temeiul art. 76, coroborat cu art. 78 alin.2 Codul muncii, anularea notificării nr.237/(...); în temeiul art. 78 alin. 1 Codul Muncii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat, începând de la desfacerea CIM și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței judecătorești. În temeiul art. 274 Cod proc. civ. a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost încadrată la angajatorul S. „. S., cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de (...), conform poz.58 din Carnetul de muncă. Pârâta avea obligația să îi achite lunar suma de 680 lei, plus tichetele de masă, însă acestea nu i-au fost achitate nici pană în prezent. Menționează că, in cursul anului 2008 nu a efectuat integral concediul de odihnă, motiv pentru care solicită să fie obligată pârâta la plata compensației bănești aferente acestei perioade.
La data de (...), conducerea i-a comunicat notificarea de desființare a postului începând cu data de (...), pe care o consideră nelegală, deoarece consideră că este vorba de o concediere colectivă iar în această situație angajatorul avea obligația de a da curs dispozițiilor art. 69 și urm. Codul muncii. Conform art. 78 al. (1) din Codul Muncii, „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul" și, prin urmare, solicită obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri, începând cu dataconcedierii nelegale și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței judecătorești.
Ulterior, la data de (...), prin cererea de la fila 48, întitulată de reclamantă
„. la întâmpinare și acțiunea reconvențională";, pe care instanța a calificat-o ca fiind și completare de acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante aferente lunii decembrie 2008 și pentru perioada (...)- (...). de asemenea, prin aceeași precizare a arătat că nu solicită salariul pentru luna noiembrie 2008.
Pârâta, legal citată, nu și-a delegat reprezentant în instanță dar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea doar în parte a acțiunii reclamantei respectiv în privința obligării pârâtei la plata sumei totale de 697 lei, din care 523 lei reprezentând salariul net aferent lunii decembrie 2008 și 174 lei reprezentând diferențe de indemnizație pentru concediul de odihnă aferent anului 2008, neefectuat și respingerea cererilor în privința restului drepturilor salariale și a tichetelor de masă, precum și respingerea ca fiind tardiv formulate a cererile având obiect anularea concedierii și plata de despăgubiri pentru concediere nelegală(f.17).
În apărare, pârâta arată că salariul pentru luna noiembrie a fost achitat reclamantei, că pentru concediul de odihnă au fost achitate în două tranșe suma de 100 lei și suma de 241 lei, conform tabelelor pe care le-a anexat întâmpinării, astfel că mai are de achitat doar suma de 174 lei.
În ce privește tichetele de masă a arătat că societatea a acordat salariaților tichete de masă doar până în luna august 2008, astfel că pentru lunile noiembrie și decembrie nu a acordat tichete de masă niciunui salariat astfel că solicitarea reclamantei nu este întemeiată, acordarea de tichete fiind o posibilitate a angajatului și nu o obligație legală sau contractuală pentru angajator.
Pârâta susține că drepturile salariale pentru luna decembrie și diferența de indemnizație pentru concediu nu au fost plătite reclamantei întrucât în perioada septembrie-noiembrie 2008, tricotajele executate de pârâtă pentru beneficiarul Anton Industries S. A., produse la punctul de lucru unde și-a desfășurat activitatea reclamanta au prezentat o serie de deficiențe de calitate și beneficiarul a fost nevoit să efectueze lucrări de remediere care au fost facturate cu suma de 60.902,04 lei, sumă pe care pârâta trebuie să o achite acestui beneficiar. Cum deficiențele produselor executate la S.-Băi sunt rezultatul culpei salariatelor care și-au desfășurat activitatea în această secție a pârâtei, printre care și reclamanta, pârâta trebuie să recupereze prejudiciul creat de la fostele salariate, proporțional cu salariul acestora, sens în care a promovat și cerere reconvențională.
Referitor la cererea de anulare a concedierii pârâta arată că prin notificarea nr.264/(...) societatea a acordat preavizul tuturor salariatelor de la punctul de lucru S. Băi și apoi a fost emisă decizia de concediere începând cu data de (...), toți angajații secției de confecții dec tricotaje din S. Băi fiind concediați urmare a desființării secției și decizia de concediere a fost comunicată reclamantei în luna ianuarie 2009, ocazie cu care i-a fost înmânate și carnetul de muncă, adeverința privind stagiul de cotizare și toate actele necesare pentru a beneficia de ajutor de șomaj. A., toate actele referitoare la salariații concediați din S. Băi au fost predate la data de (...) pe bază de proces verbal firmei de curierat rapid Fan Curier Expres, pentru a fi transportate la S.-Băi și la data de (...) toate actele au fost puse la dispoziția reclamantei.
Decizia de concediere se contestă în termen de 30 de zile de la comunicare și față de data comunicării deciziei de concediere, (...), contestația este tardiv formulată.
În privința salariului pentru perioada (...)-(...), solicitat ulterior depunerii întâmpinării, pârâta nu a mai formulat apărări noi față de cererea depusă de reclamantă la (...), prin care s-a completat acțiune inițială.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională(f.36) prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la plata sumei de 1.144 lei, reprezentând paguba produsă angajatorului, pagubă ce rezultă din factura nr.9/0018/(...) în valoare de 60.290,04 lei constând în c/v manoperă suplimentară(de remediere a deficiențelor) , paguba fiind produsă de toți salariații confecționeri tricotaje, din vina și în legătură cu munca lor, care au desfășurat activitate în perioada (...)-(...), astfel că fiecare răspunde proporțional cu salariul net și timpul lucrat.
În motivare (f.37 și completată la f.55) reclamanta reconvențională arată că
SC „C."; S. A. I. a desfășurat activitate de prestări servicii confecții tricotaje la punctul de lucru S. Băi (la sediul din A. I. a desfășurat numai activitate de producție porțelan) și că, în perioada septembrie 2008-noiembrie 2008 la unele din comenzile executate de societate pentru beneficiarul Anton Industries S. A. - livrate conform facturilor 205/(...), 343/(...) și 210/(...), beneficiarul a constat o serie de deficiențe de calitate, pentru care a fost necesară efectuarea de către beneficiarul final a unor lucrări de remediere a deficiențelor constatate manoperă suplimentară), lucrări ce au fost facturate către pârâtă cu factura 9/018/(...) în valoare de 60.290,04 lei. Mai mult, beneficiarul Anton Industries S.K A. a blocat toate plățile către pârâtă, astfel că aceasta, până în prezent, nu a încasat c/v manoperei din cele trei facturi, fiind încă în litigiu cu beneficiarul final, ceea ce a generat intrarea pârâtei în incapacitate de plată, blocarea totală a activității, închiderea secției și concedierea întregului personal, aducându-se un prejudiciu greu de cuantificat societății.
Întrucât paguba produsă societății rezultă din factura nr.9/0018/(...) în valoare de 60.290,04 lei, constând în c/v manoperă suplimentară de remediere a deficiențelor), paguba fiind produsă de toți salariații confecționeri tricotaje, din vina și în legătură cu munca lor, care au desfășurat activitate în perioada (...)- (...), fără să se poată stabili măsura în care fiecare a contribuit la producerea pagubei, fiecare răspunde proporțional cu salariul net și timpul lucrat.
Ulterior la solicitarea tribunalului reclamanta reconvențională a făcut următoarele precizări(f.53).
Activitatea de confecții tricotaje a fost desfășurată numai la secția din S. Băi(la sediul din A. I. a desfășurat numai activitate de producție porțelan) și că responsabilul (coordonatorul) punctului de lucru S. Băi a fost numita P. N., care a întocmit facturile de livrare si apare identificată pe acestea prin nume și C. Că factura emisă de beneficiar pentru remedierea deficiențelor se referă la tricotajele executate la secția din S. Băi reiese din faptul că pe această factură, nr.
9/0018/(...), sunt indicate comenzile livrate de pârâtă, la care s-au efectuat remedieri, respectiv comenzile nr.2028, 2027 și 3795. Or, aceste comenzi sunt indicate și în cele trei facturi emise de pârâtă în care apare ca fiind persoana delegată numita P. N., respectiv în factura 205, prin care s-a livrat art.1020E - din comanda 2028 - 2282 buc; în factura 343, prin care s-a livrat art. 1020 - din comanda 2027 - 2638 buc; în factura 210, prin care s-a livrat art.l044D - din comanda 3795 - 2242 buc.
Prin precizările depuse la data de (...), fila 109, reclamanta reconvențională arată că pârâta nu a achitat factura emisă de beneficiarul „. I. S. A., în valoare de 60.290,04 lei, întrucât nici aceasta nu a achitat pârâtei c/v celor trei facturi prin care a fost livrată marfa cu presupuse deficiențe și deși pârâta a solicitat obligarea beneficiarului SC „. I. S. A., la plata celor trei facturi 205/(...), ,
343/(...) și si 210/(...), cererea de emitere a somației de plată a fost respinsă prinsentința civilă nr.2747/(...)0, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr.(...), pe care a atașat-o la filele 112-114.
În sentință se reține că facturile au fost contestate de debitoarea SC „. I.
S. A., că nu a fost făcută dovada acceptării lor de către beneficiar, apărări care nu pot fi considerate pur formale în condițiile în care debitoare SC ‚. I. S. A. a emis factura nr.9/(...) în valoare de 60.290 lei reprezentând valoarea manoperei suplimentare de confecționare.
Reclamanta a formulat apărări față de excepția invocată și față de cererea reconvențională f.48) prin care a arătat că acțiunea privind anularea concedierii și plata de despăgubiri nu este tardivă, că termenul de contestare este de trei ani întrucât ea solicită drepturi bănești, conform art.228 alin.1 litera c din Codul muncii.
În privința pretențiilor reclamantei reconvenționale se arată că acestea nu sunt întemeiate, că nu rezultă cu certitudine că factura 9/2009 se referă la produsele livrate de la S. Băi și, pe de altă parte, dacă produsele ar fi avut deficiențe de calitate trebuia anunțat delegatul lor și trebuia încheiat un act de constatare în prezența acestuia.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Bistrița N ăsăud în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S., împotriva pârâtei SC „. S. și în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008, determinate în funcție de un salariu brut de 680 lei; drepturile salariale aferente perioadei (...)-(...), determinate în funcție de un salariu brut de 756 lei; suma ce reprezintă diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferent anului 2008 și suma de 100 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, neefectuat.
S-a respins ca tardiv formulată cererea având obiect anularea concedierii reclamantei dispusă potrivit notificării nr.237/(...) și deciziei nr.8/(...).
S-au respins ca neîntemeiate cererile având obiect: obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada (...)-(...); obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru lunile noiembrie și decembrie 2009 și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor prevăzute a fi acordate în cazul anulării concedierii, conform art.80 din Codul muncii republicat (fostul art.78).
S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC „. S. împotriva pârâtei reconvenționale A. S..
A fost obligată pârâta SC „. S. să plătească reclamantei A. S. suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial parțial.
Hotărârea pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:
Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantei aflat în copie la filele 85-86, aceasta a fost angajata pârâtei, pe postul de confecționer, începând cu (...), potrivit contractului individual de muncă nr.324699/(...) (f.865, până la data de (...) când contractul individual de muncă a încetat în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, potrivit deciziei nr.8/(...) (f.86).
Anterior emiterii deciziei de concediere din (...), reclamanta a fost notificată, potrivit notificării nr.237/2008(f.5), prin care i s-a comunicat termenul de preaviz, notificare pe care reclamant recunoaște, prin acțiune, că a primit-o la data de (...) (f.2).
În perioada ianuarie 2008-septembrie 2008, salariul brut la reclamantei a fost de 630 lei; în perioada octombrie 2008-decembrie 2008 salariul brut al reclamantei a fost de 680 lei și, în perioada (...)-(...) a fost de 756 lei (f.85).
Referitor la drepturile salariale restante, indemnizația de concediu deodihnă și tichetele de masă tribunalul a reținut:
Pârâta recunoaște că nu a achitat salariul aferent lunii decembrie și nu a probat nici că a achitat salariul pentru perioada lucrată din luna ianuarie 2009, până la încetarea contractului individual de muncă deși această obligației îi incumbă, potrivit art.272 din Codul muncii republicat.
Având în vedere că reclamanta a prestat efectiv activitate în această perioadă, în temeiul art.166 raportat la art.40 alin.2 litera „c"; din Codul muncii republicat, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente perioadei (...)-(...) este întemeiată, fiind admisă și drept urmare, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale aferente lunii decembrie 2008, determinate în funcție de un salariu brut de 680 lei; drepturile salariale aferente perioadei (...)-(...), determinate în funcție de un salariu brut de
756 lei.
Cum prin precizările depuse de reclamantă la data de (...) aceasta recunoaște că a primit salariul aferent lunii noiembrie 2008 și nu îl mai solicită, iar în privința perioadei (...)-(...), reclamanta nu a probat că a prestat activitate pentru pârâtă, în baza unui raport de muncă, în condițiile în care contractul său de muncă a încetat la data de (...), cererea având obiect plata de drepturi salariale pentru perioada (...)-(...) apare ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
În privința cererii având obiect obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu de odihnă aferent anului 2008, tribunalul a reținut că pârâta recunoaște că reclamanta nu a efectuat efectiv concediul de odihnă și că susține că i-a achitat reclamantei suma de 341 lei, în două tranșe, 100 lei și respectiv 241 lei și că datorează doar diferența de 174 lei.
În schimb, reclamanta, prin răspunsul la interogatoriu, a recunoscut că a primit doar suma de 100 lei cu acest titlu (f.125).
Cum pentru dovedirea plății sumei de 241 lei, pârâta a depus la dosar tabelul intitulat „concedii odihnă 2008"; pentru punctul de lucru S. Băi(f.29-30) și cum acest tabel nu este semnat de reclamantă, așa cum prevăd dispozițiile art.168 din Codul muncii și nici nu s-a dovedit primirea efectivă a sumei prin alte mijloace de probă, tribunalul a reținut că pârâta nu a probat faptul că a achitat pârâtei suma de 241 lei, cu titlu de indemnizație de concediu de odihnă aferent anului 2008.
Întrucât contractul de muncă al reclamantei a încetat înainte de efectuarea concediului de odihnă aferent anului 2008 este posibilă compensarea în bani a acestuia, conform art.146 alin.3 din Codul muncii, astfel că tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma ce reprezintă diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferent anului 2008 și suma de 100 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, neefectuat.
Cererea de acordare a c/v tichetelor de masă pentru lunile noiembrie și decembrie 2008 este neîntemeiată având în vedere că acordarea acestor tichete de masă constituie o facultate și nu o obligație pentru angajator, conform art.1 din Legea nr.148/1998 și se acordă în limita bugetului aprobat de angajator.
Chiar dacă pârâta a acordat tichete de masă, aceasta a avut loc doar până în luna august 2008, fapt confirmat de reclamata prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu luat (f.125), și nefiind dovedit faptul că în bugetul pârâtei au fost prevăzute sume pentru tichete de masă și pentru lunile noiembrie și decembrie 2008 și că situația financiară a pârâtei permitea acordare acestor facilități și în lunile noiembrie și decembrie 2008 pârâta nu poate fi obligată să le acorde.
Referitor la cererea de anulare a concedierii reclamantei și cea de plată de despăgubiri pentru concediere nelegală P otrivit art.268 alin.1 litera „a"; Codul muncii, republicat (fostul art.287), decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare și nu în termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 litera „C";, acest termen fiind incident doar în privința drepturilor bănești ce decurg din concedierea salariatului.
A. în privința cererii de anulare a concedierii este incident termenul de 30 de zile de la comunicare deciziei individuale de concediere și, doar, în privința despăgubirilor solicitate de reclamantă potrivit art.80 din Codul muncii republicat(fostul art.78), termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani, potrivit art.268 alin.1 litera „c";.
Reclamanta recunoaște primirea preavizului de concediere la data de (...), iar în privința deciziei de concediere din (...) nu neagă că a primit-o, recunoscând că a depus actele în vederea primirii ajutorului de șomaj, dosar în care, tribunalul a reținut că se află depusă și decizia de concediere. Prin urmare, instanța a stabilit data la care a avut loc comunicarea și a început să curgă termenul de 30 de zile pentru contestarea acesteia în condițiile în care pârâta.
A., tribunalul a reținut că decizia nr.8/(...), aflată în copie la fila 64, a fost depusă de reclamantă la A. BN odată cu cererea de acordare a ajutorului de șomaj, cerere depusă de reclamantă la data de (...) (f.100) astfel că, cel târziu, la această dată reclamantei i-a fost comunicată decizia de concediere și, în consecință termenul 30 de zile calendaristice pentru contestarea decizie curge de la acea dată și s-a împlinit cu mult înaintea formulării acțiunii, (...) (f.2).
Prin urmare, cererea de anulare a concedierii este formulată cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.12 litera „a";, fiind respinsă ca fiind tardiv formulată.
Decizia de concediere nefiind anulată, aceasta se bucură de prezumția de legalizate și temeinicie astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru concediere nelegală, conform art.80 din Codul muncii este neîntemeiată, fiind respinsă în această modalitate.
Referitor la cererea reconvențională.
Reclamanta reconvențională solicită angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei reconvenționale, în calitate de fostă salariată a reclamantei reconvenționale, pentru un prejudiciu care s-ar fi produs reclamatei din vina pârâtei reconvenționale și a celorlalte salariate ale reclamantei reconvenționale care și-au desfășurat activitatea la punctul de lucru din S. Băi, constând în aceea că ar fi executat tricotaje cu deficiențe de calitate.
T. a reținut că angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere prevăzută de art. 254 C. muncii, republicat (fost art.270), se realizează în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial trebuie îndeplinite următoarele cerințe: existența certă a prejudiciului; fapta salariatului, vinovăția acestuia și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
În speță, reclamanta reconvențională nu a probat că prejudiciul este cert, în condițiile în care nu a achitat factura în valoare de 60.290,04 lei emisă de SC „. I. S. A., pentru presupusa remediere a deficiențelor (f.38), factură pe care a invocat-o drept temei al angajării răspunderii salariaților și prin urmare, nu poate fi reținută nici fapta salariaților și nici culpa acestora în producerea vreunui prejudiciu în dauna angajatorului cât timp acesta nu a dovedit existența certă a prejudiciului.
În consecință, cererea reconvențională nu este întemeiată, fiind respinsă.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, acțiunea principală a fost admisă în parte, fiecare cerere conform celor anterior expuse și cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art.274 C.pr.civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial parțial, aferent pretențiilor admise, din cel total de 100 lei.
Chiar dacă pârâta a recunoscut parțial pretențiile bănești ale reclamantei a fost obligată să plătească suma de 80 lei, corespunzătoare pentru partea din acțiune admisă, având în vedere că anterior promovării acțiunii pârâta a fost notificată (f.4), nu sunt incidente dispozițiile art.275 C.pr.civ., referitoare la exonerarea pârâtului care a recunoscut pretențiile de la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata reclamantă A. S. prin întâmpinare (f.9) s-a opus admiteriirecursului.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul art. 163 alin. 3 Codul muncii, reiese că "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit", dispoziții care sunt pe deplin aplicabile și în cazul drepturilor aferente concediului de odihnă neefectuat.
Sarcina probei în ceea ce privește plata acestor drepturi revine angajatorului potrivit art. 287 Codul muncii, care cuprinde o reglementare expresă în acest sens și care instituie, astfel, o excepție de la regula care prevede că sarcina probei revine reclamantului - art. 1169 Cod civil, potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat.
Într-adevăr, societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei două tabele prin care a dorit să dovedească plata către salariat a sumelor de 100 lei și 241 lei pentru concediul de odihnă aferent anului 2008 (f. 29 - 30 dosar fond), însă nici unul dintre aceste înscrisuri nu erau semnate de către reclamanta intimată. Văzând că în fața primei instanțe, reclamanta a recunoscut cu ocazia interogatoriului doar primirea sumei de 100 lei, în mod just s-a apreciat de către tribunal că pârâta nu a dovedit plata sumei de 241 lei pentru concediul de odihnă aferent anului 2008, deoarece tabelul întocmit de societatea recurentă nu confirmă plata drepturilor solicitate.
Ca atare, deși în recurs recurenta a susținut că a achitat suma totală de
341 lei pentru concediul de odihnă neefectuat în anului 2008, Curtea apreciază că această apărare nu este fondată în contextul în care nu s-a depus nici un înscris doveditor la dosar.
De asemenea, notează că recursul este nefondat și în ceea ce privește criticile formulate de societatea pârâtă față de soluția de respingere a cererii reconvenționale prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1144 lei reprezentând pretinsa pagubă produsă angajatorului.
Din analiza prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul muncii rezultă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba; fapta ilicită si personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu și vinovăția salariatului.
Aceste condiții trebuie analizate de instanța de judecată pentru a stabili în mod corect răspunderea salariatului, sarcina probei elementelor de mai sus revenind angajatorului, conform dispoziției de ordin general aplicabilă în raporturile de muncă din art. 287 Codul muncii.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială a salariaților în temeiul prevederilor art. 270 din Codul muncii, iar răspunderea este exclusă în lipsa a cel puțin uneia dintre aceste condiții.
În speță, reclamanta pretinde că ar fi fost prejudiciată cu suma totală de
60.290,04 lei de către angajații confecționeri prin faptul că a fost necesară efectuarea unor lucrări de remediere a comenzilor pentru beneficiarul SC Anton
Industries S., care a emis o factură în suma de 60.290,04 lei, însă Curtea apreciază că doar depunerea acestei facturi, ca unică dovadă a prejudiciului, nu este suficientă și practic nu dovedește faptul diminuării patrimoniului societății, în condițiile în care nu s-au depus înscrisuri din care să reiasă achitarea acestei facturi prin plată sau alte mijloace de stingere a obligației.
Așa fiind, declanșarea răspunderii materiale a salariatului este de neconceput în situația în care nu se face dovada în ce mod a fost diminuat patrimoniul angajatorului.
De asemenea, Curtea reține că în lipsa unor date concrete care să ateste împrejurarea că reclamanta, în calitate de angajat ca și confecționer tricotaje la societatea pârâtă nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, nu se poate reține doar din facturile depuse la dosar existența unui fapte ilicite a reclamantei în dauna societății.
Pentru aceste motive, reținând că recurenta pârâtă, care avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, nu a dovedit întrunirea cumulativă a condițiilor pentru care societatea a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei reclamante, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică și în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii reconvenționale.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. S. împotriva sentinței civile numărul 1473 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red. /dact./DG
2 ex./(...) Jud.fond: R.I.B.
| ← Decizia civilă nr. 1491/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5405/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
