Decizia civilă nr. 4807/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 4807/R/2011

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2011

I. constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-au luat în examinare recursurile declarate de CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. S. împotriva sentinței civile nr. 3267 din 16 mai 2011 a T. S. pronunțate în dosar nr. (...)* privind și pe reclamanta intimată RAD C. și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL SĂLAJ., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimatei și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care C. constatând că s-a solicitat judecata în lipsa părților de la dezbateri, reține cauza în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Asupra recursurilor civile de față:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr.(...) pe rolul T. S. și ulterior, sub nr.(...), reclamanta RAD C. a chemat in judecata pe pârâții: M. J. ȘI L. C., T.

S., CURTEA DE APEL CLUJ, M. F. P., ȘI C. N. PENTRU C. D., solicitând instanței obligarea pârâților sa calculeze și sa achite reclamanților diferențele salariale dintre salariile încasate efectiv și cele corespunzătoare personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT, începând cu data de (...) si pana la data de (...), efectuarea cuvenitelor mențiuni in carnetele de munca ale reclamanților, și obligarea M. F. P. sa aloce fondurile necesare acestor plăți, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:

Între procurorii selectați pentru DNA și DIICOT, pe de o parte, și judecătorii și procurorii de la judecătorii și tribunale, pe de altă parte, și între personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor direcții, respectiv din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii și tribunale, există discriminare privind modul de promovare sau selecție, salarizare și egalitate de tratament.

Așadar, personalul auxiliar angajat în cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. primește salarii mai mari decât cel de la judecătorii și tribunale, deși condițiile de pregătire profesională, de risc profesional sunt aceleași.

Se mai arată că, personalul auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. a fost încadrat direct pe post, fără nici un interviu, care să verifice pregătirea profesională, capacitatea de a lua decizii, răspunderea, rezistența la stres, precum și alte calități specifice.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

Sunt invocate pentru motivarea în drept dispozițiile art.5 C. muncii, art.16 alin.1 din Constituția României, art.23 alin.2 din declarația U. a D. O., P. I. cu privire la drepturile civile și politice, art.14 din C. pentru aplicarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și dispozițiile art.1 alin.(1) din Primul protocol adițional la C., privind protecția proprietății.

Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii arătând în motivare că reglementarea printr-un act normativ a unor drepturi excede cadrului legal stabilit prin O. nr. 1. privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Reglementarea unor relații sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, iar dispozițiile Legii nr.1. se referă la modul de aplicare a dispozițiilor legale care instituie acele drepturi.

Parata C. de A. C. a solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii reclamanților ca fiind ca neîntemeiata.

M. F. P., prin întâmpinare, a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că litigiul privește un raport de muncă la care nu este parte, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii cu motivarea că lipsa beneficiarului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie.

Prin sentința civilă nr. 3881 din (...), Tribunalul Sălaj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., a admis in parte acțiunea reclamantei, pârâții de rândul 1-3 fiind obligați să calculeze și să achite reclamanților diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea corespunzătoare procurorilor de la DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data de (...) pentru perioada efectiv lucrata. Pârâtul Tribunalul Sălaj a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților. Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți. S-a respins ca nedovedita cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs: M. J. ȘI L. C., CURTEA DE APEL CLUJ, M. F. P., iar prin decizia civilă nr.763/R/(...) a C. de A. C., s-au admis recursurile formulate, s-a casat în parte sentința primei instanțe și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, menținându-se dispozițiile sentinței de fond privind soluționarea excepțiilor procesuale.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr.(...), pronunțându-sesentința civilă nr. 3267/(...), prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. excepție invocată de acest pârât, s-a admis în parte acțiunea reclamantei RAD C., în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției și M. E. și F. și în consecință, fiind obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să achite reclamantei diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea prevăzută pentru personalul auxiliar din cadrul DNA și DIICOT începând cu data de (...) șipână la data de (...) pentru perioada efectiv lucrată. Pârâtul Tribunalul Sălaj a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, M. F. P. a fost obligat să aloce fondurile necesare acestor plăți. S-a respins ca nedovedită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

In privința excepției calității procesuale pasive a paratului C. N. pentru C. D., s-a reținut că între acesta și reclamantă nu exista raporturi de serviciu și nici nu are atributiuni în asigurarea fondurilor necesare platii drepturilor solicitate de reclamantă, și in consecința nu are calitate procesual pasiva în prezenta speță.

Potrivit Legii nr.500/2002 și a H.G nr.208/2005 și a H.G nr.386/2007, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Astfel, rolul M. F. P., este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.

De asemenea, calitatea procesuală a M. F. P. se justifică și prin dispozițiile art.1 din O.G nr.22/2002, aprobată prin L. nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.

I. a reținut existența discriminării, creată prin dispozițiile art.3 alin. 7 din O.nr.8/2007, care prevedeau că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit alin. 4, aceasta fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează personalul auxiliar din cadrul tribunalelor, față de cel din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.

Potrivit art.3 alin.7 din O. nr. 8/2007, salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la înalta Curte de C. și Justiție, de la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la D. N. A. și de la D. de I. a I. de C. O. și T. sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. 4.

Analizând dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din

O.U.G. nr. 43/2002, s-a reținut că D.I.I.C.O.T. și D.N.A. sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu P. de pe lângă înalta Curte de C. și Justiție, iar personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu este angajat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr.VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, următoarele: „folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice";.

Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din C. muncii). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din C. muncii) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.

De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos.

Deci, s-a rețiut că reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1

- 3, art.6 din OUG nr.1., întrucât i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr.1.).

S-a mai reținut că existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația U. a D. O. (care garanteazădreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din P. internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor O.G nr.1., privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.2 al.1 O.G nr.1. se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc., care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația U. a D. O., exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din C. nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece personalul auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A. și D.I.I.CO.T.nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.

Prima instanță a mai reținut că dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul D.I.I.C.O.T.

Potrivit art. 6 alin. 2 C. muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.

Art. 23 din Declarația U. a D. O. prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură

(cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza O.U.G nr. 27/2006.

P. I. cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

S-a reținut că acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din O.G nr. 1. coroborat cu art.269 C. muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.

S-a mai reținut că nu au relevanță în speță deciziile C. C., deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar

„inter pares";, deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P. nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

S-a mai reținut că obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Astfel, conform art. 295 C. muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile C. muncii, completate cu cele ale legislației civile.

În acest sens, s-a arătat că C. civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art. 1039 Cod civil), completând prevederile C. muncii. E. de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.

În consecință, s-a arătat că doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din C. muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil.

În speță, s-a susținut că solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din L. nr. 304/2004, raportate la cele ale O.U.G nr.

177/2002 și O.U.G nr. 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). Acești pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.

S-a mai arătat că reclamantei i se cuvine aceasta indemnizatie doar pentru perioada efectiv lucrata.

Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din O.G nr. 1., art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din O.G nr. 1., art. 2 pct.

1 din Declarația U. a D. O., art. 2 pct. 2 din C. nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din

P. I. cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din C. muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei, în speță fiind incidente și dispozițiile (...) C.civ., art. 269, art. 165 și art. 292 din C. muncii.

Tribunalul Sălaj a fost obligat sa facă cuvenitele mențiuni în carnetul de munca al reclamantei.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs CURTEA DE APEL C LUJ, considerând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

Diferențele de salarizare prevăzute de art. 3 alin.(7) din O. nr. 8/2007 sunt prevăzute în considerarea calității DNA - ca structură autonomă în cadrul M. P. și DIICOT - ca structură organizate în cadrul P. de pe lângă înalta Curte de C. și J. E. limpede că aceste diferențe de salarizare au fost acordate având în vedere situarea acestor structuri pe poziții diferite din punctul de vedere al gradului instanțe sau parchetului la care personalul funcționează. Câtă vreme prin lege s-a stabilit că, pe de o parte, DNA și

DIICOT sunt structuri cu caracter particular, cum s-a arătat, amănuntul că

„personalul auxiliar ... nu este angajat la P. de pe lângă înalta Curte de C. și

Justiție", remarcat de prima instanță nu este unul care să determine concluzia că salarizarea acestor categorii de personal n i are în vedere gradul instanței sau al parchetului, căci, întrucât nu se poate vorbi de „." în cazul

DNA si DIICOT, ci având în vedere caracterul special al structurilor respective, ceea ce, chiar dacă nu se confundă cu un anumit „.", justifică o oarecare diferență de salarizare, câtă vreme legiuitorul a considerat-o necesară, în același fel în care o justifică gradul instanței (tribunal, curte de apel, Î.).

În cauză, elementul generator al respectivului spor este caracterul locului de muncă - DNA, DIICOT - de structuri speciale în cadrul M. P./P. I.

- nefiind, nici pe departe, întrunit de personalul auxiliar al tribunalelor sau al parchetelor de pe lângă tribunale, așa cum implică argumentația instanței de fond.

I. de fond a expus considerentele Deciziei nr. VI/2007, pronunțată în interesul legii de înalta Curte de C. și Justiție, cu privire la diferențierea de tratament salarial între magistrați, precum și concluzia că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură, reținând argumentele înaltei Curți ca fiind valide și pentru prezenta cauză, fără însă a prezenta elementele de similitudine sau pe celecare au determinat analogia cu situația personalului auxiliar, preferând a continua expunerea cu o serie de considerente generale asupra discriminării. E. de menționat, referitor la relevanța în cauză a Deciziei nr. VI/2007, că în cadrul ei înalta Curte a analizat diferențele și posibila discriminare salarială între magistrați, al căror statut și atribuții sunt cu totul diferite de cele ale personalului auxiliar de specialitate, astfel încât argumentele înaltei Curți nu pot fi aplicate prin analogie pentru admiterea pretențiilor reclamantei.

S-a mai arătat că în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punct de vedere al funcției, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.

Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, precum structura parchetului sau gradul instanței, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece acesta vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.

De asemenea, s-a apreciat că, deși în lege nu s-a prevăzut explicit faptul că pentru primirea sporului ar fi necesară o calificare superioară sau un volum de muncă ridicat, credem că aprecierile legiuitorului asupra necesității unei salarizări întrucâtva diferite rezultă din însăși crearea structurilor speciale (DNA, DIICOT ) din care personalul respectiv face parte.

În aceste condiții, s-a arătat că este limpede că admiterea acțiunii reclamantei s-ar face doar pe baza unei adăugări la lege, ceea ce, având în vedere principiul separației puterilor în stat, nu este de acceptat. I. judecătorească nu se poate substitui puterii legiuitoare prin considerarea unor norme legale ca fiind discriminatorii (în speță, dispozițiile referitoare la salarizarea personalului auxiliar al instanțelor parchetelor), și prin înlocuirea lor cu prevederi cuprinse in alte acte normative (dispozițiile referitoare la salarizarea personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT), după cum a statuat Curtea Constituțională în mod repetat, prin D. sale nr.

818-821 din anul 2008, prin care a admis excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin.(l) din O.C. nr. 1., precum și în D. nr. 838/2009, când s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească și Parlamentul și Guvernul României.

În drept, s-au invocat disp.art. 304, respectiv 312 C..

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs și Ministerul Justiției, prinreprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din C. de procedură civilă.

Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.

S-a mai invocat de către recurentă și depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că, prin decizia

C. C. nr.1325/(...) s-a constatat că dispozițiile art.27 al.1 din OG 1. „sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii,

și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative";.

Se mai invocă și prevederile deciziei nr. 838/2009 a C. C..

Hotărârea primei instanțe s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de disp.art.304 pct.9 din

C. de procedură civilă.

Astfel, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O. nr.

1.. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din O. nr. 1., exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de O. nr. 1. sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.

D. de I. a I. de C. O. și T. este o structură în cadrul P. de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea personalului auxiliar ce își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. trebuie să fie identică cu cea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și M. E. și F., criticând-oca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.

Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea M.

J. în temeiul dispozițiilor art.35 din L. nr.500/2002.

În ceea ce privește fondul cauzei, solicită luarea în considerare a deciziei pronunțate de către Curtea Constituțională la data de (...), neexistând vreun temei legal pentru acordarea acestor drepturi salariale reclamanților.

În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Analizând recursurile formulate de către MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acestea sunt doar în parte fondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M INISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în cauză, se reține că aceasta a fostsoluționată prin decizia nr.763/R/(...) a C. de A. C., în care s-a reținut că, în temeiul disp.art.19 și 47 alin.4 din legea nr.500/2002 și le art.3 alin.1 pct.6 din H.G. nr.34/2009, acest minister are calitate procesuală pasivă învirtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, astfel încât, s-a constatat că tribunalul a respins judicios excepția invocată, interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior.

În ceea ce privește motivul de recurs privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță se reține că acesta este nefondat, având în vedere că instanțele judecătorești au, în temeiul disp.art.5, 269 și 295 din C. muncii, art.26 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice, paragrafului 1 la P. nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale și art.14 din C. Europeană a D. O., în forma modificată prin P. 12, competența de a constata existența unor acte și fapte discriminatorii și de a obliga la repararea prejudiciilor cauzate prin acestea.

D. C. C. nr.1325/(...) nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.

Astfel, potrivit disp.art.5 din C. muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

Se mai reține că, potrivit disp.art.155 din C. muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art.26 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit P. nr.12 la C. europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

Se mai reține că în jurisprudența CCJE , cauza Von Colson et Kamann c. Land Nord Reihein - Westfalm 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Se reține ca fiind nefondat și motivul de recurs invocat de către Ministerul Finanțelor Publice, C. de A. C. și Ministerul Justiției privind conflictul juridic de natură constituțională constatat prin decizia nr.838/(...) a C. C., dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, prin care s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

Această decizie nu poate avea relevanță în cauză, pe de o parte, întrucât privește hotărârile pronunțate de către instanța supremă, în interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României și, pe de altă parte, nu se poate susține că, prin sentința recurată s-ar fi instituit, modificat ori abrogat norme juridice cu putere de lege ori s-ar fi efectuat controlul de constituționalitate al acestora.

C. reține că soluția de admitere a acțiunii reclamantei, de constatare a discriminării și de acordare a despăgubirilor pentru situația discriminatorie creată prin dispozițiile art.3 alin.7 din O. nr.8/2007, care prevedeau că salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit alin.4, este corectă și legală.

Astfel, în mod corect prima instanță a constatat că art.3 alin.7 din O. nr.8/2007 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează personalul auxiliar din cadrul tribunalelor, față de cel din cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, intimații-reclamanți fiind îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, potrivit disp.art. 269 din C. muncii.

Se reține în acest sens că, potrivit art.3 alin.7 din O. nr.8/2007 salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, de la D. N. A. și de la D. de I. a I. de C. O. și T. sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. 4.

Din dispozițiile Legii nr. 508/2004, se reține că D.I.I.C.O.T. este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În același sens, sunt și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr.

43/2002, în forma în care este în vigoare în prezent, potrivit cărora D. N. A. se înființează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea P. N. A.

Analizând dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din

O.U.G. nr. 43/2002, se desprinde concluzia că D.I.I.C.O.T. și D.N.A. sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar personalul auxiliar care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu este angajat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, se reține că la stabilirea salariilor brute lunare ale personalului auxiliar din cadrul Direcției N.e A. și din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din O. nr.8/2007, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul D.I.I.C.O.T., cât și în cadrul D.N.A. funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.

În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea salariilor brute lunare ale personalului auxiliar care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care acestea le au în competență. Atât D.I.I.C.O.T., cât și D.N.A. sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.

Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea salariilor personalului auxiliar. Mai mult, instanța supremă, prin D. în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializareparticularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din P. internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice";.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din C. de procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de MINISTERUL

JUSTIȚIEI ȘI L. C., CURTEA DE APEL CLUJ ȘI MINISTERUL FINANȚELOR P UBLICE și se va menține sentința pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACE. MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de CURTEA DE APEL

CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 3267 din (...) a T. S. pronunțată în dosar nr.

(...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 22 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. C. M. I. T.

GREFIER N. N.

Red.: C.M.;

2 ex./(...); Jud.fond: A.R.Pop

← Decizia civilă nr. 3867/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...		Decizia civilă nr. 2611/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Decizia civilă nr. 4807/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4807/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă