Decizia civilă nr. 780/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 780/R/2011
Ședința publică din data de 1 M. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
La ordine fiind recursul declarat de pârâta S. OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 1262 din 26 mai 2010 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată S. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta recurentei - avocat N. M. din cadrul Baroului B.-N., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 1 martie
2011 reclamanta a transmis prin fax la dosar cartea sa de muncă.
Reprezentanta recurentei depune la dosarul cauzei acordul privind încetarea contractului individual de muncă și relațiile solicitate de instanță la termenul anterior de judecată, respectiv fila cu pozițiile 56-64 din carnetul de muncă al reclamantei. A. că nu are alte cereri de formulat în probațiune solicitând cuvântul în susținerea recursului formulat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4828/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantului/ei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
S-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005 și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant/ă privind aceste pretenții ca prescrise.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul/a S. M., împotriva pârâtei SC OMV P. SA și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea având ca obiect drepturile bănești solicitate aferente anului 2007.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 405 lei cheltuieli de judecată.
P. a dispune în acest sens, T. a reținut următoarele:
Examinând inițial excepțiile invocate de către societatea pârâtă, înordinea priorității, că T. le-a respins ca fiind nefondate, mai puțin excepția prescripției dreptului la acțiune care este în parte întemeiată.
Excepția necompetenței teritoriale a acestui tribunalul este nefondată, fiind respinsă ca atare, întrucât potrivit art.284 alin.2 C. muncii, competențateritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că este competent din punct de vedere teritorial să judece în primă instanță acțiunea dedusă judecății, întrucât reclamantul/a are domiciliul în județul B. N..
Contrar aserțiunilor pârâtei, în speță nu sunt aplicabile prevederile art.72 din Legea nr.168/1999, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.298 alin.2 Codul muncii, care prevede că orice alte dispoziții contrare se abrogă, caz în care este evident faptul că trebuie considerate abrogate și dispozițiile invocate prevăzute de art.72 din Legea nr.168/1999 care prevedeau în cazul conflictelor de drepturi că acestea se soluționează de instanța judecătorească competentă în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. S-a subliniat că aceasta este practica constantă a instanțelor judecătorești sesizate cu acest tip de litigii.
T. a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât acesta având anterior calitatea de salariat al societății pârâte și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul a statuat că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia suntîndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă, urmând a se stabili dacă aceste pretenții sunt fondate sau nu în funcție de probele administrate și apărările invocate de părți.
A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecatăinvocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamantul nu a indicat valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății, tribunalul statuând că prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4.000 mc gaze naturale pentru anii (...), acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății, urmând ca instanța de judecată să stabilească în măsura în care consideră necesar, în situația în care pe fond pretențiile vor fi găsite întemeiate, data de la care trebuie calculat prețul unui metru cub de gaze naturale solicitate, pentru a realiza o justă soluționare a litigiului dedus judecății.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești invocate de reclamant pentru anii 2005, 2006 și 2007, tribunalul a statuat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii care instituie un termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat, și că nu este aplicabil termenul de 6 luniinvocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamant prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte 4.000 mc gaze naturale, sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Observând însă că reclamantul/a a înregistrat acțiunea la data de 26
mai 2009 și că acesta solicită ajutorul material și pentru anul 2005, tribunalul a constatat că pentru acest an, acțiunea formulată de reclamant este prescrisă, fiind respinsă ca atare, întrucât în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului 2005, ultima zi a fost 31 decembrie 2005 caz în care termenul de 3 ani s-a împlinit în data de 31 decembrie 2008, dar acțiunea a fost înregistrată ulterior doar în data anterior arătată. Așa fiind, tribunalul a constatat că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză, motiv pentru care a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privitor la drepturile bănești aferente anului 2005, iar în consecință a fost respinsă acțiunea ca prescrisă privind pretențiile din acel an.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar întrucât față de pretențiile deduse judecății, acestea nu se află în legătură de conexitate directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății, ci trebuie executate dispozițiile contractelor colective în timpul anului respectiv în lipsa altor prevederi derogatorii.
Nici argumentele societății pârâte privind data de la care începe să curgă termenul de prescripție, respectiv de la data încetării raporturilor de muncă, tribunalul nu le-a considerat justificate, pentru că în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, atunci aceste drepturi se pot acorda pe tot parcursul anului respectiv, atât pentru salariați care mai lucrau efectiv, cât și pentru cei care au încetat raporturile de muncă pe parcursul anului, pentru că altfel, aceștia din urmă, ar fi prejudiciați în mod nejustificat, în lipsa unor prevederi legale ori contractuale derogatorii.
Însă, pentru anii 2006, 2007, constatând că sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune și observând data înregistrării acțiunii de către reclamant anterior precizată, T. a observat că pentru aceste pretenții, acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție menționat, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile deduse judecății aferente anilor 2006-2007.
În ce privește fondul acțiunii, tribunalul a reținut următoarele:
Din înscrisul depuse la dosar, emis de societatea pârâtă, datat 22 septembrie 2008, reiese că reclamantul/a a avut calitatea de salariat la pârâtă în meseria de lucrător gestionar, începând cu data de 1 august 1983 și până la data de 13 iunie 2006, dată la care au încetat raporturile de muncă între părți. A. situație reiese și din mențiunile carnetului de muncă al reclamantei depus în copie la dosar, iar în această perioadă, doar la data 01 iulie 2004 s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă că salariul reclamantei a fost majorat ca urmare a aplicării prevederilor art.134 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neexistând mențiuni efectuate și cu privire la art.176 alin.1 din contractul colectiv invocat drept temei de reclamant în această cauză..
Potrivit art.39 alin.1 lit. a C. muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă potrivit art.40 alin.2 lit. c din același cod. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii. Potrivit art.236 alin.4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți - art.243 alin.1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii. Au fost reliefate și prevederile art.238 alin.1 Codul muncii care arată că prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Față de aceste dispoziții legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a stabilit dacă reclamantul în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățit să primească un ajutor material anual reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale potrivit dispozițiilor contractelor colective de muncă expres invocate prin acțiune.
Potrivit art.187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energieelectrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. S-a reliefat faptul că aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii (...) potrivit actelor adiționale depuse în copie la dosar.
Potrivit art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional. Însă ulterior prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract. În contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 1998 și 2008 s-a prevăzut la art.176 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997. S-a reliefat faptul că pârâta nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997 în cazul reclamantului/ei, prin mențiunile care trebuiau înscrise în carnetul de muncă al reclamantului/.
Observând mențiunile din contractul individual de muncă al reclamantului/ei depus la dosar, tribunalul a apreciat că nu sunt justificate susținerile societății pârâte în sensul că s-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantului contravaloarea ajutorului material pentru anii menționați în acțiune reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale anual în care acesta a activat la societatea pârâtă, fiind simple afirmații neurmate de majorarea efectivă a salariului de bază. Înscrisurile depuse de pârâtă în copie la dosar ce reprezintă adrese către sucursale ale pârâtei din anul 1997 nu sunt în măsură să convingă instanța că se referă la includerea ajutorului material prevăzut de art. 176 alin.1 în salariile de bază ale angajaților, întrucât nu se face trimitere expresă la acest drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au efectuat mențiunile necesare în carnetul de muncă în acest sens.
P. că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri, în condițiile art. 287 Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamant/ă este în parte fondată, respectiv pentru anul 2006 în care a avut calitatea de salariat al pârâtei, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006. T., pentru a evita eventuale litigii între părți, a considerat că este necesar să stabilească data de la care se va calcula prețul unui metru cub de gaze naturale, preț ce va fi înmulțit cu 4.000 unități, iar data avută în vedere de tribunal, respectiv cea din 1 ianuarie a anului pentru care s-au acordat drepturile solicitate, este justificată de faptul că anumiți salariați nu au muncit la pârâtă pe tot parcursul acelui an, astfel că se impune stabilirea unei date fixe drept etalon pentru toți salariați din acel an calendaristic.
P. a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant/ă în urma neachitării în anul 2006 a ajutorului material cuvenit, suma respectivă va fi actualizată cu indicele de inflație de la scadență, care în cazul de față este data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului/ei anterior arătate și până la data plății efective.
Apărările societății pârâte, potrivit cărora drepturile bănești solicitate prevăzute de art.176 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii (...), care prevedeau că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă din anul 1997, nu sunt în măsură a exonera societatea pârâtă de la obligația de a acorda acest drept prevăzut expres de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care nu a depus dovezile necesare la dosar din care să rezulte în concret că în cazul acestui reclamant/ă s-ar fi realizat compensarea respectivă prin majorarea salariului de bază.
Având în vedere considerentele anterior reliefate și ținând cont de prevederile art.40 Codul muncii, care prevede că angajatorul are obligația de a plăti salariatului drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură invocat, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant/ă, obligând pârâta să plătească reclamantului/ei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie 2006, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
T. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant/ă având ca obiect ajutorul material aferent anului 2007, reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale, întrucât din actele de la dosar rezultă că raporturile de muncă între părți au încetat încă din data de 13 iunie 2006, situație în care, neexistând raporturi de muncă între părți, în mod evident pretențiile bănești solicitate pentru anul 2007 de reclamant/ă sunt nefondate, deoarece neavând calitatea de salariat al pârâtei în anul respectiv acesta nu putea să beneficieze de contravaloarea a 4000 mc gaze naturale cu titlu de ajutor material, iar pârâta nu avea o asemenea obligație corelativă. Cu privire la aceste pretenții, tribunalul nu a găsit fondate susținerile reprezentantului reclamantului/ei cu ocazia dezbaterilor prin care a arătat că a solicitat acordarea ajutorului material doar pentru perioada cât a reclamantul/a a fost salariat la pârâtă, pentru că din modul de redactare a acțiunii civile, care nu a fost ulterior precizată în scris, reiese evident faptul că se solicită acest ajutor și pentru anul 2007 ce este expres indicat în cerere.
În baza art.274 C.proc.civ., T. a obligat pârâta să plătească reclamantului/ei suma de 405 lei cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că față de modul de soluționare a acțiunii prin care pretențiile deduse judecății au fost admise în parte, se impune ca pârâta, aflată parțial în culpă procesuală, să suporte proporțional cheltuielile de judecată efectuate de reclamant/ă, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar privind plata onorariului avocațial, respectiv suma de 405 lei.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta S. OMV P. S., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, cu consecința respingerii acțiunii, în principal ca prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată.
Recurenta consideră că este incidentă excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe, apreciind că art. 298 alin.2 ultima teză Codul muncii nu a abrogat art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilește competența de soluționarea a conflictelor de drepturi în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.
În acest sens, pârâta a apreciat că abrogarea implicită nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 24/2000. În motivarea recursului, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se că dreptul pretins și reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
S-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținându-se că dreptul pretins și reglementat în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este supus termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
O altă excepție invocată este cea a lipsei calității procesuale active motivată de inexistența dreptului subiectiv pretins de reclamant/ă, sens în care s-a arătat că absența negocierilor patronat sindicat cu privire la cuantumul drepturilor solicitate dovedește includerea sa în salariul de bază.
De asemenea, recurenta opinează că reclamanta este îndreptățit să solicite acest ajutor doar pentru perioada în care și-a desfășurat în mod efectiv activitatea în cadrul societății.
În fine, s-a susținut că reclamantul/a tinde să se îmbogățească fără justă cauză prin solicitarea unor drepturi care i-au fost acordate anterior.
Intimata S. M. a formulat întâmpinare cu privire la recursul societățiipârâte (f. 11-15), prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, ca nefondate.
În ceea ce privește excepția prescripției, apreciază că nu este fondată prin prisma faptului că termenul de prescripție este de 3 ani, întrucât drepturile pretinse sunt drepturi de natură salarială, fiind incident art. 283 al.1 lit. c din Codul Muncii.
Cu privire la fondul cauzei, reclamanta apreciază că este îndreptățită la acordarea cotei de gaz, aceasta în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada că acest drept salarial a fost inclus în salariul de bază.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate șia apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Întrucât conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, contravaloarea unei cote de gaz de 4000 mc pe an constituie tocmai un astfel de alt adaos. Faptul că acest adaos a fost stipulat într -un capitol distinct al contractului colectiv de muncă, cel privitor la protecția socială, iar nu în cel destinat salarizării, nu semnifică scoaterea dreptului de sub incidența art. 155 Codul muncii, dată fiind calitatea de normă imperativă a acestui text de lege, astfel încât părțile nu pot reduce sfera de acoperire a sintagmei „componente ale salariului"; prin contractele pe care le încheie. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață.
În plus, chiar prin afirmația sa că a inclus în salariul de bază acest ajutor, ea recunoaște caracterul de drept salarial acestui adaos, neputând fi inclus în salariu decât un drept salarial.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantului/ei a fost înregistrată în
(...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentânddrepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2005-2007, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007, invocată.
Pe fond, Curtea constată că în dezlegarea cauzei, chestiunea esențială se conturează a fi stabilirea dacă acest adaos a fost inclus în salariul de bază în anul 1997, dat fiind că, așa cum arată recurenta, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate de anul 1997 a stipulat că începând cu (...), ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază, iar în contractul similar din anul 1998, s-a prevăzut că ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc. de gaze naturale a fost compensat prin C..
Raportat la art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, ce prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă și la art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cărora clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul, apare indubitabilă obligația respectării unor prevederi contractuale din cuprinsul contractului colectiv de muncă, dacă interpretarea acestora va fi în sensul neincluderii ajutorului în salariul de bază.
Pârâta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.
Se constată însă că referirile pe care recurenta le face la diverse acte interne care ar dovedi includerea adaosului în salariul de bază nu sunt convingătoare: se face trimitere la adresa IP nr. 1721 din (...) prin care sucursalele P. au fost înștiințate cu privire la majorarea veniturilor salariale cu un coeficient mediu de 1.27 și la adresa IP nr. 1738 din (...) prin care s-a revenit cu precizarea că respectivul coeficient de 1.27 se va aplica la salariile de bază ale personalului după primirea fondurilor de salarii defalcate și aprobate de conducere. Se constată că aceste adrese nu cuprind nici o raportare a majorării veniturilor salariale la includerea cotei de gaz în salariul de bază.
Apoi, se face trimitere la adresa nr. 1818 din (...) alin. 2, semnată de reprezentantul P. (Directorul General Ion P.a) și reprezentantul FSLI P.
(Președinte L. Luca), prin care se comunică sucursalelor P. că în fapt, calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe P. R., comunicat prin telexul IP/(...), care cuprinde și prevederile art. 176(1) din CCM în vigoare.
Această adresă este însă înregistrată la S. T. și nu poartă precizarea că ar viza și situația celorlalte sucursale din țară ale societății pârâte.
În plus, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să ateste creșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază.
Se constată însă că, așa cum a arătat și recurenta pârât, proba de căpătâi pe care aceasta și-a bazat pretențiile, aceea cu expertiza, nu a fost admisă, deși solicitată de pârâtă în termen procedural, tocmai în dovedirea acestui fapt, anume, includerea în salariul de bază al reclamantului/ei a contravalorii ajutorului de 4.000 mc de gaze naturale.
Or, în aceste condiții nu se poate considera tranșat litigiul și cercetată cauza cu luarea în considerare a poziției pârâtei. P. a reține culpa părții în neprobarea poziției sale procesuale, este necesar ca anterior să îi fie acordată posibilitatea de a-și proba temeinicia susținerilor prin administrarea probelor pertinente și utile solicitate. În acest sens statuează dispozițiile art. 129 alin.1 și 5 Cod proc.civ.
Așa fiind, Curtea constată că devin incidente prevederile art. 312 alin.
1, 3 și 5 Cod proc.civ., anume, teza privitoare la soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, considerând că prin omiterea de a se administra proba esențială pentru dezlegarea pricinii, practic a rămas necercetat fondul, părțile fiind lipsite de primul grad de jurisdicție care să fi dezlegat prolema litigioasă prin raportare la această probă centrală. Ca urmare, recursul va fi admis, cu consecința casării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu îndrumarea de a încuviința și administra proba cu expertiza, solicitată de pârâtă.
Așa cum s-a arătat de către recurentă, administrarea acestei probe este necesară pentru a se stabili totodată, pentru ipoteza în care s-ar constata că în fapt nu a avut loc includerea contravalorii ajutorului de 4000 mc gaz în salariul de bază, și cuantumul sumei datorate, respectiv dacă aceasta trebuie să aibă caracter brut sau net, urmând a se solicita mai întâi părților să își exprime poziția procesuală raportat la acest aspect, iar apoi expertului, întocmirea câte unei variante conforme susținerilor fiecăreia dintre părți.
În funcție de concluziile expertului, instanța se va pronunța și asupra aspectului invocat în recurs cu privire la caracterul proporțional pe care contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pe an trebuie să îl aibă, raportat la perioada lucrată din ultimul an în care reclamanta/ul a fost angajat al societății pârâte.
Este cu totul neîntemeiat motivul de recurs prin care se invocă nelegalitatea soluției raportat la modificarea indirectă a dispoziției de încetare a contractului individual de muncă, sub raportul despăgubirilor acordate prin aceasta, în lipsa unei contestări explicite a acestei dispoziții. În mod evident, nu se poate impune o formalitatea de acest gen salariatului care consideră că nu a beneficiat de toate drepturile sale aferente perioadei lucrate, atâta timp cât acesta inițiază acțiunea în pretenții în instanță în cadrul termenului de prescripție. C. pe care o propune recurenta pârâtă (de a nu putea cere drepturi salariale decât cu condiția să fi contestat dispoziția de încetare a contractului individual de muncă sub acest aspect, eventual în cadrul unui alt termen de prescripție decât cel indicat de art. 283 lit. c Codul muncii) este nelegală, neavând nici un temei în legislația în vigoare, ba mai mult, renunțările la drepturile salariale sunt interzise prin dispozițiile art. 38 și 165 Codul muncii.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC OMV P SA împotriva sentinței civile nr. 1262 din 26 mai 2010 a T.ui B-ța N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare către T. B.-N..
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER R ed.D.C.G.
Dact. Sz.M./3 ex.
Jud.fond: M.L.B./C.N.
| ← Decizia civilă nr. 2611/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5269/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
