Decizia civilă nr. 4855/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4855/R/2011
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.A-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. S. - S. O. ȘIMLEU S. și de către pârâtul S. O. „. DR. I. P. ȘIMLEU S., împotriva sentinței civile nr. 2768 din 26 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.
(...), având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat C. T. și reprezentantul pârâtului recurent consilier juridic V. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 noiembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar întâmpinare, care se comunică și reprezentantului reclamantului recurent.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea propriului recurs, modificarea sentinței atacate în sensul obligării pârâtei și la plata diferenței dintre sumele care au fost achitate cu titlu de spor de noapte și sumele care reprezintă sporul de 15% aferent pentru activitatea desfășurată în 3 ture începând cu anul 2008 și până la data pronunțării, precum și la contravaloarea tichetelor de masă începând cu luna mai 2009 și până la data pronunțării, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține și oral.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea recursului formulat de reclamant pentru considerente invocate în întâmpinarea formulată. Referitor la propriul recurs solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate ca fiind parțial nelegală și netemeinică cu consecința respingerii capetelor de cerere privind acordarea primei de stabilitate pe semestrul II 2009, plata cu 1. a orelor efectuate sâmbăta și duminica în perioada (...) - (...) - drepturi bănești deja acordate integral și respingerea plății a ½ din premiul anual pe anul 2008 și a celui pe anul 2009, pentru considerentele invocate în memoriul de recurs. F. cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului formulat de pârât, cu motivarea că instanța de fond a analizat corect situația de fapt, nefiind vina membrilor de sindicat că nu există fonduri suficiente pentru aceste plăți, în condițiile în care la alte spitale aceste drepturi au fost acordate.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2768 din 26 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea precizată a reclamantului S. S. - S. O. ȘIMLEU S., în numele membrilor de sindicat: A. R., B. E., B. K. E., B. M. F., B. (M.) E., B. F., C. A., C.ca R. M., C. M., C. C. F., C. C. M., C. E., C. E., C. P. L., C. E., D. C., D. M.lena, D. E., D. D., F. E. E., G. G., G. E., G. L., G. D. M., H. C. N., H. R. I., H. V. M., I. D., J. Ana, K. A., K. G., K. M., K. I., K. D., K. I., L. H. T., L.o M., L.ou (G.) F., L.ou E., M. E., M. C. D., M. E., M. M., M. I., M. M., M. G., M. I., N. I., N. A., O. M., O. M. M., P. M., P. M., P. G. J., P.p E., P. V., P. Ana, P. Ana, P. A., P. V. D., P. C. R., P. F., P. G., P. L.ica, P. M., P. V., P.an A., P. I., P. T., R. M., R. M., S. D., Ș. V., S. M. R., S. L., S. C., S. E., S. I., S. I., S. V., Ț. C. Ana, T. M.lena, T. L. L., T. E., T. V., V. M., V. M., V. P. L., V. F., M. V., C. C., C. J., L. M., B. M.ela, B. I., S. M. în contradictoriu cu pârâtul S. O. ȘIMLEU S. și în consecință a fost obligat pârâtul la plata primei de stabilitate pe semestrul II
2009 pentru perioada (...)-(...), la plata salariului al 13-lea în cuantum de 1/2 celui aferent anului 2008 și în întregime pentru cel aferent anului 2009, la plata orelor lucrate în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale aferente perioadei (...)-(...).
A fost respinsă ca nefondată acțiunea privind acordarea către membri de sindicat a tichetelor de masă, a sporului de tură, precum și a cheltuielilor de judecată.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor S. R. și G. E.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salarizații pârâtei în calitate de personal sanitar.
1) Prima de stabilitate aferentă semestrului II 2009, pentru care și-a menținut reclamantul cererea, este prevăzută de art. 4. din OG nr. 17/2008 astfel, „. asigurarea stabilității în activitate personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrul II și trimestrul IV al fiecărui an calendaristic, de câte o primă de stabilitate al cărui cuantum se stabilește corespunzător lunii pentru care se face plata primei de stabilitate";.
În temeiul acestui text de lege, reclamanții sunt îndreptățiți să li se plătească de către pârât acest drept salarial, însă doar pentru perioada (...)-(...), întrucât la data de 9 mai 2009 se publică în Monitorul Oficial nr. 762/2009 L. nr.
3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care abrogă art. 4. din OUG nr. 1. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unități sanitare publice din sectorul sanitar, iar art. 49 din această lege prevede că la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial se abrogă partea în care intră și art. 4. din OUG nr.1..
Deși scadentă ar fi fost la data de 16 noiembrie 2009 acest drept aferent semestrului II sau trimestrului IV, aceasta nu înseamnă că ea nu se cuvine datorită faptului că la 12 mai 2009 a fost abrogat acest drept. Aceasta întrucât art. 160 Codul Muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, iar art. 161 Codul Muncii prevede că salariile se plătesc înaintea oricărei altei obligații bănești ale angajatorilor.
Fiind vorba de un spor ce se include în salariu acesta se calculează în raport cu numărul de zile lucrate și până în momentul în care a fost în vigoare prevederea legală în temeiul căruia acest spor se acorda, abrogarea neputând retroactiva.
2) în ceea ce privește ½ salariul al 13-lea aferent anului 2008 și cel întreg aferent anului 2009, instanța reține că OUG nr. 1. prin art. 20 prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe deurgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.
Pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporțional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care au desfășurat activitate, raportată la perioada întregului an.
Această prevedere a rămas în vigoare și prin art. 25 alin.1 din L. nr. 3. care arată că pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Apărarea pârâtului că al 13-lea salar pe anul 2009 nu este încă exigibil datorită prevederilor art. 24 pct. 4 din L. nr. 3., plata premiului anual făcându- se pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, nu poate fi acceptată câtă vreme această Lege 3. intră în vigoare în ceea ce privește prevederile art. 24 pct. 4 doar de la 1 ianuarie 2010, referindu-se astfel la premiul aferent anului 2010 și nu 2009.
3) Cu privire la acordarea tichetelor de masă începând cu anul 2009 instanța a reținut că acestea nu se cuvin întrucât art. 1 pct. 2 din L. nr. 1. prevede că tichetele de masa se acorda în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Așadar, din prevederile acestui articol de lege rezultă că acordarea tichetelor de masă este facultativă și condiționată de bugetul de venituri și cheltuieli aprobată potrivit legii, iar art. 23 și 41 din OUG nr.1. prevede că acestea se acordă în conformitate cu prevederile L. nr.1., aprobate prin HGR nr.
5. „. instituțiile publice tichetele de masă pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, fiecărui ordonator de credite, la articolul bugetar „Tichete de masă";.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 1. publicată în Monitorul Oficial nr. 853/2008, obligatorie pentru instanțe, care arată că „Acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator";.
4) Orele muncite în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale sunt prevăzute de art. 97 alin.1 lit. a) din Contractul Colectiv de M., care arată că pentru orele prestate în zilele de sâmbăta, duminica, de sărbători și în alte zile în care, conform legii, nu se lucrează, se acordă un spor de 1., aceeași prevedere se regăsește și în prevederile art.14 din OUG nr.1..
În temeiul acestor texte de lege aceste drepturi se cuvin și din data de 1 iunie 2009, dată până la care au fost achitate și până la data de (...) când a intrat în vigoare L. nr. 3. și care prevede la art.29 pct.7, că începând cu anul
2010 acest spor nu se plătește ci se compensează cu timp liber.
5) Sporul de 15% aferent pentru activitatea desfășurată în 3 ture, începând cu anul 2008, rezultă că a fost achitat până la data de 31 decembrie 2009 (f.250-
258) și acesta a fost prevăzut de art.15 din OUG nr.1.: În unitățile sanitare unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 9, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture.
Art.9 din OUG nr.1. prevede:
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor de 25% din salariul de bază, pentru munca prestată în timpul nopții, dacă efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte.
Conform art.18 din L. nr.3. în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2010 angajatorul poate acorda spor de noapte de 25% în loc de spor de tură de 15%
(anexa nr.3, cap. II - reglementări specifice personalului din sănătate).
Conform anexei 2 (f.259-261), începând cu (...) și până în (...) s-a achitat de către pârât un spor de noapte de 25%, așa cum prevede art.18 din L. nr. 3., astfel că pretențiile reclamanților în acest sens au fost nefondate.
Reclamanții Ș. R. și G. E. au renunțat la acțiune sens în care în baza art.246 Cod procedură civilă și s-a lut act de această renunțare (f.193,194).
Cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă având în vedere că neplata drepturilor salariale la care a fost obligată prin prezenta sentință s-a datorat lipsei de fonduri alocate în acest sens, neputându-se reține astfel o culpă procesuală propriu-zisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul S. S. - S. O.
ȘIMLEU S. și pârâtul S. O. „. DR. I. P. ȘIMLEU S.
Prin recursul declarat de reclamantul S. S. - S. O. ȘIMLEU S. s-a solicitatmodificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
Solicită de asemenea obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță și în prezentul recurs.
În motivarea recursului reclamantul a arătat, în ceea ce privește sporul de
15% aferent activității desfășurate în 3 ture, că s-au prevalat de dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. f din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008-2010 care indică foarte clar faptul că se acordă următoarele sporuri și adaosuri la salariul de bază: ... pentru activitatea desfășurată în 3 ture, în locul sporului prevăzut la pct. e) se acordă un spor de 15% la salariul de bază.
În pofida acestei dispoziții contractuale extrem de clare și care nu lasă loc la nicio interpretare, instanța a respins pretențiile petenților, fără a face măcar o singură referire la CCM la care s-a referit anterior.
În privința contravalorii tichetelor de masă, hotărârea instanței este de asemenea greșită. Acordarea acestor tichete de masă este obligatorie în temeiul art. 141 din CCM la nivel de ramură sanitară pe anul 2008-2010 care arată faptul că angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Mai mult, prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 1. arată că începând cu data intrării în vigoare a prezentei, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maxim 20 de tichete de masă. De asemenea, prevederile art. 41 ind. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1., aprobată prin L. nr. 3. arată că beneficiază în continuare de tichete de masă în conformitate cu prevederile L. nr.
1. ... personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare care începând cu anul 2007, se finanțează de la bugetul de stat.
Interpretarea instanței care consideră că acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie ci este facultativă nu poate fi primită, mai ales în condițiile în care absolut toate unitățile sanitare din județul S. acordă aceste sporuri cu excepția intimatului. R. instanței la D. nr. 1. nu poate fi primită deoarece, deși această decizie este obligatorie, ea are în mod evident efecte doar în privința categoriilor acolo enumerate, putându-se ușor remarca că nu se referă la persoane din sistemul de sănătate publică. Mai mult, decizia invocată de instanță arată clar în dispozitiv faptul că în cazul în care acordarea acestora a fost negociată princontractele colective de muncă atunci sporul este un drept câștigat. Se poate remarca că acest spor a fost unul negociat în cadrul CCM, motiv pentru care apreciem că este obligatoriu ca intimatul să ÎI plătească petenților.
În privința cheltuielilor de judecată, interpretarea instanței este una extrem de discutabilă. Poziția procesuală a intimatului nu a fost una care să excludă obligarea sa la cheltuieli de judecată. Intimatul a căzut parțial în pretenții și a avut de la bun început o poziție de respingere a pretențiilor membrilor de sindicat. În aceste condiții se impunea obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, în conformitate cu dispozițiile C.pr.civ..
Prin recursul declarat de pârâtul S. O. DR. I. P. SIMLEU S., s-a solicitatadmiterea recursului, modificarea sentinței atacate ca fiind parțial netemeinica și nelegala, conform art. 304 pct. 7, 8, 9 C.pr.civ. pentru următoarele:
Instanța de judecata în mod greșit a admis plata către reclamanți a primei de stabilitate pe semestrul II 2009 în condițiile în care potrivit prevederilor art. 94 pct. 5 din Contractul colectiv de munca pe ramura sanitara pe perioada 2008 -
2011, "în sistemul sanitar drepturile salariale se achita într-o singura transa în data de 15 a fiecărei luni pentru luna precedenta inclusiv prima de stabilitate".
Prima de stabilitate pe trimestrul IV, ar fi devenit scadenta în 15 noiembrie, data la care se plăteau drepturile aferente lunii octombrie 2009, prima luna din trimestrul IV 2009, dată la care însă erau abrogate prevederile art. 412 din OUG nr. 1..
De asemenea recurentul înțelege să se prevaleze de D. nr. (...)/2011.
În ceea ce privește obligarea de instanța de a se plăti cu un spor de 1. a orelor lucrate sâmbăta și duminica de reclamanți în perioada 1 iunie 2009 - 1 ianuarie 2010 este greșita și ilegala, întrucât S. O. S. S., așa cum s-a arătat în A. II lit. C - depusa la termenul din 7 februarie 2011, dar și în situația recapitulativa a acestor drepturi depusa prin A. II lit. 1 - depusa la termenul din 21 martie 2011
- rezulta clar ca, respectând prevederile legale, S. O. S. S. a plătit tuturor reclamanților îndreptățiți 24 de ore lunar cu spor de 1., iar restul a fost compensat cu timp liber corespunzător, (adică plata simpla urmata de încă o zi libera plătita) respectându-se astfel în totalitate cerințele atât ale O.U.G. nr. 1. art. 14 cat și ale Contractului colectiv de munca pe ramura sanitara. Mai elocvent din graficele și mai ales pontajele depuse la dosar rezulta clar ca S. O. S. S. și-a îndeplinit în totalitate aceasta obligație față de salariați. Cu toate acestea pentru o mai limpede clarificare a acestui capăt de cerere depune pentru perioada 1 iunie 2009 - 31 decembrie 2009 încă o anexa.
Referitor la obligarea S. O. S. S. cu privire la plata a ½ din premiul anual (al 13-lea salar) aferent anului 2008, precum și a celui de-al 13-lea salar aferent anului 2009, solicită respingerea acestuia întrucât consideră ca fiind o unitate sanitara care se autofinanțează, pe baza contractelor de servicii medicale încheiate an de an cu C. J. de A. de S. S., fondurile au fost insuficiente.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește recursul declarat de S. S. - S. O. ȘIMLEU S. în numele membrilor de sindicat, Curtea reține următoarele:
Reclamanții solicită acordarea diferenței dintre sumele ce le-au fost acordate cu titlu de spor de noapte și sumele ce reprezintă sporul de 15% pentru activitatea desfășurată în trei ture, începând cu anul 2008 și până la data pronunțării hotărârii, prevalându-se de prevederile art. 97 lit. f din CCM la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2008-2010.
Potrivit art. 97 alin. 1 din CCM anterior menționat „(1) Se acordă următoarele sporuri și adaosuri la salariul de bază: e) pentru activitatea desfășurată în timpul nopții se acordă un spor de 25 % la salariul de bază; f) pentru activitatea desfășurată în 3 ture, în locul sporului prevăzut în pct. e), se acordă un spor de 15% la salariul de bază";.
Prevederile contractului colectiv de muncă, se interpretează prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în perioada în care se solicită acordarea drepturilor. Astfel conform art.15 din OUG nr. 1. „în unitățile sanitare unde activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, personalul care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și personalul care lucrează în două ture în sistem de 12 cu
24 pot primi, în locul sporului pentru munca prestată în timpul nopții, prevăzut la art. 9, un spor de 15% din salariul de bază pentru orele lucrate în cele trei, respectiv două ture";.
Prevederi similare sunt cuprinse și în L. nr. 3. - anexa nr. 3, cap. II - reglementări specifice personalului din sănătate, în sensul că angajatorul poate acorda spor de noapte de 25% în loc de spor de tură de 15%.
Prin urmare, din dispozițiile legale incidente, și cu privire la care instanța de fond a făcut o corectă aplicare a lor, coroborate cu prevederile CCM la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2008-2010, de care se prevalează reclamanții, reiese cu certitudine faptul că cele două sporuri, cel de noapte și sporul de tură au fost reglementate în favoarea salariaților din sectorul sanitar, alternativ, fără ca aceștia să se poată prevala de cel mai favorabil dintre ele și cu atât mai puțin să le cumuleze.
Prevederile contractului colectiv de muncă se interpretează prin prisma dispozițiilor legale incidente, nefiind posibil ca, pe cale contractuală, să fie negociate drepturi în favoarea personalului din sectorul bugetar, a căror acordare și cuantum sunt prevăzute prin dispoziții legale.
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
În ceea ce privește cererea privind acordarea tichetelor de masă, hotărârea instanței de fond este de asemenea legală și temeinică.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații reprezentați de recurent erau îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute la art. 141 CCM la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2008-2010.
Totuși, referitor la acordarea tichetelor de masă, drepturile prevăzute în favoarea salariaților, prin contractul colectiv de muncă, comportă unele nuanțări.
Astfel, prevederile contractuale fac trimitere la dispozițiile L. nr. 1. iar conform art. 1 alin. 2 din acest act normativ „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
De asemenea, prevederile art. 411 din OUG nr. 1., care reglementează acordarea tichetelor de masă pentru personalul contractual din unitățile și subunitățile sanitare, fac trimitere expresă la prevederile L. nr. 1..
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 14 din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă
„nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație. Chiar dacă statuările menționatei decizii analizează în concret o altă categorie profesională, situația este aceeași și în cazul reclamanților reprezentați de S. în prezenta cauză, aceștia făcând parte din categoria salariaților din sectorul bugetar.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, soluția primei instanțe de respingere a cererii reclamanților privind acordarea acestora este corectă, însă pentru alte considerente decât cele reținute prin hotărârea atacată.
Astfel în raport de prevederile art. 274 C.pr.civ. și față de soluția instanței de admitere în parte a acțiunii, având în vedere și poziția procesuală adoptată de pârât pe parcursul judecății cauzei în fond, nu se poate susține că nu ar exista culpă procesuală din partea acestuia, iar în condițiile în care pârâtul este partea care a căzut în pretenții, acesta putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Totuși, în condițiile în care reclamanții nu au dovedit cuantumul pretențiilor solicitate cu acest titlu, instanța nu putea da curs cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
De asemenea, în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, s-a depus la dosarul cauzei din partea reclamanților, factura nr.
00289/(...), pentru suma de 3.500 lei onorariu avocațial, fără însă a se face dovada achitării efective a acestei sume, astfel că va fi respinsă cererea de acordare a cheltuielilor, acestea nefiind dovedite.
Referitor la recursul declarat de pârât, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 412 din OUG nr. 1. „. asigurarea stabilității, personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrul al II - lea și al IV - lea ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, ale cărei cuantum și mor de acordare se stabilesc prin hotărâre a G.
Potrivit art. 1 din HG nr. 578/2008 emisă în temeiul OUG nr. 1., "personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrele II și IV ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, al cărei cuantum se stabilește corespunzător lunii în care se face plata primei de stabilitate";.
Dispozițiile privitoare la acordarea primei de stabilitate cuprinse în art. 412 din OUG nr. 1., au fost abrogate în mod expres la data de (...) prin adoptarea L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Pentru acordarea acestui drept, nu a fost determinată de către legiuitor o dată anume la care urma să se facă plata, ci doar s-a menționat faptul că se acordă în trimestrul IV, astfel încât se poate concluziona că prima de stabilitate constituie un drept câștigat prin trecerea timpului, motiv pentru care se cuvine reclamanților proporțional cu perioada lucrată până momentul abrogării art. 412 din OUG nr. 1..
D. Curții Constituționale invocate de către recurentul pârât, nu-și găsesc incidența în cauza dedusă judecății, întrucât acordarea primei de stabilitate vizează perioada anterioară abrogării actului normativ de reglementare a acesteia.
Potrivit prevederilor art. 97 alin.1 lit. a din Contractul Colectiv de M., pentru orele prestate în zilele de sâmbăta, duminica, de sărbători și în alte zile în care, conform legii, nu se lucrează, se acordă un spor de 1., în același sens fiind și dispozițiile art. 14 din OUG nr. 1..
Referitor la acordarea acestui spor, nu pot fi primite argumentele recurentului în sensul compensării acestora, pentru ceea ce depășește 24 de orelunar, cu timp liber corespunzător, față de prevederile exprese conținute de art. 14 din OUG nr. 1., potrivit cărora „munca prestată în unitățile sanitare în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu spor de până la 1. din salariul de bază al funcției îndeplinite. M. astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător";.
Acordarea celui de-al 13 -lea salariu este reglementată prin art. 20 OUG nr.
1., în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor, potrivit căruia „. activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea";.
Față de prevederile legale exprese, anterior menționate, nu pot fi primite criticile aduse de recurentul pârât privind insuficiența fondurilor în acordarea drepturilor cu acest titlu în favoarea salariaților.
Salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamați nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamanților care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursuriel declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S. S. - S. O.
ȘIMLEU S. și pârâtul S. O. „. DR. I. P. ȘIMLEU S. împotriva Sentinței civile nr.
2768 din 26 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Respinge cererea recurentului S. S. - S. O. ȘIMLEU S. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .A-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Aflat în concediu de odihnă S emnează Președintele Curții de A. C.
GREFIER G . C.
Aflată în concediu de odihnă S emnează Grefier șef Secția I-a civilă R ed.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: K. M.
← Decizia civilă nr. 2149/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3187/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|