Decizia civilă nr. 4920/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4920/R/2011
Ședința din 28 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. L. R., C. I. A., G. C., H. M. C., M. L. M., P. R. M., P. Ș. B., P. D. V., P. A. , Z. B. G., Ț. V. împotriva sentinței civile nr. 1403 din 17 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. S. F., P. A., R. D. G., V. R., pârâții intimați M. E. ȘI F., MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI AL L. C., TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat
Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței atacate.
De asemenea, se constată că la data de 22 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. F. publice a depus la dosar întâmpinare prin care invocă lipsa dovezii privind diminuarea chiriei și solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
Având în vedere că reclamantul recurent B. L. R. deși a fost legal citat cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna recursul, acesta nu s-a prezentat în instanță să semneze recursul, C. va face aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. 2 C.pr.civ. combinat cu art. 3021 lit. d C.pr.civ.
C. constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1403 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanții B. L. R., C. S. F., C. I. A., G. C., H. M. C., M. L. M., P. A., P. R. M., P. Ș. B., P. D. V., P. A., R. D. G., V. R., Ț. V. și Z. B. G., în contradictoriu cu pârâții M. E. SI F., M. J., TRIBUNALUL CLUJ și CURTEA DE APEL CLUJ.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați în cadrul Judecătoriei C.-N., așa cum rezultă din tabelul depus la dosarul cauzei, tabel care cuprinde si numărul contractului de închiriere a locuințelor de serviciu .
Conform art. 2 alin.1 lit. e din L. nr. 1. privind unele măsuri în vederea restabiliri echilibrului bugetar „se reduce cu 25% compensația lunară pentru chirie";.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin D. nr.241/(...), nr.1655/(...) și nr.1657/(...), asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art.23 alin.6 din O.U.G. nr.27/2006, a dispozițiilor L. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și asupra dispozițiilor L. bugetului de stat pe anul 2011, acestea două din urmă cuprinzând ample referiri la L. nr.1.
, excepții care au fost respinse .
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, beneficii și alte adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv
L. nr.1., nu s-au încălcat prevederile art.16,art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4
și art.53 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
Acest act normativ nu a permanentizat diminuarea temporară a drepturilor salariale avute anterior intrării sale în vigoare și măsurile luate au fost justificate pe temeiul art.53 din Constituția României întrucât, noțiunea de securitate națională nu implică numai securitatea militară ci are și o componentă economică și socială.
Pe de altă parte este prerogativa legiuitorului stabilirea modalității de realizare a procesului de revenire etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul avut anterior diminuării cu 25%, care va decide în funcție de situația economică și financiară a țării. Pentru anul 2011, legiuitorul a reglementat o revenire cu 15% față de reducerea salarială cu 25% aprobată prin L. nr.1..
S-a reținut de asemenea prin reglementările anterior menționate, că decontarea chiriei nu reprezintă un drept fundamental legiuitorul având libertatea de a decide limitele și condițiile acordării acestui beneficiu, situație în care nu poate fi pusă în discuție restrângerea vreunui drept. Apoi indiferent de natura dreptului prevăzut de lege , este necesar ca acordarea acestuia să se facă cu respectarea egalității cetățenilor în drepturi , respectiv al creării unui tratament identic pentru persoane aflate în situații egale.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanțainvestită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O.
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României , fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său C. E. a D. O.(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
C. E. a D. O.(C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența Curții Europene a D. O.(C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică , astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate , iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă reducerea compensației pentru chirie cuvenită reclamanților corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs. Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex. prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context reducerea temporară a compensației cuvenită reclamanților pentru chirie cu 25%, în temeiul art.2 alin.1 lit. e din L. nr.1., nupoate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece, așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate C. a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și
Hotărârea în cauza Aurelia P. vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul
Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru reducerea compensației pentru chirie cuvenită reclamanților - necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare ca urmare a crizei economice și sociale majore - și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamanților, a respins ca neîntemeiată acțiunea întrucât măsura luată conform art. 2 alin.
1 lit. e din L. nr. 1. a fost una legală, în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituția României, O.U.G.nr.1/2010 și art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții B. L. R., C. I. A., G. C., H. M. C., M. L. M., P. R. M., P. Ș. B., P. D. V., P. A., Z. B. G. și Ț. V. au declarat recurs prin care au solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a ignorat însă cu desăvârșire principalul argument din acțiunea formulată, respectiv că din interpretarea L. nr.1. rezultă că deducerea de 25% nu se aplică și compensației lunare pentru chirie întrucât aceasta nu are caracter salarial. Acest aspect rezultă din simpla lecturare a motivării sentinței menționate care nu conține nicio referire directă sau implicită la acest argument.
Pârâta C. de A. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că prima instanță a examinat argumentul reclamanților, reținând incidența art.2 alin.1 lit. e din L. nr.118/1990.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului arătând, în esență, că dreptul la compensarea chiriei are o natură salarială ce cade sub incidența L. nr.112/1990.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care asolicitat respingerea recursului, invocând lipsa calității procesuale pasive în raport de inexistența raporturilor juridice de muncă cu reclamanții.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va admiterecursul pentru următoarele considerente:
Principalul argument invocat prin acțiunea dedusă judecății constă în calificarea dreptului magistraților la compensarea parțială a chiriei, conformart.23 alin.1 din OUG nr.27/2006 ca neavând caracter salarial, cu consecința neimpozitării sale și a excluderii sale din sfera de aplicare a L. nr. 1..
Acest argument nu a fost analizat de către prima instanță, care și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art.2 alin.1 lit. e din L. nr.1. fără a înlătura motivat, conform cerințelor art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ. motivul de drept invocat de reclamanți.
În raport de exigențele legale enunțate de art.261 alin.1 C.pr.civ., C. de A. constată că examinarea argumentelor părților nu poate fi realizată în mod implicit, respectiv prin prezentarea motivelor pentru care instanța optează pentru o soluție.
Or, dreptul la un proces echitabil, principiu fundamental edictat de art.6 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, impune analizarea de către instanța de judecată a argumentelor tuturor părților, precum și motivarea înlăturării celor considerate nepertinente, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Procedând astfel, prima instanță nu a efectuat o analiză completă a fondului litigiului dedus judecății, nerăspunzând argumentelor părții, îndreptățită să-i fie examinată cauza sub toate aspectele.
O atare omisiune atrage soluția casării parțiale a hotărârii, conform art.312 alin.5 C.pr.civ., cu consecința trimiterii spre rejudecare a cererii formulate de reclamanți P. A., Z. B., M. L. M., P. Ș., H. M., P. D., P. R., C. I. A., G. C. și Ț. V., cu privire la a căror argument invocat prin acțiune prima instanță se va pronunța motivat.
C. observă astfel că doar acești reclamanți, precum și reclamantul B. L.
R. au atacat cu recurs hotărârea pronunțată, ceea ce împiedică extinderea efectelor recursului cu privire la toți reclamanții, deoarece dreptul dedus judecății are caracter individual, nefiind un drept sau o obligație comună în sensul art.47-48 C.pr.civ.
În privința reclamantului recurent B. L. R., C. observă că acesta nu și-a însușit prin semnare recursul declarat în numele său, nici după ce a fost citat în acest sens (fila 38), ceea ce atrage conform art. 133 alin.2 C.pr.civ. sancțiunea anulării recursului său.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Anulează recursul declarat de reclamantul B. L. R..
Admite recursul declarat de reclamanții P. A. Z. B., M. L. M., P. Ș., H. M.,
P. D., P. R., C. I. A., G. C. și Ț. V. împotriva sentinței civile nr. 1403 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în parte și, în consecință trimite cauza spre rejudecare primei instanțe cu privire la acțiunea reclamanților P. A. Z. B., M. L. M., P. Ș., H. M., P. D., P. R., C. I. A., G. C. și Ț. V.
Menține celelalte dispoziții
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 1389/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2772/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
