Decizia civilă nr. 654/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 654/R/2011
Ședința din 21 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 4. din 20 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. V., și pe pârâții intimați C. N. "A. M." B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., având ca obiect calcul drepturi salariale L. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantei intimate prin U. J. a S. L. din Învățământ B. N. întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs chematul în garanție recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a admis ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul/a C. V., prin U.. B. N., împotriva pârâților C. N. „. M. B., C. Local al municipiului B. și P. municipiului B., ca fiind întemeiată și în consecință:
- a fost obligat pârâtul C. N. „. M. B. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., cu începere din data de 1 septembrie
2009 și până la 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației ladata plății efective;
- a fost obligat C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. să aloce pârâtului C. N. „. M. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
- a fost obligat pârâtul C. N. „. M. B. să plătească reclamantului/ei 30lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului
B. împotriva M. E., C., T. și S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.-N. și în consecință:
- a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâților P. municipiului B. și C. local al municipiului B. sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului.
S-a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate depârâți și de chematul în garanție au fost unite cu fondul cauzei la termenulde judecată din data de 9 iunie 2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul/a face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 decembrie 2009, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr.
1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței.
Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza Ordonanței G. nr. 15/2008. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare.
Astfel, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut la valoarea de 400 lei față de 291,678 lei, creșterea fiind de 37%, așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Motivat de faptul că asemenea majorări salariale au un puternic impact negativ asupra economiei românești, prin acte normative succesive s- a încercat contracararea măsurilor de politică legislativă adoptate prin L. nr.
2., inițial prin OUG nr.1., ce prevedea o scădere a valorii coeficientului de multiplicare la 299,933 lei personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, abrogându-se expres valoarea acordată prin L. nr. 2., ordonanță declarată neconstituțională, prin decizia C. C. nr. 1., fiind ulterior și respinsă prin L. nr. 5. .
În luna noiembrie 2008 se adoptă și intră în vigoare OUG nr.
151/2008, aplicabilă până la 31 decembrie 2008, apoi OUG nr.1/2009 cu aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 2009, apoi OUG nr. 3. și OUG nr.4.. Având în vedere faptul că toate actele normative de după adoptarea L. nr. 2. și până la apariția OUG nr. 3. au fost declarate neconstituționale prin D. C. C. nr. 1., nr. 8., nr. 9. și nr. 9., dispozițiile L. nr. 2. sunt aplicabile fără niciun dubiu pe perioada 1 octombrie 2008 - 1 aprilie 2009.
La data de 1 aprilie 2009 a fost adoptată și a intrat în vigoare OUG nr.
3., privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorulbugetar, prevăzându-se la art. 2 al acestui act normativ modificarea și completarea art. 11 lit. a din OG nr. 15/2008 în sensul că, pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, pe perioada 1 - 30 aprilie 2009 valoarea coeficientului de multiplicare este de 299,933 lei, iar pe perioada 1 mai - 31 august 2009 s-a prevăzut o creștere a salariilor de bază cu o treime din creșterea salariilor de bază obținute prin aplicarea coeficienților de multiplicare și a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 de 299,933 lei.
Ulterior, la data de 30 aprilie 2009 s-a publicat OUG nr. 4. care, în art. 2, prevedea că valoarea coeficientului de multiplicare, pentru perioada 1 mai
- 31 decembrie 2009, este de 299,933 lei pentru funcțiile didactice din învățământul preuniversitar și pentru cele didactice auxiliare și, începând cu data de 1 mai 2009 s-au aplicat prevederile acestei ordonanțe, act normativ care, prin art. 3, a abrogat prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 3..
Este real faptul că prin decizia nr. 1. pronunțată la data de 4 februarie
2010 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 3. și nr. 4., însă instanța constituțională a reținut inadmisibilitatea excepției pe considerentul că la data pronunțării deciziei actele normative a căror neconstituționalitate s-a invocat nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin L. nr. 3..
Prin urmare, judecătorul constituțional nu s-a pronunțat pe fondul excepției, nu a reținut, așa cum rezultă din motivarea deciziei, că ordonanțele mai sus menționate sunt conforme cu Constituția, ci dimpotrivă, nu a examinat constituționalitatea în baza dispozițiilor art. 29 alin. 1 din L. nr. 47/1992 de organizare și funcționare a C. C., text conform căruia Curtea Constituțională se pronunță asupra neconstituționalității legilor și ordonanțelor în vigoare.
În aceste condiții, instanța de judecată învestită cu soluționarea prezentului litigiu este chemată să analizeze în ce măsură dispozițiile celor două ordonanțe de urgență pot fi sau nu aplicate în condițiile declarării neconstituționalității prevederilor art. I pct. 3 din O.U.G. nr. 151/2008.
În această examinare, instanța a reținut că art. 11 alin. 1 lit. a, b, c din
OG nr. 15/2008 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr. 151/2008 articolcare a fost „modificat și completat";, prin OUG nr. 3. iar prin OUG nr. 4., s-a abrogat art. 11 alin. 1 lit. b și c din O. G. nr. 15/2008 și anexele 1.1b, 1.2b,
2b, 3b și s-a modificat art. 11 alin. 1 lit. a1.
Or, prin deciziile C. C. nr. 842/(...) și nr. 9. s-a constatat tocmai neconstituționalitatea art. I pct. 3 din OUG nr. 151/2008, adică dispoziția legală prin care se prevedea introducerea în cuprinsul Ordonanței G. nr.
15/2008 a noului articol 11 alin. 1.
Dat fiind faptul că art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 3 din OUG nr.
151/2008, constatată ca fiind neconstituțională, practic acest articol nu mai există, astfel că nu mai poate produce efecte.
Prin urmare, OUG nr. 3. și nr. 4. prin care se modifică art. I pct. 3 din
OUG nr. 151/2008 declarat neconstituțional, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există.
Ca atare, nemaiexistând art. 11 din OUG nr. 151/2008, text ce reglementa cuantumul valorii coeficientului de multiplicare pentru tot anul
2009, dispozițiile art. 2 din OUG nr. 3. și nr. 4. ce prevăd modificarea unui articol ce nu mai este în ființă nu mai pot fi aplicate, cât timp textul legal de bază, pe care îl modifică sau îl completează nu mai există.
În aceste condiții, singurul act care, legal, poate sta la baza calcululuidrepturilor salariale ale personalului din învățământ este L. nr. 2., în forma învigoare la data publicării sale.
Așa fiind, în baza considerentelor exprimate și a textelor legale anterior arătate, tribunalul a admis acțiunea și în consecință a obligat unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr. 2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr. 2., cu începere din data de 1 septembrie
2009 și până la 31 decembrie 2009.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Potrivit art.167 din L. nr.84/1995 și art. 1 alin. 3 din HG nr.
1618/2009, privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
În consecință, chiar dacă între reclamantă și pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acești pârâți este neîntemeiată, fiind respinsă.
Cum C. local al municipiului B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte, iar P. municipiului B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată,aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.,
C., T. și S. este întemeiată, fiind admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar. Având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în judecată a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. împotriva M. F. P., reprezentat prin D. G. a F. P. B.- N. este întemeiată, impunându-se obligarea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice să vireze pârâților P. municipiului B., C. local al municipiului B., sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului având în vedere că potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr.
84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde potrivit alin. 2 al art. 167 finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Finanțarea de bază, în care se includ și cheltuielile de personal (art.
167 alin. lit. a), se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă doar că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local. Aceste fonduri necesare finanțării de bază a învățământului preuniversitar vin de la bugetul de stat.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ- teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
În baza art.274 C.pr.civ., unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantului suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M inisterul Finanțelor Publice reprezentat prin D. B.-N., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a M.F.P., reprezentat prin D. B.-N., ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție, câtă vreme chematul în garanție nu poate fi obligat să vireze pârâților sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului/ei, întrucât, pe de o parte, cererea de chemare în garanție nu întrunește cerințele art. 60 - 63 C. proc. civ., iar pe de altă parte, între chematul în garanție și titularul cererii de chemare în garanție nu există nicio obligație de dezdăunare, fiind irelevant, din perspectiva temeiniciei ori netemeiniciei cererii de chemare în garanție, faptul că drepturile salariale pretinse de reclamant/ă nu i-au fost acordate de către pârâții de rândul 1-3, această împrejurare neconferind nici uneia dintre părți vreo garanție din partea recurentului pentru sumele de bani ce ar trebui plătite reclamantului/ei, sume ce își au suportul de drept izvorât dintr-un raport juridic de muncă.
Recurentul a mai arătat că pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și care sunt ordonatori principali de credite, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, conform art. 2 din O.G. nr. 22 cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nici ministerul și nici unitățile din subordine nu au obligația virării, alocării de fonduri din bugetul de stat pentru plata drepturilor salariale solicitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 C.proc.civ.
S-a depus întâmpinare de către intimatul/a reclamant/ă, solicitându-serespingerea recursului ca nefondat, ca și a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
S-a arătat în motivare că, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr.
1618/2009, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din TVA, repartizarea acestor sume făcându-se prin decizie a directorului D. județene.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și aapărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Motivele de recurs pot fi structurate pe două categorii: o primă categorie vizează criticile aduse sentinței fondului din punct de vedere al nerespectării de către prima instanță a prevederilor art. 60-63 C. proc. civ., iar a doua categorie are în vedere netemeinicia admiterii pe fond a cererii de chemare în garanție.
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, art. 61 C. proc. civ., prevăzând că cererea trebuie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, de către pârât odată cu întâmpinarea, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, urmând ca, potrivit art. 63 alin. 1 C. proc. civ., cererea principală
și cererea de chemare în garanție să se judece deodată.
Verificându-se în speță îndeplinirea acestor condiții de formă, Curtea constată că cererea de chemare în garanție a fost depusă în termen procedural, odată cu întâmpinarea și mai înainte de prima zi de înfățișare, cuprinzând toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, conform art. 82-84 și art. 112 C. proc. civ..
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s- ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentului de garanție față de pârâții C. Local și P. derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant/a, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nicio obligație de garanție în cauză.
Drept urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea recurentului, în sensul că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile art. 60-63 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului, conform căreia nu era întemeiată cererea de chemare în garanție, pe motiv că recurentul nu are niciun raport juridic cu reclamantul/a, ale cărui drepturi derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent, având în vedere că recurentul nu a fost obligat direct către reclamant/a la plata acestor sume de bani, ci către cei față de care recurentul chiar are o obligație de garanție, respectiv către pârâți.
În ceea ce privește criticile din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, „M. E. N.e, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată, „finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol,
„M. Învățământului asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M. Învățământului se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că:
„(1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție denumărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia, „(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) P.ii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamant/a prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale prevăzute prin lege, respectiv, prin L. nr.
2., astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11/2010, recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale restante.
Nici invocarea de către recurent a prevederilor art. 5 alin. 6 din L. nr.
11/2010, nu constituie un argument în sprijinul admisibilității recursului, ci, dimpotrivă, vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.
Astfel, conform art. 5 alin. 6 din L. nr. 11/2010, „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcțieide muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O.G. nr. 22/2002 excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită, de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită a sentinței fondului. În faza de judecată a recursului nu pot fi invocate niciun fel de critici care vizează executarea silită propriu zisă a hotărârii și care eventual ar putea fi valorificate doar în faza de executare silită a respectivei hotărâri.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul recurent Ministerul Finanțelor
Publice reprezentat prin D. B.-N., va fi obligat la plata sumei de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4920 din
(...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei C. V. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. D. L. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: C.N./M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 4361/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 424/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
