Decizia civilă nr. 5014/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5014/R/2011
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta C. C. împotriva sentinței civile nr. 2761 din 2 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC E. R. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi reclamanta recurentă, prin reprezentant, a depus concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2761 din 2 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâta S. E. R. S. B. și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 13.239 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă nr. 195/(...), reclamanta a fost angajata pârâtei la biroul proiectului „Servicii de supervizare a lucrărilor de construcție a autostrăzii Brașov-Târgu Mures C.-Oradea- Granita României"; situat în C., pe postul de inginer constructor, pe durată nedeterminată, începând cu data de (...), pentru un salariu de bază lunar brut de 6058 lei, iar prin actul adițional nr. 1/(...) salariul reclamantei a devenit de 7415 lei.
Prin Decizia nr. 36/(...) emisă de pârâtă, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat începând cu (...) în temeiul art. 40 alin. l lit. a și art. 65 alin. l din Codul Muncii, reținându-se că locul de muncă al reclamantei a fost desființat ca urmare a reducerii activității, așa cum rezultă din Decizia nr.
29/(...), angajatorul este în imposibilitate să ofere salariatei un alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională, așa cum rezultă din adresa nr.3/(...), adresa nr. 3/(...) cuprinde o comunicare către salariată a duratei preavizului si indemnizația de care va beneficia la încetarea contractului individual de muncă.
Decizia nr. 36/(...) este legală si temeinică, desființarea locului de muncă fiind efectivă si având o cauză reală si serioasă iar cuprinsul deciziei de concediere respectând prevederile art. 74 coroborate cu cele ale art. 75 din Codul muncii. Astfel, decizia cuprinde în mod clar motivele care determină concedierea, respectiv reducerea activității, respectarea termenului de preavizrezultă din adresa nr. 3/(...) iar pârâta a precizat că nu deține un alt loc de muncă pe care să îl ofere reclamantei, împrejurarea confirmată de organigramele pârâtei.
Din Decizia nr. 29/(...) reiese că începând cu data de (...) se desființează mai multe posturi alocate programului la care lucra reclamanta si anume: un post de inginer de cantități (post care i-a revenit reclamantei), un post inspector de drum, un post de asistent topograf si un post de verificator inter proiecte geolog (f.17).
Prin preavizul nr. 3/(...) (f.20), s-a pus în vedere reclamantei că durata acestuia este de 20 de zile și că va fi concediată ca urmare a desființării postului de inginer de cantități neexistând posturi disponibile în unitate.
Desființarea postului reclamantei este reală și nu s-a dovedit că ar avea o cauză străină de prevederile art. 65 din Codul muncii, iar din organigramele depuse de pârâtă la dosar (f.92-95, 102-104) rezultă că desființarea postului a fost efectivă. Ca urmare a reducerii activității pârâtei, au fost desființate patru posturi, nu doar postul care fusese ocupat de reclamantă.
Susținerile reclamantei potrivit cărora numita P. M. ar fi preluat atribuțiile postului desființat, astfel încât necesitatea de desființare a postului nu era reală nu sunt întemeiate deoarece această persoană reprezintă firma S. M. SRL cu care pârâta încheiase un contract de prestări servicii încă de la data de (...), deci anterior desființării postului reclamantei.
Desființarea postului a fost determinată de reducerea activității reclamantei ca urmare a reducerii lucrărilor desfășurate în cadrul proiectului finanțat de C. Din adresa aflată în copie la f. 56 reiese că s-a solicitat de către client reducerea numărului de angajați deoarece volumul de muncă s-a redus.
În ceea ce privește pretenția reclamantei de a i se achita valoarea anumitor ore suplimentare prestate, ore pe care pârâta nu recunoaște că reclamanta le-ar fi prestat, lucrând peste programul normal de muncă, instanța constată că reclamanta nu a dovedit prestarea acestor ore suplimentare deoarece a depus la dosar niște tabele pe care le-a făcut personal si nu au fost vizate, semnate sau aprobate de vreun reprezentant al pârâtei (f.25-27). Din fișele de pontaj aflate la dosar (f.63-71), nu rezultă că reclamanta ar fi efectuat ore suplimentare iar din corespondența de la fila 184 reiese că orele suplimentare efectuate in decembrie
2008 si ianuarie-februarie 2009 urmau a fi compensate cu o primă în mod excepțional deoarece echipa care lucra la proiect fusese refăcută, fiind suficiente persoane pentru desfășurarea normală a activității, orele suplimentare urmând a fi evitate iar în cazul în care s-ar presta astfel de ore, acestea ar fi trebuit recuperate săptămâna care urma.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 65 si art. 117-120 din Codul
Muncii, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 alin. l Cod Procedură Civilă față de culpa procesuală a reclamantei, instanța a obligat-o la plata către pârâtă a sumei de 13.239 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. C. solicitândmodificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiuniiintroductive de instanță.
În motivarea recursului reclamanta critică sentința recurată prin prisma motivelor de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C. pr. civ., pentru următoarele:
Contrar celor reținute de prima instanță, decizia de concediere nr. 36/(...) încalcă dispozițiile imperative ale art. 74 (devenit art. 76 în urma modificărilor Codului muncii), deoarece aceasta nu conține motivele care au determinat concedierea.
În cuprinsul deciziei atacate se invocă reducerea activității și se face trimitere la decizia internă nr. 29/(...), care însă nu a fost comunicată reclamantei la momentul comunicării deciziei de concediere.
Pe de altă parte, societatea angajatoare a refuzat să comunice reclamantei scrisoarea nr. BOCO/09-04/ME/10.4335 prin care JV E. R. B. I. ar fi solicitat reducerea serviciilor pentru acest proiect.
Pentru aceste motive, decizia de concediere a reclamantei este lovită de nulitate absolută.
Cauza desființării postului reclamantei nu este una reală și serioasă, instanța de fond apreciind în mod eronat contrariul.
În cuprinsul deciziei de concediere nr. 36/(...) se face trimitere la decizia societății angajatoare nr. 29/(...) prin care aceasta decide să elimine postul de inginer de cantități din cadrul secțiunii 2B a proiectului "Servicii de supervizare a lucrărilor de construcție a autostrăzii Brașov - Tg. Mureș - C. - Oradea - granița R./Ungaria", motivându-și decizia pe o scrisoare nr. BOCO/09-
04/ME/10.4335 prin care JV E. R. B. I. ar fi solicitat reducerea serviciilor pentru acest proiect.
Conform organigramei societății angajatoare în vigoare până la emiterea deciziei de concediere atacate, erau prevăzute 3 posturi de inginer cantități, dintre care singurul post pentru care și-a dat acordul beneficiarul proiectului, CNADNR, a fost cel al reclamantei.
Celelalte două posturi de inginer cantități au fost și sunt și în prezent deținute de numitele A. O.-B. și M. P., după cum urmează: 1) A. O.-B., identificată la poziția 3, a fost în realitate angajată pe poziția de asistent topograf, aceasta îndeplinind în fapt atribuțiile unui inginer de cantități datorită volumului mare de muncă din cadrul acestui departament, aspect care însă nu a fost adus la cunoștința beneficiarului lucrării, C. 2) Numita M. P., identificată la poziția 1 de la inginer cantități a organigramei, nu deține un contract individual de muncă cu societatea pârâtă, aceasta fiind angajată în cadrul societății SC M. SRL, societate care a încheiat un contract de colaborare cu SC E. R. SA al cărui obiect este furnizarea de servicii de inginer cantități. Totodată, M. P. figurează și în cadrul societății SC DP C. SRL, unde prestează aceleași servicii de inginer cantități, societatea DP C. deținând de asemenea un contract de colaborare, Î. de această dată cu societatea mamă, respectiv JV E. R. B. I.
Consideră recurenta că ar fi trebuit desființat mai întâi postul persoanei care nici măcar nu a fost angajată pe poziția de inginer cantități și în consecință nu au fost nici acceptată de către beneficiar, respectiv A. B., sau al persoanei care prestează servicii societății angajatoare în baza unor contracte de colaborare, respectiv P. M.
Doctrina de specialitate s-a exprimat în mod constant în sensul că "nu se poate justifica desființarea locului de muncă și nu poate fi justificată concedierea salariatului, dacă sub pretextul realizării de economii, salariatul concediat este înlocuit de un salariat mai puțin calificat, care ocupă același post".
În ceea ce privește pretinsa necesitate de reducere a posturilor, este un fapt notoriu că în cursul anului 2009 s-au avansat de către beneficiar fondurile necesare finalizării acestui segment de autostradă, dorindu-se finalizarea expeditivă a acesteia tocmai pentru a se recupera întârzierile substanțiale de până acum astfel încât nu putem vorbi de dificultăți de natură financiară care să se manifeste la nivelul proiectului.
Mai mult decât atât, societatea angajatoare a considerat oportun ca în cursul lunilor februarie-martie 2010 să acorde măriri salariale aproape tuturor angajaților, a continuat să asigure acestora plata abonamentelor pentru întreținere corporală, a organizat în cursul lunii august o masa festiva pentrutoți angajații, deci cu alte cuvinte a continuat desfășurarea activităților în mod uzual fără a lua vreo măsură de diminuare a cheltuielilor.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 2 C. Muncii și deciziilor practicii judiciare desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică atunci când este impusă de reale dificultăți economice și este serioasă când are la bază studii temeinice ce vizează îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. În speță, așa zisa reorganizare justificată de reducerea ritmului de lucru nu s-a concretizat într-o analiză și strategie coerentă menite să reducă costurile. Deși intimata pârâtă afirmă că afirmațiile reclamantei referitoare la măririle salariale acordate tuturor angajaților în cursul anului
2010, precum și menținerea abonamentelor de întreținere corporală nu au legătură cu obiectul cauzei, raportat la reorganizarea activității generată de dificultățile financiare a cărei dovedire se urmărește, o asemenea susținere nu poate fi primită.
De asemenea, în condițiile unei reorganizări impuse de către beneficiarul lucrării si justificate de reducerea ritmului de lucru, se întrebăm cum se justifică eliminarea unei poziții de personal cheie (cea a reclamantei) și menținerea pe de altă parte, în cadrul aceluiași tronson, a două poziții de secretare și a uneia de manager administrativ.
Consideră recurenta că ar fi fost necesară obținerea avizului CNADNR în vederea schimbării personalului cheie întrucât desființarea postului reclamantei s-a realizat în condițiile în care contractul încheiat de către JV S. prevede în mod expres necesitatea menținerii a două poziții de inginer cantități pe durata desfășurării proiectului, una dintre acestea trebuind sa fie menținută inclusiv după finalizarea proiectului, respectiv pe durata perioadei de garanție, inginerul de cantități făcând parte din categoria personalului cheie definit ca atare în contractul încheiat cu beneficiarul, și anume C.
Pe de altă parte se arată că nu a existat niciodată o solicitare de reducere a personalului. Instanța de fond în mod greșit a reținut că prin adresa din (...) s-ar fi solicitat de către beneficiar reducerea numărului de angajați (fila 12 din sentința atacată ).
Arată instanței faptul că CNADNR a informat E. R. despre faptul că ar fi oportună o reducere a ritmului de lucru (adresa din (...)), și în niciun caz nu s-a urmărit o reducere de personal, astfel cum se poate observa analizând corespondența purtată între CNADNR și intimată.
Contrar celor reținute de către instanța de fond, pe secțiunea 2B singurul post eliminat a fost cel aparținând reclamantei. D. într-adevăr a fost avută în vedere o reducere a volumului de lucru la momentul emiterii deciziei de concediere a reclamantei, nu înțelege rațiunea pentru care singurul post eliminat efectiv din organigramă pentru secțiunea 2B a fost cel al reclamantei, însă cu menținerea a 2 posturi cu atribuții identice.
Mai mult, rolul inginerului de cantități fiind acela de a cuantifica lucrările executate de toți ceilalți (dintre care cu titlu exemplificativ amintim verificatorii de proiect, inginerul de materiale, inginerul de calitate, tehnicienii de laborator, inginerul geolog, inspectorii de lucrări, topografii, si personalul administrativ), și singurul post efectiv desființat din secțiunea 2B fiind acela al reclamantei, nu vedem cum ar fi putut să opereze o reducere a ritmului de lucru care să justifice concedierea reclamantei.
În mod nejustificat, prima instanță nu a recunoscut dreptul reclamantei la achitarea contravalorii orelor suplimentare lucrate în perioada 1 aprilie 2009 -
31 decembrie 2009.
Instanța de fond nu a analizat fișele de pontaj de puse de intimată.
Instanța de fond a reținut că reclamanta nu sunt îndreptățită la acordarea uneicompensări pentru cele 132 de ore suplimentare muncite, întrucât documentele justificative depuse la dosarul cauzei provin de la reclamanta și nu sunt vizate de societatea angajatoare.
Reclamanta arată că aceste documente au servit și în trecut ca bază de decontare a orelor suplimentare între reclamanta și angajator atât în situațiile când compensarea acestora s-a realizat prin acordarea de ore libere, cât și în situația, cum a fost de exemplu în aprilie 2009, când reclamantei i s-a acordat o primă reprezentând contravaloarea orelor suplimentare lucrate.
Mai mult, intimata a depus la dosarul cauzei, în urma solicitării instanței, fișele de pontaj semnate de reprezentanții acesteia. Din studiul acestor fișe de pontaj se poate observa faptul că în cele mai multe luni apar ca fiind lucrate 30 sau 31 de zile, ceea ce evident presupune efectuarea de ore suplimentare. În aceste condiții, este cert faptul că instanța de fond nu a ținut cont de aceste fișe de pontaj pentru a stabili dacă reclamanta am efectuat sau nu ore suplimentare, deși chiar instanța a dispus obligarea societății angajatoare la depunerea acestora.
Se impune încă o subliniere privitoare la fișele de pontaj depuse în probațiune de către pârâtă, și în temeiul cărora instanța de fond a apreciat că reclamanta nu ar fi efectuat ore suplimentare. Aceste fișe nu atestă decât prezenta reclamantei la locul de muncă într-o anume zi, și prin urmare numărul de zile lucrate pe lună, și nicidecum numărul de ore lucrate. Însă un simplu exercițiu de logică denotă faptul că este imposibil să prestezi muncă pe parcursul a 30 de zile într-o lună, cu un program de 8 ore pe zi, fără a efectua ore suplimentare.
În ceea ce privește afirmațiile intimatei potrivit cărora nu se acordau niciodată compensații bănești pentru orele suplimentare, aduce în atenția instanței emailul din aprilie 2009 trimis de dna M. B., prin care se confirmă că prima acordată reclamantei în aprilie a reprezentat de fapt plata orelor suplimentare efectuate de reclamanta. De altfel unul din atașamentele acestui email îl reprezintă un calcul efectuat de d-na B. privind cuantificarea orelor suplimentare ce rezultau din tabelul întocmit de reclamanta, cuantifica re al cărei total corespunde cu prima acordată reclamantei în aprilie.
Cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond sunt disproporționate fată de munca efectiv prestată de către apărătorul intimatei.
Consideră că suma de 13.239 lei acordată de către prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată este cu mult disproporționată față de serviciile avocațiale pe care apărătorul intimatei le-a prestat în mod efectiv, chiar dacă acesta s-a deplasat de la B. în vederea susținerii cauzei. Sunt incidente în acest caz prevederile art. 274 alin. 3 C. pr. civ, potrivit cărora instanța este îndreptățită la a reduce sau augmenta onorariul avocatului în cazul în care acesta este nejustificat de ridicat sau de redus în raport cu munca efectiv prestată de către avocat.
În drept a invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, precum și la alte dispoziții legale la care a făcut referire în text.
Intimata SC E. R. SA, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 36 din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamanta a fost concediată în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Astfel cum reiese din conținutul deciziei de concediere, și cum de altfel s-a reținut și de prima instanță, ca urmare a probatoriului administrat în cauză, au fost respectate de către angajator prevederile art. 65 și urm., art. 76 C.muncii, privind îndeplinirea condițiilor de formă, fiind menționate în cuprinsul deciziei atât temeiul de drept cât și motivele care au stat la baza concedierii reclamantei recurente.
Concedierea a fost consecința desființării locului de muncă ocupat de reclamantă, ca urmare a reducerii activității societății intimate. S-a menționat în conținutul deciziei de concediere faptul că i-a fost comunicată reclamantei cu adresa nr. 03 din (...) durata termenului de preaviz în conformitate cu prevederile art. 73 C.muncii, care a expirat la data de (...), dată de la care decizia de desfacere a contractului individual de muncă își produce efectele, precum și indemnizația de care va beneficia reclamanta la încetarea contractului potrivit dispozițiilor legale și contractului colectiv de muncă.
În ceea ce privește comunicarea D. nr. 29 din (...) la care se face trimitere prin decizia de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei și a scrisorii nr. BOCO/09-04ME/10.4335 prin care JV E. R. B. I. cere reducerea serviciilor aferente proiectului, se constată că angajatorului îi revine obligația de comunicare a deciziei de concediere, necomunicarea celei din urmă atrăgând sancțiunea nulității absolute a actului de concediere.
Referitor la motivele de recurs invocate de recurentă în sensul că nu a avut loc o desființare efectivă a postului, Curtea constată că acestea sunt nefondate raportat la actele aflate la dosarul cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 65 C.muncii, „concedierea pentru motive care nu
țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.";
Concedierea în temeiul prevederilor art. 65 presupune o desființare reală și efectivă a locului de muncă, adică suprimarea acestuia din organigrama angajatorului, condiție îndeplinită în cauza dedusă judecății, măsura concedierii reclamantei fiind astfel legală.
Potrivit D. nr. 29/(...), s-a hotărârt la nivelul unității angajatoare ca, începând cu data de (...), reducerea unui număr de 4 posturi printre care și cel de la S. 2B inginer cantități, ocupat de reclamantă, măsura reducerii posturilor fiind determinată de solicitarea beneficiarului JV E. R. B. I., conform scrisorii nr. BOCO/09-04ME/10.4335, de reducere a serviciilor pentru proiectul privind lucrările de construcție a autostrăzii Brașov-Borș.
În ceea ce privește criticile recurentei referitoare la menținerea altor persoane în cadrul societății, care faptic ar îndeplini aceleași atribuții ca și recurenta, precum și la justificarea desființării posturilor ocupate de acestea având în vedere faptul că reclamanta făcea parte din categoria „personalului cheie";, Curtea constată că acestea nu pot fi primite în condițiile în care cele două persoane la care face referire recurenta, A. O. B. și M. P., nu sunt încadrate la societatea intimată pe postul de inginer cantități în privința căruia s-a hotărât desființarea.
Astfel, potrivit chiar susținerilor recurentei, A. O. B. este angajată pe postul de asistent topograf, post față de care angajatorul nu a luat măsura desființării, iar M. P. este angajata unei alte societăți - SC M. SRL, angajatorul neputând dispune desființarea unor locuri de muncă pentru angajații care nu îi aparțin.
Faptul că intimata are încheiat cu această societate contract de colaborare pentru furnizarea de servicii specifice atribuțiilor exercitate de reclamantă, nuprezintă relevanță în cauză, atât timp cât, având în vedere data anterioară la care a fost încheiat contractul, nu se poate susține că acesta a fost încheiat pro cauza.
Celelalte critici aduse de recurentă, inclusiv lipsa avizului din partea CNADR, reprezintă considerente ce țin de oportunitatea desființării unui post la nivelul angajatorului, or, în această privință, trebuie avut în vedere faptul că angajatorul dispune de prerogative depline în ceea ce privește organizarea propriei activități, neputând fi sancționată atitudinea sa de desființare a unor posturi pe motive de oportunitate.
Prin urmare, desfacerea contractului de muncă al contestatoarei recurente a avut la bază desființarea locului de muncă al acesteia, desființarea a fost una efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.
Față de considerentele expuse, se constată că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor legii, cererea de anulare a acesteia, de repunere în situația anterioară precum și cererea de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii pana la reîncadrarea efectivă, apar ca neîntemeiate.
Referitor la plata orelor suplimentare, Curtea costată a fi nefondate pretențiile reclamantei recurente, hotărârea primei instanțe sub acest aspect fiind legală și temeinică.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 1 C.muncii, munca prestată înafara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109 -
40 ore/săptămână, este considerată muncă suplimentară.
De asemenea, efectuarea muncii suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, potrivit prevederilor art. 118 alin. 1 C.muncii, și regula este, potrivit art. 119 alin. 1 C.muncii, în forma în vigoare pentru perioada aferentă căreia se solicită acordarea drepturilor, aceea a compensării orelor de muncă prestate suplimentar prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile calendaristice.
Posibilitatea compensării muncii suplimentare prin adăugarea unui spor la salariu, este reglementată de legiuitor prin dispozițiile art. 120 alin. 1 C.muncii, ca o soluție de excepție aplicabilă pentru ipoteza imposibilității compensării prin ore libere plătite în termenul prevăzut la art. 119 alin. 1 C.muncii.
În cauza dedusă judecății, raportat la dovezile administrate în fața primei instanțe, se constată, pe de o parte, că nu s-a probat existența unor solicitări constante din partea angajatorului pentru prestarea orelor suplimentare pretins a fi efectuate de reclamantă, iar, pe de altă parte, conform fișelor depuse în dosarul de fond, în perioada la care face referire, reclamanta a desfășurat activitate pe durata normală a timpului de lucru.
Astfel, pârâta în calitate de angajator, în conformitate cu prevederile art. 287 C.muncii, a prezentat dovezi, prin depunerea fișelor de ponatj, din care însă nu rezultă efectuarea de către reclamantă a pretinselor ore suplimentare, iar dacă aceasta înțelege să conteste concluziile rezultate din probatoriul administrat avea posibilitatea să facă dovada contrarie, ceea ce nu s-a întâmplat, tabelele de care înțelege aceasta să se prevaleze neputând fi luate în considerare în justificarea pretențiilor sale în condițiile în care acestea nu au fost vizate, semnate sau aprobate de vreun reprezentant al pârâtei.
Prin urmare reclamanta nu a dovedit temeinicia pretențiilor sale sub aspectul analizat.
Referitor la motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată la care recurenta reclamantă a fost obligată la fondul cauzei, se constată că recursul este fondat.
Suma de 13.239 reprezentând cheltuieli de judecată acordate pârâtei prin sentința atacată reprezintă potrivit notei de cheltuieli depuse de aceasta la filele
289-290 dosar fond, cheltuieli de deplasare B. - C.-N. în cuantum de 2.734 lei, cheltuieli de cazare 444 lei, cheltuieli privind traducerea actelor în sumă de 61,2 lei și onorariu avocațial în sumă de 10.000 lei.
În privința onorariului avocațial, Curtea reține în cauză incidența prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cărora „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Prima instanță, acordând pârâtei recurente întreaga sumă plătită pentru onorariul avocațial, nu a ținut seama de dispozițiile legale anterior menționate, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și proporția în care acestea au fost luate în considerare față de soluția pronunțată în cauză, de complexitatea cauzei
și prestația efectivă a avocatului părții.
Luând în considerare toate aceste elemente, Curtea apreciază suma de
2.000 lei ce va fi acordată cu acest titlu, ca fiind rezonabilă, urmând a proceda astfel la reducerea onorariului avocațial în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
Acordarea proporțională a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, în sensul celor anterior precizate, nu aduce atingere efectelor juridiceinter partes ale contractului de asistență judiciară încheiat între pârâtă și apărătorul ales al acesteia pentru reprezentarea intereselor sale în instanță, în cauză fiind în discuție în ce măsură partea căzută în pretenții poate fi obligată la suportarea acestora, or, o astfel de obligație poate fi stabilită ținând seama de prevederile art. 274 C.pr.civ., precum și de criteriile la care fac referire dispozițiile cuprinse în Statutul profesiei de avocat referitoare la aprecierea prestației acestuia.
Totodată, nu vor fi luate în considerare acele cheltuieli pe care Curtea le apreciază ca nefiind necesare, respectiv cheltuielile de cazare, în condițiile în care deplasarea avocatului pârâtei de la B. la C. s-a realizat cu avionul astfel că era posibilă întoarcerea la B. în aceiași zi. În condițiile în care mijlocul de transport ales pentru deplasare presupune costuri semnificative nu se justifică în plus și acordarea cheltuielilor de cazare cu atât mai mult cu cât acestea nu erau necesare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
- 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în privința cheltuielilor de judecată la fondul cauzei, urmând a fi obligată reclamanta la plata sumei de 4.795 lei cu acest titlu reprezentând cheltuieli de transport, cheltuieli privind traducerea actelor și onorariu avocațial redus potrivit considerentelor expuse anterior.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatei suma de 3.777 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând cheltuieli de deplasare în sumă de 1.777 lei și onorariu avocațial în sumă de 2.000 lei, redus de asemenea în conformitate cu prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta C. C. împotriva Sentinței civile nr. 2761 din 2 iunie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de
4.795 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe recurenta C. C. să plătească intimatei SC E. R. SA suma de 3.777 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:I. P.
| ← Decizia civilă nr. 1836/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2752/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
