Decizia civilă nr. 8/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/R/2011
Ședința din 10 Ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. C. B. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. E., S. V., B. M., M. S., L. C., N. D., M. M., B. C. N., V. T. și S. M. împotriva sentinței civile 2357 din 28 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta- intimată SC P. SA B. având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat M. D., lipsă fiind reprezentanta pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții-recurenți au depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv actul adițional la CCM încheiat la nivel de P. înregistrat sub nr. 15928/(...) și Hotărârile AGA din anul 2006 și 2007.
Reprezentantul reclamanților-recurenți depune la dosar un înscris din partea SC P. SA și chitanța prin care se face dovada achitării onorariului avocațial și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților - recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea angajaților la cota de profit cele revine conform prevederilor CCM/unitate și CCM Unic la N. N., pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în fața instanței cu ocazia acordării cuvântului pe fond. S. obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei, înainte de epuizarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință, se prezintă reprezentanta pârâtei - intimate SC OMV P. SA, avocat
Ana M. F., care depune la dosar întâmpinare și împuternicirea avocațială.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2357 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost respinsă acțiunea reclamanților P. E., S. V., B. M., M. S., L. C., N. D., M. M., B. C. N., V. T. și S. M. în contradictoriu cu pârâta S. P. S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut reclamanții au fost angajați ai pârât ei, contractele individuale de muncă ale acestora încetând în anul 2005 și 2007.
Potrivit art. 238 alin 1 din Codul muncii și art.8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 243 al. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă, indiferent de nivelul acestuia, este obligatorie.
Potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă încheiate pe anii (...) "C. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Instanța a constatat că pârâta nu a negociat cu F. P. cota de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere, astfel cum se prevede in art. 139 din Contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul reclamanților a rămas un drept eventual, supus condiției suspensive a negocierii elementelor esențiale ale raportului juridic care s-ar fi putut naște între părți cu privire la plata cotei părți din profitul pârâtei către salariații acesteia.
Potrivit art. 1017 Cod civil, obligația care este stipulată sub condiție suspensivă „nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului", or, în speță se constată că împrejurarea de care depindea obligația pârâtei, respectiv negocierea, nu a avut loc, astfel că dreptul și obligația corelativă privind plata unei cote părți din profitul pârâtei, nu au luat naștere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 243 din Codul muncii raportat la . 10 17 din Codul civil, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, reclamanțiisolicitând modificarea sentinței în sensul acordării cotei de profit ce îi revine conform prevederilor CCM/unitate și CCM Unic la N. N. și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 139 din
Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 și menținut fără nici o modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007, cu sublinierea că obligația derivă din reglementarea cuprinsă în art. 41 (2) lit. a și art.42 (2) lit. a din CCM Unic la nivel național pe anii 2005-2006 și respectiv 2007-2010. Sunt invocate prevederile cuprinse în art. 41 alin. 3 pentru anii 2006 respectiv art. 42 alin. 3 pentru anii 2007-2010. Potrivit art. 139 din CCM la nivel de unitate din anii
2005-2007 (articole care fac parte din capitolul salarizare) părțile NU au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit, deși erau liberi să o facă, încât rezulta că acest drept de natură salarială a fost recunoscut salariaților.
Obiectul negocierilor vizează doar suma concretă ce revine angajaților, iar nu existența dreptului în sine, fiind de neconceput existența unor negocieri pentru a determina menținerea sau anularea unor drepturi prevăzute într-un
CCM a cărui executare s-a încheiat.
S-a mai invocat că instanța de fond prin modul de interpretare prevederilor legale incidente în cauză încalcă dispozițiile art. 8 din Legea
130/1996 și că pârâta își invocă propria culpă pentru a justifica neacordarea drepturilor solicitate, în condițiile în care în temeiul art. 3 alin. (5) din Legea
130/1996 inițiativa negocierii aparține patronului și nu angajaților. De asemenea, s-a apreciat că în mod nelegal s-a reținut că încălcarea unei obligații - negocierea modalității de acordare a cotei de profit - poate fi considerată o cauză de exonerare a răspunderii sau un mod de eliberare de executare a unei obligații ce incumbă din lege, interpretare ce încalcă principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea
130/1996, art. 295 alin. (1) din Codul muncii raportat la art. 969 alin. (1) Cod civil.
S-a mai precizat că prin modul de soluționare a cauzei, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 982 Cod civil, care instituie obligativitatea unei interpretări sistematice și unitare a clauzelor CCM, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al prevederilor art. 139 din CCM încheiat la nivel de
P.
Astfel, prin interpretarea care se dă prevederilor legale incidente în cauză, se reține că dreptul dedus judecății ar fi afectat în același timp și de o condiție mixtă, neîndeplinită și de o condiție suspensivă dublă, interpretare eronată atât din punct de vedere juridic, cât și faptic, iar prin interpretarea eronată a dispozițiilor art. 139 din CCM P. se schimbă înțelesul neîndoielnic al acestei prevederi legale, deturnând astfel natura dreptului la cota de profit dintr-un drept determinat și câștigat printr-un raport de muncă, într-un drept aleatoriu, supus arbitrariului.
S-a mai solicitat ca la soluționarea recursului să se aibă în vedere și dispozițiile art. 7 și din CCM încheiat la nivel de unitate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.8 și 9, 3041 și 312 C.pr.civ, Codul muncii, Legea 130/1996, art. 139 din CCM P. (...), CCM unic la nivel național 2005-2010.
Examinând hotărârea în raport de motivele, Curtea reține următoarele:
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. C.-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „ cota de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de reclamantă are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 (CCM 2005-2006), respectiv al art. 42 (CCM 2007-2010) confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificat ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimte să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii, privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Or, reclamanții nu sunt titularii unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit.
Se susține de către reclamanți că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de
15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul destimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de aceștia, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 Codul muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287
Codul muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării (răsturnate, ca sens în care se impune favorizarea, în materia dreptului muncii), anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiindvalabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pentru considerentele expuse anterior, reținând că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 304 pct.8 și 9, 3041 și 312 alin.(1) Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. E., S. V., B. M., M. S., L. C., N. D., M. M., B. C. N., V. T. și S. M. împotriva sentinței civile nr.
2357 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. S. C. B.
GREFIER A. B.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.I. P./E. B
| ← Decizia civilă nr. 3228/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5060/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
