Decizia civilă nr. 5051/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5051/R/2011
Ședința din 05 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL T. L., P. O. T. L. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1426 din 06 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâții intimați G. Ș. T. L., Ș. CU C. I-V. C., C. LOCAL C., P. C. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. liber din Î. M. a depus la dosar întâmpinări la recursurile formulate de pârâții recurenți prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților recurenți C. Local al orașului T. L. și a P. orașului T. L..
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1426 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții: Ministerul Finanțelor Publice prin D. F. P. M..
A fost admisă acțiunea formulată de S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții: G. Ș. T. L., C. Local T. L., P. orașului T. L., Ș. cu clasele I-V. C., C.
Local C., P. comunei C., Ministerul Finanțelor Publice B. și în consecință:
Au fost obligați pârâții să acorde membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: D. R., D. L., G. R., H. L., M. M., M. P., O. Ana, P. D., P. E. O., P. I.,
P. I., Rat F., S. A., S. R., T. V., Man D., M. E., N. V., P. F., R. P., T. M., C. G., C.
T., Man V., S. A., T. P., M. I. tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art.
50 din Legea 128/1997 începând cu (...) până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății și tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 din Legea nr. 128/1997 începând cu (...) până la data de (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice T. s-a constatat că a fost neîntemeiată pentru următoarele considerente:
M. F. P. în virtutea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.
Pentru aceste considerente excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fond, T. a constatat:
Potrivit art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic „Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizarea stabilită de lege și de tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 ani activitate în învățământ";.
În anexa nr. 2 din OG nr.15/2008 se regăsesc coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar.
Aceasta ordonanță se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008.
Potrivit adresei (fila 9) acesta arată că nu a pus în aplicare Decizia Curții Constituționale nr. 983/2009 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile Ordonanței G. nr. 15/2008 privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime.
Tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din
Legea 128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani), așa cum prevede art. 5 alin. 2 din OUG 15/2008.
Începând din (...), conform art. 10 din A. II a L. nr. 3. și a prevederilor punctului 6 din Notă la A. II a L. nr. 3. se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea 128/1997, până la data de (...), respectiv apariția L. cadru 284/(...).
Cu privire la susținerile C. Local T. L. pentru perioada (...)-(...), la data de
0(...) a intrat în vigoare O.nr.15/2008, care la art.1 lit.b prevede"; coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10% începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din decembrie 2007.A. este motivul pentru care apare diferența între coeficienții prevăzuți pentru profesorii cu gradul didactic II și definitiv în legea 220/2007 și cei prevăzuți în OG nr. 15/2008, iar nu faptul că s-ar fi introdus în acest coeficienți tranșele de vechime. A. este și motivul pentru care Curtea Constituțională a României a emis decizia nr.
893/(...) prin care a declarat neconstituțional art.5 alin.2 din OG nr.15/2008.
Cu privire la perioada (...)-(...), M.E.C.T.S. prin adresa nr.757/BO/(...) comunică faptul că și în anul 2010 se aplică prevederile art.50 din Legea nr.128/1997 și nu cele din Legea nr.3..
Așa fiind, acțiunea a fost întemeiată și a fost admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., C. Local al O. T. L. și P. O. T. L..
Prin recursul declarat de pârâții C. LOCAL T. L., P. O. T. L. s-a solicitatmodificarea în tot a hotărârii atacate și să se dispună respingerea acțiunii.
În motivare pârâții au arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 nu se regăsesc în coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru ultimele trei tranșe de vechime (30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani), având în vedere prevederile exprese ale art.5 alin.2 din O. nr. nr.15/2008, modificată prin O. nr. nr.151/2008 potrivit căruia „În coeficienții de multiplicare cuprinși în anexele nr. 2, 2a și în anexele 1.1b și 1.2b prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare";.
Salarizarea membrilor de sindicat, în perioada 2008-2010 s-a efectuat prin acordarea drepturilor bănești, conform anexei nr.2 din O. nr. nr.15/2008.
Tranșele de vechime au fost deja acordate, conform anexei nr.2 din O. nr. nr.15/2008, în calculul drepturilor salariale fiind cuprinse și creșterile de 1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute la art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997, cu modificările și completările ulterioare.
În măsura în care s-ar acorda tranșele suplimentare de vechime, în plus față de cele stabilite și acordate deja, s-ar ajunge la o dublă acordare a tranșelor suplimentare de vechime, încălcându-se astfel prevederile legale în vigoare, iar drepturile salariale urmând a depăși atât grila de salarizare pentru personalul didactic, cât și plafonul de salarii stabilite pe unitatea administrativ teritoriale.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. s-asolicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerea obligării Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
În sensul celor de mai sus, învederează instanței faptul ca, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine G. respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M.ui F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M.ui F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
S-a mai invocat Decizia nr.10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul S . L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărâriipronunțată de prima instanță.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate depărți și a celui invocat din oficiu de instanța de recurs, Curtea de A. reține următoarele:
1. Recursul M.ui F. P.
Prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M.ui F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul
Finanțelor Publice are calitate de pârât, Curtea constată că în considerenteledeciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar practicii anterioare a instanței de recurs, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
În egală măsură, Curtea observă și că reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
2. Recursurile P. O. T. L. și C. Local al O. T. L.
Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților P. O. T. L. și C. Local al O. T. L. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a tranșelor suplimentare de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997.
În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinat în recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților P. O. T. L. și C. Local al O. T. L. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.
O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.
Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții P.
O. T. L. și C. Local al O. T. L. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.
Conform art.167 alin. din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamant rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.
Conform art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesarprivind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
P. O. T. L. este ordonator principal de credite al bugetului O. T. L. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv T. L., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că
„primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum
și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În consecință, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.
Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al.
1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții P. O. T. L. și C. Local al
O. T. L. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile numărul
1426 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o va modifica în parte, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții P. O. T. L. și C. Local al O. T. L. și Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., C. Local al O. T. L. și P. O. T. L. împotriva sentinței civile numărul 1426 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. Preuniversitar în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, C. Local al O. T. L. și P. O. T. L. pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...) Jud.fond: C. M.
| ← Decizia civilă nr. 205/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1734/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
