Decizia civilă nr. 5133/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 5133/R/2011

Ședința publică din data de 7 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

G.-L. T.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1501 din 13 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați Ș. CU C. I-V. B., C. LOCAL B. și P. C. B., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, rămâne în pronunțare.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1501 din 13 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P., invocată de acesta prin întâmpinare.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. B., C. LOCAL B., P. C. B.

Pârâta Ș. cu clasele I-V. B. a fost obligată să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant: B. C., B. E., C. L., D. M., I. I., I. R., I. C., N. V., P. I., P. E., P. M., R. C., R. I., R. G., S. B., Ț. A., Vas F., în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută de L. nr. 1. și să plătească acestora diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată, actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.

Pârâții C. Local B., P. comunei B. și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să asigure sumele necesare pentru plata diferențelor mai sus- menționate.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Având în vedere că, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate.

Referitor la fondul cauzei, a reținut că membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt cadre didactice, la unitatea școlară pârâtă în cauză. Pentru anul 2009-2010 aceștia au beneficiat de concediu de odihnă.

Potrivit art. 103 lit.a din L. nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de „. anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale.";

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. 2008-2009, în vigoare și pentru anul 2010, se prevede că pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. I. nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu se plătește cu cel puțin 5 zile anterior plecării în concediul de odihnă.

Pentru membrii de sindicat reprezentați în prezenta cauză, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu cel puțin 5 zile anterior datei de (...).

D. actele depuse la dosar și din adeverința eliberată de unitatea școlară, se constată că indemnizațiile de concediu au fost plătite în (...).

Față de cuantumul indemnizației la care membrii de sindicat sunt îndreptățiți, raportat la modalitatea de calculare a acesteia, așa cum este precizată în art. 28 alin.4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I.

școlar al județului M. 2008-2009, indemnizația plătită efectiv a fost diminuată cu 25%.

Potrivit art. 1 din L. nr. 1., „cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

L. nr. 1. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 441/(...), data intrării în vigoare a acesteia fiind (...).

În condițiile în care plata indemnizației de concediu pentru membrii de sindicat reprezentați de reclamant trebuia să se facă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., după modalitatea de calcul a acesteia așa cum deja s-a arătat, diminuarea cuantumului acesteia cu 25% este greșită. Chiar dacă plata efectivă a indemnizației s-a făcut după intrarea în vigoare a Legii nr.1., cuantumul acesteia trebuia să rămână cel rezultat din calculul anterior, fără aplicarea diminuării de 25%.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. solicitând modificarea sentinței în sensulrespingerii cererii de obligare la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți.

În motivarea recursului, s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a M.

F. P. întrucât această instituție nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine G. respectiv P. potrivit art.17 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.

Admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane și care nu se numără printre angajații acestuia, încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.

Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și în același timp imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice iar Ministerul Finanțelor Publice să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.

Măsurile luate conform Legii nr.1. au făcut obiectul controlului de constituționalitate stabilindu-se prin D. nr.872/(...) a Curții Constituționale că dispozițiile art.1-8 și cele ale art.10-17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale.

Drepturile pretinse de reclamanți s-a născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. școlar al județului M. în care Ministerul Finanțelor

Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.

Consideră că în conformitate cu dispozițiile legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.

Intimatul S. liber din Î. M. prin întâmpinare (f.13-14) a solicitatrespingerea recursului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Raportat la conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond,

Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială.

Prin atragerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în proces se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, reclamanții nu au invocat existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci au avut în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.

Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.

Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul

Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazulneexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor

Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările

și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul

Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. 1 pct. 6-8, 11 și

13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile

Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.

În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul

Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.

Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată.

Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva M. F. P., care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice estechemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri.

Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1501 din 13 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâtul

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 decembrie 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI S . C. B. I. ROZAIA M. G. L. T.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: H. D.M.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5133/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă