Decizia civilă nr. 5174/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5174/R/2011
Ședința 12 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D. G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. D. B. M., M.
E., C., T. ȘI S., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1731 din 27 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 08 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. prin care solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.
2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1731 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. F. P.
A fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamantul S. L. din Î. M. împotriva pârâților: P. C. B. M., M. E., C., T. și S. B. și M. F. P. B., reprezentat prin D. G. a F. P. M. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul P. C. B. M. să calculeze și să plătească membrului de sindicat I. A. I. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordo- nanței G. nr. 1., începând cu 01 ianuarie 2009 și până la data de 31 decembrie
2009, actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții M. E., C., T. și S. și M. F. P. să aloce unității de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ce privește excepția lipseicalității procesuale a pârâtului M. F. P., următoarele:
Potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, s-a respins excepția invocată de acesta.
Pe fondul cauzei tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către P. R. prin L. nr.
2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare
1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., a stabilit alți coeficienți de mul- tiplicare pentru perioada octombrie - decembrie 2008 și a amânat aplicarea
Legii 2. pentru aprilie 2009, în preambulul ordonanței arătându-se că aceasta este determinată de contextul economic dificil care se reflectă și asupra R..
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă articolul 1 alin.
4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamen- tală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a su- premației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul a emis O. nr. 151/. din 10 noiembrie 2008, publicată în
M.O. Partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 a modificat denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O. Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, a constat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/., invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr. 1..
În analiza ordonanței Curtea reamintește că s-a mai pronunțat asupra unei reglementări similare (O. 1.) prin decizia nr. 1221/(...) și a statuat că adoptarea ordonanței de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. încalcă art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";. Raportând cele reținute prin considerentele deciziei nr. 1221/(...) la noua sesizare Curtea a constatat că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis și cu privire la situația creată prin adoptarea O. nr. 151 /..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, prin decizia nr. 9. 30 iunie 2009, publicată în M. O. nr. 531 din 31 iulie 2009 Curtea a constatat încă o dată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, având în vedere aceleași considerente ca și cele expuse prin decizia 1..
Curtea a mai menționat că ar fi discriminatoriu ca numai unele preve- deri dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la data de (...) și cele care vizează perioada de după (...) să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea prin efectul unei decizii de admitere, în condițiile în care art. I pct. 2 și 3 este lovit de același viciu de neconstituționalitate extrinsec, întrucât creșterile salariale preconizate prin L.
2. nu au fost acordate nici pentru anul 2008 și nici pentru anul 2009, contrar voinței P.ui.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/
2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/., prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Așa fiind legislația în materia salarizării cadrelor didactice din învăță- mânt, îi revine instanței de judecată sarcina de a stabili care este valoarea coe- ficienților în condițiile necorelării ordonanțelor de urgență cu deciziile Curții Constituționale.
Prin D. nr. 3. privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul
O. nr. 350 din (...) Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile
Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie
2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/. și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330^ 7 al. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, proble- melor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în
Monitorul O..
În conformitate cu această decizie, se impune ca reclamantei I. A. I. să i se achite diferența drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2. și, în consecință, tribunalul a admis în parte cererea formulată și precizată, doarpentru perioada (...)-(...), având în vedere că, potrivit adeverinței nr. 93/(...), reclamanta a fost angajată la unitatea de învățământ pârâtă la data de (...).
Instanța a obligat pârâții M. E., C., T. și S. și M. F. P. să aloce unității de învățământ sumele necesare pentru plata drepturilor salariale mai sus menționate, având în vedere, pentru pârâtul M. F. P., aceleași considerente care au fundamentat respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pa- sive.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. E., C., T. și S., temeiul legal al obligației stabilite în sarcina acestuia îl constituie art. 111 al. 2 din L. 1/2011 conform căruia „finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul M. E., C., T. și S.. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. C. B. M., M. E., C., T.
și S. B. și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
Prin recursul declarat pârâtul P. C. B. M. a solicitat modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii civile formulată de reclamant.
Pârâtul consideră sentința atacată ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin O. nr. 1.., O. nr. 151/. și O. nr. 1/2009, au fost modificate prevederile O.G. 1., aprobată cu L. nr. 2., ordonanțe care au fost în vigoare și au produs efecte până la data pronunțării deciziei de neconstituționalitate, pronunțată de Curtea Constituțională.
Așa fiind, unitățile de învățământ au procedat în mod corect, punând în aplicare ordonanțele în cauză, ordonatorii de credite și angajatorii fiind obligați să respecte legile în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. și ale art.1 din Codul Civil, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform prevederilor art. 78 din Constituția R., legea se publică în M.
O. al R. și intră în vigoare la 3 (trei) zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.
În baza prevederilor art. 11 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, legile și ordonanțele emise de G. în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. O. al R., Partea
1, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.
Conform acelorași prevederi, termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data de publicare în M. O. al R. și expiră la ora 24 a celei de-a treia zi de la publicare.
De asemenea, conform prevederilor art. 11, lit. C, alin. 3 din L. nr.
47/1992, modificată și completată, "deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Conform prevederilor art. 124 din Constituția R., justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei sau ignorând acte normative care sunt în vigoare.
A ignora dispoziții legale în vigoare ar însemna încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1, alin. 4 și art. 61, alin. 1 din
Constituție.
Prin urmare, misiune a Instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiiledintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Conform prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, modificată și completată, salarizarea personalului de învățământ se face de la bugetul de stat.
Până la această dată unitățile de învățământ nu au primit fondurile aferente creșterilor salariale solicitate de reclamantă.
În aceste condiții, consideră că în mod greșit Instanța a dispus obligarea unității la plata drepturilor salariale corespunzătoare Legii nr. 2., în condițiile în care prin ordonanțele în cauză nu s-a făcut doar modificarea formei inițiale a O.G. 1. ci modificarea O.G. 1., așa cum a fost completată și aprobată de L. nr. 2..
Prin recursul promovat de pârâtul M. E., C., T. și S. este criticată sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că instanța de fond în hotărârea pronunțată a admis în mod greșit acțiunea în contradictoriu cu aceasta fără a constata faptul că în raport cu obiectul dedus judecății, M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond a obligat în mod greșit M.E.C.T.S la calcularea și plata drepturilor bănești neacordate, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.2. începând cu 1 octombrie 2008 până la 31 decembrie 2009.
Între M. E., C., T. și S. și cadrele didactice și cele didactice auxiliare nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Prin definiție raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante, spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. E., C., T. și S., care nu este angajator al personalului didactic, solicită instanței de recurs să constate faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale menționate și să admită excepția invocată, urmând să respingă cererea de chemare în judecată cu privire la M. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F . P. M., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul consideră sentința atacată ca netemeinică și invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât instituția pârâtă nu are raporturi juridice cu reclamanții.
S-a mai invocat și D. nr.10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice P rin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire ladrepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, Curtea constată că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar practicii anterioare a instanței de recurs, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză.
În egală măsură, Curtea observă și că reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M. F. P. la plata drepturilor salariale în temeiul Legii 2..
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M . F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
2. Recursul declarat de P. C.
Așa cum a reținut și prima instanță, prin D. nr. 3. privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul O. nr. 350 din (...) Înalta Curte de Casație
și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței G. nr. 1., astfel cum a fost apro- bată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/. și nr. 1/2009.
Conform art. 330 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul O..
Drept urmare, constatând că recurentul formulează critici care sunt contrare deciziei în interesul legii menționate anterior, Curtea apreciază că recursul este nefondat urmând să îl respingă în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
3. Recursul declarat de M. E., C., T. și S.
Potrivit dispozițiilor art. 167 al. 18 din L. nr. 84/1995 republicată
(incidentă în cauză întrucât drepturile salariale solicitate sunt aferente anului
2009, anterior intrării în vigoare a Legii 1/2011), „finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistentă psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare, se asigură de la bugetul de stat prin bugetul M. E. și C. În acest sens sunt și dispozițiile art. 13 alin. 3 din O. nr. 32/2001.
Mai mult, art.17 alin. (2) din H.G. nr. 2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de Î. preuniversitar de stat, prevede că "finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele și cluburile copiilor și elevilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive și școlare se asigură din bugetul de stat prin bugetul M. E. și C.
Pornind de la textele legale menționate și având vedere inclusiv dispozițiile art. 33 din HG nr. 2192/2004, Curtea apreciază că toate aceste categorii de cheltuieli sunt cheltuieli care vizează învățământul special și se finanțează în mod exclusiv numai de la bugetul de stat, prin bugetul M. E. și C.
Pentru aceste considerente și reținând și că membra de sindicat reprezentată de sindicat este angajată a P.ui C. B. M., Curtea consideră că pârâtul M. E., C., T. și S. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Este adevărat că între salariata reprezentată de către reclamant și pârâtul M. E., C., T. și S. nu există raporturi de muncă, însă acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că acest minister nu are calitate procesuală pasivă, aceasta cu atât mai mult cu cât a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale mai sus menționate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile numărul 1731 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. Preuniversitar M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții M. E., C., T. și S. și P. C. B. M. împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: G. Brîndușa
| ← Decizia civilă nr. 4940/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4544/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
