Decizia civilă nr. 5190/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5190/R/2011
Ședința din 12 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E.,C.,T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4353 din 17 octombrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. Z., și pe pârâta intimată B. C. U. "L. B.", având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate C. Z., avocat G. P. și reprezentantul pârâtei intimate B. C. U.
„. B., avocat L. N. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 07 decembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată B. C. U. „. B. a depus la dosar întâmpinare, într-un singur exemplar.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Reprezentanta reclamantei intimate și reprezentantul pârâtei intimate arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, susținând pe larg motivele expuse în scris prin concluziile scrise depuse la dosar. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
La întrebarea instanței, dacă în prezenta cauză este incidentă Legea nr.
63/2011, reprezentanta reclamantei intimate solicită a se avea în vedere că la momentul încadrării pe anul 2011, nu era incidentă Legea nr. 63/2011 și nu era aplicabilă nici Legea nr. 285/2010. De asemenea, arată că începând cu luna ianuarie 2011, salariile trebuiau să crească cu un procent de 15% prin raportare la luna octombrie 2010, însă a rezultat o sumă mult mai mică.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la incidenta în cauză a L. nr. 63/2011, reprezentantul pârâtei intimate arată că aceasta nu poate avea implicații în cauză. De asemenea, învederează că nu s-a respectat Legea nr. 285/2010, iar pârâtul recurent M. E., C.
T. și S. deși invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, aceasta a cenzuratstatele de funcții, inclusiv salarizarea. Subliniază că salariile nu au crescut cu un procent de 15%, ci au scăzut cu 50%, ceea ce contravine legii.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A Î n urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta C. Z. a chemat în judecată pe pârâții B. C. U. „. B. și M. E., C., T. și S. și a solicitat anularea actului adițional nr.1/2011 la contractul individual de muncă nr.9., obligarea pârâtei de rd.1 la reîncadrarea începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr.285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, obligarea aceleiași pârâte să calculeze să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată in raport de rata inflației, obligarea pârâtei de rd.1 să efectueze mențiunile corespunzătoare in evidențele salariale și obligarea pârâtului de rd.2 să alocefondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea cererii, reclamanta susține că pârâta de rd.1 a înțeles să modifice încadrarea, astfel că au fost incluse in salariul de bază sporul de stabilitate și de vechime iar restul sporurilor au fost incluse la compensații tranzitorii conform actului adițional din 2010 respectând principiul consacrat in art.7 al.2 și art.3 lit. c din Legea nr. 330/2009.
Reclamanta mai arată că la încadrarea din data de (...) pârâta de rd.1 trebuia să aplice următorul algoritm de calcul al drepturilor salariale: salariul brut din luna octombrie 2010 compus din salariu de bază și compensații tranzitorii care reprezintă 75% din salariul brut stabilit la data de (...) trebuia înmulțit cu
1,15 ca urmare a majorării de 15% conform L. nr.285/2010. Pârâta de rd.1 a aplicat majorarea de 15%, dar fără a lua in calcul și compensațiile tranzitorii întocmind actul adițional nr.1/2011 la contractul individual de muncă. Drept urmare, chiar dacă salariul din luna ianuarie 2011 a fost majorat cu 15% față de cel din octombrie 2010, în realitate acest salariu din luna ianuarie este mai mic după majorare decât salariul care era în luna octombrie.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Cluj îndosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta C. Z., încontradictoriu cu pârâții B. C. U. „. B. C.-N. și M. E., C., T. și S. și, în consecință, a fost anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă nr. 9. .
De asemenea, a fost obligată pârâta de rândul 1 la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1
și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoareleconsiderente:
Reclamanta este angajată a pârâtei de rd.1 în funcția de bibliotecar, cu studii medii. În această calitate i s-a stabilit un salariu pe luna decembrie 2009 în baza OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009.
În luna ianuarie 2010 ca urmare a apariției L. nr.330/2009, încadrarea reclamantei a fost modificată în sensul că în salariul de bază au fost incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime, iar restul sporurilor, respectiv sporul de condiții deosebite și salariul diferențiat au fost incluse în compensații tranzitorii, așa cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă.
În luna octombrie 2010, salariul reclamantei avea următoarele componente: salar de încadrare 1052 lei, salar de bază 1513 lei în care erau cuprinse sporul de stabilitate și sporul de vechime, 484 lei compensații tranzitorii și un venit brut de
1997 lei.
În luna ianuarie 2011, salariul reclamantei avea următoarele componente:
1052 lei salariu încadrare, 1306 lei salariu bază în care sunt cuprinse sporurile de stabilitate și de vechime și un venit brut de 1305 lei.
Pârâta de rd.1 a întocmit actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă în care se prevede la lit.j salarizarea, totalul salariului brut de 1305 lei.
Potrivit prevederilor art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu (...) cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.
Potrivit prevederilor al.5 al aceluiași articol, în salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care potrivit L. nr.330/2009 făceau parte din salariul de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate, potrivit OUG nr.1/2010.
Analizând statele de plată aferente lunilor octombrie 2010 și ianuarie 2011, instanța a constatat că pârâta de rd.1 a procedat nelegal la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, întrucât majorarea cu 15% a avut în vedere doar salariul de bază cu sporurile de stabilitate și de vechime cuprinse în acesta nu și compensațiile tranzitorii, astfel că deși majorat cu 15%, salariul brut din luna ianuarie 2011 este mai mic decât cel din octombrie 2010.
Așa fiind, cererea reclamantei este fondată, fiind admisă cu consecința obligării pârâtei de rd.1 să reîncadreze reclamanta începând cu data de (...) prin majorarea salariului cu 15%, față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, să-i calculeze și să-i plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și 5 din Legea nr.
285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației și să facă mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei, deoarece cuantumul brut al salariului de bază, începând cu (...), astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Venitul brut al salariului reclamantei in luna octombrie 2010 era compus din: salar de încadrare, salar de bază în care erau incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime și compensațiile tranzitorii.
Acest venit brut se înmulțește cu 15% conform prevederilor art.1 al.1 din
Legea nr. 285/2010 și logic, în luna ianuarie 2011 trebuie să rezulte un venit brut mai mare și nu mai mic, așa cum a rezultat din statul de plată pe luna ianuarie
2011, lună în care pârâta de rd.1 nu a avut în vedere și compensațiile tranzitorii alături de salariul de bază în care sunt cuprinse și sporul de stabilitate și de vechime.
Actul adițional nr.1/2011 nesemnat de către reclamantă reprezintă o manifestare unilaterală de voință a pârâtei de rd.1 în calitate de angajator demodificare a contractului individual de muncă, care contravine prevederilor legale arătate anterior, cu privire la modul de stabilire a salariului în baza legii.
În această situație, actul adițional nr.1/2011 la contract individual de muncă al reclamantei a fost anulat, deoarece salariul brut stabilit prin acesta nu este conform cu prevederile art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010.
Pârâtul de rd.2, în calitate de ordonator principal de credite pentru bibliotecile centrale universitare, a fost obligat în temeiul art.18 din Legea nr.
334/2002 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Împ o tr iv a aces te i s en tințe a decl ar at recurs p âr âtul M. E. , C., T . și S. ,solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Învederează reclamantul că, în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S., în condițiile în care acesta nu are și nu poate avea calitatea de angajator. C. principiului specialității capacității de folosință nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul care lucrează în cadrul bibliotecilor centrale universitare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a le plăti. Această calitate o are numai conducătorul bibliotecii.
Făcând trimitere la dispozițiile art. 17,18,19, art. 44-46 din Legea nr.
334/2002, precum și la prevederile art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, recurentul concluzionează că în speța dedusă judecății, calitatea de ordonator de credite îi aparține directorului Bibliotecii Centrale Universitare "L. B." C.-N. și nu ministrului.
Totodată, potrivit art. 68 din Legea nr. 334/2002 "Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare.
Prin urmare, M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
În privința fondului cauzei, învederează recurentul că prima instanță a ignorat dispozițiile L. nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, lege care a fost declarat constituțională în urma controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, potrivit deciziei nr. 575/2011. Or, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi - 13 mai 2011, stabilirea și plata salariilor personalului didactic din învățământ se face raport la modul de calcul prevăzut de către aceasta.
Intimata reclamantă și intimata pârâtă au solicitat respingerea recursului șimenținerea ca temeinica si legala a sentinței recurate, pentru motivele arătate în întâmpinare(f. 13,18).
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este nefondat.
Activitatea bibliotecilor centrale universitare este reglementată de prevederile L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, art.137 stipulând că în sistemul de învățământ funcționează, ca parte integrantă, o rețea de biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare și biblioteci pedagogice, ca instituții cu personalitate juridică.
Potrivit L. bibliotecilor nr. 334/2002, art. 17, 18, 19 bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior.
Din această categorie fac parte și bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică.
Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.
Personalul bibliotecilor se compune din: personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere (conform art. 44 al. 1 din Legea nr.334/2002).
Potrivit art. 45 al.1 și 46 din același act normativ "Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii", iar" angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează conformitate cu prevederile legale.
De asemenea, în conformitate cu art. 18 al. 1 lit. a din legea nr. 334/2002 " din categoria bibliotecilor universitare fac parte bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitatejuridică, subordonate M.ui E. și C., f in anț ate de c ătre aces ta .
Pornind de la dispozițiile legale evocate, Curtea notează că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent nu poate fi primită.
Este adevărat că recurentul nu poate fi obligat „la plata"; drepturilor salariale pretinse, ca urmare a faptului că între acesta și reclamantă nu subzistă raporturi de muncă, nefiind încheiat un contract individual de muncă, o astfel de obligație subzistând exclusiv în sarcina angajatorului
Însă, recurentul face o confuzie în privința calității în care a fost chemat în judecată, considerând în mod eronat că aceasta este aceea de angajator. D. cum reiese din petitul acțiunii acesta a fost chemat în judecată ca pârât în virtutea calității lui de ordonator de credite, în vederea „alocării, asigurării"; de fonduri și, nicidecum, de angajator.
Or, potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."
Prin urmare, directorul pârâtei B. C. U., care are personalitate juridica, a este ordonator secundar de credite si se afla in subordonarea M.ui E., C., T. și S.,care este ordonatorul principal de credite.
De altfel, în acest sens și-a exprimat poziția procesuală însăși recurentul prin memoriu de recurs prin care a subliniat punctual că „ întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomieiadministrative, iar MECTS a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";.Or, prin această aserțiune, recurentul își recunoaște calitatea de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile formulate de către recurent din perspectiva dispozițiilor L. nr. 63/2011. În acest sens, notează că potrivit principiului tempus regit actum , la analizarea legalității unui act juridic instanța de judecată este ținută să se raporteze la normele legale în vigoare la data la care acesta a fost emis și a produs efecte. Or, actul adițional contestat în cauză (f. 5 dosar foind ) a fost emis în baza L. nr. 284/2010 și a L. nr. 285/2010, anterior intrării în vigoare a L. nr. 63/2011.
Este adevărat că prima instanță a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei B. C. U. să plătească reclamantei diferențele de drepturi salarialeneacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din Legea nr.
285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației, însă această dispoziție a instanței nu trebuie interpretată ca având caracter perpetuu, ci aceasta este limitată în timp până la intervenția unor noi modificări legislative.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea găsește recursul nefondat, astfel că va dispune în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă respingerea acestuia potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile numărul 4353 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
L. D. D. G. S. D. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: P.U.
← Decizia civilă nr. 2667/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5372/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|