Decizia civilă nr. 609/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 609/R/2011
Ședința publică din data de 16 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. C. SA B. împotriva sentinței civile nr. 4885 din 8 septembrie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. A. F. B., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 4. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a T. B. N., excepție invocată de pârâtă.
A fost admisă, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamanții S. S., B. G., C. D., C. G., G. P., I. Ș., M. I.-E. R. Z. I., C. I., B. N., T. V., T. C., P. I., S.
D., S. L.,B. P., B. M., M. I. F., M. P., I. I., C. I., H. D., S. D., S. A., P. I., U. L., R. I.,
P. G., H. I., T. I., M. C., M. T. împotriva pârâtei C. N. de C. F. „. SA B.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților B. G., C. D., G. P., M. I.- E., C. I., B. N., T. V., T. C., P. I., S. D., S. L.,B. P., B. M., M. I. F., M. P., I. I., C. I., H. D., S. D., S. A., P. I., U. L., R. I., P. G., H. I., T. I., M. C., M. T., S. S. ajutorul material aferent Zilei F. pentru anii 2006, 2007 și 2008, reprezentând câte un salariu brut de bază corespunzător clasei unu de salarizare pentru fiecare an, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților C. G., I. Ș. și R. Z. I. ajutorul material aferent Zilei F. pentru anii 2007 și 2008, reprezentând câte un salariu brut de bază corespunzător clasei unu de salarizare pentru fiecare an, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților C. G., I. Ș. și R. Z. I. privind acordarea ajutorului material aferent Zilei F. pentru anul 2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat, în conformitate cu disp.art.137 Cod procedură civilă, excepția procesuală invocate de pârâtă, pe care a respins-o ca nefondată pentru următoarele considerente.
În cauză calitatea de reclamanți aparține persoanelor fizice salariați ai pârâtei, iar nu mandatarului, organizație sindicală, care a acționat în calitate de reprezentant legal potrivit art. 28 alin. 2 din L. 54/2003, în numele membrilor de sindicat, aspect expres menționat în acțiunea introductivă. T. a observat că toți reclamanții au domiciliul în județul B. N., situație în care acest tribunal este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea dedusă judecății potrivit art. art.284 alin.2 Codul muncii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați la pârâtă în anii 2006, 2007 și 2008 la data la care se serbează Z. Feroviarului - 23 aprilie, cu excepția reclamanților C. G., I. Ș. și R. Z. I. care aufost angajați după data de 23 aprilie 2006 f.90.
Potrivit Contractelor colective de muncă încheiate la nivelul pârâtei C. de
C. F. C. S., pentru anii 2005-2006 - art. 64 și 2007-2008 - art. 65, salariații beneficiază de un ajutor material bănesc al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare de Z. F.
Având în vedere că potrivit art.40 alin.1 lit.c Codul muncii angajatorul areobligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractulcolectiv de muncă aplicabil și constatând că pretențiile reclamanților suntfundamentate pe o prevedere din contractele colective de muncă legal încheiate la nivelul pârâtei pentru anii 2005-2006 și 2007-2008 (f.24-30), și că pârâta nu a depus la dosar dovezi în cazul reclamanților potrivit art. 287 Codul muncii privind plata acestui ajutor material reclamanților, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată cu referire la drepturile bănești aferente anilor 2006, 2007 și 2008, cu mențiunea ca în anul 2007 a fost acordat un premiu brut de 100 lei reclamanților cu ocazia Zilei Ceferistului aspect indicat în acțiunea introductivă, astfel că se impune a fi acordată doar diferența.
Cât privește actualizarea sumelor solicitate, tribunalul în baza art. 161 alin.
4 Codul muncii și art. 1083 Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă atât repararea pagubei suferite reprezentând drepturile salariale neacordate, cât
și beneficiul de care a fost lipsit în acest sens, impunându-se actualizarea sumelor datorate de pârâtă cu indicele de inflație, de la data la care obligațiile de plată au devenit exigibile în anii 2006, 2007 și 20087 și până la data efectivă a plății.
T. nu a găsit întemeiate apărările pârâtei invocate prin întâmpinare și notele de ședință depuse la dosar și a constatat că nu se poate considera că obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare întrucât împrejurările esențiale în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite, pentru că această obligație contractuală nu a fost stinsă în nici un mod, iar simpla modificare a posibilităților financiare ale angajatorului nu atrage lipsirea de validitate a obligației generate de un contract colectiv valid încheiat și asumat de angajator.
O. angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de salariați nu este o obligație imposibil de executat și nici nu sunt incidente în acest sens prevederile art.1156 alin. ultim cod civil invocate de pârâtă, întrucât obligația respectivă trebuie onorată de angajator din veniturile realizate, altfel salariații ar fi afectați în mod substanțial în drepturile generate de CCM, nefiind vorba de o imposibilitate de ordin juridic ori material care să împiedice în mod absolut îndeplinirea prevederilor contractuale asumate.
C. de judecată nu s-au solicitat a fi acordate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. N. DE C. F. C. SA B. solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei atacate in sensul admiterii exceptiei de necompetenta teritoriala a T. B.-N.; admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei atacate in sensul respingerii pe fond a acțiunii ca neîntemeiata; în subsidiar, in ipoteza in care instanta considera neintemeiata cererea de modificarea in tot a sentintei atacate in sensul respingerii pe fond a actiunii ca neîntemeiata, solicită modificarea acesteia in sensul obligării societății de a achita fiecarui membru de sindicat, drepturile bănești reprezentând ajutorul material pentru Z. Feroviarului, pentru anii (...) in suma de 1117 lei, respectiv
310 lei pentru anul 2006, 307 lei pentru anul 2007 si 500 lei pentru anul 2008. cu exceptia numitilor B. G., C. D., C. G., G. P., I. S., M. I.-E. Și R. Z. I. care nu figurează in baza lor de date ca si salariati ai unității.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată cu privire la excepția de necompetenta materiala a T. B.-N. următoarele:
Nu salariații cu domiciliul pe raza de activitate a T. B. N. au calitate procesuala activa in cauza ci aceasta calitate o are F. A. F. cu sediul in B., care prin prezenta cerere a solicitat drepturi banesti pentru membrii de sindicat.
In conformitate cu prevederile art.284 (2) din L. nr. 53/2003- Codul
Muncii, cererile referitoare la conflictele de munca se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul își are domiciliul sau, dupa caz, sediul.
Avand in vedere ca in aceasta cauza reclamanta este F. A. F. FAF cu sediul in B., instanta competenta este T. B., instanta in a carei circumscripție reclamantul isi are sediul.
In ce priveste fondul cauzei, instanța de fond, în mod greșit retine faptul că C. "C."-SA nu a onorat obligatiile asumate potrivit Contractelor C.e de M. ale C. "C." - SA aplicabile.
Învederează instanței faptul că nivelul salarizării la calea ferată, valorile claselor de salarizare, precum și modalitățile concrete de stimulare a salariatilor se stabilesc de comun acord cu sindicatele reprezentative, tinând seama de faptul că nivelul salariilor se raportează la posibilitățile financiare ale Companiei si la prevederile legale.
Face precizarea că o dată cu trecerea de la vechiul sistem de stabilire prin lege a salariilor pentru toate activitățile și categoriile de personal, la sistemul de stabilire a acestora prin negocieri între partenerii sociali, respectiv între angajatori și reprezentantii salariatilor s-a manifestat tendința de majorare a salariilor într-un ritm mai ridicat decât cel al creșterii productivltățll muncii și al eficientei economice. Această tendință a fost mai evidentă la regiile autonome și la societățlle comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
Plecând de la această constatare, Fondul Monetar International, în negocierea acordurilor cu tara noastră, a urmărit cu insistentă pe deoparte accelerarea privatizării, iar pe de altă parte monitorizarea creșteri lor salariale acolo unde statul este proprietar și unde s-au înregistrat cele mai mari derapaje în politică salarială.
Prin Ordonanta de U. a G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico- financiare și alte dispozitii cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin L. nr
5., cu completările ulterioare, s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agentilor economici monitorizați, privind fondul de salarii și numărul mediu de personal.
Pentru anul 2007 prin H. nr. 5. si H. nr. 1. s-a prevăzut pentru agentii economici monitorizați fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. Plafoanele trimestriale referitoare la fondul desalarii și la numărul mediu de personal reprezintă limite maxime, iar valorile referitoare la reducerea efectivă de personal reprezintă limite minime.
În anul 2007 C. "C."-SA a acordat salariatilor ajutoare materiale (cu încadrarea în Fondul de salarii comunicat de M. T. pentru anul respectiv) iar pentru anul 2008 a acordat ajutoare materiale fără a avea Bugetul de V. și C. pe anul 2008 aprobat.
In acest sens mai arată ca art. 295(1) din L. nr. 53/2004 prevede ca dispozitiile codului muncii se întregesc cu dispozițiile legislației civile, iar art. 5 din Codul civil prevede ca "Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri." Urmează ca legiuitorul poate interveni in contracte si prin norme imperative le poate modifica sau le poate lipsi de eficacitate pentru viitor.
In concluzie, principiul fortei obligatorii a contractului statuat prin dispozitiile art.969 Cod civil se circumscrie legii, neputandu-se deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri (art.5 Cod civil).
Pe acest aspect, solicită să se rețină că obligația angajatorului de a achita drepturile pretinse de reclamanta era si este conditionata de incadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat, fondul alocat drepturilor salariale fiind limitat.
De altfel, in contracte este recunoscuta clauza omnis conventio intelliguntur rebus sic stantibus conform careia, daca intre momentul incheierii contractului si cel al executarii acestuia au apărut evenimente imprevizibile, care au schimbat fundamental conditiile economice sau de alta natura existente in momentul acordului de vointa initial al partilor, facand sensibil mai anevoioasa prestația uneia dintre ele, principiul fortei obligatorii a contractului nu mai actioneaza, organul de jurisdicție având dreptul, independent de existenta in contract a unei clauze in acest sens, sa procedeze la reasezarea contractului, in functie de noile imprejurari sau, in subsidiar, la desființarea contractului si inlaturarea corespunzatoare a responsabilitatii debitorului.
Totodată arată că, împrejurările în speță sunt asimilabile fortei majore care, conform art. 246 din Codul Muncii este cauza de suspendare a C. C. de M.
Mai precizează, in anul 2007, in luna aprilie, pentru Z. Feroviarului, s-a acordat suma de 100 lei brut/salariat (valoare neta 70 lei, diferenta de 30 lei reprezentand obligații la bugetul de stat).
Fata de cele arătate consideră ca este neintemeiata solicitarea reclamantei- intimate de a plăți fiecărui membru de sindicat prima ocazionata de Z. F. pentru anul 2007 la nivelul clasei unu de salarizare, respectiv suma de 407 lei. Pentru anul 2007 reclamanta- intimata poate pretinde doar plata sumei de 307 lei, aspect dealtfel retinut in considerentele sentintei atacate, dar neindicat in dispozitia acesteia.
În concluzie, pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod de procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este incident în cază.
Astfel, în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a instituit prin dispozițiile art. 284 din Codul muncii o competență teritorială absolută recunoscută instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul.
Pornind de la textul legal menționat, se constată că în cauză competența de soluționare în primă instanță aparține T. B.-N., în a cărui rază teritorială își au domiciliu membrii de sindicat în numele cărora a fost exercitată acțiunea.
Este adevărat că acțiunea nu a fost formulată personal de către salariații menționați, ci de F. A. F., însă acest aspect nu este de natură să determine o competență diferită, în condițiile în care FAF a formulat acțiunea în numele reclamanților, în calitate de reprezentant legal.
Această calitate reiese din dispozițiile art. 28 alin. 2 din L. nr. 54/2003 a sindicatelor, care statuează că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzuta de lege, inclusiv de a formula acțiune in justiție in numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza.";
Din modul de formulare a dispozițiilor legale menționate rezultă mandatul legal recunoscut în favoarea organizațiilor sindicale atunci când acestea exercită acțiuni în numele membrilor lor, cum este cazul și în speță.
La această concluzie conduce și mențiunea făcută de legiuitor privitoare la actele de dispoziție în raport de acțiunile promovate de către sindicat prin care se stabilește explicit că „acțiunea nu va putea fi introdusa sau continuata de organizația sindicala, dacă, cel in cauza se opune sau renunța la judecata";.
Așadar, natura actelor pe care organizațiile sindicale pot să le efectueze se circumscriu sferei actelor administrative, specifice mandatului.
Prin demersul juridic dedus judecății, formulat de către FAF în numele membrilor de sindicat, se urmărește acordarea ajutorului material aferente Zilei Feroviarului pentru anii 2006-2008 pentru membri de sindicat, astfel că nu se poate reține că acțiunea este formulată de către FAF în nume propriu, respectiv cu privire la drepturi proprii.
Prin urmare, competența în soluționarea cauzei trebuie determinată prin raportare la domiciliul titularului acțiunii și nu al reprezentantului legal al acestuia, astfel că, excepția necompetenței teritoriale absolute este nefondată. Relevant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reședința membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiției, cei din urmă având calitatea procesuală activă exercitată prin sindicat.
Or, în cauză membrii de sindicat reclamanți au domiciliul în raza teritorială a T. B.-N., acest tribunal este competent să soluționeze litigiul.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 c.pr.civ., Curtea apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, Contractul colectiv de munca este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996, contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. a din Codul Muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. a din L. nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, conform prevederilor art. 30 din L. nr. 130/1996.
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale menționate anterior, în ceea ce privește soluționarea în fond a pricinii.
Cu ocazia negocierii C. colectiv la nivel de unitate pe anii 2005 - 2006, părțile au prevăzut la art. 64 că salariaților li se va acorda cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. F. un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare.
Dispoziții cu conținut identic au fost prevăzute și la art. 65 din C. colectiv la nivel de unitate încheiat pe anii 2007 - 2008, și prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat reprezentați în litigiul pendinte, sunt îndreptățiți la plata ajutorului prevăzut de C. colective de muncă C. C. SA, fiind angajați ai acestei unități.
Susținerile recurentei cu privire la monitorizarea agentului economic, ritmul scăzut al creșterii productivității muncii, fondul de salarii limitat și dificultățile financiare întâmpinate pentru acordarea acestui ajutor nu este imputabilă beneficiarilor lui și nu poate conduce la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 64, respectiv art. 65 din Contractul colectiv de muncă invocat, dat fiind caracterul de izvor de drept al contractului colectiv de muncă, precum și obligativitatea clauzelor sale pentru angajatorii la care se referă.
De altfel, chiar prin recursul formulat pârâta a recunoscut că a achitat salariaților mai multe sume de banii în anii 2006 -2007, însă din acestea a fost achitată cu titlu de ajutor pentru Z. Feroviarului doar suma de 100 lei în anul
2007.
Critica recurentelor potrivit căreia obligația lor de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, este nefondată, deoarece în Contractul colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze drepturile de ajutor material cuvenite, iar prin aceste contracte nu s-a derogat de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, susținerile recurentei în acest sens fiind de asemenea nefondate.
Având în vederea natura obligației recurentelor, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs cu privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față.
În ceea ce privește motivul subsidiar de recurs, referitor la determinarea sumelor datorate pentru fiecare an, Curtea constată că prin sentința atacată creanța a fost suficient determinată la nivelul unui salariu brut de bază corespunzător clasei unu de salarizare pentru fiecare an, aceasta urmând a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, concluziile instanței în sensul îndreptățirii reclamanților atât repararea pagubei suferite reprezentând drepturile salariale neacordate, cât și beneficiul de care a fost lipsit în acest sens, fiind corecte în condițiile în care recurenta în calitate de angajator nu și-a onorat la timp obligațiile asumate potrivit contractului colectiv de muncă.
Nu se verifică nici motivul de recurs referitor la calitatea de angajați pentru o parte din titularii acțiunii deduse judecății în condițiile în care la dosarul instanței de fond, f. 92 și urm., se regăsesc carnetele de muncă ale acestora iar potrivit mențiunilor cuprinse în acestea, reclamanții sunt angajații societății pârâte.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
C. de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. C. SA B. împotriva Sentinței civile nr. 4. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M.L.B. și C.N.
| ← Decizia civilă nr. 1035/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5306/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
