Decizia civilă nr. 633/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ Nr. 633/R/2011
Ședința publică din data de 17 februarie 2011
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent M. M. împotriva sentinței civile nr. 2958 din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C. privind și pe pârâta intimată S. DE A. R.
„. SA B., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de (...), când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2958 din 22 sept.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta S. DE A. R. A. S. R. G. pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 11.201 lei reprezentând diferența între salariul efectiv încasat și salariul minim prevăzut de C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 pentru salariații cu studii superioare, precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data promovării acțiunii - 29 ianuarie 2010 și până la data plății efective.
S-au respins celelalte petite ale acțiunii.
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei având încheiat un contract individual de muncă în funcția inspector asigurări, iar prin decizia nr. 1116/(...) acesta a fost concediat disciplinar conform art. 61 lit. a din Codul muncii.
În primul rând, referitor la faptul că pentru funcția de inspector de asigurări și raportat la obligațiile din fișa postului, instanța reține că potrivit Clasificării Ocupațiilor din România (COR), funcția de inspector de asigurări cod 2. este menționată la S. majoră 24, G. minoră 241, G. de bază 2411, respectiv S. cu ocupații intelectuale și științifice, nivelul de instruire necesar fiind 4, corespunzător studiilor superioare.
Potrivit prevederilor art. 40 lit. d din Contract C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010 - încheiat conform art. 10 și 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la M. M., S. S. și F. cu nr. 2895/(...), se stabilește coeficientului minim de ierarhizare, pentru personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, care este 2.
Potrivit acestor prevederi legale, pârâta era obligată, în temeiul contractului individual de muncă al reclamantului, să aplice coeficientul minim de ierarhizare aferent funcției de inspector asigurări, astfel că a admis capătul de cerere al reclamantului și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 11.201 lei reprezentând diferența între salariul efectiv încasat și salariul minim prevăzut de C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010 pentru salariații cu studii superioare, precum și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data promovării acțiunii - 29 ianuarie 2010 și până la data plății efective. Corespunzător recalculării acestor drepturi salariale și a întocmirii statelor de plată rectificative, pârâta are obligația legală de a vira la bugetul de stat sumele aferente.
Instanța a reținut că disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție. În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art. 263 din Codul muncii), acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea, ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior.
Instanța a reținut că prin decizia nr. 976/(...) i s-a comunicat reclamantului la data de (...) că a fost delegat de la A. C. M. unde lucra, la S. C., pentru o perioadă de 60 de zile. D. acesta a refuzat primirea deciziei de delegare la data de (...), aceasta i s-a comunicat prin intermediul BEJ B. M. la data de (...).
D. la data de (...) reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă unde a fost delegat și absentând nemotivat până la data de (...), pârâta a demarat procedura cercetării disciplinare prealabile, actul de sesizare fiind N. internă nr. 1552/(...), a Directorului Sucursalei, care a sesizat Departamentului RU al societății despre actele de indisciplină ale reclamantului. Prin D. nr. 1056/(...) angajatorul a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile, reclamantul fiind convocat prin adresa nr. 3390/(...) pentru data de (...) ora 14.00. Reclamantul s-a prezentat la data și ora convocării și a răspuns la toate întrebările, formulându-și apărările pe care acesta le-a considerat necesare.
În urma procedurii de cercetare s-a întocmit procesul verbal nr. 142/(...) care arată etapele parcurse la cercetare, analizează apărările formulate de reclamant și normele legale încălcate și a propus conducerii sancțiunea de desfacere a contractului individual de muncă.
Din aceste aspecte reiese faptul că pârâta a respectat prevederile legale privind cercetarea disciplinară prealabilă, reclamantul recunoscând faptul că nu a respectat decizia conducerii de delegare a acestuia și consideră sancțiunea ca fiind disproporționată.
Analizând decizia de concediere contestată instanța a reținut că aceasta respectă prevederile art. 268, alin.2, din Codul muncii. De menționat că la alin. (2) al articolului 268, se prevede că sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărărileformulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Cum reclamantul a săvârșit abaterea disciplinară imputată, pârâta efectuând legal toate demersurile legale, instanța a respins acest capăt de cerere și cel privind reintegrarea pe postul deținut anterior respectiv cel de inspector asigurări.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. M. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii cu admiterea în întregime a acțiunii.
În motivare a invocat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9
C.pr.civ., Sentința civilă nr. 2958/(...) a T.ui C. a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere 2, 3,
4 și 5, fiind totodată netemeinică.
În ceea ce privește respingerea cererii de anulare a D. de desfacere a contractului de muncă nr. 1116/(...), arată că toate aspectele legate de legalitatea sau nelegalitatea deciziei de concediere au la bază D. de delegare nr.
976/(...). Această decizie de delegare a fost justificată de pârâtă prin email-ul directorului Sucursalei C. din data de (...) - necesitatea fiind motivată de "necesitatea igienizării și renovării A.i M.".
Este real că art. 43 C.mun. prevede delegarea ca modalitate de modificare unilaterală a locului muncii, însă, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, pentru ca delegarea să se realizeze în condițiile legii, ea trebuie să întrunească următoarele condiții: b) să fie justificată de interesul serviciului; c) să respecte• felul muncii stabilit prin contractul individual de muncă; d)să fie limitată în timp, în condițiile prevăzute de lege; e) pe durata delegării, salariatul să beneficieze de drepturile negociate prin contractul individual de muncă, și in plus de cele specifice prevăzute pentru persoanele aflate în delegare.
Consideră că toate aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, lipsa unuia dintre acestea făcând ca măsura să fie nelegală. Din D. de delegare nr.
976/(...) nu reiese sub nici o formă justificarea interesului societății pârâte.
Din coroborarea textelor normative cu prevederile art. 43 C.mun. rezultă că delegarea reprezintă exercitarea temporară de către salariat, din dispoziția angajatorului, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă, respectiv în afara localității și eventual la un alt angajator.
În temeiul art. 40 alin. (1) lit. a) - lit. d) din Codul muncii, angajatorul are posibilitatea să dispună mutarea salariatului într-un alt birou, într-un alt compartiment, la o altă secție sau la un sediu secundar din aceeași localitate, deoarece el are prerogativa de a alege varianta pe care o consideră optimă pentru desfășurarea activității. Însă, această prerogativă trebuie să fie justificată de un interes real, legitim și dovedit, aspecte care consideră că nu au fost dovedite în prezenta cauză.
Legiuitorul dă posibilitatea angajatorului să modifice unilateral CIM cu titlu de excepție și numai în formele prescrise de lege. A. caracter excepțional, cazurile de modificare unilaterală sunt de strictă interpretare, angajatorul neavând posibilitatea să apeleze la alte forme decât cele prevăzute în conținutul Codului muncii, pârâta a dispus "delegarea" reclamantului în cadrul aceleiași localități, în cadrul aceleiași sucursale, aceasta cu atât mai mult cu cât, la data emiterii acesteia, așa cum am arătat anterior, la A. C. M.era singurul angajat, preluând atribuțiile și sarcinile fostului coleg în ceea ce privește și coordonarea colaboratorilor acestuia. Mai mult, pârâta nu a motivat necesitatea efectuării lucrărilor de igienizare, precum și necesitatea lipsei reclamantului din agenție, în condițiile în care, în nici una din ocaziile în care igienizat și renovat agenția, nici una din persoanele care și-au desfășurat activitatea în acest spațiu nu au fost delegate sau mutate din spațiu.
Consideră că interesul societății pârâte a fost de la bun început concedierea reclamantului, având în vedere faptul că avea un număr mare de colaboratori care urmau să lucreze în continuare pentru societatea pârâtă, dar fără ca reclamantul să mai poată încasa nici un fel de comision ca urmare a coordonării activității acestora, având în vedere că în ianuarie 2010 urma să expire și durata contractului de mandat încheiat de societatea reclamantului și subscrisa, astfel încât decizia de delegare a creat premisa concedierii sale.
Consideră că, în fapt, pârâta a modificat locul muncii reclamantului, fără a avea acordul acestuia în acest sens.
În ceea ce privește D. de concediere nr. 1116/(...), instanța de fond a reținut că aceasta respectă prevederile art. 268 alin. 2 C.muncii sub aspectul formei, însă nu a motivat și nu a cercetat temeinicia acestea.
Astfel, această decizie a fost emisa în urma unei cercetări disciplinare formale, "rezultatul" acesteia - respectiv concedierea - fiind decisă anterior finalizării procedurii. Acest aspect rezultă din următoarele: cercetarea disciplinară s-a efectua ca urmare a notei interne nr. 1552/(...) a directorului Sucursalei C.. Prin această notă internă au fost sesizate 2 abateri: refuzul primirii "copiei scanate a D. nr. 976/(...) a Președintelui D." prin care s-a dispus delegarea reclamantului și necesitatea comunicării acesteia prin executor judecătoresc; absența nejustificată de la locul de muncă - respectiv locul delegării, S. C., în zilele de 24-(...) și (...); s-a făcut abstracție de faptul că reclamantul a solicitat originalul deciziei de delegare, aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat, această decizie de delegare nu a fost semnată de P. D. în art. 3 din D. nr. 1056/(...) privind numirea comisiei de disciplină rezultă "premeditarea" măsurii ce urma să i se aplice, deoarece toate înscrisurile la care sa făcut referire în această decizie urmau a fi comunicate "spre a permite pregătirea și emiterea unei eventuale decizii"; aproape toate apărările reclamantului au fost înlăturate cu aceeași motivare, respectiv aceea că societatea are dreptul să modifice unilateral locul muncii, iar reclamantul nu s- a conformat dispoziției societății. Ori, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. 4 teza ultimă din CCM la nivel național pe anii 2007-2010, "ascultarea și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii" ori, în cadrul cercetării disciplinare am arătat comisiei faptul . că, din punctul de vedere al reclamantului, această măsură este una abuzivă, că a lucrat în zilele respective
- 24-(...) și (...) (și ulterior până la concediere) în cadrul societății la A. M., a avut încasări și a predat bani, am întocmit acte, polițe de asigurare etc., care nu au fost refuzate de pârâtă în plus, din comisia de disciplină nu a făcut parte nici un reprezentant al salariaților sau un vreun reprezentant al sindicatului
Așa cum în mod corect se reține și în decizia atacată, potrivit art. 266
C.muncii, la stabilirea sancțiunii disciplinare care se poate aplica trebuie să se țină cont de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului.
Ori, împrejurările săvârșirii "abaterii" sunt cele prezentate anterior (a continuat să desfășoare activitatea la A., încercând în acest sens să nu pericliteze buna desfășurare a activității acesteia, a agenților pe care îi avea în subordine etc.), gradul de vinovăție al reclamantului este scăzut (cu atât maimult cu cât în perioada imputată ca nemotivată a avut încasări semnificative, încheind personal și prin colaboratori un număr mare de polițe de asigurare, deci aducând un profit pârâtei).
Ceea ce nu se menționează în D. nr. 1116/(...) sunt consecințele abaterii disciplinarea ale faptei reținute în sarcina acestuia, consecințe care ar fi trebui să fie de natură să perturbeze grav activitatea Sucursalei C., locul de muncă unde se consideră că nu s-a prezentat, dar pentru care pârâta nu justifică nici un fel de interes în ceea ce privește delegarea dispusă. În ceea ce privește "antecedența" disciplinară arată că nu trebuie omis faptul că sancțiunile la care se face referire în decizia atacată erau la data luării măsurii concedierii mai vechi de 2, respectiv 3 ani.
Arată că hotărârea este nelegală și din prisma nepronunțării instanței asupra solicitării obligării pârâtei la plata contribuțiilor aferente diferențelor salariale, respectiv CAS, C., șomaj etc.).
Pârâta S. DE A. R. A. SA prin întâmpinare (f.12-19) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea deliberând, reține că acesta este întemeiat, însă doar sub aspectul modalității de individualizare a sancțiunii aplicate, restul motivelor de recurs urmând a fi înlăturate ca nefondate.
1. Astfel, în primul rând, raportat la critica privind nerespectarea dispozițiilor legale privind cercetarea disciplinară, Curtea reține că în cauză nu se poate reține caracterul formal al acesteia, așa cum susține recurentul.
Faptul că în art. 3 din decizia nr. 1056/(...) privind numirea comisiei de disciplină s-a făcut referire la scopul acestei măsuri ca fiind „ spre a permite pregătirea și emiterea unei eventuale decizii"; nu denotă „premeditarea"; acestei măsuri, așa cum susține recurentul, atâta vreme cât, potrivit chiar dispozițiilor legale, cercetarea prealabilă este o procedură prealabilă obligatorie ce precede aplicarea unei eventuale sancțiuni disciplinare.
Nu se poate reține nici faptul că apărările salariatului nu ar fi fost analizate, angajatorul arătând și motivul înlăturării acestora - faptul că societatea are dreptul de a modifica unilateral locul muncii. Aprecierea contestatorului vis a vis de temeinicia acesteia nu constituie un motiv de nulitatea absolută a cercetării prealabile, acesta urmând a fi supusă cenzurii instanței de judecată în procedura ce face obiectul cauzei de față.
Faptul că din comisia de disciplină nu a făcut parte nici un reprezentant al salariaților sau un reprezentant al sindicatului nu este o omisiune de natură a atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere, art. 264 alin. 4 teza finală prevăzând dreptul salariatului de a fi asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui reprezentant este. Ca atare, prezența reprezentantului sindicatului se referă la asistarea salariatului în cursul cercetării prealabile, fiind un drept al acestuia, textul legal amintit neprevăzând nici o obligație a societății de a include un reprezentant al sindicatului în componența comisiei de disciplină.
2.Cu referire la fapta pentru care s-a luat măsura disciplinară, Curtea reține că se invocă practic, ca motiv de recurs, greșita, netemeinica reținere a săvârșirii unei abateri disciplinare. Sub acest aspect se constată că fapta imputată recurentului a constat în lipsa acestuia de la locul de muncă în care a fost delegat.
Săvârșirea faptei în materialitatea sa a fost recunoscută de contestatorul recurent, care a motivat însă refuzul de a se prezenta la noul loc de muncă prin nelegalitatea deciziei de delegare nr. 976/(...).
Așa cum însă recunoaște chiar contestatorul , această din urmă decizie nu a fost contestată în justiție. Or, în conformitate cu prevederile art. 283 lit. a Codul muncii, în condițiile în care acesta ar fi apreciat că decizia prin care s-a dispus detașarea sa ar fi fost nelegală, acesta trebuia contestată în termen de
30 de zile de la data la care i-a fost comunicată. Din actele depuse la dosarul cauzei, Curtea reține că decizia de delegare a fost comunicată recurentului la data de (...), prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc Boloș M. sub nr. 1097/(...) ( f.21 dosar fond).
Recurentul contestator a lăsat să expire termenul stabilit de legiuitor pentru săvârșirea actului de procedură fără să beneficieze de el și nu a susținut și dovedit existența unor împrejurări obiective care să fi determinat depășirea termenului stabilit de art. 283 alin. 1 lit. a, sancțiunea fiind aceea a tardivității cererii de constatare a nulității deciziei de delegare, indiferent dacă aceasta este invocată pe care principală sau pe cale de excepție, ca mijloc de apărare pentru exonerare de răspunderea datorată neexecutării acestei decizii. Termenul de 30 de zile este un termen imperativ, derogator de la dreptul comun în materia nulităților absolute, iar expirarea lui stinge dreptul salariatului de a se adresa instanței pentru a constata nulitatea măsurii luate de angajator, indiferent de motivele invocate sau calea aleasă. Ca atare, Curtea va reține că toate motivele ce vizează nelegalitatea sau netemeinicia măsurii delegării nu mai pot fi analizate, fiind tardiv formulate și nu pot constitui motiv de exonerare a răspunderii recurentului pentru nerespectarea acestei măsuri.
Așa fiind, Curtea reține că măsura delegării luată de intimat în temeiul art. 42 alin. 1 Codul muncii, necontestată de recurent în termenul prevăzut de lege, a devenit obligatorie pentru salariat iar fapta acestuia de a nu se prezenta la locul de muncă unde a fost delegat constituie o abatere disciplinară, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
3. Cu privire la individualizarea sancțiunii, se constată că, așa cum a arătat și recurentul contestator, nu s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 266 Codul muncii, care impune a fi avute în vedere cu această ocazie împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
În opinie majoritară Curtea apreciază că în conturarea gradului de vinovăție a recurentului un aspect deosebit de relevant îl au împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
În acest sens, se reține de către Curte că locul muncii în situația specifică a cauzei de față avea pentru recurent o dublă valență. Pe de-o parte, era locul unde își desfășura activitatea ca salariat al intimatei. Pe de altă parte însă, recurentul ocupa acel spațiu în temeiul unui contract de comodat, încheiat între societatea intimată și societatea MVM G. SRL, reprezentată de recurent, societate ce a fost constituită la cererea chiar a angajatorului.
Ca atare, măsura delegării a aut și ea o dublă valență, semnificând pentru recurent scoaterea sa din spațiul pe care avea dreptul să îl ocupe în temeiul contractului amintit, cu atât mai mult cu cât spațiul respectiv avea valoarea unui vad comercial, într-o perioadă ce este de notorietate sezon în domeniul asigurărilor. În aceste circumstanțe, respectarea de către recurent a măsurii luate de angajator ar fi fost de măsură a-i produce acestuia prejudicii evidente, fapt ce, în mod subiectiv a constituit o justificare a refuzului acestuia de a îndeplini măsura dispusă de angajator. D. avem în vedere și faptul,necontestat de părți, că s-a încercat evacuarea societății recurentului din acest spațiu putem creiona o imagine de ansamblu a raporturilor dintre părți, situație care, fără a-l exonera pe recurent de obligațiile ce îi revin în calitate de salariat, conturează un grad de vinovăție mai diminuat al acestuia.
În ceea ce privește consecințele săvârșirii abaterii disciplinare, se reține că recurentul a prestat în continuare activitate în favoarea angajatorului la A.
M., întocmind acte și polițe de asigurare, astfel încât nu se poate reține că, prin fapta sa, a prejudiciat în mod efectiv societatea angajatoare.
Toate aceste împrejurări au creat convingerea Curții că sancțiunea aplicată a fost disproporționată, iar pentru aceste considerente, se va dispune înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, ca fiind precedenta ca gravitate în enumerarea legală din cuprinsul art. 264 Codul muncii.
Consecutiv, va fi obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, diminuată cu reducerea salariului de bază mai sus menționat, dispunându-se totodată reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior.
Va obliga pârâta la plata contribuțiilor aferente salariilor indexate, majorate și reactualizate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că motivele de recurs au fost doar parțial admise de instanță, în temeiul art. 274 și 276
C.pr.civilă va obliga pe pârâta SC S. DE A. R. A. SA să plătească reclamantului recurent suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul M. M. împotriva sentinței civile nr. 2958 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că anulează în parte decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 116/(...) în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni, cu 10 %.
Dispune reintegrarea reclamantului pe postul și funcția deținute anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Obligă pârâta SC S. DE A. R. A. SA la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul.
Obligă pârâta la plata contribuțiilor aferente salariilor indexate, majorate și reactualizate.
Obligă pârâta SC S. DE A. R. A. SA să plătească reclamantului recurent suma de 150 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 17 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.cu opinie separată N . N.
GREFIER R ed.DCG Dact.SzM/3ex.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de reclamantul M. M. în temeiul disp.art.3041 Cod. proc. civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, consider că acesta este doar în parte fondat, în ceea ce privește soluția pronunțată în cererea având ca obiect virarea de către angajator către bugetul de stat a contribuțiilor sociale aferente drepturilor salariale la plata cărora a fost obligată intimata de către prima instanță, pentru următoarele considerente:
Astfel, consider că în mod corect prima instanță a menținut ca fiind legală și temeinică decizia de concediere disciplinară a recurentului.
În speță, concedierea reclamantului-recurent s-a dispus de către angajator, în temeiul disp.art.61 lit.a) și art.264 alin.1 lit.f) din Codul muncii, prin decizia nr.1116/(...), atât pentru nerespectarea dispoziției de delegare emise de către S. DE A. R. ". S., cât și pentru absențele nemotivate ale acestuia de la locul de muncă astfel stabilit, începând cu data de (...).
Deși între părți existau la data emiterii deciziei de delegare doar raporturi juridice de muncă, recurentul se prevalează în cauză și de raporturile comerciale existente între intimată și S. MVM G. A. DE A. S. (societate pe care acesta a înființat-o), întemeiate pe contractul de mandat comercial și contractul de comodat nr.1908/(...), pentru a susține reaua-credință a angajatorului și caracterul abuziv al modificării contractului său de muncă sub aspectul locului muncii, apreciind că această măsură ar afecta relațiile cu clienții propriei societăți.
Se mai invocă prin contestația formulată și cererea de recurs, motive privind oportunitatea deciziei de delegare și lipsa unui interes legitim al angajatorului în emiterea acestei decizii.
Consider însă că toate aceste aspecte de nelegalitate și netemeinicie a măsurii delegării trebuiau să fie invocate de către recurent printr-o contestație formulată împotriva actului unilateral al angajatorului de modificare a unui element esențial al contractului de muncă, în termenul prevăzut de disp.art.
283 alin.1 lit.a) din Codul muncii, situație în care avea posibilitatea să susțină și pretinsul caracter șicanatoriu al acestuia, modul în care actul îi prejudiciază drepturile și interesele și, eventual, să ceară instanței competente suspendarea executării ordinului de delegare până la soluționarea contestației.
Recurentul nu a cerut însă justiției proteguirea drepturilor sale pretins a fi încălcate de către angajator prin decizia de delegare, ci a preferat să nu dea curs acesteia, neprezentându-se la noul loc de muncă, încălcându-și astfel îndatoririle pe care le avea ca salariat, de a respecta dispozițiile trasate de către angajator, față de care se afla într-un raport de subordonare.
În acest sens, în temeiul disp.art.40 alin.1 lit.a), b) și c) din Codul muncii, angajatorul avea dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității, atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat și de a da dispoziții cu caracter obligatoriu pentru angajați, sub rezerva legalității lor.
Astfel cum s-a arătat în doctrina de specialitate, delegarea are la bază ". general și prealabil dat de salariat la încheierea contractului, prin recunoașterea posibilității generice și virtuale a patronului de a lua aceste măsuri în interesul bunului mers al serviciului";.
Practic, toate apărările recurentului privind nelegalitatea și netemeinicia măsurii concedierii vizează de fapt nelegalitatea și caracterul abuziv al deciziei de delegare, emise în temeiul disp.art.43 din Codul muncii, însă consider că decizia de modificare unilaterală a contractului de muncă nu poate fi considerată decât ca fiind legală și temeinică, întrucât nu a fost contestată în termenul pe care legiuitorul l-a prevăzut în acest sens.
Pentru aceste motive, faptele recurentului de a nu da curs măsurii delegării, de a nu respecta dispozițiile angajatorului, legale atât timp cât nu au fost contestate și anulate de către instanța competentă, de neprezentare la locul de muncă unde s-a stabilit să-și exercite o anumită perioadă atribuțiile, consider că sunt fapte de insubordonare, abateri grave de la disciplina muncii, pentru care intimata a individualizat corect, potrivit disp.art.266 din Codul muncii, sancțiunea aplicată.
S-a reținut în acest sens, chiar prin decizia de concediere, faptul că recurentul a mai avut antecedente disciplinare, fiind sancționat cu "avertisment scris";, prin deciziile nr.426/(...), nr.823/(...) și nr.324/(...).
De asemenea, au fost desigur avute în vedere la individualizarea sancțiunii consecințele pe care asemenea fapte le pot avea în cadrul unui colectiv, ce ar încuraja nerespectarea de către ceilalți salariați a drepturilor angajatorului de organizare a întreprinderii și de diriguire a activității salariaților, nesocotirea dispozițiilor acestuia și a regulilor de disciplină a muncii, precum și faptul că atunci când în conștiința unui angajat interesele financiare decurgând din activitatea comercială proprie primează față de interesele firmei angajatoare, ce trebuie respectate de către salariat, se ajunge la un conflict de interese și, implicit, la afectarea încrederii pe care angajatorul o are în lucrătorul său, făcând practic imposibilă continuarea raporturilor de muncă.
Mai consider că eventualele prejudicii la care recurentul pretinde că s-ar fi expus dacă ar fi dat curs actului delegării- măsură temporară- puteau fi invocate doar înaintea instanței investite cu cenzurarea legalității și temeiniciei acestui act și, în principiu, apreciez că acestea ar fi trebuit să se limiteze oricum doar la atingerile aduse drepturilor pe care le avea în calitate salariat al intimatei.
Eventualele daune pe care recurentul le-ar fi suferit în perioada delegării sale, prin afectarea relațiilor comerciale pe care societatea pe care o conducea le avea cu clienții săi, consider că nu puteau fi invocate oricum în cadrul unui conflict de muncă, ci într-o acțiune comercială întemeiată pe nerespectarea clauzelor contractelor de comodat și de mandat comercial de către intimat.
În prezenta cauză, instanța a fost investită însă cu verificarea încălcarii drepturilor recurentului M. M., în calitate de salariat, în special a dreptului său de protecție împotriva concedierii nelegale, garantat de art.6 alin.2 din Codul muncii, nu cu cercetarea respectării drepturilor societății pe care a înființat-o, S. MVM G. A. DE A. S., în cadrul contractelor de comodat și mandat comercial încheiate cu societatea intimată.
Pentru aceste motive, consider că, având în vedere faptul că desfacerea contractului de muncă al reclamantului M. M. a avut o cauză reală și serioasă, în mod corect prima instanță a respins contestația formulată de către acesta împotriva deciziei de concediere, motiv pentru care se impunea menținerea dispozițiilor sentinței recurate sub acest aspect.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M.; (...).
| ← Decizia civilă nr. 2696/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4162/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
