Decizia civilă nr. 657/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 657/R/2011
Ședința 21 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 3156 din 01 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C.EAN, și pe pârâta intimată G. "S. R.", având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 04 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantului intimat întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate înscris prin întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului C.-N.
S-a admis acțiunea formulata de reclamanții M. M. L., T. C. C., B. D. C., C. M., M. I., M. M., P. M., Z. E. L. membrii de sindicat enumerați in tabelul anexa acțiunii: prin reprezentant S. L. al Î. P., în contradictoriu cu pârâții G. „. R. C.-N. și C. Local al municipiului C.-N.
A fost obligată pârâta G. „. R. sa calculeze și sa plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legiinr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.
2. pentru aprobarea O. nr. 15/2008, începând cu 01 octombrie 2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data intrării in vigoare a Legii nr. 330/2009 precum si sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membri de sindicat, reprezentați în prezentul litigiu.
Fără cheltuieli de judecată.
S-a reținut, analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul C. Local al municipiului C.-N., că T. a respinsă, reținând că, potrivit prevederilor art. 28 din H.G. nr. 2192/2004, C. Local este cel care stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ pe baza de indicatori, iar in temeiul art. 23 din același act normativ finanțarea complementara se efectuează in funcție de necesitățile de cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, pe baza documentelor justificative.
Prin D. nr.843/2 iunie 2009, publicată în M.O. din 464/6 iulie
2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a se pronunța astfel, în esență, Curtea C. a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.136/2008, statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală.
Potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de
31 decembrie 2007 G.ul R., prin O. nr.136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în
M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativăîn domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție .
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „În România respectarea
Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr.759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O. nr.15/2008, prin art. I pct.2 și
3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a
O. nr.15/2008 .
Curtea Constituțională, prin decizia nr.842/(...), publicată în M.O.
- P. I, nr.464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct.2 și
3 din O. nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr.136/2008.
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 n din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Cum modificările aduse O. nr.15/2008, prin dispozițiile art. I pct.2 și
3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
T. a observat în același timp că G.ul, în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art.31 alin.3 din L. nr.47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență
(nr.31/2009 și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a considerat că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr.2. .
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții
Constituționale și a pune în aplicare voința P.ui cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație .
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta G. „. R., unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr.84/1995, legea învățământului, în calitate de angajator, a fost obligată către membrii de sindicat ai reclamantei la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin legea nr.2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o
„speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său (a se vedea
Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX).
Ori, membrii de sindicat, fiind beneficiarii dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a membrilor de sindicat ai reclamantei își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G.ului, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva R., Străin și alții, nr.57.001/00, &56, C.E.D.O.
2005-VII, 21 iulie 2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16 februarie 2006, R. nr.13.309/03, & 34, 20 iulie
2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul membrilor de sindicat cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art.1 din Protocolul adițional la C. A., potrivit art.1din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general alcomunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot. din (...)).
Ori, în cauză se constată că însăși Curtea C. a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. .
Cât privește prejudiciul suferit de către membrii de sindicat ai reclamantei și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art.41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R. - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R. ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr.15/2008, așa cum a fost probată prin L. nr.2. .
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale G.ului în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europene ale Drepturilor Omului.
În atare situație, avându-se în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din
Constituția R., în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a R. Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile C.i și o normă internă, prevalează dispozițiile C.i .
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care, având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile C.i.
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației C.i, judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar.
Într-un asemenea caz, judecătorul național nu impietează, ci complinește atribuțiunile legiuitorului.
Iată de ce, pentru aceste considerente, tribunalul constată că ultimele două ordonanțe de urgență, nr.31/2009 și 41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea C., în condițiile art.29 alin.1 din L. nr.47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010).
Pentru considerentele expuse, T. a admis acțiunea, obligând pârâta G.
„. R. C.-N. la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legiinr.2. și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.2., pentru aprobarea O. nr.15/2008, pentru perioada (...) - (...) și actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație la data plății efective, precum si sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetele de munca ale reclamanților.
În temeiul art. 167 din L. nr.84/1995, a fost obligat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. să asigure plata drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta acțiune. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului C.-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de C. local al municipiului C.-N. pe cale de excepție - a lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea recursului recurentul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr.
273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I.
Din coroborarea textelor legale menționate, rezulta ca, pentru ca recurentul sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este imperios necesar ca aceste sume sa fi fost prevăzute in bugetul de stat pentru anul 2010 - aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, C. local făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din L. nr. 273/2006.
Pe de alta parte, recurentul învederează faptul ca bugetul pe anul
2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean si a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent Curtea constată că argumentația pe care se fundamentează nu este întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită.
A., dispozițiile art.167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publicelocale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-N. este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr. 11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Instanța de fond a obligat recurentul la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale aferente perioadei 0(...) - (...), iar salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca salariile să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, conform prevederilor art. 156 din Codul muncii.
Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur
și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.- N. împotriva sentinței civile nr. 2951 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. L. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: A.G.Călugar/M.F.B.
| ← Decizia civilă nr. 4264/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1317/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
