Decizia civilă nr. 71/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 71/R/2011
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 2143 din 14 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. și pe pârâții intimați C. T. „. U. C. T., GUVERNUL ROMÂNIEI - P. V. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. G. P., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în vigoare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2143 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admis acțiunea formulata de S. L. AL I. P. C. în calitate de reprezentat al reclamaților - membri de sindicat: M. C. R., S. M., L. D. C., F. Z., F. M., S. D., P. E., S. M. C., C. L., B. M. E., B. M., B. A. D., O. F., F. V., S. ANA, L. P., D. O. M., S. G., EAC A., S. M., R. ANA în contradictoriu cu pârâții C. T. V. U. și C. LOCAL AL M. C. T.
A fost obligat pârâtul C. T. V. U. C. T., in calitate de angajator pentru membrii de sindicat din unitatea de invatamant, la calcularea si plata diferentelorde drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr 2., reprezentand diferenta dintre drepturile salariale efetiv incasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile Legii nr 2. pentru aprobarea OG nr. 1., incepand cu data de 1 octombrie 2008, pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009, actualizate in functie de coeficientul de inflatie, pana la data platii efective.
A fost obligat paratul C. Local al M. C. T. la alocarea fondurilor necesare platii drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membrii de sindicat reprezentati in prezentul litigiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 8. iunie 2009,publicată în M.O. din 464/6 iulie 2009, Curtea C. a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr. 151/2008, pentru modificarea și completarea O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, sunt neconstituționale.
Pentru a pronunța aceasta decizie, în esență Curtea C. a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală .Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Potrivit dispozițiilor O. nr.1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul
României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie
-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007
G. R., prin O. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, modifică unele prevederi ale O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., reducând majorările salariale stabilite de P. .
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea
C., prin decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea
I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din Constituție .
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.115 alin.6 coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din L. fundamentală .În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.5, potrivit cărora „În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G. emite O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art.1 pct.1 modifică denumirea O. nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în modsubstanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.1. .
Curtea C., prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în M.O. -
Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art.I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza O. nr. 1. .
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că prin D. nr. 9. iunie 2009 Curtea a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art.I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art. 2 din O. nr.41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C..
Cum modificările aduse O. nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
T. a observat, în același timp, că G., în loc să pună de acord prevederile neconstituționale cu Constituția, potrivit art. 31 alin. 3 din L. nr.
47/1992, a procedat la emiterea unor noi ordonanțe de urgență ( nr. 31/2009
și 41/2009) cu efecte juridice asemănătoare anterioarelor ordonanțe declarate neconstituționale .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul consideră că în prezent O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2. .
A privi astfel lucrurile înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința P.ului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor .
Pe de altă parte, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Și, întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâtul C. T. V. U., unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L . nr.84/1995, legea învățământului, în calitate de angajator, a fost obligat către membrii de sindicat ai reclamantei la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin legea nr.
2. .
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la C., care prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficiență în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său( a se vedea Draon împotriva Franței [MC[, nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .
Ori, membrii de sindicat, fiind beneficiarii dispozițiilor O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale .
De altfel, această „speranță legitimă"; a membrilor de sindicat ai reclamantei își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G.ui, care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (în acest sens a se vedea hotărârea împotriva R., Străin și alții, nr. 57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie
2005, Păduraru citată anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16 februarie 2006, R. nr. 13.309/03, & 34, 20 iulie 2006).
Mai mult decât atât, în speță nu s-a dovedit că ingerința în dreptul membrilor de sindicat cu privire la respectarea drepturilor lor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C. ., potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică .
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților
(cauza Viașu contra R., hot. Din 9 decembrie 2008).
Ori, în cauză se constată că însăși Curtea C. a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P. .
Cât privește prejudiciul suferit de către membrii de sindicat ai reclamantei și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica C.E.D.O. cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (vezi cauza Tarik împotriva R. - hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R. ).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit săbeneficieze potrivit dispozițiilor O. nr.1., așa cum a fost probată prin L. nr.2.
.
Prin urmare, față de aceste ultime considerente, tribunalul a constatat că demersurile legislative ale G.ui în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție și cu dispoziții ale C.i Europene ale Drepturilor Omului
.
În atare situație, avându-se în vedere dispozițiile art.20 alin.2 din
Constituția R.,în doctrina juridică s-a subliniat în mod judicios că în ordinea juridică internă a R. Convenția are forță constituțională și supralegislativă, ceea ce înseamnă că în cazul unui conflict între dispozițiile C.i și o normă internă, prevalează dispozițiile C.i .
Așadar, Convenția este integrată blocului de constituționalitate, care, având forță juridică constituțională, înlătură direct forța unei norme naționale aflate în incompatibilitate cu dispozițiile C.i .
Această normă rămâne practic fără aplicare, iar în virtutea principiului supremației C.i, judecătorul național este obligat să aplice direct dreptul comunitar .
Într-un asemenea caz, judecătorul național nu împietează ci complinește atribuțiunile legiuitorului
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr. 31/2009 și 41/2009 sunt lipsite de efect juridic chiar dacă Curtea C., în condițiile art. 29 alin.1 din L. nr. 47/1992, a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dat fiind abrogarea acestora, potrivit art.48 pct.16 al Capitolului VI - Dispoziții finale din L. cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/4 februarie 2010 ).
În privința cererilor de chemare in garantie, tribunalul le-a respins reținând ca potrivit prevederilor art. 1 din HG nr. 538/2001, incepand cu anul 2001 cheltuielile pentru finantarea institutiilor de invatamant superior preuniversitar de stat se asigura de bugetele locale ale unitatilor administrativ teritoriale in raza carira acestea isi desfasoara activitatea iar C. Judetean este organul care defalca pe localitati aceste bugete locale.
C. Local, ca organ deliberativ, este cel care stabileste, potrivit art 28 din HG nr. 2192/2004, cuantumul fondurilor alocate fiecarei unitati de învățământ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. LOCAL AL M. C. T. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a G.ui R. și a Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, nu a avut în vedere prevederile HG nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățărnântului preuniversitar de stat, care la art. 17 statuează că „după aprobarea legii bugetului de stat. consiliul județean, prin hotărâre și cu asisteanța tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza sumele deJalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrativ-teritoriale , și în cadrul acestora pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat. R. sumelor se va realiza în cuantumul și cu respectarea destinației aprobate prin legea bugetului de stat";.
Potrivit art.18, „consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat prin consiliile județene, după adâugarea sumelor necesare pentru finantarea complementară, comunică bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate";.
De asemenea, art.167 din L. nr.84/1995 statuează că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate prin bgetelelocale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază funcționează, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Din economia prevederilor art.167 din L. nr.84/1995 rezultă că finanțarea unităților de învățământ cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Finanțarea de bază care include cheltuielile de personal este asigurată de la bugetul de stat prin bugetele locale, iar finanțarea complementară este asigurată de la bugetul local.
Așa cum de altfel statuează L. nr. 165/2006 legea cadru a descentralizării, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor, exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale în ceea ce privește învățământul preuniversitar de stat, instituind obligativitatea autorităților centrale să idenfifice resursele necesare și costurile competențelor transferate și sursele bugetare pe baza cărora sunt finanțate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităților administrației publice locale.
L. nr.11/2010 - legea bugetului de stat pe 2010, dispune prin art.5 alin. (4) lit. a, că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În condițiile în care finanțarea cheltuielilor cu salariile personalului din invățământul preuniversitar de stat se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele locale, apreciază că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a G.ui R. și a M.ui F. P. și a obligat doar C. Local al municipiului C. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile aduse de recurent hotărârii atacate vizează soluția instanței de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul recurent C.
Local al M. C. T. împotriva chemaților în garanție Guvernul României și
Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația M.ui F. P. de garanție față de pârâtul recurent, derivă din lege. Din această perspectivă, coroborată cu faptul că finanțarea se asigură de la bugetul de stat prin bugetele unităților administrativ-teritoriale, Curtea constată că sunt fondate susținerile recurentului, conform cărora se impunea admiterea cererii de chemare în garanție față de Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel, potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F.
P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și de măsura în care Ministerul Finanțelor Publice își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr.
2.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene sunt reglementate de prevederile art. 40 din H.G. nr. (...), potrivit cărora „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";, iar acestea nu sunt altceva decât reprezentantul M.ui F. P. în teritoriu.
În ceea ce privește chemarea în garanție a G.ui R., Curtea constată a fi nefondate criticile aduse de recurent hotărârii atacate. Astfel Guvernul României, potrivit Legii nr. 90/2001, nu are competențe efective în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor referitoare la pretențiile deduse judecății în prezentul litigiu, atare obligații revenind, astfel cum rezultă din considerentele anterior menționate, instituțiilor și autorităților publice centrale și locale de specialitate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
și c.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E A dmite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. T. împotriva Sentinței civile nr. 2143 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în garanție formulată de C. Local al M. C. T. în contradictoriu cu chematul în garanție
Ministerul Finanțelor Publice și în consecință:
Obligă chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-ĂTĂLIN B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M. F. B. și P. U.
| ← Decizia civilă nr. 1411/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5319/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
