Decizia civilă nr. 72/2010, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 72/R/2010
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții L. A., C. V. și H. V. împotriva sentinței civile nr. 2359 din 28 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC OMV P. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți av. M. D., reprezentanta pârâtei intimate av. F. Ana M., lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 ianuarie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosarul cauzei din partea reclamanților recurenți, precizări, pe care le comunică și reprezentantei pârâtei intimate.
Reprezentantul reclamanților recurenți depune la dosar două adrese din care rezultă poziția F. față de litigiile inițiate de salariați privind drepturi sociale colective, pe care le înmânează și reprezentantei pârâtei intimate.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat. Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele invocate pe larg în scris, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform CCM pe U. și CCM U. la N. N. S. cheltuieli de judecată atât la fond, cât și în recurs, conform chitanțelor de la dosar.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate pentru considerentele invocate prin întâmpinarea pe care o depune la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 2359 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții L. A., C. V. și H. V. în contradictoriu cu pârâta S. P. S. C.-N., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au fost angajați ai pârâtei, contractele individuale de muncă ale acestora încetând în luna aprilie 2007, ca urmare a concedierii colective efectuate de pârâtă.
Potrivit art. 238 alin.1 C.muncii și art. 8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului de muncă, indiferent de nivelul acestuia, este obligatorie.
Potrivit art.139 din contractele colective de muncă încheiate pe anii (...) „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F.
P..
Instanța a constatat că pârâta nu a negociat cu F. P. cota de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere, astfel cum se prevede în art.139 din contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul reclamanților a rămas un drept eventual, supus condiției suspensive a negocierii elementelor esențiale ale raportului juridic care s-ar fi putut naște între părți cu privire la plata cotei părți din profitul pârâtei către salariații acesteia.
Potrivit art.1017 Cod civil, obligația care a fost stipulată sub condiție suspensivă „nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului";, or, în speță, se constată că împrejurarea de care depindea obligația pârâtei, respectiv negocierea, nu a avut loc, astfel că dreptul și obligația corelativă privind plata unei cote părți din profitul pârâtei, nu au luat naștere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 243 din Codul muncii raportat la art. 1017 C., instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții L. A., C. V. și H. V. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor CCM/. și CCM U. la N. N. și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că au fost angajații intimatei pârâte. În aceste condiții le erau aplicabile prevederile CCM la nivel de unitate, ramura și CCM U. la N. N.
Art.139 din Contractul Colectiv de M. incheiat pe anul 2005 și menținut fără nici o modificare și în contractele pe anii 2006 și 2007, prevede „. de participare a salariatilor P. SA la profitul anual, modalitate a concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P. A. obligație asumata de către societatea pârâta deriva din reglementarea cuprinsa in art. 41 (2) lit. a și art. 42 (2) lit. a din CCM U. la nivel national pe anii
2005-2006 si respectiv 2007-2010, în care se prevede în mod expres; „. parte din profit ce se repartizeaza salariatilor este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome";.
Totodata, potrivit prevederilor cuprinse in aceste CCM-uri - art 41 alin 3 pentru anii 2006 respectiv art. 42 alin. 3 pentru anii 2007-2010 partile, la nivel de unitate, au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuarea sau chiar de anulare a participarii la fondul de stimulare din profit. Potrivit art 139 din CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul salarizare) partile NU au hotarat diminuarea sau anularea participării laprofit, desi erau liberi sa o faca, astfel incat rezulta ca acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariatilor.
Din cele trei variante prevazute de CCM la nivel national - diferentiere, diminuarea cotei sau anularea participarii la profit - partile s-au oprit in mod limitativ numai la cea a diferențierii, precizând ca doar aceasta chestiune punctuala, impreuna cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act aditional.
Existenta dreptului de participare la profit este indiscutabila, in primul rand, datorita faptului ca nu s-a stabilit anularea participarii la profit sau nu s-a stabilit ca aceasta participare ar fi facultativa - sub forma "poate" fi acordata. Numai modalitatea de acordare, nu si dreptul însuși, urmau sa fie lamurite distinct..
În al doilea rand, existenta dreptului la cota parte din profit este garantata de art. 30 din Legea 130/1996 raportate la art 41 alin 5 din Constitutie. Aceste prederi fiind incluse in CCM constituie o obligatie imperativa iar neindeplinirea unei asemenea obligatii expres asumate, atrage raspunderea juridica, inclusiv patrimoniala, a societății parate conform dispozițiilor mai sus amintite. Parata invoca si instanta a retinut ca in speta nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept. Aceste sustineri sunt rasturnate de A. adițional la CCM /. inregistrat sub nr. 15928/(...) prin care se prevede la art. 139 „. de participare a salariatilor P. la profitul anual este de 10%". În aceste condiții intimata parata isi invoca propria pasivitate pentru a se exonera de raspunderea legala ce ii incumba in mod expres si imperativ si pentru a eluda obligatia de plata a cotei de participare la profit. Dar, incalcarea unei obligatii nu poate fi niciodata o cauza de nerăspundere sau un mod de eliberare de executare a unei obligatii, deoarece principiul fortei obligatorii a contractelor este aplicabil in aceasta materie, conf art 7 alin 2 din Legea 13011996, art. 295 alin 1 din C muncii, raportate la art 961 alin 1 C civil.
În al treilea rând, art. 139 din CCM /. nu poate fi interpretat gresit, considerându-se ca dreptul salarial ar fi supus unei conditii pur potestative din partea paratei. O asemenea condiție este prohibita de art. 295 alin. 1 din C muncii, raportat la art. 1010 din C civil, fiind astfel caduca si inopozabila salariatilor. Nu suntem in prezenta unui drept eventual sau a unei simple vocații ci suntem in prezenta unui drept determinat si numit, a carui existenta și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu - vointa pârâtei.
În al patrulea rând, prevederile CCM la nivel de unitate art. 9 și art. 145 interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obliga la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariatilor, reguli imperative statuate de art 38 din C muncii.
În concluzie, dreptul de participare la profit nu poate fi negat salariatilor, acestora li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevazuta de art 41 alin 2 din CCM la nivel național, prioritar aplicabil conf art. 8 alin 2 din Legea
130/1996.
Instanța de fond nu s-a pronuntat asupra capatului de cerere referitor la cheltuieli de judecata conform chitanței existente la dosorul de fond.
În drept, art. 304 pct. 9 C proc civ , art. 9, 139, 145 din CCM /., art. 41 (2) lit. a și art. 42 (2) lit. a din CCM U. la nivel national, art. 7 alin. 2 din Legea
130/1996, art. 30 și art. 295 alin. 1 din C muncii, art. 961 alin. 1 C civil, art. 1010 din C civil, art. 41 alin. 5 din Constitutie, art. 274 C.pr.civ..
Intimata SC OMV P. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitatrespingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate.
În motivarea poziției procesuale intimata a arătat în esență că participarea salariaților la profitul P. reprezintă o posibilitate, o vocație, în sensul art. 139
CCM și, întrucât nu există un drept al salariaților la cota de profit, nu există nici obligația sa corelativă de a acorda aceste venituri în absența unei negocieri colective finalizate cu un rezultat care să oblige P..
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii
2005-2006 și art. 42 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „alte venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la
10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariați are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
Curtea consideră că nu poate fi vorba în speță de o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă, prohibită de dispozițiile art. 1010 Cod civil, având în vedere definiția pe care doctrina o dă unei atari condiții: acea condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința debitorului. În mod evident, în cazul dreptului ce face obiectul prezentului litigiu, nu se poate vorbi despre atârnarea nașterii dreptului de singură voința și placul debitorului, având în vedere că nașterea dreptului depinde în egală măsură de inițiativa pe care în egală măsură ar fi putut să o ia salariații prin sindicatul lor.
Se invocă de către reclamanți faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de
15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul dat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr.
130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală a angajaților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. A. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de ei, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nicireclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fărăa se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul
Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nu se verifică în speță nici încălcarea dispozițiilor art. 165 Codul muncii și art. 9 din CCM la nivel de unitate, ce instituie inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, practic nu se poate vorbi despre un drept născut, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în textul incident pentru nașterea dreptului. Oricât de largă ar fi interpretarea pe care am agrea-o în ce privește sintagma „drepturi salariale";, în opinia Curții, aceasta nu poate include situațiile similare celei de față, în care dreptul este afectat de o condiție suspensivă. Totodată, în opinia Curții, nu se poate considera incompatibilă cu prevederile art. 165 Codul muncii reglementarea unor drepturi bănești condiționale în favoarea salariaților.
Sensul prevederilor anterior menționate este de a nu se permite renunțarea la drepturile salariale a căror existență este neîndoielnică, pentru a nu da loc abuzurilor din partea angajatorului, care prevalându-se de poziția sa dominantă economic, să impună, prin anumite constrângeri obscure, renunțarea la drept din partea angajatului vulnerabil.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 Codul muncii nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării, anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unorclauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiind valabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Nu pot fi primite nici argumentele deduse din dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, întrucât nu se verifică în cauză prevederea unor clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ci dimpotrivă prevederile din contractele de muncă la diferite niveluri sunt similare.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, Curtea constată că instanța de fond în mod corect nu a acordat reclamanților cheltuieli de judecată din moment ce a respins acțiunea formulată de aceștia.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții L. A., C. V. și H. V. împotriva Sentinței civile nr. 2359 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: I. P. și E. B.
| ← Decizia civilă nr. 5364/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2944/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
