Decizia civilă nr. 910/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 910/R/2011
Ședința publică din data de 9 martie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G. L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții V. D., M. D., M. V., S. C., M. L. S., K. P. și de intervenienții R. F., B. V. împotriva sentinței civile nr. 3277 din 7 octombrie 2010 pronunțată de T. C. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC OMV P. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate, av. I. D., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 martie
2011, prin fax, s-a depus la dosarul cauzei din partea pârâtei intimate, întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită, sub aspect procedural, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, întrucât termenul general de prescripție de 3 ani nu se mai susține, raporturile de muncă dintre părți încetând încă din anul 2006. Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinarea formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamanții V. D.,
M. V., S. C., M. L., K. P. și intervenienții în interes propriu R. F. și B. V., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata către fiecare a sumei de 5991 lei, reprezentând cota parte din profitulsocietății realizat în anii 2005, 2006, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a
T. C., excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
În ședința publică din data de (...) T. a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 3277/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), au fost respinse acțiunea formulată de către reclamanții V. D., M. V., S. C., M. L., K. P. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R. F. și B. V., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții au fost angajați ai pârâtei, contractele individuale de muncă ale acestora încetând în cursul anului 2006 și 2007, ca urmare a concedierii colective efectuate de pârâtă.
Instanța a mai reținut că potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă încheiate pe anii (...), „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Instanța a constatat că pârâta nu a negociat cu F. P. cota de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere, astfel cum se prevede în art. 139 din Contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul reclamanților a rămas un drept eventual, supus condiției suspensive a negocierii elementelor esențiale ale raportului juridic care s-ar fi putut naște între părți cu privire la plata cotei părți din profitul pârâtei către salariații acesteia.
Potrivit art. 1017 Cod civil, obligația care este stipulată sub condiție suspensivă „nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului";, or, în speță, s-a constatat că împrejurarea de care depindea obligația pârâtei, respectiv negocierea, nu a avut loc, astfel că dreptul și obligația corelativă privind plata unei cote părți din profitul pârâtei, nu au luat naștere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V. D., M. D., M. V., S. C., M. L. S., K. P. și de intervenienții R. F., B. V., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul acordării salariaților a sumei de bani reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor C. și CCM Unic la N. N. si obligarea intimatei pârâte SC P. SA la plata cheltuielilor de judecata in fond si recurs.
În motivarea recursului recurenții au invocat prevederile art.139 din
Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 si menținut fara nicio modificare si in contractele pe anii 2006 si 2007 potrivit cărora „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum si condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.. Această obligație asumata de către societatea pârâtă deriva din reglementarea cuprinsa in art. 41 (2) lit. a si art.42 (2) lit. a din CCM Unic la nivel național pe anii 2005-2006 si respectiv 2007-2010, in care se prevede in mod expres; "C. parte din profit ce se repartizează salariaților este de până la 10% in cazul societăților comerciale si de până la 5% in cazul regiilor autonome".
Totodată, potrivit prevederilor cuprinse in aceste CCM - uri - art. 41 alin 3 pentru anii 2006 respectiv art. 42 alin. 3 pentru anii 2007-2010 părțile, la nivel de unitate, au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuarea sau chiar de anulare a participării la fondul de stimulare dinprofit. Potrivit art. 139 din CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 (articole care fac parte din capitolul salarizare) părțile nu au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit, deși erau liberi sa o facă, astfel încât, rezulta ca acest drept de natura salariala a fost recunoscut salariaților.
Din cele trei variante prevăzute de CCM la nivel național - diferențiere, diminuarea cotei sau anularea participării la profit - părțile s-au oprit in mod limitativ numai la cea a diferențierii, precizând ca doar aceasta chestiune punctuala, împreuna cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existența dreptului de participare la profit este indiscutabila, in primul rând, datorita faptului ca nu s-a stabilit anularea participării la profit sau nu s-a stabilit ca aceasta participare ar fi facultativa - sub forma "poate" fi acordata. Numai modalitatea de acordare, nu si dreptul însuși, urmau sa fie lămurite distinct.
Mai arată recurenții că existența dreptului la cota parte din profit este garantata de art. 30 din Legea nr. 130/1996 raportate la art. 41 alin. 5 din Constituție. Aceste prevederi fiind incluse in CCM constituie o obligație imperativa, iar neîndeplinirea unei asemenea obligații expres asumate, atrage răspunderea juridica, inclusiv patrimoniala, a societății parate conform dispozițiilor mai sus amintite. Parata invoca si instanța a reținut ca in speța nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept. Aceste susțineri sunt răsturnate de A. adițional la C. înregistrat sub nr. 15928/(...) prin care se prevede la art. 139 "C. de participare a salariaților P. la profitul anual este de 10%". In aceste condiții intimata parata își invoca propria pasivitate pentru a se exonera de răspunderea legala ce ii incumba in mod expres si imperativ si pentru a eluda obligația de plata a cotei de participare la profit.
De asemenea, s-a apreciat că în mod nelegal s-a reținut că încălcarea unei obligații poate fi considerată o cauză de exonerare a răspunderii sau un mod de eliberare de executare a unei obligații, interpretare ce încalcă principiul forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 7 alin. (2) din Legea 130/1996, art. 295 alin. (1) din Codul muncii raportat la art. 961 alin. (1) Cod civil.
Au mai susținut recurenții că art. 139 din C. nu poate fi interpretat greșit, considerându-se ca dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea pârâtei. O asemenea condiție este prohibita de art. 295 alin. 1 din C muncii, raportat la art. 1010 din C civil, fiind astfel caduca si inopozabila salariaților. Nu suntem in prezenta unui drept eventual sau a unei simple vocații, ci suntem in prezenta unui drept determinat si numit, a cărui existență si întindere nu poate depinde de un element aleatoriu - voința paratei.
S-a mai invocat faptul că prevederile CCM la nivel de unitate art. 9 si art. 145 interzic orice limitări ale drepturilor salariale si obligă la interpretarea clauzelor contractuale in favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din Codul muncii.
Totodată dreptul salariaților de a participa la profit este stabilit de
CCM la nivel de unitate art. 139, CCM ramura art. 140, CCM Unic la N. N. art. 41. In concluzie, dreptul de participare la profit nu poate fi negat salariaților, acestora li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevăzuta de art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național, prioritar aplicabil conform art. 8 alin 2 din Legea nr. 130/1996.
In drept, recurenții au invocat disp. art. 304 pct. 9 C proc civ, art. 9,
139, 145 din CCM /unitate, art. 41(2) lit. a si art.42(2) lit. a din CCM Unic la nivel național, art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, art. 30 si 295 alin 1 C. muncii, art. 961 alin. 1 C civil, art. 1010 din C civil, art. 41 alin. 5 din
Constituție, art. 274 C proc civ.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta S. P. S. (f. 16-17) s-a solicitatadmiterea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a arătat că înțelege sa invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, raportat la momentul încetării raporturilor de munca dintre recurenți si intimata, apreciind că termenul general de prescripție de 3 ani începe sa curgă de la momentul încetării raportului de muncă dintre angajat si angajator.
Sub aspectul fondului cauzei a arătat că venitul pretins de salariat are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități a cărei acordare se stabilește in urma negocierilor ce constituie o condiție suspensiva, conform art. 1017 C.civ. și de a căror realizare depinde însuși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur si simplu, neafectat de modalități.
Datorita caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare profit nu reprezintă un drept pur si simplu, neafectat de modalități si înzestrat prin sine însuși cu forța obligatorie in raport cu angajatorul, ci este un drept condiționat de îndeplinirea a 4 condiții suspensive: a. existența negocierilor între F. si societate pentru a stabili cuantumul exact al acestui drept si condițiile de diferențiere sau diminuare; b. existenta unui acord intre F. si societate încheiat ca urmare a negocierilor de la punctul a) care sa concretizeze exact cuantumul acestui drept (cota parte de profit), precum si condițiile de acordare; c. A. A. G. a A. societății; d. Existenta profitului distribuibil/repartizabil.
Mai arată intimata că acest drept nu este obligatoriu a se acorda, având in vedere ca însăși CCM la nivel național prevede posibilitatea anularii lui prin CCM la nivel de unitate, si in consecința, in legătura cu acest drept nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996 și că potrivit prevederilor CCM la nivel național începând cu anul 2001, acest drept nu mai are natura unui drept salarial, dobândind natura juridică a unui "alt venit" ce nu are legăturii cu salariul.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, Curtea de A. reține cărecursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. C.-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin. 3 ale articolelor menționate, „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. laprofitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de reclamanți are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.
De asemenea, alineatul 3 al art.41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006, respectiv al art. 42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, confirmă caracterul facultativ al venitului în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art.38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.
Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificat ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimte să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art.183 alin.4 și 5 din
Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.
Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii, privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.
Or, reclamanții nu sunt titularii unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit.
Se susține de către reclamanți că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă lanivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii
2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de aceștia, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuiau să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajaților prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 Codul muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287
Codul muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării (răsturnate, ca sens în care se impune favorizarea, în materia dreptului muncii), anume, art. 983 Cod civil,pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiind valabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pentru considerentele expuse anterior, reținând că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin.(1) Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
În recurs nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V. D., M. D., M. V., S. C., M. L. S., K. P. și de intervenienții R. F., B. V. împotriva sentinței civile nr. 3277 din 7 octombrie 2010 a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G. L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: I.Prepceanu/E.B.
| ← Decizia civilă nr. 365/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5364/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
