Decizia civilă nr. 772/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 772/R/2011
Ședința publică din 28 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3186 din 04 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C.EAN și pe pârâta intimată Ș. „ H. „, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în scris prin concluziile scrise depuse la dosar. Nu solicită obligarea pârâtului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții: M. I., B. F., P. C., H. H., C. L.,B. I., M. C., B. T., Ban E., C. B. C., N. M., B. C., M. E., H. G., B. M., L. D., C. I., B. S., G. V., V. S., S. A., I. D., F. B., D. E., P. I., N. E., B. I., B. A., M. D. N., C. D., D. M., Rad E., L. M., K. K., T. E. T., F. F., A. F. N. prin S. L. al Î. P. C., în contradictoriu cu pârâții Ș. „. și C. Local al municipiului C.-N., astfel cum a fost precizată.
Pârâta Ș. „., în calitate de angajator, a fost obligată la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la dataefectivă a plății, și anume la plata primei aferente anului școlar 2006-2007 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)- (...), a primei aferente anului școlar 2007-2008 în favoarea reclamanților indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...) și a primei aferente anului școlar 2008-2009 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...).
La sumele achitate reclamanților cu titlu de prima de vacanță, pârâtul datorează dobânda legala calculată începând cu data promovării actiunii-(...) și până la data achitării efective.
Pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari
2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
In analiza cauzei de față trebuie pornit, in principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivel de ramura de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanta in cuantumul unui salariu de baza avut in luna anterioara plecării in concediu, care se acorda odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea si validitatea acestei clauze nu a fost contestata de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate:
Conform prevederilor art. 8 alin. 1, 3 si 4 din L. nr. 130/1996, „clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de prezenta lege. (2) C. colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior (…). (4) La incheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal";.
In situatia institutiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii
C.lor colective de munca supuse atentiei instantei, dispozitiile legale mai sus citate se completeaza cu prevederile art 12 alin 1 din acelasi act normativ, potrivit carora ";C. colective de munca se pot incheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.";
Interpretand sistemic si "per a contrario" prevederile legale mai sus citate, tinand seama si de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezulta ca salariatii bugetari pot negocia, prin contracte colective de munca,clauze referitoare la drepturile a caror acordare si cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.
Un alt argument in sustinerea validitatii rationamentului expus vine si din intrepretarea teleologica a dispozitiilor legale citate.A. scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posiblitatea de negociere a drepturilor salarialeprin CCM-uri exclusiv in privinta drepturilor ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
Apoi, pe aceeasi linie logica, s-a retinut ca salarizarea personalului didactic este reglementata prin L. nr 1. care, prin art 48 statueaza ca salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii si o parte variabila, constand in sporuri si alte drepturi salariale suplimentare.Potrivit alin 2 al art 48 din L. 1. drepturile salariale suplimentare al caror cuantum este stabilit de lege intre limite minime si maxime, se negociaza, in limitele legii, prin contracte collective de munca incheiate intre angajatori si organizatiile sindicale reprezentative din invatamant, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12: ";personalul didactic beneficiaza de premii si alte drepturi banesti prevazuta de lege si de contractul colectiv de munca"; iar potrivit prevederilor art 146 din aceeasi lege "in masura in care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic I se aplica in totalitate normele din legislatia muncii, respectiv prevederile contractelor collective de munca";.
Rezumand, prin interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate rezulta ca personalul didactic are dreptul de a negocia prin C. colective de munca acele drepturi salariale suplimentare a caror acordare si cuantum nu sunt stabilite prin dispozitii legale.
Întrucât legea speciala aplicabila raporturilor de munca ce se deruleaza intre partile din litigiul de față reglementeaza exclusiv acordarea si modul de calcul a salariului de baza, recunoscand existenta unei parti variabile a salariului, constand in adaosuri, sporuri si alte drepturi salariale suplimentare (a caror acordare si mod de calcul nu o reglemnteaza) rezulta ca aceasta parte variabila a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fara a fi definitoriu) in sutinerea opiniei mai sus expuse este de remarcat faptul ca la inregistrarea contractelor colective de munca la nivel de ramura, supuse analizei instantei, M. Muncii si Protectiei Sociale nu a sesizat incalcarea prevderilor art 8 din L. nr. 130/1996 cu toate ca, in conformitate cu prevederile art 27 din acelasi act normative, intra in atributiile acestei institutii sa verifice legalitatea clauzelor contractuale.
In considerarea argumentelor mai sus expuse, in soluționarea litigiului dedus judecății, se pornește de la premisa legalității clauzei inserate in cuprinsul C.lor colective de munca, privind obligația angajatorului de a plăti o prima de vacanta.
Pornind de la aceasta premisa si in conformitate cu prevederile art. 236 alin 4 Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecința, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuala a părții aflate in culpa.
Continuând raționamentul, in situația in care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plata a unei prime de vacanță, apărându- se exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime,se ridica întrebarea in ce măsura aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocata de natura sa lipsească de efecte clauza contractuala.
In CCM la nivel de ramura de învățământ 2005-2006, părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o prima de vacanta din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr.
84/1995 "Instituțiile si unitățile de învățământ pot beneficia si de alte surse devenituri dobândite in condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări si taxe de la persoane juridice si fizice.";
Pârâta de rând 1 a încercat acreditarea ideii conform căreia clauza contractuala este afectata de modalitatea condiției cu consecința ca prima de vacanta va putea fi acordat doar cu condiția ca unitatea de învățământ sa fi realizat venituri proprii, pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestei prime.
Or, in opinia tribunalului, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având in vedere prevederile art. 977-985 Cod civil. A., rezulta fără îndoiala ca acordarea primei de vacanta reprezintă o obligație contractuala iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea in care părțile au înțeles sa formuleze clauza reclamata exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat: ";plata primei de vacanta se va face daca se obțin venituri proprii"; ci „plata primei de vacanta se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, sa indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similara se întâlnește in contractele colective de munca încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea in fondul de salarii inclus in bugetul de venituri si cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanta s-a făcut din culpa pârâtului de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpa pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M.
A condiționa plata primelor de vacanta (ca de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existenta veniturilor angajatorului si a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume in buget este de natura a scoate raporturile de munca din matca lor fireasca si a deschide calea abuzului.
In privința mențiunilor cuprinse in CCM unic județean la nivel de ramura învățământ 2007-2008 precum si CCM unic județean la nivel de ramura învățământ 2008-2009, prelungit pana la (...), conform cărora „prima se acorda odată cu indemnizația de concediu si este egala cu un salariu de baza al angajatului, conform OUG nr. 1."; s-a susținut ca aceasta nu se poate aplica întrucât face trimitere la un act normativ suspendat .
Apoi, trimiterea la OUG nr. 1. nu impietează asupra existentei dreptului la prima de vacanta, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând ca acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării OUG nr. 1. prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți: ";un salariu de baza al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt si de drept mai sus expuse tribunalul constata ca in cauza dedusa judecății se angajează răspunderea contractuala a părții care nu si-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale si, in consecința, va obliga pârâta Ș. „., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății, și anume la plata primei aferente anului școlar 2006-2007 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...), a primei aferente anului școlar 2007-2008 în favoarea reclamanților indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...) și a primei aferente anului școlar
2008-2009 către reclamanții indicați prin tabelul nominal întocmit pentru anul școlar (...)-(...).
Potrivit dispozițiilor art. 1088 C.civ., la obligațiile care au ca obiect o suma de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât ceea dobânda legala, iar aceasta se datorează din ziua cererii de chemare in judecata, afara de cazurile in care, după lege, dobânda curge de drept. In situația concreta dedusa judecății dobânda curge de drept, astfel ca pârâta datorează dobânzi calculate potrivit OG nr. 9/2000 de la data punerii in intarziere-(...)-si pana la achitarea efectiva, cunoscut fiind ca potrivit art. 2 din actul normativ amintit, in cazul in care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legala.
Instanța a obligat pârâtul C. Local al municipiului C.-N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Conform opiniei separate, în sensul respingerii acțiunii:
Potrivit prevederilor art. 48 alin. 2 din L. nr. 128 din 12 iulie 1997
(actualizată) - privind Statutul personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de
lege între limite minime și maxime , se negociază, în limitele legii, prin contractecolective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Din aceste prevederi legale reiese cu claritate faptul că drepturile stabilite prin lege pot fi negociate prin contractele colective doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.
Se mai reține că L. nr. 128 din 12 iulie 1997 nu stipulează nici un drept cu privire la plata primei de concediu.
Corespund adevărului susținerile reclamantului potrivit cărora prin art. 12 din L. nr. 130 din 16 octombrie 1996 actualizată - privind contractul colectiv de muncă, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
În al doilea rând, potrivit prevederilor art. 37 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede în mod expres că salariații sunt îndreptățiți la o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, ce se acordă odată cu indemnizația de concediu. D., aceste drepturi salariale ar trebui să fie achitate în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Mai mult chiar, Contractul Colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii
2007-2008 prevede în mod expres la art. 33, alin. 2 că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. De asemenea la alin.
2 din art. 33 se prevede că părțile contractante vor putea negocia în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi.
Din aceste aspecte legale instanța reține că, pentru acordarea unor drepturi prevăzute de contractele colective de muncă, părțile contractantetrebuiau să străbată mai multe etape și anume: identificarea surselor de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi și achitarea acestora în totalitate și exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Din actele depuse reiese că membrii de sindicat, prin organizația sindicală reclamantă, nu au stăruit în parcurgerea acestor etape și nici faptul că au existat venituri proprii realizate de unitatea de învățământ.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului C .-N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii față de C. local al municipiului C.-N.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 1. privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigura repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I.
Din coroborarea textelor legale menționate, rezulta ca, pentru ca recurentul sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, este absolut necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute in bugetul de stat pentru anul 2010
- aceasta pe de-o parte, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, C. local făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din L. nr. 273/2006.
Pe de alta parte, recurentul învederează faptul ca bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010, insa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean si a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de munca si solidaritate sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A.reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurent Curtea constată că argumentația pe care aceasta se fundamentează este parțial întemeiată. În concret, prin raportare la normele legale incidente, excepția nu poate fi primită decât cu privire la obligația de alocare a drepturilor salariale aferente perioadei 2006-2007.
Referitor la perioada 2007-2009, Curtea notează că dispozițiile art.167alin. 1 din L. nr. 84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr.
273/2006 privind finanțele publice locale veniturile bugetare locale se constituie și din „sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din L. nr. 1. privind Statutul personalului didactic, calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Or, pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. C.-N. este justificată pentru perioada 2007-2009, prin prisma faptului că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Deși repartizarea efectivă a fondurilor necesare plății drepturilor salariale pentru unitățile de învățământ se realizează, conform art. 5 alin. (6) din L. nr.
11/2010 a bugetului de stat pentru anul 2010, de către directorul direcției generale a finanțelor publice județene, Curtea reține că acesta repartizează sumele pe comune, orașe și municipii, astfel încât drepturile salariale solicitate se achită tot din bugetul local.
Neprevederea în bugetul pe anul 2010 a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atât timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respectainclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
În ceea ce privește perioada 2006-2007, Curtea notează că obligația plății
și a alocării drepturile salariale pretinse de către reclamanți subzistă exclusiv în sarcina unității de învățământ angajatoare, recurentul pârât neavând calitate procesuală pasivă cu privire la alocarea acestora pentru perioada menționată.
A., reține că intenția părților semnatare a CCM la nivel de ramură învățământ pentru anii 2005-2006, contract prelungit ulterior și pentru perioada 2006-2007, a fost în sensul acordării primei de vacanță „. veniturile proprii"; ale unității de învățământ, astfel că în acest context obligarea recurentului la alocarea sumelor pretinse și pentru această perioadă este lipsită de orice fundament legal.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivele de recurs sunt parțial întemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ., să admită în parte recursul pârâtului C. Local al M. C.-N. și să modifice sentința atacată, în sensul înlăturării obligației acestui pârât de a aloca fondurilor necesare pentru plata primei de concediu aferente anului școlar 2006-2007. Va menține restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3186 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosarul nr.
(...), pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură obligația pârâtului C.
LOCAL AL M. C.-N. de a aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale pentru perioada 2006-2007.
Menține restul dispozițiilor.
D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
L. D. S. D. D. G. A. B.
Red.DG/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 784/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3365/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
