Decizia civilă nr. 829/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
D. C. NR. 829/R/2011
Ședința publică din data de 2 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții B. A. D., P. F. V., C. A. S., Ș. M. C., M. R., R. D. G., H. B. M., de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. S., MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 3886 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 23 februarie 2011 și, respectiv 25 februarie 2011, care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 3886 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. A. D., P. F. V., C. A. S., Ș. M. C., M. R., R. D. G., H. B. M. (fostă L.) împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C., TRIBUNALUL SĂLAJ, CURTEA DE APEL CLUJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâții 1-3 au fost obligați să achite reclamanților diferența dintre indemnizațiile brute lunare încasate de procurorii cu vechime similara, care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. și D. N. A. și cele încasate efectiv de către reclamanți, aferentre perioadelor: (...)-(...), pentru H. B. M., (...)-(...) pentru B. A. D. și P. F. V., (...)-(...) pentru M. R. și R. D. G., (...)-(...) pentru S. M. C. și C. A. S..
Paratul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării acestor plăți.
Pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sumele cuvenite actualizate în funcție de rata inflației aplicabila la data plății efective.
Pârâtul Tribunalul Sălaj a fost obligat să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
S-a respins cererea reclamanților privind aplicarea dobânzii bancare asupra sumelor solicitate.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților privind plata drepturilor solicitate, ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3..
S-a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul C. N. PENTRU C. D., constatând lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt judecători, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod, iar prin OUG nr. 2. a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin. 1 din OUG nr. 2. și a art. II din L. nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției N.e A. și celor din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Potrivit OUG nr. 2., salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din L. nr.
303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței, vechimea în magistratură reprezentând criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr.2., acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din DIICOT, a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. c din L. nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din L. nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul DIICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului P. de pe lângă Î., cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.2., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul DNA și DIICOT) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al P. de pe lângă Î., ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art.5 alin.1 din OUG nr.43/2002 și art.4 alin.3 din L. nr.508/2004). Pe de altă parte, s-a subliniat faptul că DNA și DIICOT sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 și art.1 din L. nr.508/2004.
S-a mai arătat și faptul că apartenența procurorilor DNA și DIICOT la aceste structuri este doar temporară, conform art.87 alin.9 și art.75 alin.11 din L. nr.304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
S-a reținut ca fiind discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 2., care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din DNA și DIICOT.
Toți magistrații, indiferent de activitatea concretă desfășurată, au obligația să înfăptuiască justiția, să-și îmbunătățească performanțele profesionale în vederea creșterii eficienței activității instanțelor și parchetelor și a încrederii publice în puterea judecătorească.
Prevederile din OUG nr.2. privind salarizarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cărora li se aplică indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalți magistrați au un caracter discriminatoriu și nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activității desfășurate de toți magistrații) și nu se poate susține că aceste prevederi cuprind metode adecvate și necesare.
Tot astfel, nu se poate, legal și moral, susține că procurorii din cadrul DNA
și DIICOT își asumă un risc mai mare decât judecătorii sau procurorii, care, în fond, înfăptuiesc justiția prin hotărârile pe care le pronunță.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr.
137/2000).
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr. 7.); art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit.a, art.40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
S-a apreciat că aspectele reținute atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 C. muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din OUG nr.
27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din C. civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 C. muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art. 295 din C. muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile C. muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, C. civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.
1039 Cod civil), completând prevederile C. muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
Având în vedere faptul ca indemnizația solicitată se acordă fiecărui angajat doar pentru timpul efectiv lucrat și reclamanților li se cuvine aceasta indemnizație doar pentru perioada efectiv lucrată.
S-a reținut că reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a considerat-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 C.civil și art. 161 alin. 4 din C.muncii, pârâții fiind în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din C.civil daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate că sumele se devalorizează continuu, iar potrivit practicii judiciare constante, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Solicitarea reclamanților privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale aplicate asupra sumei solicitate, s-a apreciat ca nefondată, depășind pragul unei juste reparații materiale.
S-a mai reținut că, de asemenea, acțiunea reclamanților va fi admisă până la data intrării în vigoare a legii nr. 3., dată de la care acordarea acestor drepturi este reglementată legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. A. D., P. F. V., C. A. S., Ș. M. C., M. R., R. D. G., H. B. M. și pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. S., MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CLUJ.
Recurenții reclamanți au solicitat modificarea sentinței în sensul admiteriituturor capetelor de cerere din acțiunea formulată.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond referitor la existența discriminării a reținut că acțiunea reclamanților este admisă până la data intrării în vigoare a L. 330/2010, iar după această dată acordarea acestor drepturi este reglementată în mod legal. În nici un mod nu explică instanța de fond prin ce anume s-a înlăturat starea de discriminare ca urmare a intrării în vigoare a legii
330/2010. Dimpotrivă, și în temeiul acestui nou act normativ procurorii din cadrul DIICOT sau DNA beneficiază de o salarizare mai avantajoasă decât judecătorii.
Discriminarea este evidentă și ulterior intrării în vigoare a L. 3. având în vedere că și după acel moment judecătorii sunt aceia care soluționează în faza de judecată cauzele ce au fost instrumentate în faza de urmărire penală de către procurorii DIICOT sau D. Mai precizează că solicitarea reclamanților are caracter determinat, respectiv plata diferențelor de drepturi salariale până la încetarea stării de discriminare rezultate din aplicarea L. 3..
Referitor la dobânda legală cumulativ cu indexarea cu rata indicelui de inflație arată că instanța de fond și-a argumentat soluția de respingere a solicitării reclamanților de obligare a pârâților la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale în discuție prin aceea că depășește pragul unei juste reparații materiale în condițiile în care sumele de bani în discuție vor fi actualizate în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective. Principiul de drept comun al reparării integrale a prejudiciului impune admiterea și acestei solicitări.
Recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin D. S. a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepțiilor: autorității de lucru judecatfața de reclamanta H. B. M., lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamanți, ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului critică sentința pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat față de reclamanta H. B. M. și nu motivează în cuprinsulhotărârii atacate respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P.
Arată că prin S. C. nr. 958/(...) definitiva și irevocabilă prin D. C. nr. 2. a C. de A. C. instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta H. B., astfel că în cauză există tripla identitate de părți, obiect, cauză și în concluzie solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat. excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
În speță, Ministerul Finanțelor Publice, ordonator principal de credite, nu poate fi obligat sa aloce fonduri în vederea efectuării plăților decurgând din drepturi salariale ale angajaților altui ordonator principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, neavând potrivit dispozițiilor legale atribuții în acest sens. Pe de alta parte, Ministerul Finanțelor Publice nu are încheiate raporturi juridice sau de altă natură obligațională nici cu reclamanta, nici cu pârâtul Ministerul
Justiției, calitatea procesuală pasivă nefiind dovedită.
Ordonatorul principal de credite, în speța Ministerul Justiției, are obligația să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectele de buget.
De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.
2212002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile necesare pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin asemenea titluri.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. Solicită ca în soluționarea cauzei instanța să ia in considerare și D. C.
Constituționale pronunțată în data de (...) prin care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de I. Curte de C. și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
Recurentul pârât Ministerul Justiției a solicitat casarea sentinței, iar pe fondrespingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și neîntemeiată.
În motivare consideră că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege instanța a depășit limitele puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul
României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.(4) din Constituția României. Instanțele de judecată nu pot să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Prin urmare, instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și: neprevederea ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, reprezintă o problemă delegiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai acesta are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce drepturi se acordă anumitor categorii de salariați.
Prin D. nr. 1325/4 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat că: "... dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Față de actele normative în vigoare care stabilesc salarizarea magistraților, arată că prin admiterea acțiunii s-a dispus completarea pe cale judiciară a normelor juridice aplicabile în speță.
Totodată, consideră că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut la pct. 9 al art. 304 din C. de procedură civilă.
Prin admiterea acțiunii, instanța a instituit un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece în mod evident solicitarea intimatului-reclamant de a i se acorda prin hotărâre judecătorească indemnizația de încadrare brută lunară corespunzătoare procurorilor DNA și
DIICOT determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin OUG nr.
2..
Se ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare P. de pe lângă Î.C.C.J., fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Așa fiind, solicită a se avea în vedere criteriul principal de departajare instituit de legiuitor pentru stabilirea salarizării magistraților, care este acela al nivelului instanței/parchetului.
Or, D. N. A. și D. pentru I.a I. de C. O. și T. sunt structuri în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care activează în cadrul acestor structuri sunt salarizați, în mod unitar, potrivit dispozițiilor aplicabile procurorilor P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În sens contrar celor reținute de instanță, precizează că procurorii din cadrul DNA și DIICOT desfășoară activități diferite față de judecători, pe de o parte pentru înfăptuirea justiției, iar pe de altă parte pentru apărarea intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Având în vedere faptul că procurorii de la DNA și DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la P. de pe lângă Î. numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, considerăm că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Recurenta pârâtă C. de A. C. a solicitat admiterea recursului și modificareahotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților, în subsidiar solicită modificarea sentinței atacate în privința reclamantului P. F. V., și acordarea drepturilor în favoarea acestui reclamant doar până la data de (...).
În motivarea recursului arată că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei la calcularea și plata despăgubirilor egale cu diferențele între drepturile salariale încasate de reclamanții judecători și cele ale procurorilor DNA și
DIICOT.
Salarizarea procurorilor care activează în cadrul DNA si DIICOT a fost reglementata din perspectiva faptului că ambele sunt structuri organizare în cadrul P. de pe lângă Î. Curte de casație și Justiție, iar nu în cadrul parchetelor din teritoriu. De altfel, L. nr. 304/2004, așa cum aceasta a fost modificată prin OUG nr. 5., precizează că de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul sa funcționeze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul acestor direcții își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândire ca urmare a promovării (art. 75 alin.111, respectiv an. 87 alin.(91)).
Cât privește argumentul bazat pe discriminarea reclamanților, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că sunt neconstituționale dispozițiile legale din care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În ceea ce privește solicitarea făcută cu privire la reclamantul P. F. V., arată că de la data de 15 octombrie 2009, aceasta nu mai activează ca judecător în cadrul vreunei instanțe de pe raza C. de A. C., fiind transferat la Judecătoria Oradea, motiv pentru care nu se justifică acordarea în favoarea sa a drepturilor solicitate pentru perioada (...)-(...).
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererile de recurs, C. constată că recursurile sunt fondate, astfel că, în temeiuldispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din C.proc.civ., le va admite ca atare, pentruconsiderentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul T.
S., reclamanții au solicitat în principal obligarea pârâților de rând 1 - 3 la plata despăgubirilor reprezentând diferența dintre indemnizațiile brute lunare încasate de procurorii cu vechime similară, care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. și D. N. A. și cele încasate efectiv de către reclamanți până la încetarea stării de discriminare rezultată din aplicarea OUG nr. 2. și mai apoi a L. nr. 3., plus dobânda legală și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
Prin hotărârea atacată, prima instanță admițând în parte acțiunea reclamanților a acordat despăgubiri până la data de (...) și a respins ca nefondată cererea reclamanților privind plata drepturilor solicitate pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a L. nr. 3., reținând în motivare, așa cum s-a expus mai sus, doar faptul că „acțiunea reclamanților este admisă până la data în vigoare a L. nr. 3., dată de la care acordarea acestor drepturi este reglementată în mod legal";.
Sub acest aspect, soluția recurată de către reclamanți se constată că este pur formală, deoarece instanța de fond a dispus respingerea acțiunii, fără însă a verifica dacă se confirmă sau nu cele susținute de reclamanți, prin raportare directă la dispozițiile L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv fără a statua asupra existenței sau nu a unei stări de discriminare.
De asemenea, într-o modalitate asemănătoare, prima instanță a respins cererea de acordare a dobânzilor legale, reținând că depășesc pragul unei juste reparații materiale, fără însă a analiza pretenția reclamanților prin raportare la dispozițiile OG nr. 9. care stabilesc condițiile de acordare a dobânzii legală în cazul obligațiilor bănești, astfel că și sub acest aspect hotărârea atacată este practic nemotivată.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept,examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico- juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.
Așadar, C. reține că, o asemenea motivare nu corespunde exigențelor art. 261 C.proc.civ., lipsind din cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței raportat la toate capetele de cerere formulate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei potrivit art. 312 alin. 5
C.proc.civ..
În conformitate cu jurisprudența CEDO o hotărâre judecătorească care nu este suficient motivată duce la concluzia că, cererea pe care „a soluționat-o"; nu a fost examinată în mod echitabil și că au fost încălcate dispozițiile art. 6.1 din Convenția pentru Drepturile Omului (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 - Cauza Albina împotriva României), modalitatea restabilirii dreptului părților la un proces echitabil, care să aibă în vedere toate susținerile lor, fiind casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru o nouă judecată, conform art. 312 alin. 3 C.proc.civ.
C. mai reține prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția autorității de lucru judecat față de reclamanta H. B., excepție care a fost reiterată și prin cererea de recurs.
Se dovedește a fi fondată critica recurentului Ministerul Finanțelor Publice, în sensul tribunalul a soluționat cererea formulată de această reclamantă, omițând a mai cerceta incidența excepției autorității de lucru judecat prin raportare la dispozitivul S. civile 958/(...) rămasă irevocabilă prin D. civilă nr. 2. a
C. de A. C., în raport de care se susține că ar exista autoritatea de lucru judecat.
Se constată de asemenea că prima instanță a soluționat procesul fără a pune în discuția părților și fără a se pronunța nici cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune asupra drepturilor bănești care nu se încadrează în termenul general de prescripție, excepție invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Justiției, în condițiile în care acțiunea a fost promovată la data de (...) și privește acordarea unor drepturi începând cu data de (...).
Cum pretențiile reclamanților vizează constatarea discriminării între reclamanți în calitate de judecători și procurorii încadrați în structurile DNA
DIICOT cu vechime similară, iar la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care reiese că pentru perioada de referință o parte dintre reclamanți aveau calitatea de judecători stagiari, C. apreciază că se impunea o analiză pe fond a pretențiile formulate prin raportare și la statul acestora și vechimea necesară pentru încadrarea în aceste structuri DNA - DIICOT, aspecte care însă nu au fost avute în vedere de prima instanță.
Recurenta C. de A. C. a invocat prin cererea de recurs împrejurarea că reclamantul P. F. V. nu mai activează în cadrul instanțelor de pe raza curții începând cu data de (...), susțineri față de care se impunea stabilirea cu prioritate de către tribunal a perioadei în care reclamanții au avut calitatea de judecători, verificări care însă nu au fost efectuate în primă instanță.
Potrivit art. 312 alin. 3 teza a II-a C.proc.civ., dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
Ținând seama de aceste considerente, C. apreciază ca față de aceste lipsuri hotărârea fondului este nelegală, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursurile,
și în vederea unei judecăți unitare, va casa în întregime sentința atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța va proceda la soluționarea excepțiilor invocate de către pârâți, cu respectarea principiului contradictorialității, iar în funcție de soluția adoptată cauza va fi soluționată pe fond, urmând a fi analizată prin raportare la dispozițiile legale incidente și probele administrate de părți, temeinicia pretențiilor din cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de reclamanții B. A. D., P. F. V., C. A. S., Ș. M. C., M. R., R. D. G., H. B. M. (fostă L.) și pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. S. și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 3886 din (...) a T. S., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 martie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond: D. P. și B. A.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 712/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2060/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
