Decizia civilă nr. 851/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 851/R/2011
Ședința din 07 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B. - R. S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 3584 din 26 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de (...), sub nr. (...), reclamantul C. D. a solicitat obligarea pârâtei S. - R. DE T. F. DE C. C. la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte toate sporurile și adaosurile menționate în statele de plata si care au alcătuit salariul brut, respectiv indemnizații de parcurs, ore de noapte, spor de vechime, spor de munca grea, spor de muncă periculoasă, ore suplimentare, zile lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, care au constituit baza de calcul a contribuției la asigurările sociale de stat.
Prin sentința civilă nr. 3584/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în cauză, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv s-a respins cererea reclamantului, ca lipsită de obiect pentru petitul 1 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 200 lei cheltuieli de judecată suma de 200 lei, cu titlu de onorariu avocațial.
În esență, prima instanță a avut în vedere că în cursul procesului societatea pârâtă a eliberat adeverința solicitată de către reclamant, astfel că petitul referitor la acest aspect a rămas fără obiect.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 200 lei, acestea au fost stabilite în sarcina societății pârâte.
În termen legal, a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de C. S. B. - R. S. de T. F. de C. C., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta consideră că este incidentă în cauză ipoteza art. 275 Cod de procedură civilă, ca urmare a faptului că reclamantul a solicitat direct în instanță eliberarea adeverinței referitoare la sporurile menționate, astfel că nu se poate reține că aceasta a fost pusă ulterior în întârziere.
Reclamantul intimat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nua depus la dosarul cauzei întâmpinare, pentru a-și susține poziția procesuală.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
Reclamantul intimat a fost angajat al societății pârâte, astfel că acesta era îndreptățit la eliberarea unei adeverințe cu privire la veniturile realizate pe perioada desfășurării activității în cadrul acesteia, potrivit dispozițiilor art. 16 al. 3,7 din Legea nr. 19/2000, foștii angajatori având obligația de a elibera foștilor salariați documentele privitoare la vechimea în muncă, la stagiul de cotizare, necesare stabilirii drepturilor de pensie.
În vederea obținerii documentației specificate, foștilor angajați le incumbă obligația de a se adresa în acest sens foștilor angajatori. În lipsa unei astfel de cereri, nu se poate determina existența unui refuz de natură să atragă incidența culpei.
Cu alte cuvinte, solicitarea eliberării unei adeverințe formulate direct în instanță, nu are drept consecință antrenarea culpei procesuale a fostului angajator, decât în măsura în care acesta a fost anterior pus în întârziere printr-o cerere formulată în acest sens.
Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul nu a formulat o astfel de cerere anterior, ci s-a adresat direct instanței.
Astfel, Curtea găsește întemeiate susținerile recurentei pârâte referitoare la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a recunoașterii pretențiilor reclamantului intimat până la prima zi de înfățișare, în condițiile în care prezentul demers juridic este imputabil exclusiv reclamantului, care avea posibilitatea să se adreseze anterior societății pârâte.
Mai mult, se constată că învestirea instanței s-a realizat la data de (...), iar adeverința solicitată a fost eliberată la data de (...)(f. 21 dosar fond), respectiv înaintea primului termen de judecată stabilit pentru data de (...).
Este adevărat că reclamantul a adresat anterior o cerere societății pârâte, însă aceasta privea eliberarea unei adeverințe referitoare la sporul denoapte de care reclamantul a beneficiat în perioada în care a avut calitatea de salariat la depoul de locomotive C., cerere căreia unitatea i-a dat curs eliberându-i sub semnătura adeverința solicitata.
Concluzionând că demersul în instanță al reclamantului este imputabil exclusiv acestuia și reținând că acordarea cheltuielilor de judecată se întemeiază tocmai pe elementul de culpă procesuală, care însă nu poate fi reținută în sarcina societății pârâte, Curtea apreciază că T. a pronunțat o soluție greșită, astfel că, în conformitate cu art. 312 al.1,3 Cod de procedură civilă va admite recursul pârâtei și va modifica în parte sentința, în sensul că va înlătură obligația pârâtei de a plăti reclamantului C. D. suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. S. B. - R. S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 3584 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtei de a plăti reclamantului C. D. suma de 200 de lei, cheltuieli de judecată la fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. D. D. G. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG
3 ex./(...)
Jud.fond: P.U./C.C.
← Decizia civilă nr. 4730/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5183/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|