Decizia civilă nr. 931/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Decizii și sentințe litigii de muncă - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 931/R/2011

Ședința din 10 Martie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamanta T. R. M. și de către pârâta R. A. C. N. împotriva sentinței civile nr. 3226 din 04 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect contestație decizie de sancționare.

Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 8 martie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A,

Asupra recursului civil de față.

Prin acțiunea înregistrată sub nr.1941/117/(...), reclamanta Ț. R. M. a chemat în judecată pe pârâta R. A. C.-N., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre, prin care să dispună anularea deciziei de sancționare nr.24/(...) și obligarea pârâtei la plata sumei de 1. lei cu titlu de daune morale , pentru prejudiciile cauzate reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei, pe funcția de referent de specialitate III în cadrul B.ui A. P..

Reclamanta a mai susținut că, la data de (...), a intrat în legătură cu reprezentanta firmei S. N. S. C.-N., în cadrul atribuțiilor sale de serviciu, întrucât din analiza documentelor primite de la firma colaboratoare au rezultat unele neconcordanțe ale datelor înscrise în actele respective.

Astfel, s-a arătat că au fost înmânate, cu titlu de împrumut, doamnei V.

I., reprezentanta firmei S. N. S. C.-N., copiile actelor intitulate „Borderou centralizator de producție"; și „. analitic";,care au fost întocmite de aceasta, documente care nu aveau caracter de acte interne ale pârâtei, întrucât nu au fost niciodată înregistrate la R. A. C.-N.

S-a mai arătat că doamna V. I. nu a scos aceste acte din unitate, ci s-a deplasat cu aceste copii la S. tehnic al regiei, pentru a discuta despre aceste neconcordanțe cu directorul tehnic al pârâtei.

Reclamanta a arătat astfel că, fără a fi vinovată de săvârșirea vreunei abateri disciplinare și exercitându-și corespunzător atribuțiile de serviciu, afost sancționată de către angajator cu avertisment scris, prin decizia contestată în cauză.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, reclamanta a arătat că a fost supusă de către angajator unor acțiuni de hărțuire inimaginabile și a fost discriminată de către pârâtă.

Astfel, reclamanta a arătat că i s-a interzis accesul în birourile aflate în subordinea directorului comercial al regiei, G. Z., birouri cu care trebuia să fie, potrivit regulamentului intern, în relații de colaborare.

De asemenea, s-a mai arătat că a fost mutată din biroul în care își desfășura activitatea, într-un alt birou, fără a i se da niciun fel de explicații.

Reclamanta a mai susținut că, din spusele colegilor, a aflat despre dispozițiile directorului comercial al pârâtei, în sensul de a-i fi interzis accesul inclusiv în biroul din care a plecat și de care aparținea și de a fi interzisă continuarea sau întreținerea „oricărui tip de relații"; cu aceasta.

S-a mai susținut că aceste îngrădiri în activitatea sa au fost de natură să-i aducă atât prejudicii profesionale, neputând să-și continue activitatea normal, cât și prejudicii în ceea ce privește reputația sa și viața socială, întrucât între colegii de serviciu se nasc relații de colegialitate, amiciție sau chiar de prietenie, pe care reclamanta nu le mai poate continua.

Reclamanta apreciază că această interdicție i-a pus un stigmat, pe care îl consideră ilegal și nedrept, fiind interzis de reglementările naționale și comunitare. S-au mai invocat în acest sens prevederile art.2 alin.5 din O.G. nr.137/2000 și cele ale Directivei cadru nr.89/391 a Comisiei Europene privind responsabilitatea angajatorilor de a preveni vătămările rezultând din hărțuirea morală.

S-a mai arătat că art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, marginalizarea salariaților.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat probele cu interogatoriul reclamantei și audierea martorilor: Z. G. și D. A. R., dovezi încuviințate de către instanță și administrate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, R. A. C.-N. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât, în contextul apariției necesității executării unor lucrări suplimentare de către antreprenorul S. N. S. C.-N., actele intitulate

„Borderou centralizator de producție"; și „. analitic"; au fost aduse la pârâtă de către doamna V. I., sub formă de ofertă, care, fiind analizată de către directorul tehnic, au fost adnotate de către acesta, dobândind astfel caracterul de acte interne ale regiei. În acest context, reclamanta, ce avea ca sarcină de serviciu pregătirea procedurii de negociere în vederea întocmirii actului adițional la contractul inițial, avea obligația de a lua legătura cu directorul tehnic pentru confirmarea valorii devizului ofertă și de a ține la curent directorul comercial cu toate demersurile sale pe parcursul executării acestei atribuții, nu de a discuta problemele apărute cu doamna V. I. și de a-i înmâna acesteia o copie a documentelor.

Pârâta a mai arătat că reprezentanta S. N. S. C.-N. s-a deplasat la directorul tehnic și, ulterior la secretariatul A., cu documentele primite de la reclamantă și cu o abordare tensionată.

S-a mai arătat că faptele săvârșite de către reclamantă constituie încălcări ale prevederilor art.2.4, 2.35 și 2.45 din Regulamentul de ordine interioară.

În aplicarea sancțiunii, angajatorul a susținut că a avut în vedere și faptul că reclamanta a mai fost avertizată, atât verbal, cât și în scris, asupra modalității defectuoase de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a arătat că, reclamanta

„..a fost mutată într-un alt spațiu pentru desfășurarea activității, conform postului pe care aceasta era încadrată, fapt datorat gravelor abateri descrise la punctul 1 din prezenta întâmpinare, respectiv înstrăinarea în mod nelegal a actelor către reprezentanta SCC N. SA.";

Angajatorul a mai menționat că măsura luată nu a reprezentat hărțuire, sau „punerea unui stigmat";, ci restabilirea atmosferei normale de lucru, întrucât B. de achiziții publice conține toată corespondența, dosarele de achiziții publice, precum și ofertele operatorilor economici de când s-a înființat compartimentul, respectiv din anul 2006, până în prezent.

S-a mai susținut că, în afară de mutarea reclamantei în alt birou, nu a fost dispusă de către angajator nicio măsură de interzicere a întreținerii unor relații colegiale cu aceasta.

Pârâta a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate și a solicitat probele cu interogatoriul reclamantei și audierea martorului T. V. și B. C., dovezi încuviințate de către instanță și administrate în cauză.

Prin sentința civilă nr.1089/(...), Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta Ț. R. M., aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 2975 lei cheltuieli de judecată, reținându-se că fapta reclamantei de a comunica reprezentantei S. N. cele două acte intitulate „Borderou centralizator de producție"; și „. analitic";, acte ce au dobândit caracterul de documente interne în urma unei ședințe de lucru și analiză și a consemnării acestora în minuta respectivei ședințe, documente care conțineau adnotări ale directorului tehnic și neexecutarea atribuțiilor de serviciu privind neîntocmirea actului adițional la contractul de extindere platformă constituie o abatere disciplinară în sensul prevederilor art.263 alin.2 din Codul muncii, pentru care se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Prima instanță a mai constatat că cererea privind daunele morale este nefondată, întrucât mutarea într-un alt birou cu condiții similare și în cadrul aceluiași compartiment nu duce la știrbirea reputației și a vieții sociale a reclamantei.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta Ț. R. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică, iar prin decizia civilă nr.1677/R/ (...), Curtea de A. C. a casat hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru lipsa de la dosar a încheierii de amânare a pronunțării.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul T. C. sub nr.6265/117/(...).

În rejudecare nu s-au administrat probe noi.

Prin sentința civilă nr.3226/(...), Tribunalul Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta Ț. R. M., aceasta fiind obligată să plătească pârâtei suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr.24/(...), reclamanta a fost sancționată cu avertisment scris deoarece la data de (...) a pus la dispoziția unor terțe persoane documente interne ale A. C.-N., documente care au fost primite de către reclamantă la data de (...) de la șeful ierarhic superior, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Prin înstrăinarea documentelor respective, reclamanta nu a respectat Regulamentul de ordine interioară și a creat disensiuni între Compartimentul tehnic și Compartimentul comercial. Lucrarea nefiind terminată nu putea fi înstrăinată unui terț.

În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normativ, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.

Din interogatoriul reclamantei, prima instanță a reținut că aceasta avea cunoștință de prevederile fișei postului la data de (...), că respectivele documente nu conțineau adnotări ale directorului tehnic în momentul predării acestora terțului ofertant, că aceste documente au fost predate efectiv acestui terț și că a mai fost atenționată verbal în ce privește deficiențe în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Prima instanță a mai reținut că martorii audiați în cauză au precizat că documentele intitulate „Borderou centralizator de producție"; și „. analitic"; aveau un regim intern deoarece au intrat în circuitul intern al aeroportului în urma unei ședințe de lucru și analiză în cadrul căreia au fost menționate în minuta întâlnirii și nu puteau fi consultate de persoane din afara aeroportului fără aprobarea conducerii, deoarece puneau în pericol confidențialitatea acestora. Reclamanta avea sarcina să întocmească actul adițional la contractul extindere platformă est și pentru această sarcină directorul comercial i-a înmânat acesteia cele două documente, însă reclamanta nu a făcut nici un fel de lucrare, ci le-a prezentat reprezentantei S. N. fără să aibă acceptul directorului comercial. În urma acestei fapte, reclamanta a fost mutată într-un alt birou, în baza măsurii luate de către directorul general, birou în care se bucură de aceleași condiții de lucru ca și cel în care și-a desfășurat activitatea anterior.

În consecință, prima instanță a reținut că fapta reclamantei de a comunica reprezentantei S. N. cele două acte intitulate „Borderou centralizator de producție"; și „. analitic"; acte au dobândit caracterul de documente interne în urma unei ședințe de lucru și analiză și a consemnării acestora în minuta respectivei ședințe, documente care conțineau adnotări ale directorului tehnic și neexecutarea atribuțiilor de serviciu privind neîntocmirea actului adițional la contractul de extindere platformă este o abatere disciplinară în sensul prevederilor art.263 alin.2 din Codul muncii, pentru care se impune aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Prima instanță a mai reținut că reclamanta nu a respectat prevederile art.2.45 din Regulamentul de ordine interioară aplicabil și pe care aceasta a recunoscut că îl cunoștea, care prevedea expres interdicția salariaților de a înstrăina documente originale sau în copie sau alte informații fără aprobarea conducerii.

S-a mai reținut că, în funcție de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, gradul de vinovăție a salariatei și consecințele abaterii în sensul nerespectării confidențialității documentelor, sancțiunea avertismentului scris luată de intimat este legală și temeinică.

În ceea ce privește cererea privind daunele morale, instanța de fond a reținut că este nefondată, întrucât mutarea într-un alt birou cu condiții similare și în cadrul aceluiași compartiment nu duce la știrbirea reputației și a vieții sociale a reclamantei.

A. în vedere cuantumul total al cheltuielilor de judecată, prima instanță a procedat la reducerea onorariului avocațial. În temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, reclamanta a fost obligată să plătească angajatorului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta Ț. R. M.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică,pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu numai că face o interpretare greșită a legii raportat la situația de fapt, dar reține și analizează săvârșirea unei alte fapte, respectiv neexecutarea atribuțiilor de serviciu privind întocmirea actului adițional la contractul de extindere platformă.

Se arată în acest sens că, atât prin decizia contestată, cât și prin convocatorul în vederea efectuării cercetării disciplinare a fost reținută de către angajator, ca abatere disciplinară, înstrăinarea, la data de (...), a unor acte ce au devenit documente interne ale aeroportului, unor terțe persoane, creând disensiuni între Compartimentul tehnic și Compartimentul comercial.

Recurenta arată că, la data de (...), a primit de la doamna Z. G. cele două documente în copie, fără ca aceste documente să fie înregistrate la registratura unității și fără ca pe acestea să existe adnotări făcute de directorul tehnic sau comercial, astfel încât nu a recunoscut niciodată că aceste documente pe care le-a înmânat doamnei V. I. aveau caracterul de documente interne.

Recurenta consideră că ambele documente aparțineau S.C. N. CONSTRUCȚII, executantul lucrărilor înscrise în acte, care erau deja executate, fiind astfel excluse de la derularea unei proceduri de atribuire reglementate de O. nr.34/2006.

Astfel, recurenta arată că nu se verifică susținerea intimatei conform căreia actele justificau necesitatea executării unor lucrări suplimentare, în acest sens fiind și declarația martorei D. A. R., iar documentele nu au fost discutate în ședința din data de (...).

Se mai arată că nici referatul de sesizare nr.318/(...) întocmit de doamna Z. G., nici referatul din (...) întocmit de comisia de cercetare disciplinară, nici decizia de sancționare nu menționează că pe actele în discuție erau adnotări ale directorului tehnic.

Recurenta a mai arătat că, dacă pe aceste documente ar fi existat pretinsele adnotări, la momentul la care a sesizat acele neconcordanțe cu datele furnizate, ar fi cerut desigur lămuriri de la compartimentul tehnic, însă, întrucât aceste adnotări nu existau, s-a adresat emitentului actelor.

De altfel, s-a arătat că, prin declarația sa, martora D. A. R. confirmă că în alte situații ar fi procedat la fel, fără să existe sancțiuni din partea angajatorului.

Prin urmare, recurenta susține că nu a săvârșit nicio faptă prin care să încalce prevederile Regulamentului de ordine interioară.

Recurenta mai arată că, în ceea ce privește consecințele pretinsei abateri disciplinare, nu înțelege cum se poate pune în pericol confidențialitatea acestor acte față de însuși emitentul actului.

Se mai invocă faptul că pentru aceeași abatere disciplinară i s-au aplicat trei sancțiuni: avertismentul scris, mutarea în alt birou și interzicerea oricăror legături cu colegii de departament.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, se consideră că măsurile luate de către pârâtă, impuse colegilor din departamentul achiziții publice de a întrerupe orice legătură profesională cu recurenta, reprezintă o încălcare a art.5 și 6 din Codul muncii.

S-a mai arătat că prin această măsură, pârâta i-a restrâns și chiar împiedicat exercițiul dreptului la muncă, în sensul că, deși era referent de specialitate în cadrul Compartimentului achiziții publice, nu putea să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, nu mai avea acces la documentelenecesare, iar ca urmare a întreruperii legăturilor profesionale impuse colegilor, nu mai putea colabora cu aceștia, fiindu-i lezată totodată și demnitatea.

De asemenea, recurenta a mai susținut că mutarea într-un birou fără geamuri și fără acces la informațiile de care avea nevoie, interdicția de a avea legătură cu colegii, sunt fapte de hărțuire morală, de umilire în fața colegilor, de încălcare a demnității sale ca om.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs și R. A. C.-N., criticând-o doar sub aspectul cheltuielilor de judecată ce au fost puse în sarcina reclamantei, fără vreo motivare în acest sens, deși cauza a presupus administrarea unui probatoriu complex, au fost îndeplinite demersurile procedurale ale întâmpinării, notelor de ședință și concluziilor scrise, iar daunele morale solicitate de către partea adversă au fost în cuantum de 1. lei, astfel încât bugetul județului C. trebuia apărat cu toată diligența.

Prin întâmpinarea formulată, R. A. C.-N. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta Ț. R. M. ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de reclamanta Ț. R. M., în temeiuldisp.art.3041 Cod. proc. civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a analizat în cauză fapta descrisă prin decizia nr. 24/(...), contestată în cauză, respectiv aceea potrivit căreia reclamanta, la data de (...), a pus la dispoziția unor terțe persoane documente interne ale A. C.-N., documente care au fost primite de către reclamantă la data de (...), de la șeful ierarhic superior, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Chiar dacă în mod eronat în considerentele sentinței recurate s-au strecurat și mențiuni privind neexecutarea de către reclamantă a atribuțiilor de serviciu privind întocmirea actului adițional la contractul de extindere platformă, această abatere nu a făcut obiectul deciziei de sancționare disciplinară contestată în cauză și nici nu a făcut obiectul cercetării judecătorești.

Curtea mai reține că instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă a săvârșit fapta descrisă prin decizia de sancționare, astfel încât acesteia i s-a aplicat în mod legal și temeinic sancțiunea avertismentului scris, prin această faptă fiind încălcată atât obligația de a păstra confidențialitatea datelor care au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, îndatorire esențială în orice raport de muncă, potrivit disp.art.39 alin.2 lit.f) din Codul muncii, prevăzută și la pct.M.2.e) din contractul său individual de muncă, precum și obligația de a respecta disciplina muncii, prevăzută de disp.art.39 alin.2 lit.b) din Codul muncii, de pct.M.2.b) din contractul său individual de muncă și de art.2.4 din Regulamentul de ordine interioară.

Astfel, prin nota explicativă din data de (...), recurenta-intimată a arătat următoarele: „-primind sarcina de a întocmi dosarul achiziției publice „Act adițional nr.3 la contractul de execuție lucrări nr.107 din (...)-E. platformă Est";, în baza unui „Borderou centralizator de lucrări desfășurate în perioada 01-20 decembrie 2008"; și a unui „. ofertă";, ambele fiind documente întocmite de către d-na I. și aparținând firmei S. N. S. C.-N., analizând aceste documente am constatat unele neconcordanțe între datele celor două documente și am considerat că cele două documente nu furnizează suficiente informații necesare întocmirii și finalizării întregului dosar de achiziție publică. A. în vedere cele menționate mai sus, în vederea obținerea unor informații suplimentare șiîndeplinirii sarcinii primite am contactat-o telefonic pe d-na I. care a considerat prea complexă problema pentru a fi discutată prin telefon. A. în vedere că d-na I. mi-a spus că oricum va veni în cursul zilei de (...) la R. A. C.-N., am rugat-o să treacă și prin B. A. P. pentru a lămuri cele discutate la telefon. În dimineața zilei de (...), d-na I. a venit la B. A. P. și m-a rugat să-i împrumut cele două documente (Borderou centralizator de lucrări desfășurate în perioada 01-20 decembrie 2008 și Devizul ofertă pentru lucrări suplimentare de suprastructură la E. platformă Est) pentru a discuta unele detalii cu dl. C. B., în calitate de director tehnic.";

Se susține de către recurenta-reclamantă că actele care i-au fost puse la dispoziție de către angajator, în copie, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu precizate anterior, nu constituiau acte interne ale regiei, ci acte ale S. N. S. C.-N., întocmite și semnate chiar de către doamna V. I., acesta fiind și motivul pentru care nu a considerat că avea vreo îndatorire de păstrare a confidențialității acestora.

Potrivit contractului individual de muncă nr.279/(...), reclamanta avea, conform pct.M.2.g și h și obligația de a nu scoate nici în original și nici în copie documente, fără aprobarea conducerii și de a păstra documentele primite.

Conform fișei postului semnate de către recurentă la data de (...), aceasta avea, conform pct.V.2, în calitate de referent de specialitate în cadrul Compartimentului achiziții publice, și responsabilitatea de a furniza date despre activitatea specifică numai celor în drept.

De asemenea, art.2.45 din Regulamentul de ordine interioară prevede obligația salariaților de a nu înstrăina nici un document în original și nici în copie sau alte informații, fără aprobarea conducerii. Toate documentele se ridică de către terți numai oficial prin S. aeroportului și până la finalizare o lucrare sau document nu poate fi înstrăinat acestora sub nicio formă.

Potrivit fișei postului, reclamanta era subordonată directorului comercial al regiei, doamna Z. G., care, în această calitate, avea dreptul de a-i da dispoziții obligatorii, pe care salariata avea îndatorirea să le respecte, conform art.2.35 din Regulamentul de ordine interioară, iar în cazul în care avea nelămuriri privind datele pe care urma să le înscrie în actul adițional ce trebuia întocmit, prin valorificarea înscrierilor din actele ce i-au fost puse la dispoziție, în mod normal aceasta trebuia să se adreseze în primul rând superiorului ierarhic și nu unei persoane din afara unității angajatoare, chiar dacă aceasta a fost emitenta actelor.

Curtea mai constată că nu se poate reține susținerea reclamantei, fiind fără logică în cauză, că cele două înscrisuri, „Borderou centralizator de lucrări desfășurate în perioada 01-20 decembrie 2008"; și „. ofertă";, chiar și în situația în care ar fi ieșit din posesia acesteia, în forma în care au fost întocmite de către executantul lucrărilor de construcții, odată ce au ajuns la această salariată pentru a sta la baza unei lucrări ce intra în atribuțiile sale serviciu, nu ar fi dobândit totuși caracterul de act intern al R. A. C.-N.

De fapt, aceste două documente au fost analizate în ședința din data de

(...), astfel cum rezultă din minuta înregistrată la R. A. C.-N. sub nr.142/(...) ( fila nr.169 dosar de fond).

Mai mult, chiar calitatea doamnei V. I., de reprezentantă a S. N. S. C.-N.

- emitenta actelor - care avea posibilitatea să se prezinte pentru eventuale discuții cu directorul tehnic al societății chiar cu originalele actelor aflate în posesia sa, nu justifică defel fapta recurentei de înmânare, împrumutare, a copiilor actelor puse la dispoziție de către conducere pentru îndeplinirea unei sarcini de serviciu, ci este de natură a întări convingerea Curții că actele eraucele depuse la filele nr.50, 51 dosar de fond, cuprinzând ștersăturile și adăugirile despre care directorul tehnic al R. A. C.-N., B. C., chemat în calitate de martor înaintea instanței de fond, a declarat că îi aparțin, fiind făcute în ziua de (...), sau în ziua următoare.

Curtea mai reține din declarația aceluiași martor că adnotările de pe devizul analitic, respectiv inițialele NCS, bararea pct.9, corecția sumei și semnăturile de pe înscrisul denumit deviz analitic îi aparțin. Acest document a fost înaintat directorului comercial, după ce a făcut corecțiile existente. După câteva zile a văzut respectivul document în mâna unui delegat al executantului N.

Același martor a mai declarat că, în aprecierea sa, respectivul document, cu modificările despre care a făcut vorbire, trebuia adus la cunoștința executantului într-o altă fază și într-o altă ședință de lucru și însoțită de alte documente care urmau să fie elaborate de A.

Această declarație se coroborează cu declarația directorului comercial al regiei, Z. G., care a arătat că a primit cele două înscrisuri de la directorul tehnic, cu adnotări și le-a înmânat reclamantei, pentru întocmirea actului adițional, fiind prezentate de către aceasta doamnei I., fără a avea acceptul său.

În consecință, potrivit disp.art.287 Codul muncii, angajatorul, căruia îi revenea sarcina probei în acest litigiu a dovedit în cauză săvârșirea abaterii disciplinare reținute prin decizia contestată, iar reclamanta-recurentă nu a reușit, cu doevzile administrate în cauză să probeze cele susținute prin contestație și motivele de recurs.

Astfel, chiar în referatul nr.318/(...) întocmit de doamna Z. G. se menționează, referitor la starea în care se găseau cele două acte în momentul înmânării lor unei persoane din afara regiei, că: „…la întrebarea referitoare la deținerea acelor documente, d-na I. mi-a spus că le are de la „. de la A. P.. În acel moment am luat legătura telefonic cu d-na Ț. întrebând-o de ce acele documente cu adnotările D.ui Comercial ( documente intrate în circuitul intern al aeroportului) au ajuns în posesia d-nei I.. D-na Ț. mi-a răspuns că i-au fost luate de către aceasta. De asemenea, am solicitat d-nei Ț. să comunice dacă a discutat aspectele tehnice ale documentelor cu D. tehnic, B. C.. Răspunsul ei a fost că nu a discutat aspectele respective cu D. tehnic";.

Prin urmare, se rețin ca fiind nefondate motivele de recurs privind schimbarea situației de fapt de către angajator în cursul judecării cauzei, în sensul că superiorul ierarhic al reclamantei ar fi menționat pentru prima dată în declarația sa dată în calitate de martor că actele înstrăinate aveau adnotări ale conducerii regiei.

În ceea ce privește depoziția martorei D. A. R., faptul că aceasta a declarat că, în cazuri similare și ea a prezentat astfel de documente, fără a fi sancționată pentru aceasta, nu o poate exonera pe recurentă de fapta săvârșită.

Se mai reține că declarațiile aceleiași martore privind lipsa celor două documente de la dosarul de negociere predat reclamantei nu se coroborează nici cu declarațiile părților, nici cu celelalte probe administrate în cauză, întrucât, chiar prin nota explicativă din data de (...), recurenta-intimată a arătat că, primind sarcina de a întocmi dosarul achiziției publice „Act adițional nr.3 la contractul de execuție lucrări nr.107 din (...)-E. platformă Est";, în baza unui „Borderou centralizator de lucrări desfășurate în perioada 01-20 decembrie 2008"; și a unui „. ofertă";, a înmânat aceste acte doamnei I..

Declarând că nu are cunoștință despre existența acestor documente, martora D. A. R. nu avea nici posibilitatea să confirme în cauză principalelesusțineri ale reclamantei în sensul că cele două acte nu aveau, în conținutul lor, adnotări ale conducerii regiei.

Prin urmare, aceste susțineri ale reclamantei nu au fost probate în cauză cu niciun mijloc de probă.

A. în vedere abaterea disciplinară săvârșită, se reține că sancțiunea aplicată, cea a avertismentului scris, a fost în mod corect individualizată de către angajator, potrivit disp.art.266 din Codul muncii, urmărindu-se proporționalitatea acesteia cu gravitatea faptei săvârșite și atingerea rolului său educativ, în sensul atenționării salariatei asupra încălcării atribuțiilor ce-i revin potrivit sarcinilor de serviciu și a prevenirii repetării acestora, astfel încât în mod corect prima instanță a menținut decizia de sancționare contestată în cauză.

În ceea ce privește motivele de recurs privind aplicarea mai multor sancțiuni disciplinare pentru aceeași faptă și daunele morale solicitate, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Pentru fapta analizată în cauză, de a pune la dispoziția unor terțe persoane față de regie documente interne ale A. C.-N., documente care au fost primite de către reclamantă, de la șeful ierarhic superior, în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, reclamantei i s-a aplicat o singură sancțiune disciplinară, cea mai ușoară, a avertismentului scris.

S-a constatat, potrivit considerentelor anterioare, că această sancțiune a fost una legală și temeinică, astfel încât în cauză nu s-a putut constata săvârșirea unei fapte ilicite de către angajator, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.270 din Codul muncii, pentru a fi atrasă răspunderea nepatrimonială a acestuia prin sancționarea ilegală a salariatului.

În ceea ce privește celelalte măsuri invocate de către recurentă, respectiv

„. în alt birou"; și „interzicerea oricăror legături cu colegii de departament";,

Curtea reține următoarele:

Astfel, mutarea în alt birou nu poate fi calificată ca fiind o sancțiune disciplinară, ci o dispoziție dată de către conducerea unității în temeiul drepturilor sale de stabilire a organizării și funcționării activității unității în condiții corespunzătoare.

De altfel, pornind de la această calificare, reclamanta nici nu a solicitat instanței cenzurarea acestui act unilateral al angajatorului și repunerea sa în situația anterioară, având în vedere că această măsură nu este niciuna de sancționare disciplinară, nicio modificare unilaterală a unui element esențial al contractului de muncă, care să fie supusă exigențelor art.41 alin.2 din Codul muncii, astfel încât nu este susceptibilă de a fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanță.

A. în vedere că faptele care au determinat aplicarea sancțiunii disciplinare în cauză au afectat, în mod firesc, relațiile de încredere ce trebuie să existe între salariat și angajator, acesta din urmă apreciind că, pe viitor, nu se poate expune pericolului înstrăinării unor documente sau informații a căror confidențialitate o consideră esențială, măsura de mutare a salariatei dintr-un birou, în care martorii Z. G. și D. A. R. au declarat că se afla arhiva Compartimentului A. P., în alt birou, nu apare ca o măsură de folosire abuzivă de către angajator a puterii sale dominante, în scopul hărțuirii morale a salariatei, ci ca o dispoziție luată în scopul protejării interesului regiei, astfel încât nici această faptă a angajatorului nu apare ca fiind ilicită și de natură a atrage răspunderea nepatrimonială a acestuia.

În acest sens este declarația martorei Z. G., potrivit căreia măsura mutării reclamantei în alt birou a fost luată de către directorul general, datorităincidentului în urma căruia s-au prezentat cele două documente, pentru a se proteja confidențialitatea documentelor în viitoarele negocieri, aflate în arhiva biroului. Întrucât în biroul în care a fost mutată reclamanta nu exista nici un fel de document, aceasta își putea desfășura activitatea solicitând documente din biroul în care se găseau acestea.

De asemenea, martorul B. C. a arătat, în declarația dată, că, după aplicarea sancțiunii, reclamanta a fost mutată în alt birou în care se poate desfășura activitatea.

În depoziția sa, martora D. A. R. a arătat că, la câteva zile după întoarcerea sa din concediul de studii, reclamanta a fost mutată în alt birou, iar doamna directoare Z. „ … a dat ordin ca sa nu mai intre in biroul nostru persoane străine…";.

Se mai reține că declarația martorei D. A. R. în sensul că reclamanta a fost mutată într-un birou foarte mic, fără gemuri, nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, martora Z. G. declarând că, în noul birou, reclamanta se bucura de aceleași condiții ca în biroul în care a lucrat anterior.

De altfel, reclamanta nu s-a adresat nici angajatorului, nici instanței cu o cerere privind afectarea sănătății și securității în muncă a acesteia prin măsura dispusă de către conducerea unității.

Astfel, nici susținerea acesteia de discriminare și hărțuire morală prin această dispoziție a angajatorului nu poate fi reținută.

În ceea ce privește interzicerea oricărei legături pe linie profesională a colegilor din departamentul de achiziții publice cu reclamanta, ce rezultă din declarația martorilor Z. G. și D. A. R., se reține că această măsură nu este nici una de sancționare disciplinară, nici una discriminatorie, de hărțuire morală, ci una de diriguire a activității salariaților, măsură ce a fost luată în același context, de protejare a informațiilor departamentului de achiziții publice din cadrul regiei, abaterea disciplinară reținută în cauză în sarcina reclamantei obligând conducerea unității la găsirea unor soluții organizatorice în cadrul cărora reclamanta să își continue activitatea la același loc de muncă, protejându-se totuși față de neglijența de care a dat dovada angajata în manipularea unor documente purtătoare de informații pe care regia le considera confidențiale în acel moment.

În consecință, se reține că limitările aduse drepturilor salariatei, prin aceste măsuri, au fost necesare și justificate de interesele unității pârâte și au fost proporționale cu scopul urmărit prin acestea.

Se mai reține că susținerea reclamantei, formulată prin motivele de recurs, în sensul că, în urma măsurii dispuse, deși era referent de specialitate în cadrul Compartimentului achiziții publice, nu putea să își îndeplinească atribuțiile de serviciu, nu mai avea acces la documentele necesare, iar ca urmare a întreruperii legăturilor profesionale impuse colegilor, nu mai putea colabora cu aceștia, nu a făcut obiectul unor cereri adresate de către aceasta conducerii și nu a fost probată în niciun mod în cauză.

În ceea ce privește „interzicerea oricăror legături cu colegii de departament";, deci inclusiv a relațiilor personale, a relațiilor de colegialitate, de amiciție sau chiar de prietenie, în scop șicanatoriu, fiindu-i astfel afectată reclamantei demnitatea, Curtea reține că aceasta a formulat aceste susțineri, însă nu le-a și probat, declarația martorei D. A. R., în sensul că doamna directoare Z. „ … a dat ordin ca sa nu mai intre in biroul nostru persoane străine și mie personal mi s-a impus să rup orice legătură cu reclamanta."; și că, „. ce reclamanta a plecat din biroul în care a lucrat inițial am mai discutat cu aceasta și era afectată psihic de măsurile luate împotriva ei.";, precum șisusținerea aceleiași martore în sensul că: „ Interdicția pe care am amintit-o mai sus, respectiv aceea de a întrerupe orice discuție cu reclamanta se referea doar la relațiile profesionale în primul rând. Evident că mi s-au interzis și discuțiile personale. Bineînțeles că m-am întâlnit cu reclamanta în timpul pauzelor de masă sau la o țigară. Arăt că toată arhiva se afla în biroul unde am rămas eu, aceasta cuprinzând dosarele începând din anul 2007";, pe lângă faptul că este vădit contradictorie, nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Astfel, martorul T. V. a arătat, în depoziția sa că: „ în perioada ianuarie- februarie 2009 am întâlnit-o pe reclamantă în cadrul compartimentului comercial și am avut discuții cu aceasta, referitor la activități profesionale. Nu am perceput ca reclamanta să fi fost afectată psihic dintr-o anumită cauză, aceasta aflându-se într-o stare normală. Am avut mici discuții cu reclamanta în biroul său, în pauza de țigară";.

Nefiind probate în cauză fapte ilicite ale angajatorului de natură a aduce atingere drepturilor salariatei, în cursul executării contractului de muncă, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, care să fi cauzat acesteia un prejudiciu moral, în condițiile art.270 Codul muncii și a art.27 din O.G. nr.137/2000, în mod corect prima instanță a respins cererea acesteia de acordare a daunelor morale.

În ceea ce privește recursul formulat de R. A. C.-N., se reține că acesta estenefondat, având în vedere faptul că prima instanță a stabilit în mod corect cheltuielile de judecată, pe care le-a pus în sarcina părții care a căzut în pretenții, în temeiul disp.art.274 Cod. proc. civilă, apreciind asupra măsurii în care acestea au fost necesare și utile în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se vor respinge recursurile formulate de către reclamanta Ț. R. M. și de către pârâta R. A. C.-N. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.

În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenta-reclamantă Ț. R. M. va fi obligată să plătească intimatului R. A. C.-N. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de către reclamanta Ț. R. M. și de către pârâta R. A. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 3226 din 4 octombrie

2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului R. A. C.-N. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 10 martie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. T. D. C. G. C. M.cu opinie separatăîn sensul acordării dedaune moraleîn sumă de 2000 lei G REFIER A . B.

Red./Tehnored.: M.C.; (...)-2 ex.

Jud.fond.: - Tribunalul Cluj:-M.-F. B.;

- E. B..

MOT.EA OPINIEI SEPARATE

Fiind de acord cu opinia majoritară în ceea ce privește contestația împotriva sancțiunii disciplinare, apreciez întemeiat capătul de cerere ce vizează obligarea pârâtei la plata de daune morale, în cuantumul indicat în dispozitiv.

În acest sens, rețin în primul rând dificultățile pe care un angajat sau un fost angajat le are pe tărâm probator, prin aceea că situațiile de fapt pe care își întemeiază pretențiile pot fi atestate testimonial doar de angajați sau foști angajați ai societății angajatoare cu care se află în litigiu și care au putut cunoaște aceste situații de fapt prin forța împrejurărilor, implicând astfel subiectivitatea martorilor aflați încă în raporturi de muncă sau a celor care, eventual, au fost chiar implicați, în virtutea funcției deținute în cadrul societății angajatoare, în luarea măsurilor contestate în litigiu.

Este și situația din prezenta cauză, în care pentru a se dovedi faptele de hărțuire invocate de reclamantă, au fost audiați în calitate de martori numiții Z. G. (filele 145-146 dosar fond nr. (...)), D. A. R. (fila 147 dosar fond nr. (...)), T. V. (fila 148 dosar fond nr. (...)) și B. C. (fila 168 dosar fond nr. (...)).

Primul martor enumerat este directorul comercial al RA A. C.-N., având în subordine compartimentul în care reclamanta și-a desfășurat activitatea și fiind de altfel persoana despre care reclamanta afirmă că ar fi luat măsurile pe care le-a perceput ca abuzive. P., mărturia acesteia are o valoare egală cu răspunsul la interogatoriu al pârâtei, fiind evident că martora va susține poziția procesuală a unității pe care o reprezintă, cu atât mai mult cu cât această martoră a întocmit referatul (fila 95 dosar fond nr. (...)) prin care a solicitat luarea măsurii disciplinare ce face obiectul litigiului și în legătură cu care sunt invocate și faptele de hărțuire.

Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce-l privește pe martorul B.

C., membru în comisia de disciplină care a cercetat fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea disciplinară (fila 99 dosar fond nr. (...)), deținând funcția de director tehnic în cadrul unității (fila 96 dosar fond nr. (...)) și participant astfel, ca reprezentant al unității, la luarea măsurilor disciplinare împotriva reclamantei.

Dintre ceilalți doi martori, unul, T. V., era la momentul depoziției angajat al societății în calitate de consilier juridic, fiind astfel în mod cert într-o poziție de subordonare față de una dintre părțile litigante, situație enumerată expres de art. 192 pct. 3 C.proc.civ. („dacă se află în serviciul uneia din părți";), fără ca prin aceasta să fie exclusă această categorie de la posibilitatea de a depunemărturie, dar fiind în mod evident prezumată relativ de legiuitor ca fiind subiectivă în depunerea mărturiei.

De altfel, depoziția acestuia este în sensul că nu a observat vreo afectare psihică a reclamantei consecutiv momentului indicat de aceasta și că a stat la discuții cu ea în pauza de țigară.

Singura depoziție ce nu este prezumată legal ca subiectivă este cea a martorei D. A. R., care atestă faptul că în cazurile în care a săvârșit aceleași fapte ca reclamanta nu a fost sancționată, că d-na directoare Z. a dat ordin ca reclamanta să nu mai intre în biroul lor persoane străine iar martorei personal i s-a impus să rupă orice legătură cu reclamanta.

Martora mai atestă că după ce reclamanta a plecat din biroul în care a lucrat inițial a mai discutat cu aceasta și era afectată psihic de măsurile luate împotriva ei; că reclamanta a fost mutată într-un birou foarte mic, fără geamuri, și discutând cu aceasta martora a aflat că nu a mai primit sarcini de serviciu.

Se remarcă faptul că martora atestă totodată că și ei i s-a întocmit un referat prin care a fost atenționată de către d-na directoare, însă nu s-a finalizat prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare, situație ce poate fi interpretată ca marcând începutul unei animozități a martorei față de angajator, de la care în final a și plecat „din cauza modului în care se întocmeau documentele pentru lucrări";, însă în aprecierea mea, depoziția martorei se coroborează cu celelalte probe, după cum se va vedea.

Pe de altă parte, există o aparentă contradictorialitate în depoziția acestei martore, care atestă pe de o parte că interdicția pe care a amintit-o mai sus, respectiv aceea de a întrerupe orice discuție cu reclamanta, se referea doar la relațiile profesionale în primul rând, cu indicarea apoi că evident că i s-au interzis și discuțiile personale.

În opinia mea, inadvertența nu este o dovadă de nesinceritate, ci mai degrabă punctează o stângăcie de exprimare, în condițiile în care depozițiile martorilor nu sunt stenodactilografiate, ci reformulate adesea de către instanță în dictare, depoziția indicând în clar că s-au interzis și discuțiile personale. În plus, în mod evident, prima atestare a martorei a privit impunerea de a rupe orice legătură cu reclamanta, fiind formularea pe care martora a dat-o inițial, pentru ca la sfârșitul depoziției să răspundă întrebărilor avocaților (conform cutumei în domeniu, care impune audierea martorului prin adresarea unei întrebări generale asupra a ce cunoaște în legătură cu problema litigioasă, urmată apoi de întrebări punctuale din partea instanței și a avocaților, prin intermediul instanței). În cadrul acestor răspunsuri la întrebări martora a indicat ceea ce a înțeles ea dintr-o dispoziție a șefului ierarhic, indicarea relațiilor profesionale și a discuțiilor personale fiind, în opinia mea, deducția martorei, iar nu formularea șefului ierarhic, care a dispus generic, așa cum a arătat inițial martora, ruperea oricăror relații cu reclamanta.

De altfel, chestiunea dacă au fost interzise doar relațiile profesionale sau și cele personale nu are relevanță decât în stabilirea cuantumului daunelor și deci a gravității faptei angajatorului .

Astfel, în opinia mea, este probat că angajatorul, prin directorii săi, a luat o serie de măsuri de natură a încălca dreptul angajatului la demnitate în muncă.

Din punctul de vedere al dispozițiilor legale incidente, reține prevederile pct. 26 și ale art. 26 pct. 2 din Carta Socială Europeană Revizuită din 3 mai

1996 adoptată la S. și ratificată de R. prin L. nr. 74 din 3 mai 1999, unde se statuează că „părțile contractante recunosc ca obiectiv al politicii lor, a căruirealizare o vor urmări prin toate mijloacele utile pe plan național și internațional, atingerea condițiilor specifice pentru asigurarea exercitării

efective a următoar elor drepturi și pri ncipii: (…) toți lucr ătorii au dreptul la d emnitate în muncă "; și că „în vederea asigurării exercitării efective a dreptului tuturor lucrătorilor la protecția demnității lor în muncă, părțile se angajează, în consultare cu organizațiile patronilor și lucrătorilor (…) să promoveze s ensibilizarea, informarea și prevenirea în materie de acte condamnabile sau e xplicit ostile și ofen satoare, dirijate în mod repetat împotriva oricărui salariat la locul de muncă sau în legătură cu munca, și să ia oric e măsură adecvatăpentru protejarea lucrătorilor împotriva unor astfel de comportamente";.

Aceleași dispoziții sunt în cuprinsul Ordinului nr. 286 din 29 august

2007 privind aprobarea Strategiei naționale de implementare a măsurilor de prevenire și combatere a discriminării (2007-2013) emis de C. N. pentru Combaterea Discriminării, în care, la art. 11, se arată că CNCD are în vedere adoptarea de măsuri în sensul că „mediul de lucru trebuie să asigure respectarea principiului diversității și al nediscriminării, un mediu fără

hărțuire sa u victimizare, deschis minorităților, care transmite un mesaj pozitiv sub aspectul principiului egalității";.

În Contractul Colectiv de M. U. nr. 2.895 din 29 decembrie 2006 la nivel național pe anii 2007-2010, la art. 96, se stipulează că „(1) Părțile convin să facă eforturi în vederea promovării unui climat normal de muncă în unități, cu respectarea prevederilor legii, ale contractelor colective de muncă, ale regulamentului intern, precum și a drepturilor și intereselor salariaților și membrilor de sindicat. (2) Pentru crearea și menținerea unui mediu de lucru care să încurajeze respectarea demnității fiecărei persoane, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate vor fi stabilite proceduri de soluționare pe cale amiabilă a plângerilor individuale ale salariaților, inclusiv a celor privind cazurile de violență sau hărțuire sexuală, în completarea celor prevăzute de lege";.

Codul muncii prevede la art. 6 că „. salariat care prestează o muncă

beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfăș urate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea d emnității și a conștiinței sale, fără nici o discriminare";, la art. 39 alin. 1 pct. e)că „salariatul are, în principal, următoarele drepturi: (…) dreptul la demnitate

în muncă ";, iar la art. 258 lit. b) că „regulamentul intern cuprinde cel puțin următoarele categorii de dispoziții: (…) reguli privind respectarea principiului nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității";.

Față de acest cadru legal, consider că fapta necontestată de a o muta pe reclamantă din biroul cu ferestre într-unul fără lumină naturală (intimata nu a contestat această afirmație, ba mai mult, în ședința publică din data de 8 martie 2011, reprezentantul intimatei a arătat că de altfel, o mare parte din birourile societății sunt astfel, fără lumină naturală), coroborat cu cel al interdicției adresate chiar și unei singure colege a reclamantei de a continua relațiile cu reclamanta, fie ele profesionale sau, cu atât mai mult, și a celor personale, precum și cu faptul neacordării nici unei alte sarcini de serviciu după incidentul sancționat cu avertisment (în condițiile în care s-a atestat de către martoră că modul de lucru folosit de reclamantă era uzitat și înainte și nu mai fusese sancționat anterior) se constituie într-un abuz de putere din partea angajatorului prin încălcarea dreptului la demnitatea în muncă.

În acest sens, se reține că potrivit prevederilor art. 278 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, astfel încât dată fiind afirmația reclamantei că a fost îngrădită în activitatea profesională,coroborată cu depoziția martorei care a atestat că nu i s-au mai dat însărcinări reclamantei, era în sarcina societății angajatoare să probeze faptul că în perioada incriminată a dat sarcini de serviciu reclamantei. Or, pârâta a arătat chiar că intenția urmărită prin mutarea din birou a reclamantei a fost aceea de a nu-i mai permite accesul la documentele societății, fapt care în sine este grăitor cu privire la măsura în care ulterior acestui moment reclamanta a mai putut să își exercite activitatea profesională.

Conform dicționarului, una din definițiile cuvântului „demn";, cea mai apropiată sensului folosit de dispozițiile legale citate anterior, este: „care impune respect; respectabil; rezervat, sobru; vrednic (de…); capabil, destoinic";, demnitatea fiind definită ca fiind „. de a fi demn, atitudine demnă; autoritate morală, prestigiu;gravitate, măreție";.

Or, în mod evident, sunt negate respectabilitatea și vrednicia profesională a reclamantei prin ostracizarea acesteia în cadrul societății.

Faptul că și după ce s-a dat directiva de a se evita raporturile cu reclamanta, colegii au continuat să vorbească cu aceasta în cadrul pauzelor de

țigară nu diminuează impactul unei asemenea direcții date de persoanele de conducere asupra respectului de sine și a respectului celorlalți față de angajatul vizat de măsura respectivă. P., angajatorul a luat măsuri prin care a încălcat demnitatea în muncă a angajatei reclamate, care în sine, independent de măsura în care au fost respectate de ceilalți angajați în pauze, a fost de natură a arunca o lumină defavorabilă asupra respectabilității reclamantei.

În plus, faptul în sine de a nu mai solicita reclamantei desfășurarea activității specifice profesiei sale, prin interzicerea de a pătrunde în celelalte birouri și de a intra în contact cu colegii și prin nealocarea de sarcini de serviciu, este de natură a crea un climat ostil angajatului, care este lăsat să înțeleagă că nu este de nici o utilitate, fiind astfel însingurat, înlăturat din ansamblul raporturilor de muncă ce se creează între diferitele compartimente și între colegi, eliminat din cadrul adecvat pentru desfășurarea activității.

Toate acestea, în contextul în care s-a apreciat de către angajator că abaterea disciplinară săvârșită de reclamantă este minimă ca importanță, aplicându-se cea mai ușoară sancțiune, pentru o faptă despre care martora audiată a atestat că fusese uzuală anterior și nepedepsită la alți angajați.

În mod evident, trebuiau găsite modalități adecvate pentru prevenirea unor situații de genul celei create prin fapta reclamantei.

Consider că este inutilă raportarea la D. 8. față de cadrul legal generos indicat mai sus și de faptul că aplicarea directă a dispozițiilor unei directive nu se poate face decât pe calea adresării unei întrebări preliminare Curții

Europene de Justiție, cu temporizarea pe care aceasta o presupune.

Sub aspectul cuantumului daunelor pe care angajatorul este dator să le plătească în baza art. 269 Codul muncii pentru prejudiciul moral pe care în acest fel l-a pricinuit angajatei sale, consider că suma de 2000 lei este de natură a repara acest prejudiciu, luând în considerare intervalul scurt în care s-a menținut această situație, dat de împrejurarea că reclamanta și-a dat demisia, ca și faptul că din documentele existente la dosar rezultă că în general, atmosfera era tensionată în compartimentul în care lucra reclamanta, pe fondul încărcăturii mari de sarcini, în trecut fiind întocmite referate din partea directoarei comerciale cu privire la mai mulți angajați ai compartimentului achiziții publice (filele 116-126 dosar fond nr. (...)) , pe baza trasării unor sarcini multiple în intervale scurte de timp (filele 127-128 dosar fond nr. (...)), astfel încât măsura luată împotriva reclamantei nu se îndepărta prea mult de atmosfera generală de la locul de muncă.

În drept, rețin incidența prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ.

JUDECĂTOR,

I. T.

Red., dact. I.T., (...)

← Decizia civilă nr. 4888/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de...  Decizia civilă nr. 4785/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 931/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă