Decizia civilă nr. 958/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 958/R/2011
Ședința din 14 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1575 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat O. S. P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent B. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul acestei zile de 14 martie 2011, pârâtul intimat a trimis prin fax întâmpinare, într-un singur exemplar.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reclamantului recurent să studieze întâmpinarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent B. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Reclamantul recurent arată că nu mai are alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului și acordarea pretențiilor formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1575/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. S. P., invocată de acesta și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată și precizată de reclamantul B. V., împotriva pârâtului O. S. P. din cadrul Direcției S.e H., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la data de (...) la Tribunalul Hunedoara, reclamantul B. V. l-a chemat în judecată pe pârâtul O. S. B. M., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 4.500 lei reprezentând drepturi bănești ce i se cuvin pentru munca prestată la pârât ca muncitor forestier, pe perioada februarie - aprilie
2006, cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de (...) reclamantul și-a precizat cererea învederând instanței că înțelege să se judece cu O. S. P., întrucât O. S. B. M. s-a desființat, iar cel dintâi a preluat arhiva secundului.
Prin Sentința Civilă nr. 956/LM/2009, Tribunalul Hunedoara a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea T.ui M..
La termenul de judecată din data de (...), pârâtul prin reprezentant, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, învederând instanței că pârâtul nu a fost niciodată angajatul O.ui S. P..
La data de (...), instanța a unit excepția invocată cu fondul, având în vedere că pentru soluționarea excepției urmau a se administra aceleași probe ca și pentru soluționarea fondului.
Pronunțându-se asupra excepției invocate de pârât, T. a constataturmătoarele:
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor G. V. și T. P., reclamantul
B. V. a fost contactat și recrutat în scopul de a presta activitate în domeniu forestier de numitul M. I., angajatul societății S.C. Explociv S.R.L H., al cărei administrator era numitul B. N.
Probele testimoniale au relevat faptul că M. I. intermedia întâlnirile persoanelor interesate să lucreze sezonier în exploatare forestieră cu numitul B. N., le promitea în numele acestuia și al societății lui întocmirea de contracte de muncă și că, atât martorilor, cât și reclamantului, le-a achitat o parte din sumele negociate pentru activitățile prestate.
Totodată, ambii martori au declarat că numitul M. I. nu reprezenta vreun ocol silvic și nici nu era angajatul vreunei asemenea unități.
Față de aceste aspecte, instanța a conchis că reclamantul nu a probat nașterea unui raport de muncă între el și pârâtul chemat în judecată și, ca atare, reținând că nu s-a dovedit calitatea O.ui S. P. de angajator sau de continuator al personalității juridice a vreunui fost angajator al reclamantului (O. S. B. M.), a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins în consecință cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V., solicitândadmiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În memoriul de recurs s-a arătat că lipsa calității procesuale pasive a pârâtei a reieșit din depoziția martorului T. P. care a fost audiat în data de (...), termen la care s-a soluționat și cauza, deși recurentul-reclamant a solicitat amânarea pentru precizarea acțiunii, cerere care a fost respinsă nemotivat.
În consecință, în opinia recurentului instanța de fond a încălcat dreptul său la apărare, fiind privat de un grad de jurisdicție, ceea ce impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare.
Intimata a solicitat prin întâmpinare respingerea ca nefondată a recursului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recursinvocate,care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5
Cod procedură civilă, Curtea de A. reține următoarele:
Este adevărat că în sens larg dreptul la apărare cuprinde întregul complex de drepturi și garanții procesuale instituite de lege pentru a da posibilitate părților să-și apere interesele legitime, inclusiv dreptul de a formula cereri. Însă acest drept nu poate fi exercitat în orice condiții, respectiv încălcându-se dispozițiile legale.
Astfel, conform art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă „La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune dovezi noi. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării";.
Potrivit dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă „. socotită prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii";
Recurentul intenționa să-și completeze acțiunea prin înlocuirea pârâtului chemat inițial în judecată cu un alt pârât. Curtea reține că o astfel de cerere reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, respectiv a unuia dintre elementele prevăzute de art. 112 pct.1 Cod procedură civilă, care se putea realiza conform dispozițiilor legale menționate până la prima zi de înfățișare. Î. în cauză s-a formulat o cerere de amânare în vederea modificării de acțiune în ședința publică din (...) cu mult după prima zi de înfățișare care a fost în (...), iar conform art. 286 alin. (1) din Codul muncii
„cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență";, se apreciază că în mod legal a fost respinsă cererea de amânare.
Având în vedere aceste considerente se constată că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă este nefondat, Curtea urmând ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1575 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE J UDECĂTORI G .
D. G. L. D. S. D.
C. M.
Red.LD/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: V.C./B.G.
← Decizia civilă nr. 1072/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4307/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|