Decizia civilă nr. 4629/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4629/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. M. împotriva sentinței civile nr. 1901 din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtele intimate B. - G. S. G. B. și B. - G. S. G. S. C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, reprezentantul pârâtelor intimate a depus concluzii scrise.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1901 din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul C luj în dosar nr. (...) s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecatăformulată de reclamanta T. M. în contradictoriu cu pârâtele B. G. S. G. SA și
B. G. S. G. SA - G. C..
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că între pârâta B. G. S. G.
SA în calitate de angajator și reclamanta T. M. în calitate de salariat s-au stabilit raporturi de dreptul muncii pentru funcția de D. E. G. O.
Prin Decizia nr. 257 emisă de pârâtă la data de (...) s-a aplicat contestatoarei sancțiunea disciplinară a avertismentului scris, în temeiul art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii și cap. 2 pct. 2.1. din I. N9I4.
Pentru aplicarea acestei sancțiuni, s-a reținut existența unor conturi deschise de persoane neautorizate, efectuarea de operațiuni prin conturi pentru care nu există documente semnate de clienți, precum și lipsa implicării personalului din agenție în remedierea anomaliilor constatate. Prin acestea au fost încălcate prevederile fișei postului și ale Instrucțiunii N11.I6, cap. 2.4.4., Directiva N9.D1 - Codul de deontologie al B., I. N5.I13, cap. 6 lit. c și Procedura N5I13P1, Procedura N4I39P22.
Cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 5 din
Codul muncii, salariata sancționată a formulat prezenta contestație, solicitând anularea deciziei ca nelegală și neîntemeiată.
În ceea ce privește nelegalitatea deciziei, contestatoarea s-a prevalat în primul rând de lipsa semnăturii unei persoane mandatate special în vederea aplicării unei sancțiuni disciplinare. După cum a confirmat și societatea angajatoare, Decizia nr. 257/2010 nu a fost semnată de directorul executiv grup, ci de d-na A. B., care ocupa funcția de director administrativ.
Prin înscrisul depus la dosar, directorul administrativ al societății este mandatat să încheie contracte individuale de muncă pentru personalul din cadrul grupului și să emită decizii de desfacere a contractelor individuale de muncă, în condițiile legii. Din modalitatea de formulare reiese că mandatul dat include și aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare, mai ușoară față de cea de desfacere a contractului individual de muncă. O interpretare în sens contrar apare ca fiind excesiv de formalistă și netributară modalității generice de formulare a acestei delegări de atribuții.
Astfel, tribunalul a apreciat că la emiterea deciziei au fost respectate dispozițiile pct.3 din I. 4N9I4 a B. referitoare la persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară. Dispozițiile alin. 2 ale acestei prevederi nu se referă limitativ la persoana care îl înlocuiește pe directorul executiv grup în caz de absență, fiind posibilă sancționarea salariaților și de către mandatarii desemnați anterior.
Contestatoarea invocă apoi nelegala constituire a comisiei de cercetare disciplinară datorită incompatibilității d-nului A. M. cu calitatea de membru al comisiei. Este adevărat că persoana menționată este cea care a întocmit procesul verbal de control a activității unității și a semnalat existența anumitor nereguli, însă nu există nicio dispoziție legală sau regulamentară care să îi interzică să facă parte din comisia de disciplină convocată ulterior. Codul muncii sau Contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil nu stabilesc reguli în stabilirea componenței comisiei, iar pct. 3.1. al instrucțiunii B. deja menționate lasă la latitudinea directorului departamentului/direcției/grupului desemnarea persoanelor care să efectueze cercetarea disciplinară. În mod evident, art. 24 din codul de procedură civilă nu este aplicabil în această etapă și nicio altă reglementare nu dispune în acest domeniu. De aceea, chiar dacă se poate aprecia că d-nul A. M. avea deja opinia formată cu privire la aspectele cercetate, această împrejurare nu este de natură a atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare. De altfel, contestatoarea nici nu a susținut că ar fi existat un comportament prejudiciabil din partea acestui membru, care să fi influențat mersul cercetării în mod decisiv.
Prin acțiunea introductivă, reclamanta T. M. a făcut referire și la nerespectarea dreptului său la apărare în cursul cercetării disciplinare, motiv de nulitate nereluat ulterior și nedovedit în cursul procesului, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar atestă efectuarea corespunzătoare a cercetării inclusiv sub acest aspect, iar solicitările de administrare de probe la care a făcut referire reclamanta nu au fost reluate în fața instanței.
Prin concluziile scrise contestatoarea a susținut că pentru aceeași abatere disciplinară a fost sancționată și salariata A. Todea și că aceleași fapte au fost sancționate de două ori. Din cuprinsul deciziei contestate reiese că la aplicarea sancțiunii s-au analizat împrejurările de fapt prin prisma atribuțiilor de serviciu ale reclamantei, stabilite conform fișei postului și a actelor interne incidente; Decizia nr. 258/(...), pe de altă parte, analizează activitatea celeilalte salariate, cu privire la aceleași deficiențe constatate, dar nu se suprapune și nici nu exclude sarcinile reclamantei. De asemenea, necontestarea în instanță a acestei din urmă decizii nu prezintă nicio relevanță în speța de față.
Sub aspectul temeiniciei deciziei, s-a reținut că în urma controlului efectuat de către responsabilul supraveghere permanentă la A. O., acesta a întocmit o notă de constatare prin care a sesizat existența unor conturi deschise de persoane neautorizate, efectuarea de operațiuni de deschideri/închideri de cont efectuate prin conturi pentru care nu există documente sau acestea nu sunt semnate de clienți, precum și lipsa implicării contestatoarei în remedierea anomaliilor constatate.
Toate aceste aspecte au făcut obiectul cercetării disciplinare și s-a concluzionat că neregulile depistate sunt imputabile reclamantei fie pentru că a săvârșit în mod direct acțiunea sau inacțiunea fie datorită atribuțiilor deținute, de îndrumare, coordonare și control asupra salariaților.
Cu privire la unele operațiuni verificate - precum deschiderea contului curent al S.C. Mercurial S.R.L., contestatoarea însăși arată că situația constatată a fost remediată, ceea ce implică existența unei nereguli. Remedierea ulterioară nu exclude, însă, enumerarea operațiunii respective printre deficiențe, întrucât cercetarea disciplinară poate să privească și aspecte corectate deja, nefiind necesar ca împrejurările să persiste până la data efectuării cercetării. Aceeași este situația și pentru alte operațiuni cu privire la care nu s-au putut depista documentele justificative, care trebuiau arhivate într-un anumit mod ce nu a fost, însă, respectat.
Remedierea unor greșeli ori prezentarea documentelor necesare în fața comisie de cercetare nu atrage inexistența faptelor, ci pot constitui elemente de care să se țină cont la individualizarea sancțiunii. De asemenea, constatarea neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu nu este condiționată de formularea de reclamații din partea clienților, după cum sugerează contestatoarea. Referitor la nerespectarea termenelor stabilite pentru remedierea anomaliilor constatate, contestatoarea însăși a arătat cu ocazia răspunsurilor la interogatoriu că avea atribuții de supraveghere a respectării termenului limită pentru comunicarea răspunsurilor la solicitările controlorului.
Sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, intimata a ținut cont de criteriile stabilite prin dispozițiile art. 266 din Codul muncii și a apreciat conform art. 263 din același act normativ că faptele reținute nu reprezintă o încălcare gravă a actelor interne incidente, fiind suficientă sancțiunea avertismentului scris pentru atrage atenția contestatoarei asupra celor întâmplate. Având în vedere aceste dispoziții legale, sancțiunea aplicată apare ca fiind proporțională cu gravitatea faptei comise.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 268 alin. ultim din
Codul muncii, instanța a apreciat că decizia contestată a fost în emisă mod legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. T. solicitând întemeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de sancționare emisă de pârâtă ca fiind nelegală și neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia este lovită de nulitate absolută deoarece este semnată de o persoană care nu are dreptul de a semna actul, nefiind mandatată în acest sens decât în cazul expres prevăzut de normele interne al absenței din unitate pentru motivul concediului sau al delegației directorului de grup, întrucât decizia a fost semnată de președintele comisie de disciplină și nu de către D. E. G. care era în drept să aplice sancțiunea disciplinară.
Decizia de sancționare este lovită de nulitate deoarece comisia de cercetare disciplinară a fost constituită cu nerespectarea prevederilor legale privind incompatibilitatea, raportat la prevederile art. 291 C.muncii, art. 24 alin. 1 C.proc.civ., art. 8 alin. 2 și 3 din HG 1344/2007 și prevederile Procedurii nr.1 la N., normele interne ale B. privind constituirea și funcționarea comisiei de disciplină.
Astfel, a avut calitatea de membru al comisiei dl. A. Michi, autorul actului de sesizare al C. de disciplină, respectiv persoana care a întocmit procesul verbal de control a activității unității la care este angajată reclamanta,fiind evidentă situația de incompatibilitatea acestei persoane, prezența acestuia atrăgând imparțialitatea comisiei.
S-a mai invocat dubla sancționare a aceleiași abateri disciplinare, ceea ce este nelegală prin prisma art. 265 alin. 2 C.muncii, deoarece pentru aceleași operațiuni bancare și aceeași invocată lipsă de implicare a personalului din agenție în remedierea anomaliilor constatate a fost sancționată cu avertisment dna A. Todea responsabilul Agenției O. Instanța de fond a ignorat dubla sancționare, prevederile art.265 alin.2 C.muncii, câtă vreme nici măcar comisia de cercetare prealabilă nu a stabilit și nici intimata B. nu a invocat o culpă/vinovăție comună a celor două angajate în săvârșirea faptelor cercetate.
S-a arătată că reținerile instanței în motivarea respingerii susținerilor de netemeinicie pe fond a deciziei de sancționare sunt incorecte și contrazise de probele din dosar. Instanța a reținut că prezentarea documentelor în fața comisie de cercetare nu atrage inexistența faptelor, ori recurenta susține că prezentarea documentelor dovedește că toate operațiunile au fost corect efectuate, că fapta constând în existența unor conturi deschise de persoane neautorizate, efectuarea de operațiuni prin conturi pentru care nu există documente semnate de clienți nu există și că a fost superficial efectuat de dl. A. M. la A. O. a fost superficial efectuat de vreme ce pentru toate aceste operațiuni există acte justificative.
În actele depuse comisiei se regăsesc toate elementele necesare pentru a fi înlăturate orice suspiciuni ale băncii că ar fi fost operate în mod incorect operațiuni de către reclamantă. Nu au existat niciodată reclamații ale clienților cu privire la corectitudinea și oportunitatea operațiunilor efectuate de către A.
O.
Majoritatea operațiunilor analizate în cadrul cercetării disciplinare se referă la plata ratelor aferente contractelor de credit ale clienților agenției sau la plata salariilor fotbaliștilor Clubului CFR C., salarii care se plătesc în aceeași modalitate din 2007 și care nu au fost niciodată contestate nici de către client, nici de către bancă, aspecte confirmate în cadrul răspunsurilor intimatei la interogatoriu.
În ceea ce privește deschiderea contului curent al societății Mercurial SRL reținută de către intimat și de instanță, a fi realizată într-un mod care constituie abatere disciplinară, arată că situația documentelor aferente deschiderii contului acestui client a fost remediată integral în timpul desfășurării controlului la A. O. de către dl.M. și în prezența acestuia, astfel că cercetarea disciplinară era fără obiect.
Instanța trebuia să constate că nu există nici abatere gravă, nici abateri repetate de la regulile de muncă și implicit că decizia de sancționare este neîntemeiată și că faptele cercetate nu au aparținut și nici nu au fost săvârșite de către reclamantă, ci de angajați al agenției, care au în obligațiile de serviciu efectuarea operațiunilor de încasări și plăți sau de deschidere de cont curent.
Ori, pentru toate faptele apreciate de către comisie ca abateri disciplinare, s-a apreciat că vinovăția ar aparține reclamantei fără a se analiza căruia dintre angajații agenției i-ar fi revenit obligația de a întocmi, completa, verifica și/sau opera în sistem operațiunile supuse verificării.
S-a arătat că instanța de fond și-a însușit susținerile pârâtei ca fiind pertinente și corecte, fără a exista suport probatoriu în sensul pretins de pârâtă și a ignorat atât criticile de nelegalitate ale deciziei de sancționare cât și probele aduse în susținerea poziției de nerecunoaștere a reclamantei a existenței vreunei fapte de natură a atrage răspunderea disciplinară.
Intimata pârâtă B. G. S. G. SA B. prin întâmpinare (f.19-22) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Din cuprinsul deciziei nr. 257/11 iunie 2010, prin care reclamantei i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a avertismentului, reiese cu certitudine că aceasta a fost emisă de către domnul Mihai Teodorescu în calitate de D. E. G. C. al B. G. S. G., fiind respectate dispozițiile pct. 3 din I. 4N9I4 a B. referitoare la persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară. Este real că la finalul deciziei de sancționare apare semnătura olografă a unei alte persoane lângă numele emitentului, și anume a directorului administrativ Buruian A., însă prin semnarea înscrisului „pentru"; directorul executiv de către directorul administrativ, acesta din urmă nu dobândește calitatea de emitent a actului, astfel că împrejurarea invocată nu constituie un motiv care să atragă nulitatea absolută a actului sancționator.
În același sens, Curtea reține că printre mențiunile obligatorii pe care decizia de sancționare disciplinară trebuie să le îndeplinească potrivit art. 268 alin. 2 din C.muncii sub sancțiunea nulității absolute nu se regăsește cea privitoare la semnătură, astfel încât este exclusă incidența nulității absolute pentru faptul că decizia contestată nu a fost semnată și de către D. E.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și prima instanță, directorul administrativ al societății a fost mandatat să semneze contracte individuale de muncă pentru personalul din cadrul grupului și să emită decizii de desfacere a contractelor individuale de muncă, astfel că această delegare de atribuții nu a exclus posibilitatea semnării deciziei de sancționare disciplinară de către persoana mandatată în acest sens.
Recurenta a mai susținut nelegalitatea constituirii comisiei de cercetare disciplinară invocând dispozițiile art. 291 C.muncii raportat la art. 24 alin. 1 și
2 C.proc.civ., motivat de faptul că persoana care a efectuat controlul la locul de muncă al reclamantei a făcut parte și din această comisie, însă aceste critici se constată a fi lipsite de temei legal, deoarece dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă cu privire la incompatibilitățile judecătorilor, nu pot fi extinse la membrii unei comisii de cercetare disciplinară create la nivelul unei societăți comerciale.
Astfel, se constată că în mod just s-a apreciat de către tribunal că nominalizarea domnului M. A. cu ocazia constituirii comisiei în vederea cercetării disciplinare nu a fost de natură să afecteze legalitatea cercetării disciplinare și a sancțiunii aplicate, fiind respecte în acest sens prevederile Procedurii N. și normele interne ale B. privind constituirea și funcționarea comisiei de disciplină, în cuprinsul cărora nu a fot inserată o atare interdicție sau incompatibilitate de natura celei invocate de reclamantă.
Este irelevantă indicarea prevederilor HG nr. 1337/2007 ca temei de drept în argumentarea acestei critici, deoarece acest act normativ reglementează normele privind modul de constituire, organizare, funcționare, componența, atribuțiile, modul de sesizare și procedura de lucru ale comisiilor de disciplină care analizează faptele funcționarilor publici, ori reclamanta fiind salariat al unei societăți comerciale nu avea această calitate specială.
Este real că art. 265 alin. 2 din C.muncii statuează că „pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune";, însă în cauză pârâta intimată nu a încălcat aceste dispoziții, deoarece reclamantei i-a fost aplicată o singură sancțiune, și anume aceea a avertismentului, astfel că înspeță a fost respectat principiul de drept non bis in idem. Contrar interpretării date de reclamantă acestei dispoziții legale, intenția legiuitorului a fost doar aceea de a interzice angajatorului posibilitatea sancționării aceluiași salariat, pentru aceeași abatere disciplinară, cu două sau mai multe dintre sancțiunile disciplinare enumerate în cuprinsul art. 264 alin. 1 din C.muncii.
Așadar, Curtea constată că pârâta a respectat dispozițiile legale imperative în privința condițiilor de formă necesare aplicării unei sancțiuni disciplinare, iar contrar susținerilor din cererea de recurs nu a existat o încălcare a acestora care să atragă sancțiunea nulității absolute a măsurii luate de către angajator.
Reclamanta recurentă a formulat critici și în ceea ce privește aspectele temeiniciei măsurii sancționării disciplinare, apreciind că a prezentat toate documentele pentru a justifica operațiunile efectuate și că nu există nici abatere gravă și nici abateri repetate de la regulile de muncă.
Sub aspectul temeiniciei, Curtea apreciază că în mod just prima instanță a apreciat că nu se susțin apărările salariatei cu privire la abaterile săvârșite, astfel că, în mod corect, le-a înlăturat ca nefondate, aceasta întrucât, în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare, decizia de sancționare disciplinară fiind emisă de către pârâtă ca urmare a săvârșirii de către reclamantă în calitate de salariat - D. E. G., a unor fapte de natură a avea efecte negative în ceea ce privește activitatea societății angajatoare.
Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă - fapta, obiectul abaterii disciplinare - aceasta a fost dovedită, în mod indubitabil, de angajator, căruia, în temeiul dispozițiilor art. 287 C.muncii îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă. În speță, obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de valoarea socială lezată (activitatea defectuoasă în cadrul societății bancare angajatoare și posibile efecte negative asupra patrimoniului acesteia), ca urmare a încălcării disciplinei la locul de muncă, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor curente de serviciu, de unde rezultă caracterul ilicit al faptei salariatei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită si rezultatul dăunător, precum și gradul de periculozitate al abaterilor disciplinare.
Recurenta a susținut că a fost efectuat în mod superficial controlul ce a avut loc anterior sancționării sale, însă se constată că față de probele administrate în cauză nu se poate reține o atare critică care prezintă un caracter pur subiectiv. De asemenea, nici împrejurarea că acest control a fost efectuat doar de către o singură persoană nu este de natură să conducă la nelegalitatea acestei operațiuni de verificare a activității unității bancare a cărei conducător era reclamanta, întrucât nu există dispoziții care să impună prezența mai multor persoane la momentul efectuării actelor de control.
Susținerile formulate de către recurentă prin cererea de recurs, în sensul că a prezentat toate documentele justificative cu ocazia desfășurării cercetării disciplinare, au un caracter general și nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției recurate, la adoptarea acesteia fiind avute în vedere înscrisurile depuse de pârâtă în probațiune la fond, din cuprinsul considerentelor hotărârii reieșind faptul că tribunalul și-a întemeiat și argumentat în mod temeinic soluția pe toate probele administrate în cauză.
Contrar susținerilor recurentei, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că prezentarea documentelor necesare în fața comisiei de cercetare nu atrage inexistența faptelor, această statuare fiind făcută de tribunal doar în legătură cu una dintre deficiențele constate în urma controlului din data de (...), respectiv existența unui cont al SC Mercurial SRL deschis în baza unor documente semnate de persoane neautorizate. Cu privire la această societate, recurenta a susținut prin cererea de chemare în judecatăcă deficiențele au fost înlăturate prin invitarea administratorului firmei care a semnat o nouă cerere de deschidere cont, însă Curtea apreciază că această împrejurare nu înlătură răspunderea disciplinară, deoarece reclamanta nu a fost sancționată pentru neremedierea acestei deficiențe, ci pentru neexercitarea atribuțiilor de control și supraveghere.
Pe lângă acest prim aspect reținut în decizia de sancționare, respectiv deschiderea unui cont la cererea unei persoane neautorizate, au fost avute în vedere și alte nereguli, și anume: 20 cazuri pentru persoane fizice și 10 cazuri pentru persoane juridice de deschideri și închideri de conturi fără a exista documente semnate de clienți, 72 operațiuni de tip ordin de plată pentru care nu existau documente sau acestea nu erau semnate de clienți, 76 cazuri de operațiuni de tip ordin de schimb valutar pentru care nu există documente sau acestea nu erau semnate de clienți și 11 cazuri de operațiuni de emiteri de carduri pentru care nu există documente sau acestea nu erau semnate de clienți.
Ceea ce i se reproșează reclamantei nu este efectuarea directă a acestor operațiuni, ci exercitarea necorespunzătoare în calitate de director a atribuțiilor de supraveghere, îndrumare și control care îi reveneau față de personalul din unitate, a căror încălcare a și fost reținută prin decizia de sancționare, astfel încât în cauză nu se poate susține că nu ar subzista răspunderea disciplinară
De asemenea, o altă faptă reținută de către pârâtă constă în lipsa de implicare a contestatoarei în remedierea anomaliilor constate în urma unor controalelor anterioare, ce au avut loc în lunile noiembrie - decembrie 2009 și a celor aferente supravegherii formalizate din lunile ianuarie - martie 2010, prin trimiterea cu întârziere sau parțial a răspunsurilor solicitate, ca urmare, fiind vorba despre încălcarea, cu vinovăție, de către salariat, a atribuțiilor sale obișnuite de serviciu consemnate în fișa funcției, precum și în instrucțiunile societății bancare, aspecte cu privire la care reclamanta nu a făcut referire.
Prin decizia contestată s-a reținut pe larg și existența mai multor neregularități în legătură cu operațiunile efectuate în legătură transferurile unor sume de bani din contul Fundației Fotbal Club CFR, ce au fost dovedite prin înscrisurile depuse de pârâtă în fața primei instanțe (f. 286 și urm). Cu privire la aceste operațiuni recurenta a susținut doar că plata salariilor fotbaliștilor Clubului CFR C. se efectuează în aceeași modalitate din 2007 și că nu au fost contestate de client sau de bancă, însă Curea apreciază că aceste critici sunt nefondate, deoarece desfășurarea defectuoasă a unei activități pe o perioadă mai lungă de timp sau faptul că aceste neregularități nu au fost sesizate de angajator sau de către clienți nu sunt de natură a înlătura răspunderea disciplinară.
Împrejurarea că operațiunile cercetate au aparținut angajaților agenției, care au în obligațiile de serviciu efectuarea directă a operațiunilor de încasări și plăți sau de deschidere de cont curent, nu o exonerează pe reclamantă de îndeplinirea obligației de supraveghere, neavând relevanță căruia dintre angajații agenției i-ar fi revenit obligația de a întocmi, completa, verifica sau opera în sistem operațiunile supuse verificării.
Recurenta a mai susținut faptul că instanța trebuia să constate că nu există nici abatere gravă, nici abateri repetate de la regulile de muncă și implicit că decizia de sancționare este neîntemeiată, însă Curtea constată că pentru a exista o abatere disciplinară legiuitorul nu a prevăzut necesitatea întrunirii unor condiții legate de gravitate sau caracterul repetat al faptelor comise de persoana angajată în muncă. Așa cum rezultă din cuprinsul art. 263 alin. 2 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca si care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție decătre salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele si dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, așadar, chiar dacă faptele reținute în sarcina recurentei nu reprezintă abateri grave sau abateri repetate, răspunderea disciplinară nu este înlăturată.
Prin urmare, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu poate fi reținut.
Hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a fost indicat în cererea de recurs.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8
C.proc.civ., acesta poate fi reținut, numai atunci când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Curtea reține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. M. împotriva sentinței civile nr. 1901 din 13 aprilie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red. SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: C. AG.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4307/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4107/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
