Decizia nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 10/R/2012
Ședința 09 ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. M. și G. Ș. A. "I. I. DE LA B." S. împotriva sentinței civile nr. 1574 din 16 septembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L.
D. Î. M., și pe pârâții intimați C. LOCAL S., P. O. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat
S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii instanței de fond, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242
C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă drept motive de ordine publică, incidența în cauză a Deciziei nr. 3 din 04 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, conform căreia „Ca efect al deciziilor C. C. prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de U. ale G. nr.1., nr.151/2008 și nr.1/2009, dispozițiile O. G. nr.1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr.2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009";.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții G. Ș. A. „. I. de la B. S., C. Local S., P. orașului S. și M. F. P. și în consecință:
A fost obligat pârâtul G. Ș. A. „. I. de la B. S., să calculeze și să acorde următorilor membrii de sindicat: A. V., B. L. R., B. I., C. G. S., C. D. D., F. V. M.,
I. C., M. A., M. F. G., M. S. G., P. A. D., R. A., S. N. M. și V. L. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G. nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 până la (...), actualizate în funcție de indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local S., P. orașului S., să asigure sumele necesare efectuării plății.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să asigure fondurile necesare ordonatorilor de credite în scopul îndeplinirii obligației de plată.
P. a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice, instanța a reținut că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002,privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a M. F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.
În ceea ce privește fondul cauzei, T. a reținut că prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O. - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Este important de reținut, ca o situație de fapt, că, Curtea, prin decizia nr.
9. iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr.
1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din
OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele C. C. și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încâtatunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC , nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005- IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantei cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
P. ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților ( cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantului să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Așa fiind, acțiunea este întemeiată, fiind admisă potrivit dispozitivului.
În termen legal, au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice,prin D. G. a F. P. M., cât și pârâtul G. Ș. A. "I. I. de la B." S.
1. Prin recursul lui, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterearecursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
Prin D. nr. 10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurileîn interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
De asemenea, menționează că solicitările deduse judecății sunt neîntemeiate ca urmare a faptului că acestea s-au născut în baza contractului de muncă la nivelul IȘJ MM în care recurentul nu are calitate de parte. P. alocarea sumelor solicitate nu au fost alocate fonduri, iar orice rectificare bugetară apare ca justificată numai în limitele menținerii deficitului bugetar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
2. Prin recursul formulat, pârâtul G. Ș. A. „. I. de la B. S. a solicitatadmiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul pârât consideră sentința atacată ca fiind neîntemeiată, întrucât prin O. nr. 1.., O. nr. 151/2008 și O. nr. 1/2009, au fost modificate prevederile O.G. nr. 1., aprobată cu L. nr. 2., ordonanțe care au fost în vigoare și au produs efecte până la data pronunțării deciziei de neconstituționalitate, pronunțată de Curtea Constituțională.
Așa fiind, unitățile de învățământ au procedat în mod corect, punând în aplicare ordonanțele în cauză, ordonatorii de credite și angajatorii fiind obligați să respecte legile În vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. și ale art.1 din Codul Civil, legea dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform prevederilor art. 78 din Constituția R., legea se publică în M. O. al R. și intră în vigoare la 3 (trei) zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută În textul ei.
În baza prevederilor art. 11 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, legile și ordonanțele emise de G. în baza unei legi speciale de abilitareintră în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. O. al R., Partea 1, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor.
Conform acelorași prevederi, termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data de publicare în M. O. al R. și expiră la ora 24 a celei de-a treia zi de la publicare.
De asemenea, conform prevederilor art. 11, lit. C, alin. 3 din L. nr.
47/1992, modificată și completată, "deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Conform prevederilor art. 124 din Constituția R., justiția se înfăptuiește în numele legii, ea este unică, imparțială și egală pentru toți, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Instanțele judecătorești nu pot decât să respecte și să aplice legea și nicidecum să o modifice, înlăturând dispoziții ale ei sau ignorând acte normative care sunt în vigoare.
A ignora dispoziții legale în vigoare ar însemna încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1, alin. 4 și art. 61, alin. 1 din
Constituție.
Prin urmare, misiunea instanței este aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126, alin. 1 din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Conform prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, modificată și completată, salarizarea personalului de învățământ se face de la bugetul de stat. P. la această dată unitățile de învățământ nu au primit fondurile aferente creșterilor salariale solicitate de reclamantă.
În aceste condiții, consideră că în mod greșit instanța a dispus obligarea unității la plata drepturilor salariale corespunzătoare Legii nr. 2., în condițiile în care prin ordonanțele în cauză nu s-a făcut doar modificarea formei inițiale ale O.G. nr. 1., ci modificarea O.G. nr. 1., așa cum a fost completată și aprobată de L. nr. 2..
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...), reclamantul S. L. din Î. M. asolicitat respingerea recursurilor și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Nu au fost administrate probe noi.
Trecând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut următoarele:
1. Recursul M. F. P. este fondat.
Potrivit obiectului acțiunii și având în vedere motivația, în fapt și în drept, pe care aceasta se fundamentează, Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice are un caracter accesoriu.
Practic, prin introducerea acestui pârât în proces, se urmărește obligarea acestuia la alocarea către ordonatorii secundari, sau după caz, terțiari de credite a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate. Prin urmare, partea reclamantă are în vedere raporturile care subzistă între pârâții - unitățile de învățământ, ca ordonatori finali de credite și M. F., ca ordonator principal de credite.
Însă acest raport nu are caracterul unui raport obligațional, respectiv, calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P. nu presupune existența obligației implicite a acestuia de a aloca fondurile necesare către ordonatorii secundari/terțiari de credite, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 2..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În sensul expus s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011 a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. și a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau deprograme educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 330 7 din Codul de procedură civilă decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție, care are un caracter incidental, Curtea opinează că efectele acesteia pot fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității similare pe care o au cele două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1,3 C.proc.civ. va admite recursul acestui pârât și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Fără cheltuieli de judecată. 2. Recursul pârâtului G. Ș. A. "I. I. de la B." S. este nefondat. Curtea reține că prin D. nr. 3 din (...), publicată în M. O., Partea I, nr. 350 din (...), pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 2. de aprobare a O. G. nr. 1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, ca efect al deciziilor C. C. prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O. G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II Cod procedură civilă. Raportat la dispozițiile art.27 alin. (1) din O.G nr.137/2000, Curtea apreciază că prima instanță nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri, conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate. De altfel, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile C. C. invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție. Mai mult, art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. De altfel, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la C. E. pentru Apărarea D. O. și a L.tăților Fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din C. față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale C.i, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în C., ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. În condițiile în care, conform deciziei instanței supreme cadrele didactice sunt îndreptățite la majorarea salarială, orice susțineri contrare vor fi înlăturate. Ținând seama de considerentele expuse și având în vedere că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale, Curtea găsește nefondat recursul pârâtei, astfel că în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare. Fără cheltuieli de judecată. P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile numărul 1574 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G. Ș. A. "I. I. DE LA B." S. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘED.TE JUDECĂTORI G. D. G. S. D. L. D. C. M. Red. /dact./DG 3 ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia nr. 647/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 743/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
