Decizia nr. 1398/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1398/R/2012
Ședința publică din data de 20 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. DAN împotriva sentinței civile nr. 5473 din 24 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. C. C. SA - R. DE T. F. DE C. A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierile de ședință din data de 7 și, respectiv, 14 martie 2012, încheieri cere fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 5473 din 24 octombrie 2011 pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul M. DAN în contradictoriu cu pârâta S. - C.- C. SA - R. A. - C.-N., privind anularea Deciziei 1 A./(...) și repunerea în situația anterioară, plata retroactivă a drepturilor salariale și a dobânzilor legale aferente.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al S. C. C. SA - R. A.
În data de (...) - a primit preavizul 400/132 prin care i se aducea la cunoștință că începând cu data de (...) - este în perioada de preaviz acordat conform prev. art.75 (1) din Legea 55/2003, coroborat cu 40 (17) din Contractul Colectiv de M. pe anii 2011-2012 (f.16).
Apoi în (...) - a primit Decizia 1 A. prin care i se aducea la cunoștință că începând cu (...) - îi încetează contractul individual de muncă nr.674/(...) - în temeiul art. 58 lit. c art. 65, art. 66 și 69 din Legea 53 (f.4-5).
C. privind anularea deciziei de concediere, a fost respinsă ca nefondată - având în vedere că desființarea locului de muncă a fost un efectivă.
Ea nu a avut nici o legătură cu salariatul ci a fost luată din considerente tehnico - economice.
Concedierea contestatorului a avut la bază - „. de restructurare economico - financiară - a S. - C. C. SA nr.1/137/(...) - și a fost justificată prin dificultăți economice, reorganizarea și restructurarea S. atât pe plan structural cât și regional începând cu (...).
La baza concedierii colective - au stat criterii disciplinare și de competență a salariaților și a fost o desființare reală și efectivă.
Se poate observa că la funcția de șef de manevră - pe care a fost angajat contestatorul, din 5 posturi cât existau la data de (...) - au rămas 4 la data de (...).
Contestatorul nu invocă o anume încălcare a Codului Muncii sau a
Contractului colectiv de muncă.
De altfel, decizia conține toate motivele care au dus la luarea acestei măsuri de concediere, respectiv P. de restructurare și redresare economico- financiară a S. C. C. și Notificarea (...).
Prin urmare, instanța a reținut că măsura luată de pârâtă a avut un caracter obiectiv - având la bază o analiză serioasă a oportunității menținerii respectivei activități - excluzând orice formă de subiectivism. C. de anularea deciziei 1/2001, repunerea în situația avută anterior, plata drepturilor salariale și a dobânzilor aferente - a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. I. DANsolicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamantul consideră că decizia de concediere este nelegală având în vedere că nu este motivată în mod real în fapt, în art. 2 al deciziei atacate angajatorul limitându-se să enumere anumite împrejurări, fără a le preciza în mod concret. Mai mult, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate nu au niciun corespondent în realitate, reclamantul neaflându-se în niciuna dintre aceste situații. Ca atare au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 65 alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. De asemenea s-au încălcat și dispozițiile art. 69 Codul muncii, angajatorul neinițiind anterior demarării concedierii colective, consultări cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierii colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, respectiv la atenuarea consecințelor concedierii prin recuperarea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
Invocarea de către angajator a dispozițiilor art. 76 din Codul muncii este pur formală cu privire la teza a 2-a, referitoare la mențiunile pe care trebuie să le conțină decizia de concediere. Nu sunt prevăzute motivele concrete și reale care au determinat concedierea, precum și criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere, având în vedere că acesta nu se află în nici una dintre situațiile enumerate în art.4 din decizia atacată.
În consecință, sunt incidente în cauză dispozițiile art.78 din Codul muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitatea absolută.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 ianuarie 2012 (f.5-6) pârâta
S. C. C. SA - R. DE T. F. DE C. A., a solicitat respingerea recursului formulat și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din cuprinsul deciziei de concediere nr. 1 A. din (...), ce formează obiectul contestației deduse judecății, rezultă că reclamantul a fost concediat în temeiul dispozițiilor art. 65 C.muncii, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
Se menționează în conținutul actului de concediere motivele de fapt care au determinat concedierea colectivă, acestea fiind dificultățile economice, reorganizarea și restructurarea societății, astfel cum rezultă din P. de restructurare și redresare economico-financiară a S. C. C. SA nr. 1/137/(...) și Notificarea nr. (...) precum și faptul că în urma aplicării programului de restructurare, angajatorul nu dispune de posturi vacante de natura celui ocupat de salariat în aceeași unitate. Totodată s-a menționat în cuprinsul actului de concediere faptul că salariaților concediați, ca urmare a măsurilor de concediere colectivă, li se acordă suma de 670 lei lunar pe o perioadă de 6 luni, având în vedere prevederile CCM al C. Marfă și dispozițiile art. 1 din HG nr. 1193/2010.
De asemenea la art. 4 din decizia contestată se precizează criteriile avute în vedere, potrivit legii și/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere: a) salariații care sunt salariați la alte societăți comerciale, b) salariații care au un alt loc de muncă sau care cumulează pensia cu salariul, c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la limita de vârstă, d) persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a și c din C.muncii (art. 74 anterior republicării Legii nr. 53/2003) decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea iar, în cazul concedierilor colective, și criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. 2 lit. d C.muncii.
Indicarea motivelor care au determinat concedierea presupune descrierea amănunțită și detaliată a acestora pentru a se aprecia în concret, circumstanțiat și riguros asupra legalității măsurii dispuse, în condițiile în care art. 79 (art. 77 anterior republicării) din Codul muncii prevede în mod expres că „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere";.
Prerogativa, recunoscută prin art. 65 din Codul Muncii de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin alin. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterulefectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
Or, în cauza dedusă judecății, elementele cuprinse în conținutul deciziei de concediere vizează motive cu caracter absolut general, valabile pentru toate desființările de posturi făcute de acest angajator, care nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantului recurent, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus.
Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantului recurent dificultățile economice cu trimitere la P. de restructurare și redresare economico-financiară, fără a se indica în vreun fel motivele care au determinat desființarea în concret a locului de muncă ocupat de reclamant, în condițiile în care nu au fost desființate toate cele 5 posturi de șef manevră iar în decizia de concediere nu se indică în concret criteriul avut în vedere la stabilirea ordinii de prioritate la concediere, angajatorul limitându-se la a enumera doar criteriile generale, fără a indica care dintre acestea se aplică reclamantului, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantului a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Instanța de fond, în aprecierea legalității deciziei de concediere, și-a argumentat în principal soluția pe situația rezultată din organigramele societății, anterioară și ulterioară concedierii, din care rezultă reducerea unui post din cele 5 posturi de șef manevră existente la data de (...), la nivelul pârâtei angajatoare, fără a analiza, în concret, cu privire la postul reclamantului dacă desființarea acestuia a avut o cauză reală și serioasă. O astfel de analiză nici nu era posibilă în condițiile în care actul de concediere nu indică criteriile concrete avute în vedere de angajator, aplicabile reclamantului, de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.
Întrucât normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută de art. 78 din C.muncii (art. 76 anterior republicării), constatând că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care decizia de concediere trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, Curtea apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a aplicat corect dispozițiile 76 alin. 1 lit. a și c din
C.muncii, decizia de concediere emisă fiind nulă conform art. 78 din Codul muncii.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului legate de temeinicia emiterii deciziei de sancționare.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul reclamantului cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate potrivit dispozitivului prezentei decizii, inclusiv sub aspectul capetelor de cerere privind repunerea părților în situația anterioară deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M. DAN împotriva Sentinței civile nr. 5473 din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul M. DAN în contradictoriu cu pârâta S. C. C. SA - R.
DE T. F. DE C. A., și în consecință:
Dispune anularea Deciziei nr. 1A. din (...) privind desfacerea contractului individual de muncă, emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul avut anterior concedierii, acela de șef manevră I.
Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data de 18 iulie 2011 și până la reintegrarea efectivă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: P. R.a M.lena
| ← Decizia nr. 2148/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2830/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
