Decizia nr. 1497/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1497/R/2012
Ședința publică din data de 27 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR. I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. T. și P. M. T. împotriva sentinței civile nr. 5975 din 5 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. S. D. Î. T., precum și pe pârâții intimați Ș. CU C. I - V. „. M. T., I. Ș. AL J. C., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că din eroare P. M. T. a fost trecut în citativ pârât intimat, acesta având calitatea de pârât recurent, sens în care instanța dispune îndreptarea acestei erori.
Se constată că la data de 23 martie 2012, reclamantul intimat S. S. din Î. T. a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, note de ședință.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere că reclamantul intimat a solicitat judecata în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
După dezbaterea cauzei, anterior pronunțării, se prezintă reprezentantul
C.ui Local al M. T., consilier juridic C. P. care depune la dosar delegația sa de reprezentare și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5975/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de cătrepârâtul I. Ș. J. C.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. S. din Î. T. în numele membrilor de sindicat C. F. și M. A. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. T. M. T., C. Local al M. T. și P. M. T.
A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I-V. T. M. T. în calitate de angajator pentru salariații membrii de sindicat din unitatea de învățământ respectivă reprezentată în prezentul litigiu, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferențadintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G. nr. 1., începând cu 01 octombrie 2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul C. Local al M. T. și P. M. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. Ș. al județului C. și P. M. T., instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 142 din L. nr. 84/1995, republicată, prin care sunt enumerate principalele atribuții ale inspectoratelor școlare, acestea nu au competențe care să vizeze salarizarea personalului didactic, astfel că drepturile reclamate în litigiul dedus judecății nu pot fi realizate în contradictoriu cu acest pârât.
De asemenea, potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995, punerea în executare a unei eventuale hotărâri judecătorești de admitere a pretențiilor reclamanților implică aprobarea și repartizarea de credite bugetare de către ordonatorii de credite, respectiv alocarea concretă de fonduri necesare pentru plata drepturilor salariale, obligație care cade în sarcina pârâtului C. Local T. si a P. acestei localități.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamanta este angajata pârâtei Ș. cu clasele I-V. T. M. T.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b și c din O. nr. 1. privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 s-a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare de la 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007. Guvernul României, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, a modificat unele prevederi ale O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Actul normativ a fost însă declarat neconstituțional de către Curtea
Constituțională, prin D. nr. 1221/(...), publicată în M.O. nr. 804/(...), partea I.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin.4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul a emis O. nr. 151/(...), publicată în M.O. nr.759/(...), partea I, prin care, după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea O. nr.1., prin art. I pct. 2 și
3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a O. nr.1..
Prin D. nr. 842/(...), publicată în M.O. nr. 464/(...), Partea I, Curtea
Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.
2 și 3 din O. nr. 151/2008 pentru modificarea și completarea O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.
P. a pronunța aceasta decizie, Curtea Constituțională a folosit în esență aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.
1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă dispozițiile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituția R.. Totodată, o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin.1 din legea fundamentală.
Prin D. nr. 989/(...) Curtea a constatat încă o dată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 3. și dispozițiile art. 2 din O. nr. 4. se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse O. nr. 1., prin dispozițiile art. I pct.2 și 3 din O. nr.
151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a apreciat că în prezent O. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
A privi astfel lucrurile înseamnă a respecta considerentele Curții
Constituționale și a pune în aplicare voința P.ui cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, iar atunci când este vorba despre plata unei sume de bani cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, pârâta Ș. cu clasele I-V. T. M. T., unitate de învățământ ce funcționează potrivit art.145 din L. nr. 84/1995 a învățământului, în calitate de angajator, a fost obligată la calcularea și plata diferențelor salariale neacordate potrivit O. nr. 1. către reclamanți.
S-a considerat că procedând astfel, se respectă și dispozițiile art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., reținându-se că membrii de sindicat suntbeneficiarii dispozițiilor O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., astfel că pot pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor lor referitor la creșterile salariale.
De altfel, această „speranță legitimă"; își găsește justificarea și în numeroasele modificări legislative prin intervenția G., care prin ordonanțe succesive a căutat să contracareze măsurile legislative dispuse de P. cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ (cauza Străin și alții c. R., par.
56, cauza Păduraru c. R., par. 98-99, cauza Porțeanu c. R., par 34, cauza R. c. R., par. 34).
Pe de altă parte, s-a apreciat că nu s-a dovedit că ingerința în dreptul membrilor de sindicat de respectare a drepturilor salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C. P. ca o ingerință să fie „legală";, aceasta trebuie pe de o parte să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar pe de altă parte să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R.).
În cauză, însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de
G. și care reprezintă o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamanților încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de reclamanți, practica C.E.D.O. a stabilit cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse (cauza Tarik c. R., cauza Șerbănescu c. R.).
În conformitate cu această practică, se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceștia ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor O. nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
Prin urmare, tribunalul a apreciat că demersurile legislative ale G. în domeniul salarizării din învățământ sunt în contradicție cu dispozițiile Convenției Europene ale D. O., iar conform art. 20 alin. 2 din Constituția R., în caz de neconcordanțe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului și legile interne, prevalează reglementările internaționale.
De aceea, tribunalul a constatat că ultimele două ordonanțe de urgență, nr. 3. și nr. 4. sunt lipsite de efect juridic, chiar dacă instanța de contencios constituțional a fost pusă în imposibilitatea de a se pronunța asupra neconstituționalității lor, dată fiind abrogarea acestora, potrivit art. 48 pct. 16 din Capitolul VI al Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr.105 și 106/(...)).
P. toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 167 din L. nr.84/1995, s-a dispus obligarea pârâților la alocarea si la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr.
2., începând cu data de (...) și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. De asemenea, conform art. 161 alin. 4 din Codul muncii, sumele datorate vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului
T. și P. municipiului T., solicitând, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9
C.pr.civ., admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii formulate.
În motivare au arătat că, deși a fost constatată lipsa calității procesuale pasive a P. M. T., acesta rămâne obligat prin dispozitivul sentinței la alocarea fondurilor necesare plații drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
In alta ordine de idei, C. Local al M. T. si P. M. T., ca si autoritate deliberativa si respectiv executiva a administrației publice locale nu au si nu au avut raporturi de munca sau raporturi de serviciu cu reclamanții. R. de munca ale acestora se desfășoară cu unitate a angajatoare care in acest caz este Ș. „T. M..
Mai mult, sursele de finanțare ale drepturilor salariale ale personalului din învățământ nu sunt alocate de la bugetul local al unităților administrative teritoriale, ci de la bugetul de stat. O. alocării sumelor revine M.ui Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, iar nu autorităților locale.
Deși se fac ample referiri la actele normative prin care au fost adoptate creșteri salariale pentru personalul din învățământ, inclusiv la O. nr. 1. modificata ulterior, se omit a se invoca si prevederile art. 6 din O. nr. 1. așa cum au fost acestea modificate de O. nr. 1..
Astfel, la art.6 al O. nr. 1. modificat prin O. nr. 1. se prevede "La instituțiile publice si unitățile bugetare la care cheltuielile de personal se asigura din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul se stat sau bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii) creșterile salariale stabilite potrivit prevederilor art. 1 si 1 indice 1 se pot acorda in limita sumelor stabilite si la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creșterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare".
Pe de alta parte, art. 167 din L. nr. 84/1995, legea învățământului, prevede la alin. (1) : "Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat fi din alte surse, potrivit legii. "
De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prevede: "Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară"
Cu referire la finanțarea de baza, alin (3) al art. 167 prevede ca aceasta
"asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele loiale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat fi din alte venituri ale bugetelor locale" .
D. economia prevederilor legale, citate anterior, rezultă in mod clar si neechivoc faptul ca finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ se asigura prin bugetele unităților administrativ teritoriale si nu din acestea. In acest sens, sumele de bani necesare pentru finanțarea cheltuielilor de personal ale unităților de învățământ, cheltuieli care cuprind si sumele de bani care fac obiectul prezentului litigiu sunt virate de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului local către unitățile de învățământ destinatare.
Sumele de bani care sunt destinate finanțării de baza sunt acordate de la bugetul de stat si nu de la bugetul local .
Potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, in cazul in speța, P. M. T., ca reprezentant al autorității publice locale și al C.ui local, în baza prerogativelor conferite de L. 2. a administrației publice locale, nu poate face altceva decât să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, potrivit legii.
Intimatul reclamant S. S. din Î. T. a depus la dosarul cauzei Note de ședință,învederând că motivele cuprinse în cererea de recurs formulată în cauză de recurenții-pârâți C. Local al M. T. si P. M. T. sunt nefondate, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică si legală, făcând o corectăaplicare a prevederilor legale incidente în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea de A. reține că recursul este nefondat, având în vedereurmătoarele considerente:
Prin D. nr. 3 din (...), referitoare la recursul în interesul legii, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 350 din (...), s-au stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O. G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie
2008 și până la data de 31 decembrie 2009.";
În raport de caracterul obligatoriu al dezlegărilor date de instanța supremă acestei probleme de drept, Curtea de A. constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile recurenților referitoare la dispoziția instanței de fond de obligare a acestora la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
În cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C.
Local al municipiului T., având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 2., acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. municipiului T., Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 2. și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M.ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurentul are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu are calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. F. că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor salariale solicitate prin acțiune în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
În ceea ce privește susținerea recurentului P. M. T. în sensul că instanța de fond ar fi admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, acesta nu se verifică. Astfel, cauza a fost soluționată de tribunal la primul termen de judecată din data de 05 decembrie 2011, iar în ședința publică din data respectivă a fost pusă în discuția părților și unită cu fondul doar excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Ș. al J. C. De asemenea, prin dispozitivul sentinței instanța s-a pronunțat doar cu privire la această excepție în sensul admiterii, iar în considerente sunt expuse argumentele pentru care instanța a considerat că în cauză nu este justificată calitatea procesuală a pârâtului I. Ș. al J. C.
P. aceste considerente, apreciind că motivele de recurs invocate nu sunt fondate, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și ale art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâții P. municipiului T. și C. Local al municipiului T.
P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. T. și P.
M. T. împotriva sentinței civile nr. 5975 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B.
| ← Decizia nr. 306/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4530/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
