Decizia nr. 4530/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 4530/R/2012
Ședința publică din data de 31 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 1002 din 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. V., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, av. Lupșea A. și reprezentantul pârâtei intimate, av. D. I., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare, pe care arată că a comunicat-o și reprezentantei reclamantei recurente și nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.616,27 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele inflației, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, arătând în esență că suma solicitate la plată reprezintă diferența dintre sumele nete care se cuveneau angajatului și sumele brute la care a fost obligată societatea de către instanță. Prin respingerea acțiunii instanța de fond a validat o îmbogățire fără justă cauză, soluționând nelegal cauza prin asimilarea lipsei contestației la executare cu achiesarea la executarea silită. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând că solicitarea recurentei de a i se restitui sumele executate silit nu se poate face decât urmând calea specială consacrată în procedura întoarcerii executării, care nu poate fi aplicată în speță întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. sub nr. 687/100/(...), reclamanta S. P. S. a chemat-o în judecată pe pârâta S. V., solicitând obligarea acesteia la resti- tuirea sumei de 2.616,27 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indice- le de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr. 868/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. M..
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin această hotărâre judecătorească a fost obligată la plata către pârâtă a unor drepturi salariale. Suma respectivă, rezultată după reținerea la sursă și achitarea către bugetul statului a taxelor și impozitelor aferente, în cuantum de 4.011 lei, a fost executată voluntar de reclamantă la data de (...) în contul de salariu al pârâtului.
La data de (...) pârâta a solicitat, prin executarea silită a aceleiași sentințe și suma de 2.616,27 lei, în cadrul dosarului de executare nr. 2. a BEJ M. M. I.
În speță, reclamanta consideră că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 2.616,27 lei, sumă executată silit, deoarece obligația rezultată din titlul executoriu menționat fusese îndeplinită prin plata făcută benevol la data de (...).
În drept, s-au invocat prevederile art. 256 al. 1 C. muncii și cele ale art. 4042 alin.3 Cod procedură civilă. În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri. La data de (...) reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată,arătând că înțelege să-și întemeieze acțiunea exclusiv pe prevederile art.256 C. muncii. Reclamanta a arătat că nu a formulat contestație la executare și nici contestație la titlu în procedura executării silite desfășurate în dosarul execuțional nr. 2. al BEJ M. M., deoarece, în conformitate cu prevederile art. 399 al. 1 și 2 C., pe calea contestației la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare silită, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, invocarea compensației legale, or, prezenta acțiune, nu a vizat anularea întregii executări sau a actului nelegal , nici anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, ci restituirea de către pârât a sumei încasate fără temei și care i-a fost plătită nedatorat prin executarea silită inițiată de BEJ M. M. în dosarul execuțional nr. 2., în cuantum de 2.616,27 lei, fiind îndeplinite prevederile art. 256 al. 1 C. muncii. S-a mai arătat că simpla contestație la executare, chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obține și întoarcerea executării, în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerințele art. 404¹ Cod procedură civilă, deoarece sentința civilă nr. 868/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de A. C. Pârâta a mai susținut că s-a adresat executorului judecătoresc pentru că nu au fost plătite integral sumele datorate de reclamantă potrivit titlului executoriu. Reclamanta nu a formulat contestație la executare și nici nu atacat cu recurs încheierea din data de (...) prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 868/(...). Pârâta a mai invocat și excepția prescripției dreptului de a cere restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...) . În ceea ce privește art. 256 C. Muncii, pârâta a apreciat că toate sumele încasate, plătite voluntar sau prin executare silită, au fost obținute în baza unei hotărâri judecătorești. Prin sentința civilă nr.1002 din 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. „. P. S. în contradictoriu cu pârâta S. V. și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că aceasta a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare raportat la restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...). Prin precizarea de acțiune depusă la dosar, reclamanta a arătat instanței că solicită restituirea sumelor executate silit la data de (...), respectiv, (...), iar nu a celor plătite voluntar. Raportat la aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de (...), în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile legale. Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr.868/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a admis cererea reclamantei S. V. și a altor reclamanți împotriva pârâtei S. „. S., acesta fiind obligată să plătească drepturile reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de P. și de C., începând cu anul 2004, la zi, calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective, în funcție de perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de angajat al pârâtei. Pârâta S. „. S. a fost obligată să plătească reclamanților suma de 29.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 2. a C. de A. C. s-a respins recursul declarat de pârâta S. „. S. împotriva sentinței sus-menționate. La data de (...) reclamanții din dosarul nr. (...) au solicitat T. M. să lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 868/(...) în sensul de a se menționa cuantumul drepturilor salariale la care a fost obligată pârâta S. P. S., respectiv: 980 lei pentru C.ul din anul 2004, 1400 lei pentru Paștele și 1400 lei pentru C.ul din anul 2005 1850 lei pentru Paștele și 1850 lei pentru C.ul din anul 2006 1850 lei pentru Paștele din anul 2007,cererea acestora fiind admisă prin încheierea din data de (...). Împotriva acestei încheieri pârâta S. P. S. nu a formulat recurs. La data de (...) , S. „. S., a cărei succesoare în drepturi este reclamanta S. „. P. S., i-a achitat pârâtei din prezenta cauză suma netă de 4011 lei, apreciind că-i datora acestuia în baza hotărârii judecătorești suma brută de 5618 lei. La data de (...), pârâta, alături de ceilalți reclamanți din dosarul nr. (...), s- a adresat executorului judecătoresc M. M. solicitând executarea silită a sentinței civile nr.868/(...), pentru diferențele de drepturi salariale neachitate de bună voie, actualizate cu indicele de inflație, în cazul său în cuantum de 2407 lei . Pârâta S. V. a încetat raportul de muncă cu S. P. S. la data de (...), deci era îndreptățită, potrivit sentinței civile nr. 868/(...), lămurite prin încheierea din data de (...), la plata primei de C. din anul 2004 de 980 lei, a primei pentru Paștele și C.ul din anul 2005, respectiv 1400 lei + 1400 =2800 lei și a primei pentru Paștele și C.ul din anul 2006 de 1850 lei+1850 lei. În dosarul execuțional nr. 2. al BEJ M. M., la data de (...), s-a dispus înființarea popririi pe conturile bancare ale debitoarei S. „. S., deschise la mai multe unități bancare pentru suma de 300.427,95 lei datorată creditorilor cu titlu de drepturi salariale suplimentare neachitate în baza sentinței civile nr. 868/(...) și a încheierii din data de (...) . Debitoarea a fost înștiințată la data de (...), în conformitate cu prevederile art. 454 al. 1 Cod procedură civilă. Prima instanță a mai reținut că, deși pretinde că obligația de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 868/(...), lămurită prin încheierea din data de (...), a fost executată integral de bună voie la data de (...), deci anterior cererii de executare silită, debitoarea S. P. S. nu a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 2. al BEJ M. M.. La data de (...) s-a procedat la eliberarea sumelor obținute prin executarea silită, pârâta creditoere S. V. primind suma de 2407 lei și cheltuieli de executare, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc M. M. la aceeași dată. Prin cererea formulată și ulterior modificată în prezentul dosar, succesoarea în drepturi a debitoarei S. „. S., S. „. P. S., solicită obligarea pârâtei, în baza prevederilor art. 256 C. muncii, la restituirea sumei de 2.616,27, încasate prin executare silită. Potrivit art. 256 al. 1 C. muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. S-a reținut că obligația de restituire instituită de acest textul legal are la bază plata lucrului nedatorat, reglementată prin dispozițiile art. 992-993 și art. 1092 din vechiul Cod civil. Așa cum reiese din cuprinsul art. 993 Cod civil, pentru a se naște obligația de restituire, plata nedatorată trebuie făcută din eroare: „acela care, din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetițiune în contra creditorului";. Or, în speță, prima instanță a constatat că suma de 2.616,27, încasată de pârâtă pe calea executării silite a fost datorată conform titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească irevocabilă. S-a mai reținut că reclamanta S. „. P. S. a avut cunoștință de executarea silită desfășurată în dosarul execuțional nr. 2. al BEJ M. M. și nu s-a opus acesteia, deși avea posibilitatea ca, pe calea contestației la executare, să invoce stingerea obligației de plată prin executarea de bună voie a hotărârii ce se executa. T. a reținut astfel că, achiesând la executarea silită derulată împotriva ei, reclamanta a recunoscut implicit datoria de 2.616,27 față de creditoarea S. V., astfel că solicitarea sa de restituire a sumei menționate, în baza art. 256 al.1 C. muncii, este nefondată. Față de considerentele expuse, tribunalul a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și, reținând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o, în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i plătească pârâtei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. „. P. S.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Prin sentința civilă nr. 868 pronunțată la data de (...) de Tribunalul Maramureș, Secția C., în dosarul nr. (...), recurenta a fost obligată, față un număr de 169 de persoane care figurau ca reclamanți, la plata unor suplimentări salariale, reprezentând prime anuale aferente sărbătorilor legale din perioada 2004-2007, ce trebuiau raportate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății din fiecare an al acelei perioade. Prin încheierea pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...), Tribunalul Maramureș, Secția C., a lămurit dispozitivul sentinței menționate în sensul determinării cuantumului nivelului salariului de bază mediu la nivelul societății pentru fiecare dintre acești ani. Recurenta arată că a executat întocmai și cu bună-credință dispozitivul sentinței amintite, plătind sumele nete datorate intimatei și virând către bugetul asigurărilor sociale sumele reprezentând impozit pe venit și contribuții sociale aferente drepturilor salariale plătite. Se mai susține că, după încasarea sumelor legal datorate, intimata-pârâtă cu rea-credință, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința amintită, a pornit executarea silită împotriva recurentei pentru a obține și plata sumelor reprezentând contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor sociale, sume care fuseseră achitate legal de subscrisa către bugetul statului prin reținere la sursă și care nu îi erau deci datorate intimatului. În consecință, recurenta a promovat prezenta acțiune în temeiul art. 256 alin.1 din C. mucii, pentru recuperarea respectivelor drepturi salariale încasate necuvenit de intimat. Se susține că prima instanță, în pofida dispozițiilor legale aplicabile în speță, a validat practic o îmbogățire fără justă cauză a intimatei-pârâte în dauna recurentei, cu suma ce face obiectul cererii de chemare În judecată. Recurenta arată că sentința recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.pr.civ, întrucât instanța de fond a soluționat cauza prin aplicarea unei instituții juridice care nu își găsește aplicarea în speță. Astfel, se arată că, în motivarea sa, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei este nefondată, invocându-se o pretinsă achiesare la executarea silită. În primul rând, se precizeză că instituția achiesării la executarea silită nu este reglementată de normele de drept procesual civil. Achiesarea reprezintă un act de dispoziție prin care pârâtul recunoaște pretențiile reclamantului sau aderă la hotărârea pronunțată împotriva sa. Recunoașterea totală a pretențiilor conduce la finalizarea activității judiciare în cauza supusă instanței spre soluționare, iar în cazul achiesării parțiale, instanța poate pronunța o hotărâre în acest sens. C. de procedură civilă reglementează în mod special doar recunoașterea parțială prin dispozițiile art. 270 C., potrivit cărora: "Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța, la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii". Recurenta arată că, întrucât în speță nu a existat o procedură de judecată, este evident că nu a avut loc nicio astfel de achiesare în cazul de fată. Se mai arată că achiesarea la hotărâre poate fi expresă sau tacită, achiesarea expresă fiind reglementată în art. 267 C.. Recurenta arată că legea noastră procedurală nu conține referiri la achiesarea tacită. Ea este posibilă în toate cazurile, dar trebuie să rezulte dintr-o atitudine neechivocă a părții. S. neopunere la executarea hotărârii nu constituie o achiesare tacită, căci legea sancționează o atare opunere. Se precizează că recurenta nu a efectuat niciun act sau fapt juridic menit a fi interpretat ca o renunțare la dreptul de a obține sumele încasate în mod nelegal de către intimatul-pârât prin executare silită/poprirea conturilor bancare. Faptul că O. P., din rațiuni logistice, a fost în imposibilitate de a promova în termen o contestație la executare împotriva executării silite nelegale nu poate fi asimilată unei achiesări la o hotărâre judecătorească sau la o pretenție a creditorului. Mai mult, se arată că nici chiar executarea silită benevolă a unei hotărâri judecătorești executorii nu ar putea fi interpretată ca reprezentând o renunțare a dreptului la restituirea sumelor încasate nelegal, sau ca reprezentând o renunțare la dreptului de a cere întoarcerea executării, odată ce titlul executoriu ar fi desființat în tot sau în parte. Cu atât mai mult, recurenta consideră că nu poate contestat în speță dreptul său, în situația în care sumele executate nelegal de pârât nu au fost niciodată datorate, nici măcar în temeiul sentinței nr.868/2008 prin care a fost obligată la plata drepturilor salariale suplimentare. Se mai arată că în doctrina privitoare la efectele faptului juridic al "plății nedatorate" se arată că există situații când solvens-ul plătește chiar de bunăvoie, iar pentru nașterea dreptului la repetițiune nu trebuie să fie nici măcar întrunită condiția erorii pentru a se putea cere restituirea sumei, plata fiind făcută doar pentru că la momentul respectiv solvens-ul nu dispunea de o probă concretă a faptului că ceea ce i se solicită a fi plătit nu este datorat. Recurenta mai invocă faptul că prima instanță a omis să analizeze si să se pronunțe asupra motivelor de drept invocate de reclamantă prin cererea precizatoare. Astfel, prin dispozitivul sentinței nr.868/2008, așa cum a fost aceasta lămurită, recurenta nu a fost obligată la plata unei sume certe, lichide și exigibile către intimata S. V., întrucât cuantumul suplimentărilor salariale, care a fost determinat prin lămurirea sentinței nr. 868/2008, respectiv salariul de bază mediu la nivelul societății reprezintă un salariu brut. Conform legislației fiscale din România, sumele reprezentând drepturi salariale brute se plătesc prin reținerea la sursă a impozitului pe venit și a sumelor reprezentând contribuții sociale obligatorii și virarea lor către bugetul de stat și plata către salariat a sumei nete cuvenite. Deci, se consideră că modul legal de punere în executare a acestei sentințe este acela al plății către salariați a sumelor nete cuvenite în baza sentinței și virarea către bugetul statului a sumelor reprezentând contribuții sociale aferente primelor achitate. Se arată că, respectând prevederile legale, O. P., cu bună-credință, a executat întocmai sentința nr.868/2008, anterior rămânerii acesteia irevocabilă, prin plata voluntară către fosta salariată S. V. a sumei nete decurgând din sentința nr. 868/2008 și plata către bugetul asigurărilor sociale a sumei reprezentând impozit pe venit și cuantumul asigurărilor sociale prin reținere la sursă. Recurenta consideră că acesta este și motivul pentru care nu avea interes să atace încheierea pronunțată în data de (...) în dosarul nr. (...) a T. M., Secția C., de lămurire a dispozitivului sentinței, atâta timp cât aceasta este corectă sub aspectul stabilirii obligațiilor ce incumbă societății, iar modul de punere în executare este prevăzut de C. F. Se mai arată că, în mod eronat, prima instanță omite să analizeze dacă plata efectuată prin executare silită era datorată, respectiv, dacă a existat un temei legal pentru debitarea sumelor reprezentând drepturi salariale din conturile recurentei , atâta vreme cât aceasta plătise deja de bunăvoie toate sumele nete datorate angajatului său. În acest sens, se consideră că instanța specializată în conflicte de muncă trebuia să facă un calcul al sumei certe pe care o datora recurenta în baza sentinței nr. 868/2008 către fosta salariată S. V., cu excluderea contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii plătibile către stat. Fără a face aceste minime verificări, și cu ignorarea probelor de la dosar, respectiv a adresei ANAF nr. 903704/(...), care confirmă fără putere de tăgadă că plata efectuată era nedatorată salariatului intimat, recurenta apreciază că, deși prima instanță s-a considerat legal învestită și a reținut cauza spre soluționare, a respins ca neîntemeiată acțiunea pe baza unei presupuse achiesări la procedura de executare silită. În acest sens, se consideră că hotărârea echivalează cu o veritabilă denegare de dreptate. Pe de altă parte, se arată că prima instanță a apreciat în mod superficial și pur teoretic, făcând abstracție de apărările O. P. din răspunsul la întâmpinare și de circumstanțele concrete ale cauzei, că nu ar fi întrunite condițiile plății nedatorate care ar fi trebuit să fie executată din eroare, întrucât O. P. nu ar fi contestat executarea silită. Or, se consideră de către recurentă că în speță sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a face aplicarea art.256 C. muncii, precum și al art. 992 din vechiul Cod civil. Se mai arată că, deși nu ne aflăm în situația tipică de plată nedatorată, suma fiind plătită în baza unei proceduri de executare, se poate lesne observa îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru nașterea dreptului la repetițiune în persoana reprezentanților recurentei. Astfel, recurenta arată că, în ceea ce privește prima condiție, este evident că, fără a se afla în eroare cu privire la obligația sa de plată precizată în adresa de înștiințare a popririi, aceasta s-ar fi putut opune acestei executări silite nelegale. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se arată că aceasta este pe deplin îndeplinită, în speță neputând fi vorba despre o culpă gravă a recurentei în efectuarea plății. Faptul că, intimata, cu nerespectarea prevederilor legale și cu vădită rea-credință, cu concursul executorului judecătoresc, a procedat la demararea unei executări nelegale, urmărind obținerea abuzivă a unui venit nejustificat, se consideră că exclude culpa recurentei. Se mai arată că, în sentința nr. 868/2008 de obligare a subscrisei la plata drepturilor salariale figurau ca reclamanți nu mai puțin de 169 de persoane, fiecare cu situația sa specifică și fără o individualizare a sumei ce ar fi fost datorată fiecăruia, ori, prin somație, executorul judecătoresc nu a determinat suma executată aferentă fiecărei persoane, deci nici pârâtei-intimate S. V., ci a procedat la emiterea unei adrese de înființare a popririi în care se menționa o sumă globală - în acest caz de 300.427,95 lei ce ar fi reprezentat " drepturi salariale suplimentare neachitate, actualizate la zi cu rata inflației, pentru sărbătorile de P. (...) și C. (...)", fără vreo referire la sumele aferente fiecărei persoane și temeiul lor. Recurenta mai arată că aceasta nu era singura somație de plată venită pe adresa societății, ci la momentul executării silite demarată de pârâta S. V., la nivelul întregii țări erau în diverse faze de desfășurare alte zeci de mii de procese și executări silite cu obiect similar, în baza cărora erau executate de către departamentul de resurse umane plăți voluntare, în mod legal, prin plata drepturilor salariale și reținerea la sursă a impozitelor aferente. În consecință, se arată că nu era în mod rezonabil posibil ca departamentul de resurse umane să reușească verificarea într-un interval atât de scurt a corectitudinii calculelor efectuate de executorii judecătorești în toate somațiile de plată comunicate pe adresa societății. Se mai arată că, și în condițiile în care, dată fiind imposibilitatea verificării într-un interval atât de scurt a tuturor calculelor spre a sesiza apărătorul legal al societății, reprezentanții departamentului de resurse umane al recurentei s-au încrezut cu bună-credință în aparența de legalitate a conținutului somației de plată emisă de către executorul judecătoresc, organ care este prezumat a respect prevederile legale în cursul acestor acte de executare, este evident faptul că neopunerea pe cale judiciară la executarea silită nu poate fi asimilată de către instanță unei culpe grave a solvensului, ci unei erori scuzabile a reprezentanților recurentei. Recurenta mai susține că plata nedatorată reprezintă un aspect particular al îmbogățirii fără justă cauză, iar prin executarea silită în urma căreia intimata- pârâtă a obținut fără drept suma de 2.616,27 este evident că s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a pârâtului - accipiens de rea-credință - în dauna reclamantei, fapt ce dă naștere obligației sale de restituire a respectivei sume pe care a încasat-o de la angajator fără a-i fi datorată, în temeiul art. 256 alin (1) C. muncii. În drept, se invocă disp.art. 304, art. 3041 și următoarele C., art. 256 C. muncii. Prin întâmpinarea formulată la data de (...), intimata S. V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Analizând recursul formulat de reclamanta S. „. P. S., în temeiul disp.art. 3041 C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamanta-recurentă, prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, a înțeles să investească instanța de dreptul muncii cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile speciale ale art. 256 al.1 C. muncii, care prevăd că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată es te obl ig at s ă o r estituie. Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamantă întrucât, dacă în cauză este de necontestat îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de acest text de lege, pentru ca angajatorul să ceară în cadrul unui conflict de muncă restituirea sumei de bani plătite, respectiv calitatea de salariat a persoanei căreia i s-a făcut plata și cea privind încasarea de către aceasta a sumei respective, în speță nu se poate constata că suma, stabilită prin acte întocmite în cadrul procedurii execuționale, care nu au fost desființate de către instanța competentă-instanța de executare-ar fi nedatorată, nefiind astfel îndeplinită și această cerință care este de esența reglementării. Astfel, recurenta invocă prin motivele de recurs faptul că suma de bani care trebuia să fie plătită intimatei, în baza titlului executoriu, era cea pe care a executat-o benevol, rezultată în urma deducerii impozitului și a contribuțiilor sociale, invocând implicit că nu se putea trece la executare silită întrucât datoria nu era încă lămurită și sub acest aspect, precum și faptul că în somația de plată a fost menționată o sumă globală pentru toți cei 169 de salariați menționați în titlul executoriu, astfel încât nu avea posibilitatea să verifice dacă fiecare angajat este îndreptățit la plata diferențelor de drepturi salariale solicitate, însă toate aspecte trebuiau invocate și soluționate în cadrul procedural specific, pus la dispoziție de către legiuitor, respectiv contestația la executare. Astfel, tocmai pe calea acestei contestații, angajatorul trebuia să invoce, în primul rând, faptul că, prin adresa de înștiințare a înființării popririi din data de (...), ce i-a fost comunicată la data de (...), filele nr.23-24 dosar de fond, executorul judecătoresc nu a determinat suma pe care fiecare persoană urmărea să o execute, fiind menționată o sumă globală ce nu permitea verificarea debitului constatat, dacă acesta corespunde obligației stabilite de către instanță prin hotărârea judecătorească și a celorlalte dispoziții legale (inclusiv de natură fiscală) aplicabile în cauză și dacă acesta nu a fost deja acoperit prin executare benevolă. În acest sens, conform disp.art.399 alin.1 C., legiuitorul a dat posibilitatea părților vătămate prin executare de a exercita calea contestației la executare împotriva oricărui act de executare, această cale putând fi utilizată chiar și atunci când sunt necesare lămuriri privind înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu. Mai mult, deși prin cererea de recurs se invocă timpul insuficient avut la dispoziție de către angajații cu atribuții în domeniu pentru a verifica și a uza de o asemenea cale de atac, Curtea mai reține că, acest mijloc procedural specific pus la dispoziție de către legiuitor persoanelor ce se consideră vătămate prin orice acte de executare silită, este întregit printr-un alt mijloc specific, cel al cererii de suspendare a executării titlului executoriu, prevăzut de disp.art.403 C.. Chiar dacă neformularea contestației la executare nu poate fi considerată neapărat ca o achiesare a debitorului la actele de executare efectuate în cauză, în condițiile prezentei spețe, Curtea reține că actele întocmite de către executorul judecătoresc, prin care s-au stabilit sumele de bani executate silit, pentru fiecare creditor, printre care și intimata, respectiv procesul-verbal privind eliberarea sumelor obținute prin executare silită din data de (...), depus la filele nr.26-27 dosar de fond, comunicat recurentei la data de (...) (fila nr.25 dosar de fond) nu au fost anulate de către instanța de executare, nefiind constatată nelegalitatea acestora în cadrul procedurii prevăzute de lege, conform art.399 alin.2 C., astfel încât Curtea nu poate să constate că acestea cuprind sume de bani nedatorate. Potrivit disp.art.2 alin.1 din L. nr.188/2000, execu tor ii jud ec ătoreș ti sun t inves titi s a îndepl ine asc ă un serv ic iu de in teres publ ic . Conf or m al in.2 al acelu iaș i ar ticol , actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limite le co mpe ten telor leg ale, pur tând ș tamp il a ș i se mn ătur a aces tu ia, precu m ș i nu mărul de înreg is tr are ș i d ata, este act de autoritate publica și are forta probanta prevăzută de lege. Legiuitorul prevede desigur, prin art. 57 alin.1 din ac eeași lege, c ă actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente. Conform art.58 d in L. execu tor ilor judec ătoreș ti, cei i nteresați sau vătămați prin acte le de executare po t formula contesta ție la executare, î n condițiile prevăzute de C. de procedur a civilă. Prin urmare, suma de 2.616,27 lei a fost stabilită de executorul judecătoresc M. M. Iacob, în cadrul dosarului de executare nr. 2., în faza executării silite a sentinței civile nr. 868/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. M., prin procesul-verbal menționat anterior, act de autoritate publică, ce are forța probantă prevăzută de lege și care nu a fost anulat pe calea pusă la dispoziția părților de către legiuitor, respectiv cea a contestației la executare, astfel că nu se pot reține susținerile recurentei formulate prin motivele de recurs că această sumă de bani ar fi una nedatorată. Lămuririle, calculele menționate de către recurentă prin motivele de recurs se impuneau a fi efectuate de către instanța de executare, în măsura în care ar fi fost investită în termenul legal în acest sens, cu atât mai mult cu cât în jurisdicția instanțelor ce judecă în jurisdicția muncii nu au fost date și actele de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în acest cadru. Astfel, practic, asemenea verificări solicitate instanței de jurisdicție a muncii în sensul de a analiza dacă sumele stabilite de către executor erau sau nu datorate creditorului, ar pune în discuție tocmai legalitatea actelor de executare, pe care aceasta nu are căderea de a le cenzura. În acest sens, art.399 alin.2 C. prevede că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În consecință, nu se poate reține o denegare de dreptate din partea primei instanțe în cauză, faptul că aceasta, analizând și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de disp.art. 256 al.1 C. muncii, nu a mai trecut la alte verificări, tocmai pentru că suma de bani a cărei restituire se cere a fost stabilită printr-un act de autoritate publică, neatacat, necontestat în modalitățile prevăzute expres de dispozițiile legale. De altfel, prin noul Cod de procedură civilă adoptat prin L. nr.134/2010, republicat în anul 2012, desigur neaplicabil în speță, legiuitorul a considerat necesar să precizeze expres, prin art.656 și art.628 alin.2 și 4, că încheierile prin care executorul judecătoresc stabilește sumele executate silit, precum și cele prin care dispune eliberarea sau distribuirea sumelor obținute din executare sunt executorii de drept și pot fi atacate numai cu contestație la executare. De asemenea, prin art.665 alin.4 din același act normativ se prevede că încuviințarea executării silite se extinde și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silite încuviințate. Curtea mai constată că recurenta invocă în cauză faptul că din eroare a plătit suma de bani a cărei restituire se cere și tot din eroare nu a uzat de calea contestației la executare, ori, se reține că și în situația în care, în cursul judecății cauzei, nu se exercită o cale de atac, în termenele și condițiile expres prevăzute de lege, chiar dacă partea interesată a fost în eroare, operează decăderea acesteia din dreptul de a uza de aceasta, ceea ce implică, desigur, în numeroase cazuri și imposibilitatea de a-și mai valorifica în instanță drepturile pretinse. De altfel, având în vedere că, astfel cum s-a stabilit în doctrina de specialitate, contestația la executare este o cale de atac specifică acestei faze a procesului civil, dispozițiile art.103 C. sunt aplicabile și în faza executării silite, astfel încât neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea , afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința părților, situație în care, însă, se va cere instanței competente repunerea în termen, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, arătându-se și motivele acesteia. Se mai reține în acest sens, având în vedere disp.art.401 C., că legiuitorul a prevăzut pentru debitori, în mod expres, la alin.1, termenele în care se poate formula contestație la executare, oferind doar pentru terțele persoane care pretind că au un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit, calea de a-și realiza dreptul pe calea unei acțiuni separate. Astfel, conform art.401 alin.3 C., neintroducerea contestației în termenul prevăzut la alin.2, nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-și realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condițiile legii. Se constată că o asemenea posibilitate nu a fost lăsată de către legiuitor și la dispoziția debitorului, care trebuie să-și exercite drepturile procedurale în termenele și procedura prevăzute de disp.art.399-404 C.. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 256 al.1 C. muncii, pentru a se putea dispunerestituirea sumei de 2.616,27, plătită de către recurentă, în faza executării silite a unei hotărâri judecătorești, intimatei S. V., Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 C., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. „. P. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță. În temeiul disp.art.274 C., recurenta, aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei S. V. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. O. P. S. împotriva sentinței civile nr.1002 din 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe recurentă să plătească intimatei S. V. suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-R. M. C. M. S.-C. B. G. G. C. Red.: C.M.; Tehnored.: C.M./M.S.; 2 ex./(...); Jud.fond: T. M.: D.M.H..
| ← Decizia nr. 1497/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2919/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
