Decizia nr. 306/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 306/R/2012
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. L. AL S. D. P. M. D. „. pentru K. M. împotriva sentinței civile nr. 4620 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați P. M. D. și M. D. prin P., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului cons. jur. Man I., lipsă fiind reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 ianuarie 2012, prin fax și la 24 ianuarie prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtului intimat M. D. prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar reprezentantului reclamantului recurent care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și jurisprudență, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată pentru motivele expuse în memoriul de recurs și cu luarea în considerare a jurisprudenței depuse. Fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4620 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL S. D. P. M. D. „. în numele membrului de sindicat K. M. împotriva pârâților I. P. M. D. și M. D. prin P.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin D. nr. 146/(...), reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 alin. 1 coroborat cu prev. art. 68 din Codul M.cii, cu acordarea unui preaviz de 15 zile calendaristice.
Prin Hotărârea nr. 72/(...) a Consiliului Local al M. D. s-a aprobat noua organigramă, numărul de posturi din aparatul de executare al primarului si satul de funcții , conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.a, art. 36 alin.3 lit.b și art. 45 alin.2 din Legea nr. 215/2001.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală, prezintă caracter obiectiv și este derivată, când are la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul M.cii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu țin de aceasta, determinate de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.
Conform dispozițiilor art. 68 alin. 1, prin concedierea colectivă se înțelege concedierea într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive, care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați - dacă angajatorul care indisponibilizează are încadrați mai mult de 20 salariați și mai puțin de 100 salariați; b) cel puțin 10 % din salariați dacă angajatorul care indisponibilizează are încadrați cel puțin 100 salariați dar nu mai puțin de 300 salariați și c) cel puțin 30 salariați dacă angajatorul care indisponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
Pe de altă parte, pentru a fi întrunite condițiile prevăzute de art. 68 alin.
1 lit. b din Codul M.cii, cu privire la concedierea colectivă, precum și cele din
O.U.G. nr. 116/2006, trebuie ca în 30 de zile calendaristice să dispună concedierea a mai mult de 10 % din numărul salariaților, lucru care s-a întâmplat deoarece desființarea efectivă a locurilor de muncă a fost determinată de reducerea cererii pentru serviciile prestate precum și de pierderile financiare înregistrate la începutul anului 2009.
Pârâtul a depus toate documentele în baza căreia a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă a numitului K. M., alături de alți salariați, respectiv copia Hotărârii nr. 72/(...) a Consiliului Local al M. D., Raportul de specialitate privind aprobarea organigramei, statul de funcții si a numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al primarului si serviciile subordonate, organigrama municipiului D., copia Dispoziției nr. 1448/(...) și copiile proceselor-verbale din data de (...), respectiv (...) întocmite de către comisia numită în baza dispozițiilor primarului nr.1448/(...) si nr. 1768/(...) din care rezultă că au fost reduse 8 posturi, dar între timp un post s-a vacantat, iar în aceste condiții postul a fost redus urmând a se lua decizia pentru alte 7 posturi.
Rezultă că a avut loc o reorganizare la nivelul întregii instituții, iar pe postul deținut de către reclamant nu a fost angajată o altă persoană. În acest context reorganizarea, în înțelesul prevederilor art.65 alin.1 din Codul M.cii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare așa cum a arătat reclamantul în acțiunea introductivă, fiind suficientă doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de reorganizarea activității și posibilitățile economice și financiare.
De asemenea s-au depus, conform prevederilor art. 272 din Codul M.cii, documentele justificative din care rezultă că aceste măsuri au fost discutate cu reclamantul, având în vedere adresa nr. 10749/(...) a instituției Prefectului județului C. care prevedea, la pct.4, numărul maxim de posturi pentru Serviciul public de poliție comunitară și respectiv S. de pază a obiectivelor de interes județean și ca atare, măsura concedierii unui număr de salariați s-a impus în mod obiectiv este una legală, efectivă, reală și serioasă.
Susținerile reclamantului cum că celui pe care îl reprezintă i s-a desfăcut contractul individual de muncă în mod nelegal a fost infirmată chiar de către martorul propus de acesta, respectiv numitul B. A. care a arătat că a lucrat în cadrul Politiei locale a municipiului D., fiind coleg cu numitul K. M. până în decembrie 2010, postul acestuia desființându-se, iar atribuțiile sale au fost luate de către el împreună cu alți colegi, fără a fi angajată o altă persoană .
Având în vedere că reclamantul nu a probat că prin decizia contestată s- a urmărit înlăturarea numitului K. M. din instituție instanța, în temeiul art. 269 și următoarele din Codul M.cii coroborat cu prevederile art.208 și următoarele din Legea nr. 62/2011, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. L. AL S. D. P. M. D. „. pentrureclamantul K. M. solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat nemotivarea deciziei de concediere conform cerințelor art.74 alin. 1 lit. a) din Codul muncii. Simpla indicare a temeiului de drept nu este de natura a satisface exigentele art.74 alin.(l) lit.a) din Codul muncii, decizia apărând astfel ca nemotivata.
S-a mai arătat că in cuprinsul deciziei contestate angajatorul nu a indicat criteriile de stabilire a ordinii de priorități la concediere, încălcând astfel dispozițiile imperative mai sus citate.
Instanța de fond, printr-o greșita interpretare a deciziei de concediere, retine ca reclamantul a fost concediat in temeiul art.65 alin.( 1) coroborat cu prevederile art.68 din Codul muncii. In decizia de concediere nu se face nici o referire la prevederile art.68 ci la prevederile art.73 din Codul muncii, iar instanța de judecata nu are voie sa adauge alte temeiuri juridice la decizia de concediere. De asemenea, deși instanța de fond reține ca în instituție a avut loc o concediere colectiva si ca aceste masuri au fost discutate inclusiv cu sindicatul, in cuprinsul deciziei de concediere nu exista nici o referire ca s-ar fi respectat criteriile de concediere stabilite cu sindicatul. J. era obligat sa verifice legalitatea deciziei de concediere si numai după aceea sa se pronunțe asupra temeiniciei acesteia.
Mai arată că motivul susținut de angajator nu este real și serios. Într- adevăr dacă angajatorul ar fi concediat toți paznicii instituției și ar fi asigurat paza obiectivelor prin sistem video de supraveghere, monitorizare și înregistrare - respectiv prin firma specializate s-ar justifica caracterul necesar al desființării postului.
Intimatul M. D. prin întâmpinare (f.14-17) a solicitat respingerearecursului ca nefundat și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea rețineurmătoarele:
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu alături de celelalte elemente și motivele care determină concedierea.
În speță, prin D. nr. 149/(...) emisă de M. D. prin P. în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului, în cuprinsul deciziei fiind menționat că motivul concedierii îl reprezentă „prevederile OUG nr. 63/2010";, „durata preavizului de 15 zile"; și
„prevederile art. 65 alin. 1 și ale legislației muncii în vigoare";.
Or, în cuprinsul deciziei de concediere era esențial a fi arătate motivele ce au determinat desființarea postului, respectiv acele cauze reale și serioase ce au condus la luarea acestei măsuri, astfel încât față de modul de redactare a deciziei se constată că dispozițiile art. 74 alin. 1 din C.muncii nu au fost respectate, fiind indicat doar temeiul de drept, ceea ce constituie un impediment în a verifica legalitatea măsurii luate față de salariat.
Potrivit prevederilor art. 76, 77 din C.muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută, în cazul unui litigiu de muncă, angajatorul neputând invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere.
Așadar, dispozițiile legale în materia concedierii salariaților sunt imperative, iar nerespectarea acestora atrage sancțiunea nulității măsurii luate de către angajator, în cauză nefiind vorba de aplicarea unui formalism exagerat, în contextul în care, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului, este permisă cu respectarea condițiilor de formă riguros reglementate de legislația muncii, tocmai în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive din partea angajatorului, având și rolul de a-l informa corect pe angajat cu privire la motivele și temeiurile de drept pentru este concediat, dar și de a permite controlul instanței de judecată asupra legalității și temeiniciei actelor angajatorului.
Cum în cauză condițiile de formă impuse de către legiuitor nu au fost respectate, întrucât motivele concedierii lipsesc, Curtea apreciază că se impune constatarea nulității concedierii intimatului reclamant și aplicarea prevederilor art. 78 alin. 1 și 2 din C.proc.civ., în sensul repunerii părților în situația anterioară concedierii.
Numai după ce decizia a fost emisă corect se verifică celelalte apărări, referitoare la temeinicia concedierii, or, cum decizia analizată nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs care privesc aspectele de temeinicie a măsurii aplicate.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâților la plata daunelor morale, ca orice pretenție dedusă judecății, prejudiciul moral trebuie dovedit, instanța având obligația de a-l aprecia în raport de gravitatea și importanța lui.
Or, deși prin acțiune reclamantul a invocat că măsura concedierii i-a creat suferințe psihice, în cauză nu s-a confirmat existența un prejudiciu de natură morală în dauna reclamantului și la a cărui obligare să fie obligat angajatorul, respectiv nu s-a probat că actul de concediere a fost generator de prejudicii de natură morală.
Cum împrejurarea de a fi emisă decizia de concediere fără respectarea tuturor condițiilor de formă, nu este de natură a forma prin ea însăși convingerea că au fost create prejudicii morale salariatului, Curtea apreciază că nu se justifică acordarea altor despăgubiri cu excepția celor pentru acoperirea prejudiciului de natură materială în temeiul art. 78 C.muncii, motiv pentru care nu se impune modificarea hotărârii și sub acest aspect.
Pentru considerentele mai sus arătate, Curtea constată recursul ca fiind fondat în parte, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va fi admis în parte, urmând a modifica în parte sentința tribunalului în sensul că va admite în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul M. D. prin P. și în consecință va dispune anularea deciziei de concediere și reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii.
De asemenea, va obligă pârâtul să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Vor fi menține restul dispozițiilor din sentință.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de reclamantul K. M. prin S. L. AL S. D. P. M. D. „. împotriva sentinței civile nr. 4620 din 27 octombrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul K. M. în contradictoriu cu pârâtul M. D. prin P. și în consecință:
Dispune anularea deciziei de concediere nr. 146/(...) emisă de pârâtul M.
D. și reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii.
Obligă pârâtul M. D. prin P. să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
G. C.
GREFIER
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: E. B.
| ← Decizia nr. 3759/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1497/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
