Decizia nr. 1630/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1630/R/2012
Ședința publică din data de 5 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul F. T. împotriva sentinței civile nr. 6538 din 5 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C. SRL Z., având ca obiect contestație decizie de suspendare contract de muncă.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 4 aprilie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi pentru când s-a amânat pronunțarea, reclamantul recurent a depus la dosar concluzii scrise.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.4820/84/(...) pe rolul T. S., contestatorul F. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S. „. S. Z., constatarea nulității deciziei nr. 64/(...) și a deciziei nr. 62/(...) emise de pârâtă, ca fiind lipsite de obiect și abuzive; obligarea pârâtei la repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare; obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului și celorlalte drepturi, de care ar fi beneficiat, în calitate de salariat al societății, pe perioada cuprinsă între data de (...) și până la data reluării activității; obligarea pârâtei la plata de daune morale, echivalente valoric cu suma salariilor de la data suspendării și până la data reluării activității și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că a fost suspendat din funcție în mod abuziv, fiind privat de dreptul la muncă și de retribuția pe care ar fi încasat-o în această perioadă.
Intimata S. C. S. Z. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea ca inadmisibil a primului capăt de cerere și ca nefondate a celorlalte capete de cerere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu a fost încălcată nici o normă juridică de interes general, iar suspendarea contestatorului a fost dispusă pe durata cercetării disciplinare.
Prin sentința civilă nr. 6538/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca tardiv introdusă contestația formulată de contestatorul F. T. împotriva deciziei de suspendare nr. 64 din (...) și a deciziei nr.62 din (...) emise de către intimata S. C. S. Z.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În prezenta cauză contestatorul atacă actele emise de către intimata S. C. S. la data de 4 iulie 2011 și întrucât contestația a fost depusă la data de 29 septembrie 2011, a fost depășit termenul legal de 45 zile stipulat de C. muncii, contestația fiind tardiv introdusă.
Dat fiind faptul că în privința primului capăt de cerere contestația este tardiv introdusă, iar celelalte capete de cerere sunt accesorii primului capăt de cerere, acțiunea în integralitatea ei a fost respinsă ca tardiv introdusă.
În baza art. 274 Cod.proc.civilă, contestatorul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. T.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În motivarea recursului instanța de fond a arătat că din oficiu a invocat excepția tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr.
64/(...), raportat la dispozițiile C. muncii, respectiv la termenul de 30 zile de contestare a actului unilateral de modificare a unui contract individual de muncă. În mod contradictoriu, în motivarea sentinței, instanța s-a prevalat însă de dispozițiile art. 211 din Legea 62/2011, lit. a), respectiv de un termen de 45 zile, calculat de la data luării la cunoștință a măsurii dispuse.
Recurentul arată astfel că prima instanță nu a făcut o analiză temeinică a plângerii și s-a limitat la aplicarea unui text de lege fără a-l corobora cu probele dosarului și situația de fapt dedusă judecății. Intre suspendarea unui contract de muncă pe perioada cercetării disciplinare și cercetarea disciplinară efectivă trebuie să existe o strânsă corelație, pentru ca aceste instituții să aibă eficiență și să nu fie dezgolite de conținut.
Din conținutul și interpretarea art. 211 din Legea nr. 62/2011 rezultă în mod clar și fără echivoc că dreptul de a contesta o măsură se naște de la data încălcării dreptului pretins, în termen de 45 de zile de când cel interesat a luat cunoștință de aceasta.
Se mai invocă faptul că abuzul angajatorului nu putea fi contestat în termenul de 45 de zile, calculat de la (...), întrucât cercetarea disciplinară putea fi începută și chiar epuizată în ultima zi în care era în termen (respectiv a 60-a zi). Așadar în acest caz atunci s-a născut abuzul invocat și de la această dată curge termenul de contestare.
S-a mai arătat că, în situația recurentului, momentul de la care curge termenul de atacare a deciziei de suspendare a contractului, nu este data emiterii deciziei de suspendare, întrucât motivele pentru care a contestat decizia de suspendare nu au existat în momentul emiterii acestei decizii, acestea apărând ulterior.
Recurentul susține astfel că prin decizia de numire a C. de cercetare disciplinară, angajatorul a dispus ca această C. să-și desfășoare activitatea într-un termen de 60 zile, astfel încât, doar după împlinirea acestui termen, s-a născut interesul de a ataca decizia de suspendare.
Se susține în același sens că obiectul plângerii este acela că deciziile sunt lipsite de obiect și abuzive, neefectuându-se niciun act de cercetare, astfel că dreptul și interesul la acțiune s-a născut doar expirarea termenuluiprevăzut art.4 alin.3 din decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară și în consecință, doar începând cu (...) curge termenul de prescripție. F. de această dată, în termen legal recurentul a procedat la contestarea celor două decizii în instanță, respectiv la data de (...).
Se mai arată că în mod greșit și nelegal instanța de fond a respins ca tardivă contestația împotriva deciziei nr. 62/(...) privind numirea și constituirea comisie de cercetare disciplinară întrucât legea nu prevede în mod expres vreun termen de contestare a deciziei prin care se numește o comisie de efectuare a cercetării disciplinare.
Hotărârea este criticată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, având în vedere că acestea nu au fost dovedite prin actele depuse la dosar, respectiv nu există nicio corelație între împuternicirea avocațială și documentele fiscale depuse.
Recurentul invocă și motive de recurs ce țin de fondul cauzei, deși prima instanță, soluționând cu prioritate excepția invocată, nu a intrat în cercetarea pricinii pe fond.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S. C. S. Z. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței recurate.
În recurs, nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul declarat de contestatorul F. T., prin prisma motivelorde recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de (...), Tribunalul Sălaj invocă din oficiu excepția tardivității introducerii cu privire la întreaga acțiune formulată de către reclamant.
Această excepție a fost pusă în discuția părților, contestatorul, prin reprezentantul său, precizând că a formulat contestația în luna septembrie
2011, întrucât în perioada suspendării contractului de muncă nu a fost efectuată cercetarea sa disciplinară, considerând astfel că deciziile au fost contestate în termen legal, la data de (...). Acesta este și motivul pentru care contestatorul-recurent apreciază deciziile contestate în cauză ca fiind lipsite de obiect.
F. de excepția invocată, intimata a considerat că aceasta este întemeiată, întrucât termenul de prescripție al dreptului la acțiune s-a născut în cauză la data de (...).
Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod greșit acțiunea formulată de către contestator, în integralitatea ei, pe excepția tardivității introducerii contestației, fără ca, în prealabil, să clarifice obiectul și cauza pricinii.
Astfel, cu toate că reclamantul a investit instanța cu cererea privind constatarea nulității deciziei nr. 64/(...) și a deciziei nr. 62/(...) emise de către pârâtă, ceea ce presupunea invocarea unor cauze de nulitate anterioare sau concomitente emiterii actului, respectiv a actului de suspendare a contractului individual de muncă și a celui de numire a comisiei de cercetare disciplinară, din motivarea acestor petite și chiar din precizările formulate în ședința publică din data de (...), pare să rezulte că reclamantul a înțeles să critice aceste acte ale angajatorului sub aspectul nelegalității menținerii acestei măsuri, peste termenul în care angajatorul avea obligația de a efectua cercetarea disciplinară, situație ce a afectat în mod esențial drepturile sale.
Practic, acesta este motivul pentru care recurentul se pare că apreciază ca fiind lipsită de obiect nu decizia de suspendare în sine, cimăsura suspendării contractului său de muncă, pornind de la susținerile acestuia potrivit cărora în termenul de 60 de zile prevăzut în decizia nr.62/(...) (care oricum depășește cu mult termenul de 30 de zile, în care angajatorul, potrivit art.252 alin.1 din C. muncii republicat, trebuia să dispună aplicarea unei sancțiuni disciplinare), nu a fost efectuat niciun act de cercetare disciplinară.
Se impune astfel clarificarea de către prima instanță a obiectului și cauzei contestației ce privește suspendarea contractului recurentului în temeiul disp.art.52 alin.1 lit.a) din C. muncii, măsură dispusă în temeiul deciziei nr.64/(...).
Astfel, termenul de prescripție al dreptului la acțiune în ceea ce privește acest capăt de cerere, respectiv momentul la care s-a născut dreptul la acțiune al contestatorului trebuie apreciat în raport de aceste clarificări, cu atât mai mult cu cât chiar la termenul de judecată din data de (...), reclamantul, prin reprezentant a considerat că doar la data la care termenul legal pentru efectuarea cercetării disciplinare a expirat, fără a fi efectuat niciun act în acest sens de către angajator, a decis să se adreseze instanței pentru proteguirea drepturilor sale de salariat.
De altfel, această poziție rezultă și din cererea recurentului înregistrată sub nr.1340/(...) la societatea intimată, în care consideră măsura suspendării contractului său de muncă ca fiind abuzivă întrucât angajatorul nu a emis nicio decizie în formă scrisă de sancționare disciplinară în cele 30 de zile calendaristice scurse de la suspendarea sa din funcție, astfel încât este îndreptățit la repunerea sa în drepturile ce i se cuvin în calitate de salariat.
Mai mult, în ceea ce privește decizia nr.62/(...), prin care a fost constituită de către angajator comisia de cercetare disciplinară, se reține că aceasta nu poate fi calificată ca fiind o decizie unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, suspendarea, modificarea sau încetarea contractului individual de muncă, pentru a fi aplicabil în cauză termenul de
30 de zile prevăzut de art.268 alin.1 lit.a) din C. muncii republicat, sau cel de 45 de zile prevăzut de art.211 alin.1 lit.a din Legea dialogului social nr.62/2011, această decizie putând fi cenzurată de către instanța de jurisdicție a muncii doar odată cu verificarea legalității și temeiniciei unei eventuale decizii de sancționare disciplinară aplicate angajatului.
Prin urmare, trecând peste susținerile recurentului privind contradicțiile existente în motivarea primei instanțe privind temeiul juridic pe care aceasta și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii ca fiind tardiv introdusă, respectiv art.268 alin.1 lit.a) din C. muncii republicat sau art.211 alin.1 lit.a din Legea dialogului social nr.62/2011, precum și peste acest paralelism legislativ care încalcă disp.art. disp.art.16 alin.1 și 2 și art.17 din Legea nr.24/2000, republicată și actualizată, privind normele de tehnică legislativă, Curtea reține că în privința contestației formulate împotriva deciziei nr.62/2011, în mod greșit tribunalul a reținut ca fiind prescris dreptul la acțiune al contestatorului.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc. civilă, se va admite recursul declarat de reclamantul F. T., se va casa în tot sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul F. T. împotriva sentinței civile nr. 6538 din 5 decembrie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: N.C.C.
| ← Decizia nr. 1364/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2513/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
