Decizia nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/RC/2012
Ședința publică din data de 8 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul POP V. împotriva deciziei civile nr. 4. din 2 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimata S. C. SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea contestatorului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A :
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 4./(...), pronunțată în dosar nr. (...), Curtea de A. C. a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Pop V. împotriva sentinței civile nr. 2777/(...) a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr. (...).
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul unei societăți cu privire la care s-a deschis procedura insolvenței prevăzută de L. nr. 8., perioadă în care administratorul judiciar a emis decizia nr. 16/(...) prin care a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului în temeiul dispozițiilor 86 alin. 6 din L. nr. 8., raportat la art. 65 alin. 1 din C.
Potrivit prevederilor art. 86 alin. 6 din L. nr. 8., privind procedura insolvenței, „prin derogare de la prevederile nr. 5. - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/., fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/. va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.";
Așadar, voința legiuitorului a fost de a crea o procedură simplificată în cadrul căreia să permită administratorului judiciar sau lichidatorului de a lua măsura concedierii salariaților, fără a fi necesară respectarea dispozițiilor legale imperative în materia concedierii salariaților stabilite de C.
Împrejurarea că procedura de insolvență a fost deschisă cu mai mult de 2 ani anterior emiterii deciziei contestate, nu este de natură să conducă la nelegalitatea măsurii dispuse de către administratorul judiciar, deoarece aplicabilitatea dispozițiilor art. 86 alin. 6 nu este limitată în timp, în funcție de data deschiderii procedurii.
Deși s-a invocat de către recurent prin cererea de recurs că nu se justifica desființarea postului întrucât societatea își continua activitatea, prin derularea și încheierea de noi contracte, precum și întrucât este necesară menținerea unei unități de pompieri datorită obiectul de activitate a angajatorul, Curtea reține că singurul îndreptățit să decidă și să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru societatea debitoare care se află în procedura de insolvență, este administratorul judiciar sau lichidatorul, în speță interesul legitim al acestuia pentru concedierea salariatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității.
Cum în cadrul procedurii administratorul judiciar este îndreptățit să adopte măsurile de ordin organizatoric vizând plata datoriilor, creșterea veniturilor, nu poate fi negat dreptul acestuia de eficientiza activitatea prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal prin reducerea numărului de salariați.
Recurentul a mai susținut că decizia de desfacere a contractelor individuale de muncă nu poate să aparțină în exclusivitate administratorului judiciar, deoarece nu s-a ridicat dreptul de administrare al administratorului statutar, însă și aceste critici se constată a fi nefondate deoarece art. 86 alin.
6 din L. nr. 8. atribuie întreaga competență în materia concedierii doar în favoarea administratorului judiciar sau lichidatorului.
Singura condiție impusă de către legiuitor prin L. nr. 8. - respectiv acordarea preavizului de minim 15 zile lucrătoare - a fost respectată, motiv pentru care Curtea a apreciat că în mod just s-a constatat de către instanța de fond legalitatea desfacerii contratului individual de muncă a recurentului reclamant.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul reclamant Pop V., înregistrată pe rolul C. de A. C. sub nr. (...) în data de (...),solicitând să se dispună anularea în parte a deciziei contestate, cu consecința rejudecării cauzei în vederea analizării motivului de nulitate absolută a deciziei de concediere nr. 16/(...).
În motivarea contestației s-a arătat că prin decizia nr. 16/(...), emisă de angajator prin administrator judiciar, in temeiul art. 86 alin. 6 din L. nr.
8., contestatorului i-a încetat contractul individual de munca, iar Tribunalul Sălaj a respins ca nefondata contestația formulată împotriva deciziei de concediere, fără să ofere o motivație temeinică, singurul motiv de respingere fiind art. 86 alin 6 din L. insolvenței.
Cu toate ca a arătat prin acțiunea introductivă că a fost angajat pe postul de pompier si ca activitatea firmei parate nu poate funcționa fără a avea un Serviciu Privat pentru Situații de U., având în vedere specificul activității acesteia de prelucrare a conductorilor de sârmă din laminoare și pericolul de incendiere, instanța de fond nu a luat in considerare aceste împrejurări si i-a respins acțiunea in condițiile in care angajatorul desfășoară in continuare o activitate de producție normala.
Instanța de fond nu a verificat nici legalitatea deciziei sub aspectul formei si conținutului sau, ignorând astfel prevederile imperative din C. Muncii. Prin art. 86 alin 6 din L. nr. 8., care constituie temeiul de drept al deciziei de concediere, legiuitorul nu derogă de la toate garanțiile oferite angajaților împotriva concedierilor abuzive, ci doar de la cele privitoare la parcurgerea procedurii concedierii colective. Nu există niciun motiv de extindere a acestei prevederi de excepție în cazul concedierilor individuale, excepțiile fiind de strictă interpretare și în plus, fiind firesc de a nu se da loc arbitrariului nici în cazul în care societatea este în insolvență, cu atât mai mult cu cât se afirmă că nici măcar oportună nu este măsura concedierii luată.
Potrivit art. 272 C. Muncii, era in sarcina paratei sa probeze temeinicia măsurii si sa descrie împrejurările care au stat la baza concedierii.
Din coroborarea celor doua texte de lege invocate mai sus, rezulta ca inclusiv în cazul concedierii în baza art. 65 C. Muncii, este necesar ca decizia de concediere să cuprindă toate motivele de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii.
În speță, sub acest aspect, se solicită a se constata lipsa totală a oricărei descrieri sau indicări a motivelor de fapt care au condus la luarea măsurii concedierii contestatorului, lipsind astfel elementul principal care raportat la art. 76 (fostul art. 74) C. Muncii trebuie sa se regăsească intr-o atare decizie, respectiv motivele care determina concedierea.
Sub nici o forma nu s-ar putea accepta ca indicarea faptului ca societatea parata se afla în procedura insolvenței, ar putea constitui unicul motiv al concedierii, mai ales că societatea desfășoară activitate de producție si se încearcă salvarea acesteia de la faliment prin procedura insolvenței.
Ca atare nu se poate verifica, față de motivele de fapt și de drept cuprinse în decizie, realitatea și seriozitatea cauzei ce a stat la baza desființării locului de munca, ceea ce echivalează cu emiterea unei decizii nelegale si netemeinice de concediere.
Curtea de A. C., mergând pe aceleași considerente ca si instanța de fond, a respins recursul si a menținut sentința Tribunalului Sălaj.
Mai mult decât atât, Curtea de A., in considerentele deciziei reține că măsura concedierii este una legitimă motivată de nevoia eficientizării activității, motiv care nu se regăsește în decizia de concediere, caz în care se poate conchide că instanța se substituie societății angajatoare și suplinește motivele neinvocate de pârâtă încercând să acopere nulitatea absolută a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
Contestatorul invocă incidența dispozițiilor art. 318 alin. 1 C.pr.civ., susținând că instanța de recurs a omis să analizeze toate motivele de fapt și drept care au stat la baza emiterii deciziei de concediere și să observe dacă această decizie cuprinde toate elementele prevăzute de art. 76 (fostul art. 74) din C. muncii. Atât instanța de fond, cât și cea de recurs s-au limitat doar la cauza care a determinat concedierea contestatorului, apreciind că este una legitimă, neobservând însă lipsa unor mențiuni pe care trebuie să le conțină decizia de concediere, sub sancțiunea nulității absolute. În speță au fost ignorate cu desăvârșire prevederile art. 272 C. muncii, potrivit cărora era în sarcina pârâtei să probeze temeinicia măsurii și să descrie împrejurările care au stat la baza concedierii.
Instanța de recurs nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra legalității
și temeiniciei deciziei de concediere, neanalizând nici motivele obiective invocate de contestator în susținerea recursului, prin care a arătat că este victima unei concedieri nelegale și abuzive.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 318 cod proc. civ. „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strică interpretare.
Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de recurs invocate de parte.
În raport de motivele invocate de contestator, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 cod procedură civilă.
Primul motiv prevăzut de art. 318 cod proc. civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, astfel că nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare aspecte vizând greșeli de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Or, în cauză criticile formulate de contestator drept motive ale contestației în anulare se referă la fondul cauzei, contestatorul fiind nemulțumit de interpretarea dată de instanța de recurs dispozițiilor art. 86 alin. 6 din L. nr. 8. în sensul că prin aceste dispoziții legale legiuitorul a urmărit crearea unei proceduri simplificate în cadrul căreia să permită administratorului judiciar sau lichidatorului de a lua măsura concedierii salariaților, fără a fi necesară respectarea dispozițiilor legale imperative în materia concedierii salariaților stabilite de C. muncii.
Este evident că, prin interpretarea dată dispozițiilor art. 86 alin. 6 din
L. nr. 8., implicit, instanța de recurs a stabilit că decizia de concediere emisă în temeiul acestor dispoziții legale nu este supusă condițiilor de valabilitate prevăzute imperativ de art. 76 (fostul art. 74) din C. muncii.
În consecință, nu se poate reține că prin neanalizarea legalității deciziei de concediere contestate prin raportare la prevederile art. 76 (fostul art. 74) din C. muncii, instanța de recurs ar fi omis a cerceta motive de recurs ce au fost invocate de recurentul contestator, în sensul dispozițiilor art. 318 teza a doua din C. de procedură civilă.
Pentru aceste considerente Curtea de A. va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Pop V.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul POP V. împotriva deciziei civile nr. 4. din 2 noiembrie 2011 a C. de A. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
N. N.
GREFIER
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 4941/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1678/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
