Decizia nr. 1678/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1678/R/2012
Ședința publică din data de 11 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I. T.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. V. împotriva sentinței civile nr. 2. din 5 decembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. S. V., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-au depus la dosar din partea pârâtei intimate concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2. din 5 decembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. V. în contradictoriu cu pârâta S. S. V.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.024 lei, reprezentând salarii neachitate pentru perioada (...)-(...), suma de 836 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat aferent anului
2010 și dobândă leg ală aferentă salariilor neachitate calculate de la data de
10 a lunii următoare și până la plata efectivă a debitului, dar numai până la concurența valorii de 164 lei.
A fost respinsă celelalte cereri formulate de reclamantă ca neîntemeiate.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de S. S. și a fost obligată reclamanta A. V. să plătească pârâtei-reclamantă reconvențională S. S. suma de 3.272,68 lei reprezentând despăgubiri, precum și dobândă legală calculată asupra acestei sume începând cu data de (...) până la plata efectivă a sumei.
A fost obligată pârâta S. S. să plătească reclamantei A. V. suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin contractul individual de muncă nr. 18/(...) încheiat între pârâta S. S. în calitate de angajator și reclamanta A. V. pe perioadă nedeterminată,aceasta din urmă a fost angajată în funcția de consilier juridic, durata muncii fiind de 8 ore pe zi, iar salariul brut în sumă de 1.200 lei trebuia plătit în data de 10 a lunii următoare.
P. a invocat faptul că raportat la volumul mic de muncă și la faptul că reclamanta mai desfășura colaborări și cu alte firme de insolvență, începând cu luna septembrie 2010 A. V. nu a lucrat decât foarte puțin pentru S. S.. Reclamanta a susținut însă prin înscrisurile depuse și în cadrul interogatoriului că a lucrat pentru pârâtă în perioada septembrie 2010-martie
2011 peste 8 ore zilnic.
P. art.287 din Codul muncii sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului.
Raportat la aceste dispoziții și având în vedere declarația pârâtei că nu s-au întocmit pontaje, iar aceasta din urmă nu a reușit să dovedească prin alte mijloace de probă că reclamanta nu a prestat muncă în folosul ei, instanța a înlăturat aceste apărări. De altfel în statele de plată întocmite de S.
S. pentru cele 7 luni, reclamanta este trecută cu suma netă de 878 lei
(aferent salariului brut de 1.200 lei).
Cu privire la plata salariilor aferente celor 7 luni, instanța a reținut că statele de plată nu sunt semnate de reclamantă și nici nu s-a făcut dovada căplata salariului s-ar fi efectuat în vreun alt mod (de exemplu prin virament bancar).
Prin întâmpinare, pârâta a recunoscut că nu a plătit salariile, invocând faptul că a menținut contractul de muncă doar la insistențele reclamantei și aceasta s-a declarat de acord ca din sumele care i s-ar cuveni cu titlul de salariu, să îi fi plătite contribuțiile la stat. N. aceste aspecte nu au fost dovedite în nici un fel, reclamanta a negat existența unei astfel de înțelegeri, care de altfel contravine dispozițiilor legale (art. 38 Codul muncii).
Raportându-se la dispozițiile art. 154 alin. 1 și art. 161 Codul muncii instanța a obligat S. S. la plata salariilor restante.
Reclamanta a solicitat și dobândă legală în sumă de 164 lei, pârâta nu s-a apărat sub acest aspect, iar instanța a reținut că plata cu întârziere a salariului, fără un motiv justificat, determină obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, conform art. 161 alin. 4 din Codul muncii, dobândă fiind calculată conform dispozițiilor OG nr. 9/2000 și respectiv OG nr. 1. și în raport cu limitele investirii instanței.
În ceea ce privește contravaloarea con cediului de odihnă neefectuat , instanța a reținut că pârâta a arătat în întâmpinare că în cursul anului 2010 reclamanta nu a formulat nicio cerere pentru efectuarea concediului de odihnă, dar a susținut că în anul 2010 reclamanta a fost numai în F. de două ori și săptămânal mergea în județul Mureș la părinți. În cadrul interogatoriului, reclamanta a precizat că în F. și la părinți a fost la sfârșit de săptămână, nelipsind de la serviciu, iar construcțiile la casa părinților ei au avut loc în 2009, nicidecum în 2010 și exced prezentei cauze. Totuși reclamanta a precizat că în cursul anului 2010 s-a învoit pentru o zi de la locul de muncă, când s-a deplasat cu fiul ei la C. M., instanța reținând că ea a beneficiat de 1 zi de concediu de odihnă din cele 21 trecute în contractul individual de muncă
În lipsa pontajelor lunare și având în vedere că pârâta nu a dovedit în nici un fel că reclamanta ar fi beneficiat în cursul anului 2010 de restul de 20 de zile de concediu de odihnă, instanța raportat la dispozițiile art. 141 Codul muncii (art. 146 după republicare) a admis în parte acest capăt de cerere și adispus compensarea în bani a concediului de odihnă pentru 20 de zile, rezultând suma de 836 lei.
Reclamanta a mai solicitat anularea ca nelegală a d eciziei nr. 4/(...) de
desfacere a contractului de muncă nr.V035460/(...) emisă de S. S. și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariileindexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii CIM și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești.
Instanța a reținut că prin decizia nr.4/(...) emisă de S. S. s-a dispus desfacerea contractului de muncă nr.V035460/(...) în baza art. 55 alin. 1 lit. c raportat la art. 65 din Codul muncii (numerotarea anterioară republicării), respectiv ca urmare a desființării locului de muncă.
Reclamanta a invocat că la momentul emiterii acestei decizii contractul individual de muncă era suspendat, întrucât ea se afla în concediu de boală, în acest sens fiind depuse la dosar certificatele de concediu medical pentru perioada (...)-(...). În cadrul interogatoriului A. V. a arătat că nu a reușit să depună certificatele la pârâtă, întrucât a trebuit să le prezinte medicului specialist în vederea prelungirii, iar dintr-o discuție cu contabila societății a înțeles că le poate depune până în data de 15 a lunii următoare, motiv pentru acre le-a transmis prin poștă. În acest sens s-a depus la dosarul cauzei și dovada de comunicare din (...), plicul fiind preluat de S. S. în data de (...).
Conform art. 36 din OUG 158/2005 certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, termen care nu a fost respectat de către reclamantă, aceasta nedovedind în nici un fel că ar fi adus la cunoștința pârâtei prin orice alte mijloace faptul că se afla în incapacitate temporară de muncă. Chiar dacă s-ar admite că certificatele trebuiau prezentate la medicul specialist pentru prelungire, existau numeroase posibilități de a-i aduce la cunoștință pârâtei aceste concedii medicale (copii xerox, transmitere prin fax, etc), iar după prima prelungire din (...) primul certificat putea fi transmis chiar și în original, reclamanta având posibilitatea de a se încadra în termenul prevăzut de dispozițiile legale.
Față de cele arătate mai sus, instanța a reținut că deși dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă a fost emisă la data la care reclamanta, conform certificatului de concediu medical, se afla în concediu medical, incidența dispozițiilor art. 60 alin.1 lit. a Codul muncii este înlăturată, deoarece incapacitatea temporară de muncă a salariatei nu a putut fi constatată de angajator, iar reclamanta A. V. nu-și poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligației referitoare la procedura, ce trebuia respectată în cazul incapacității temporare de muncă.
Neexistând alte motive de nelegalitate a deciziei nr.4/(...), fiind respectate totodată toate condițiile de formă, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă cu privire la anularea acestei decizii.
Pe cale de consecință a fost respinsă și cererea privind acordarea despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii CIM și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care se solicită obligare a reclamantei la plata sumei de 3.500 lei, instanța a observat că reclamanta prin răspunsurile date în cursul interogatoriului, a recunoscut că pe parcursul derulării raporturilor de muncă, ea a ținut evidența cheltuielilor zilnice ale societății angajatoare, iar la sfârșitul fiecăreiluni se întocmea un decont, dar la sfârșitul lunii martie acest decont nu a mai fost întocmit, întrucât ea nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
P. a depus la dosarul cauzei un extras de registru, iar referitor la aceste documente reclamanta nu a negat că nu ar fi vorba de acel caiet întocmit de aceasta, dar s-a apărat că aceste documente nu ar fi complete, fără a solicita însă administrarea vreunui mijloc de probă în acest sens. Se poate observa că la data de (...), (ultima notare din caiet) este trecută la coloana R. suma de
3.272,68 lei.
Chiar dacă în contractul de muncă nu este specificat că reclamanta ar fi avut obligația de a gestiona aceste sume de bani pentru cheltuielile zilnice, neexistând nici fișa postului în acest sens, totuși față de modul de derulare a raporturilor de muncă și de obligațiile, pe care reclamanta le îndeplinea în mod curent, se poate observa că A. V. era răspunzătoare pentru gestionarea sumelor de bani, iar la sfârșitul fiecărei luni de întocmirea decontului.
Având în vedere că la sfârșitul lunii martie acest decont nu a fost întocmit din culpa reclamantei, iar suma restantă nu a fost justificată în vreun alt mod de aceasta, instanța apreciază că sunt întrunit condițiile răspunderii patrimoniale, motiv pentru care a fost admisă în parte cererea reconvențională conform dispozitivului, dobândă legală fiind calculată asupra acestei sume începând cu data de (...) (data formulării cererii reconvenționale
- raportat la dispozițiile art. 1088 C.civil - în vigoare la momentul respectiv) și până la plata efectivă a sumei datorate.
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., instanța a obligat-o pe pârâta S. S. să plătească reclamantei A. V. suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat parțial, raportat la admiterea doar în parte a acțiunii.
În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. V. solicitândadmiterea recursului și modificare în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de anulare ca nelegale a deciziei nr.4/(...), cu consecința obligării intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii CIM, și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, respectiv în sensul respingerii cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.
În motivarea reclamanta critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
La data (...) s-a prezentat la locul de munca pentru a-i aduce la cunoștința reprezentantului S. S. dl. Apostul D., faptul ca are probleme de sănătate și urmează să se prezint la medicul de familie pentru consult. În acest sens a solicitat o adeverința (înregistrata sub nr. 138/(...)) din care sa rezulte daca a „beneficiat de concediu medical în ultimele 12 luni"; deoarece trebuia sa o prezinte medicului. Totodată, a solicitat angajatorului în aceeași data de (...) acordarea unui concediu de odihnă de 10 zile, începând cu data de (...) ( înreg. la S. sub nr.136/(...)), la care nu a primit niciun răspuns. Acesta i-a sugerat să predea cheile biroului și telefonul de serviciu daca este bolnava, lucru pe care l-a și făcut în aceeași zi după întoarcerea de la medic. P. discuțiilor purtate, i s-a comunicat că poate să transmită la contabilitate concediile medicale până în data de 15 a lunii.
La data de (...) i s-a comunicat prin poștă de către angajator decizia nr.4/(...), respectiv adresa nr.3/(...) prin care i se aduce la cunoștință că este în perioada de preaviz de 20 de zile, începând cu data de (...).
Raportat la această situație de fapt, instanța în mod greșit a reținut faptul că nu a respectat dispozițiile art.36 din O.U.G. nr. 158/2005.
P. acestui articol „Calculul si plata indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanța de urgenta se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, care constituie document justificativ pentru plata.
(2) Certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul";.
Prevederea legală se referă la decontarea concediului medical de către angajator (fapt care nu s-a realizat), iar reclamanta era în termen să comunice acest concediu medical până în (...), raportat la faptul că se afla în concediu medical din (...)-(...).
Pe cale de consecință, solicită anularea ca nelegală a deciziei nr.4/(...) și obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, de care ar fi beneficiat de la data desfacerii CIM și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deoarece i s-a desfăcut CIM cu încălcarea dispozițiilor art.60 alin. l lit.a din Codul muncii.
În ce privește cererea reconvențională, solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiate, arătând că în raport de dispozițiile art. 287 Codul muncii, angajatorul nu a făcut dovada pretențiilor.
Creanța solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă, constatată printr- un înscris însușit de părți. P. susține în cadrul întâmpinării că reclamanta avea atribuții de distribuire corespondență și asigurare prezență la termenele de judecată în instanță, or ținerea evidentelor contabile, gestiunea sumelor nu a fost printre atribuțiile sale.
S. S. nu precizează de unde provine această suma, în ce a constat sau faptul că reclamanta ar fi fost în posesia unor sume de bani. Nu s-a dovedit în niciun fel nici că această suma a existat, nici că nu ar mai exista, sau că există doar scriptic. Documentele, și tot ce ținea de gestiunea biroului au rămas în sediul în care se desfășura activitatea. Precizează că a predat cheile si telefonul mobil acestei persoane în data de (...).
S. S. a solicitat restituirea unui sold de 3.500 lei doar după introducerea cererii de chemare în judecată și solicitarea salariilor restante.
În probațiune a anexat câteva foi de caiet, pe care instanța de fond le-a calificat: registru de casă, ignorând aspectul că nu există mențiuni pe aceste foi, nu sunt nici măcar semnate de o persoană. Totuși, admite cererea reconvențională pentru o sumă diferită de cea solicitată de pârâtă.
T. reține că reclamanta nu a făcut dovada că aceste susțineri nu sunt reale, și nu a solicita administrarea vreunui mijloc de probă în acest sens. În situația dată, ar fi trebuit să fac dovada unui fapt negativ.
Răspunderea patrimonială a salariatului presupune îndeplinirea mai multor condiții: calitatea de salariat a celui tras la răspundere, săvârșirea unei fapte ilicite și personale, existența unui prejudiciu efectiv, real, cert, actual și cauzat direct în patrimoniul angajatorului, respectiv vinovăția angajatului.
În drept a invocat prevederile art.304 pct.8,9, art.312 Cod proc.civ.
Prin concluziile scrise înregistrate la data de 4 aprilie 2012, S. S. V. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare a arătat în esență că recurenta face afirmații gratuite cu privire la „. pe care, probabil, și le-a adus aminte abia după pronunțarea sentinței, nefiind invocate în fața instanței de fond și deci nu sunt adevărate.
Recurenta nu pomenește nimic de perioada cuprinsă între 15-(...) când nu s-a prezentat la serviciu fără a avea concediu medical, nici între perioada
13-(...) când nu s-a prezentat la serviciu și nici nu a prezentat certificat de concediu medical pentru această perioadă.
Lipsa recurentei de la serviciu este recunoscută de aceasta prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 10 în care aceasta spune că din data de (...) nu s-a mai prezentat deloc la serviciu.
De asemenea, recurenta nu readuce în discuție ceea ce s-a ridicat și în dosarul de fond, și anume, faptul că în perioada cât la S. S. era în concediu medical lucra de fapt la alți angajatori fără forme legale sau cu timp parțial, astfel cum recunoaște prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 4.
Din punctul de vedere al reclamantei, concediile medicale puteau să fie depuse la angajator până la data de (...) omițând să se pronunțe cu privire la concediul medical din luna martie 2011: certificatul de concediu medical nr.
1. acordat pentru perioada (...)-(...) și primit de recurentă în data de (...) trebuia depus la angajator cel târziu la data de (...).
Ori, din răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, A. V. susține că nu s-a mai prezentat la serviciu din data de (...) iar timp de 21 de zile, respectiv în perioada (...)-(...), dată când au ajuns la sediul angajatorului certificatele de concedii medicale, recurenta nu s-a prezentat la serviciu, nu a luat legătura în nici un fel cu angajatorul, nu a comunicat nici un certificat de concediu medical.
Un argument în plus în acest sens este și faptul că decizia nr. 4/(...) de desfacere a contractului de muncă a fost comunicat recurentei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. A., în data de (...) și în zilele următoare când factorul poștal s-a prezentat la domiciliul angajatei aceasta nu a fost găsită pentru a i se înmâna corespondența și a semna personal confirmarea de primire, pe corespondența restituită angajatorului era mențiunea „expirat termenul de păstrare";.
La instanța de fond nu au fost ridicate discuții de genul că ar fi predat cheile și telefonul însă nu a precizat dacă a predat banii din casierie sau nu.
După cum s-a arătat și la instanța de fond, banii proveneau de la reprezentantul S. S. care se deplasa la B. sau erau trimiși prin card recurentei sau soțului acesteia, recurenta efectua cheltuielile curente de la birou după care, lunar, întocmea un decont privind cheltuielile efectuate pe care îl preda reprezentantului S. S..
Sunt anexate, aleatoriu, deconturi lunare.
Nu se înțelege ce mențiuni ar fi necesare pe foile din registru ca să poată deveni probă în dosar atâta timp cât aceste foi sunt completate chiar de recurentă iar la sfârșitul activității acesteia apare la rubrica S. suma de
3.272,68 lei, sumă pe care recurenta nu face nici o dovadă că ar fi restituit-o. Foile din registru sunt cel puțin un început de probă în dosarul cauzei care, coroborate cu confirmările recurentei din răspunsurile la interogatoriu, devin adevărate probe. Scrisul recurentei se vede clar pe aceste foi. N. chiar semnătura, care este de regulă indescifrabilă, nu putea fi o probă mai concludentă decât rubricile completate cu scrisul acesteia.
Elementele răspunderii patrimoniale ale salariatului sunt îndeplinite cumulativ: recurenta era salariată la data săvârșirii faptei ilicite de însușire a sumelor de bani din casieria biroului, prejudiciul există întrucât suma de bani a fost scoasă din patrimoniul biroului fără a fi justificată sau restituită, vinovăția există întrucât nu putea recurenta să-și însușească suma de bani în afara voinței acesteia.
Din Registrul depus de angajator la dosarul cauzei, registru în care sunt reflectate cheltuielile zilnice efectuate pentru buna desfășurare a biroului, la data de (...) (ultima notare) este trecută pe coloana R. suma de
3.272,68 lei, sumă ce reprezintă numerarul existent la acea dată.
Chiar dacă în contractul de muncă nu este specificat, reclamanta- recurentă avea obligația gestionării sumelor de bani pentru cheltuielile zilnice ale biroului, obligație, de altfel, recunoscută de către recurentă (răspunsul la- întrebarea nr. 9 din interogatoriu).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Primul motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei de concediere emisă, ca efect al încălcării interdicției de desfacere a contractului individual de muncă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii (art. 60 alin. 1 lit. a) Codul muncii).
Se afirmă de către recurentă că a respectat dispozițiile art. 36 din
O.U.G. nr. 158/2005, ce impun depunerea certificatului de concediu medical la plătitor până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul, și ca atare, este culpa angajatorului de a fi emis decizia de concediere pe durata concediului medical.
Dincolo de stabilirea exactității susținerilor recurentei (în raport de apărările intimatei cum că termenul prescris de art. 36 din O.U.G. nr.
158/2005 nu a fost de fapt respectat de către reclamantă în ce privește certificatul de concediu medical emis la data de (...)), Curtea constată că nu există o corelare și o interdependență între dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. a) Codul muncii și cele ale art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005, cu alte cuvinte, legalitatea deciziei de concediere emisă, ipotetic, pe durata concediului medica, nu se stabilește în funcție de împrejurarea dacă a fost depus la angajator certificatul de concediu medical în termenul prescris de art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005 sau nu, ci în funcție de împrejurarea dacă angajatorul a cunoscut sau nu de existența unui certificat medical.
Art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005 prescrie termenul de depunere a certificatului de concediu medical la plătitor pentru scopul calculului și plății indemnizației de concediu medical, iar nu pentru asigurarea opozabilității în genere a faptului juridic al emiterii unui astfel de certificat față de angajator.
În mod evident, art. 60 alin. 1 lit. a) Codul muncii, interzicând angajatorului să emită o decizie de concediere pe durata concediului medical, nu poate fi interpretat ca impunând acestuia o sarcină imposibilă, anume, aceea de a cunoaște prin propriile diligențe dacă angajatul său are sau nu emis un certificat de concediu medical.
Culpa angajatorului (sancționabilă prin anularea deciziei de concediere emise de acesta) pentru încălcarea interdicției stabilite de art. 60 alin. 1 lit. a)
Codul muncii poate fi constatată doar dacă angajatul dovedește faptul că a anunțat anterior angajatorul de existența unui atare certificat de concediu medical.
Această interpretare teleologică a textului de lege (dat fiind că scopul textului este de a proteja angajatul de abuz, iar nu de a impune sarcini imposibile angajatorului) se impune în considerarea principiului bunei credințe ce trebuie să guverneze derularea raporturilor de muncă, potrivit art. 8 Codul muncii.
Or, în cauză, deși s-au făcut afirmații de către reclamantă cu privire la comunicarea verbală a existenței unui certificat medical pe numele acesteia, nu au putut fi produse probe relevante din acest punct de vedere. F. (afirmat
și necontestat) că a solicitat o adeverință (solicitare înregistrată sub nr.
138/(...)) din care să rezulte dacă a beneficiat de concediu medical în ultimele
12 luni și că a mai solicitat acordarea unui concediu de odihnă de 10 zile, începând cu data de (...) (solicitare înregistrată sub nr.136/(...)) nu constituie dovezi cu privire la faptul anunțării angajatorului de existența unui certificat de concediu medical pe numele său, cu atât mai mult cu cât recurenta arată că a depus aceste cereri anterior prezentării la medic.
Ca atare, se constată că nu există probată o culpă a angajatorului raportat la emiterea deciziei de concediere în timpul concediului medical acordat angajatei sale, întrucât nu fusese anunțat de existența acestui concediu.
Al doilea motiv de recurs vizează modul de soluționare a cererii reconvenționale, recurenta considerând că nu sunt dovedite prejudiciul, vinovăția și fapta ilicită, în raport de răspunderea patrimonială a cărei activare a solicitat-o angajatorul.
N. acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Chiar dacă nu există un script însușit sub semnătură de către reclamanta pârâtă, prin care să-și fi asumat gestiunea sumelor solicitate prin acțiunea reconvențională, există, cum corect a reținut prima instanță, registrul intern ținut cu evidența cheltuielilor efectuate dintr-un fond alimentat periodic cu diverse sume (1500 lei, 1000 lei, 500 lei), cheltuielile fiind aferente activității specifice consilierului juridic (taxă instanță, corespondență, anunț ziar, taxi, informații ORC, consumabile, alimentare benzină, telefon) (filele 56-58 dosar fond).
Deși scrisul, atribuit de angajator reclamantei pârâte, nu este recunoscut de aceasta, se constată că nu s-a pășit la verificarea înscrisului în procedura reglementată de art. 178 C.
În schimb, contestarea scrisului de către reclamanta pârâtă trebuie coroborată cu răspunsul acesteia la interogatoriu, prin care a arătat că reclamanta pârâtă avea „o evidență personală pentru a justifica cheltuielile și nu exista o lipsă de 3500 lei, cheltuielile fiind justificate, decontul fiind făcut în fiecare lună";. Nu s-a depus această evidență personală de către reclamanta pârâtă, pentru a dovedi că este alta decât cea depusă în probațiune de pârâta reclamantă și nici nu s-a indicat o altă probă care s-ar afla în posesia societății angajatoare, relevantă sub aspectul invocat, situație în care există o puternică aparență că înscrisul depus de către angajatoare este cel ce surprinde realitatea.
Ca atare, începutul de probă scrisă, ce îl reprezintă înscrisul depus de pârâta reclamantă în probațiune, se coroborează cu celelalte probe, anume cu răspunsul la interogatoriu, ca și cu împrejurarea că, deși se recunoaște de către reclamanta pârâtă datoria de a justifica anumite cheltuieli lunare în cadrul unui decont lunar, aceasta nu a putut dovedi prin înscrisuri încheierea socotelilor între părți în acest sens.
În plus, se constată caracterul similar al cheltuielilor evidențiate în scriptul depus în probațiune la filele 56-58 dosar fond cu cele evidențiate în înscrisuri însușite de către reclamanta pârâtă, pentru perioada anterioară celei litigioase: noiembrie 2009, ianuarie și decembrie 2010 (filele 22-23 dosar recurs).
Ca atare, neexistând dovada descărcării reclamantei pârâte de datoria sa față de societate, urmează a fi respins și motivul de recurs privitor la admiterea acțiunii reconvenționale, întrucât sunt întrunite toate condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul constând din suma nedecontată de acesta din cea avansată de angajator pentru diverse cheltuieliaferente activității de consilier juridic, întrunirea celorlalte condiții ale răspunderii patrimoniale fiind evidente, cum s-a reținut în sentință (calitatea de salariat, caracterul ilicit al omisiunii de a restitui sumele nejustificate, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția angajatului).
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - pârâtă A. V. împotriva sentinței civile nr. 2. din 5 decembrie 2011 a T.ui B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S.-C. B. I. T. C. M.
G. C.
GREFIER,
Red.I.T/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: B. I. S.
| ← Decizia nr. 41/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1364/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
