Decizia nr. 1632/2010, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1632/R/2010
Ședința ta de 9 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : S.-D. G.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta R. M. împotriva sentinței civile nr. 1. 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta S. F. D. S. B., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 aprilie
2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pârâta recurentă a depus la dosar la data de 6 aprilie 2012, concluzii scrise ( filele 27-38 din dosar ).
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1902/F din (...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F. D. S. B., în contradictoriu cu pârâta R. M.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3014 lei, reprezentând despăgubiri daune materiale.
A fost obligată reclamanta să achite diferența de onorariu expert în sumă de 440 lei datorat expertului contabil Herciu Sorin .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între reclamanta SC
F. D. S., în calitate de angajator și pârâta R. M., în calitate de angajat s-a încheiat la data de (...) un contract individual de muncă, pârâta fiind încadrată la societatea reclamantă în postul de contabil. Nu s-a întocmit de către reclamantă fișa postului, deși potrivit dispozițiilor legale și prevederilor contractuale avea această obligație, fiind menționat că atribuțiile de serviciu ale pârâtei R. M. sunt cele conform fișei postului.
Cu toate acestea, atribuțiile pârâtei pot fi stabilite în cauză în baza probelor administrate în dosar (proces-verbal de predare și primire a evidenței contabile - f.95-96, balanță pe luna decembrie -f.97-103, bilanț prescurtat - f.104-105, contul de profit și pierderi - f.106-107, declarații f.108-111), instanța stabilind că pârâta în calitate de contabilă a SC F. D. S. avea obligația de a întocmi și depune în termenele prevăzute de lege registrele societății, decontul TVA, declarații salarii, jurnal de vânzări și cumpărări, statele de plată, situația analitică a obiectelor de inventar,balanța lunară, bilanțul și toate celelalte declarații, pe care societatea reclamantă avea să le depună la A. N. de A. F..
În ceea ce privește durata contractului individual de muncă, instanța reține că ambele părți au arătat (f.73) că pârâtei R. M. i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de (...), însă această dată nu coincide și cu încetarea raporturilor de muncă între cele două părți, acestea subzistând și ulterior, în acest sens o importanță deosebită având declarația martorului G. I. (f.89-90), procesul-verbal de predare și primire a evidenței contabile (f.95-96), act semnat și recunoscut de către pârâta R. M. în cursul interogatoriului (f.73). Conform acestui proces-verbal întocmit la data de (...), pârâta R. M. în calitate de prestator-predator a efectuat predarea documentelor de evidență contabilă de sinteză și analitică a SC F. D. S., menționându-se totodată că aceste documente sunt încheiate până la data de (...) și cuprind: balanțe de verificare conturi, situația analitică a conturilor, diferite registre, situația analitică a obiectelor de inventar, decont TVA, declarații salarii, jurnal de vânzări și cumpărări, state de plată. Din acest înscris, necontestat de pârâtă, rezultă fără dubiu că R. M. a continuat să lucreze în calitate de contabil pentru reclamanta SC F. D. S. până la sfârșitul lunii februarie din 2008.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.270 din Codul muncii, devenit art.254, urmare a republicării, dispoziție legală ce reglementează răspunderea patrimonială a salariaților. Demersul juridic la reclamantei se încadrează în sfera conflictelor de muncă și drept urmare răspunderea patrimonială a fostului salariat se angajează potrivit dispozițiilor Codului muncii, iar sarcina probei revine angajatorului.
Angajarea răspunderii patrimoniale, reglementată de art.254 din
Codul muncii republicat (fost art.270 anterior republicării), presupune în primul rând, ca persoana trasă la răspundere să aibă calitatea de salariat la data producerii prejudiciului, apoi, prejudiciul să fie cauzat din vina salariatului și prejudiciul să fie produs în legătură cu munca sa. Chiar și foștii salariați ai angajatorului răspund patrimonial, dar numai pentru pagubele produse din vina lor și în legătură cu munca, anterior încetării contractului individual de muncă.
În ceea ce privește calitatea de angajat, aceasta rezultă din cele arătate mai sus, iar cu privire la prejudiciul provocat și culpa pârâtei relevante în cauză sunt raportul de inspecție fiscală (f.28-45), expertiza contabilă (134-
158), proces-verbal de predare și primire a evidenței contabile (f.95-96), precum și actele contabile întocmite de pârâtă (f.97-111), precum și declarația martorului G. I. (f.89-90), iar tribunalul va proceda la analiza fiecărei pretenții în parte, în lumina probatoriului astfel administrat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 2.259 lei reprezentând majorări la impozitul neachitat, instanța a observat că aceste majorări au fost calculate raportat la două sume: 350 lei reprezentând impozit forfetar scadentă cu data de (...), precum
și 3.585 lei - scadentă la data de (...).
Este evident că raportat la suma de 350 lei nu se poate reține vreo legătură de cauzalitate între activitatea pârâtei, încheiată la sfârșitul lunii februarie 2008 și neachitarea acestui impozit forfetar, astfel încât pârâta nu poate fi obligată la plata majorărilor aferente acestei sume.
Prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că majorările de întârziere pentru suma de 3.585 lei în perioada (...)-(...) se ridică la suma de
2.230 lei, acesta fiind prejudiciul posibil provocat de activitatea pârâtei
(143). Expertul stabilește că lucrările care reprezintă închiderea de an,declarația 101 privind impozitul pe profit pe anul 2007, respectiv bilanțul pe anul 2007, contul de profit și pierderi pentru anul 2007 sunt necorelate, în prima menționându-se ca impozit pe profit datorat suma de 44.836 lei, iar în ultimele două suma de 48.421 lei, diferența fiind 3.585 lei, neachitată de reclamantă tocmai din cauza acestor neconcordanțe. Bilanțul pe anul 2007, precum și contul de profit și pierderi pentru anul 2007 au fost întocmite și semnate de pârâta R. M. (f.104-106), chiar dacă au fost depuse doar în data de (...) la A., aceste aspecte nefiind contestate de către pârâtă. Declarația 101 privind impozitul pe profit pe anul 2007 a fost semnată într-adevăr de administratoarea SC F. D. S., M. F., dar a fost întocmită și depusă la A. în (...), perioadă în care pârâta R. M. lucra în continuare în calitate de contabilă la societatea reclamantă, expertul mergând chiar mai departe și a reținut din discuțiile purtate cu pârâta că aceasta din urmă a întocmit toate aceste documente contabile necorelate între ele.
Față de cele arătate mai sus, instanța a reținut că pârâta prin întocmirea necorespunzătoare a actelor contabile a provocat un prejudiciu în sarcina pârâtei în sumă de 2.230 lei, sub acest aspect fiind îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale.
În ceea ce privește majorările datorate pentru TVA stabilită suplimentar, în sumă totală de 597 lei, instanța a constatat că aceste majorări au fost calculate la două sume diferite: 1.107 lei și 1.217 lei, ambele scadente cu data de (...), fiind achitate la data de (...).
Suma de 1.017 lei rezultă conform expertului din diferențe la ¾ din perioada 01.(...), inclusiv în perioada vizată, între sumele aflate în balanțele de verificare, ca rulaj lunar al contului 4426 TVA deductibil, pe de o parte și sumele reprezentând TVA deductibil din Decontul TVA lunar, pe de altă parte, precum și din sumele aflate în balanțele de verificare, ca rulaj lunar al contului 4427 TVA colectat, pe de o parte, și sumele reprezentând TVA colectat din decontul TVA lunar, pe de altă parte. Diferențele pot fi explicate prin erori de preluare a cifrelor în contabilitate la întocmirea decontului TVA de către persoana cu atribuții în domeniul financiar contabil, în speță pârâta, în perioada cât a lucrat pentru SC F. D. S..
Chiar dacă A. a calculat penalități de întârziere pentru această sumă doar începând cu data de (...), nu se poate reține lipsa de culpă a pârâtei în întocmirea greșită de D. TVA lunar pentru perioada cât a lucrat la reclamantă.
Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, suma de 1.217,12 lei ca TVA stabilită suplimentar este aferentă facturii fiscale nr. 1079330 emisă de SC E. Tur S. la data de(...), inițial fiind înregistrată această sumă ca TVA deductibilă, deși dispozițiile legale nu prevedeau deductibilitatea. A. în vedere că decontul TVA raportat la această sumă trebuia întocmit și depus până la (...), moment la care pârâta nu mai desfășura activitate pentru reclamantă, neexistând nici un fel de probe că R. M. a întocmit decontul TVA raportat la această factură, instanța conchide că nu se poate reține că înregistrarea greșită s-ar fi datorat culpei pârâtei, astfel încât nu se justifică nici obligarea acesteia la plata penalităților aferente acestei sume.
Pârâta a invocat că în cuprinsul raportului de inspecție fiscală se menționează că s-au calculat penalități de întârziere pentru TVA stabilită în suma de 2.819 lei, nefiind clar de unde a rezultat această sumă. Instanța reține că într-adevăr în cuprinsul raportului de inspecție fiscală se menționează (f. 36 aliniatul 3) suma de 2.819 lei (rezultat probabil din adunarea în mod eronat a sumei de 1.107 lei cu suma de 1.712 lei, în loc de
1.217 lei - rezultat ca urmare a inversării cifrelor), dar în rest se evidențiazăcă majorările de întârziere au fost calculate pentru suma de 2.324 lei (f.43-
44), iar tabelul reprezentând anexa 19 (f.57), confirmă acest aspect. De altfel nici expertul nu a identificat nereguli în acest sens.
Raportat la cele arătate mai sus, instanța a reținut că pârâta este răspunzătoare pentru prejudiciul înregistrat de reclamantă în ceea ce privește majorările de întârziere aferente sumei de 1.107 lei, având în vedere tabelul anexa 19 printr-un calcul matematic (1107x597:2324) se poate determina că prejudiciul se ridică la suma de 284 lei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata amenzii de 500 lei, instanța a reținut că A. N. de A. F. D. B.-N. prin procesul-verbal de contravenție seria A/200 nr. 0349291 din data de (...) (f.27) a dispus sancționarea contravențională a reclamantei SC F. D. S. cu suma de 500 lei pentru săvârșirea de către aceasta a contravenției prevăzute de art. 41 alin. 2 lit. b din Legea nr. 82/1991 republicată coroborat cu art.156 alin. 1 din Codul Fiscal. S-a reținut în sarcina reclamantei că în anul
2007 rulajul lunar al conturilor 4426 și 4427 din jurnalele de vânzări și cumpărări nu corespunde cu sumele înregistrate și declarate în decontul lunar de TVA, societatea nerespectând dispozițiile legale amintite mai sus.
După cum a reținut instanța în cele ce preced, pârâta s-a aflat în culpă față de înregistrarea greșită în evidențele societății reclamante a decontului TVA, întocmai fapta pentru care a fost sancționată contravențional reclamanta. A. în vedere aspectul că aceste atribuții au fost exercitate în mod defectuos de către pârâta R. M. și a determinat astfel sancționarea contravențională a reclamantei, se impune ca în baza art. 270
C. muncii (art. 254 după republicare) pârâta să fie obligată la plata sumei de
500 lei către reclamantă aferent amenzii contravenționale achitate de aceasta.
A. în vedere cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC F. D. S., în contradictoriu cu pârâta R. M. și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3014 lei (2230+284+500), reprezentând despăgubiri daune materiale.
Instanța a constatat totodată că reclamanta SC F. D. S. nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu expert stabilită în sarcina ei, astfel încât a obligat-o să achite diferența de onorariu expert în sumă de 440 lei datorat expertului contabil Herciu Sorin .
Față de prevederile art. 274 alin.1 Cod proc.civ., potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta R. M. a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9
C.pr.civ. și art.304/1 C.pr.civ., s-a susținut că actele în legătură cu care a fost angajată răspunderea patrimonială a pârâtei au fost întocmite după încetarea raporturilor juridice de muncă, care a avut loc la (...), conform dispoziției nr.197/(...).
În privința diferenței de impozit nedeclarat, pentru care organul de control fiscal a dispus obligarea reclamantei la plata penalităților, pârâta susține că în actele interne ale societății a calculat și înregistrat corect suma de 48421 lei impozit pe profit, astfel încât reprezentanții reclamantei aveau cunoștință de suma datorată.
În atare situație, pârâta apreciază că nu este în culpă deoarece a calculat corect impozitul pe profit, iar în raportul de inspecție fiscală nu s-aindicat declarația fiscală în cuprinsul căreia s-a menționat un alt cuantum al impozitului pe profit.
Se susține că reprezentanții reclamatei aveau posibilitatea de a depune o declarație recapitulativă pentru înlăturarea inadvertențelor privind impozitul pe profit.
Se critică obligarea sa la plata majorărilor de întârziere aferente sumei de 350 lei, impozit minim forfetar suplimentar, deoarece această obligație fiscală s-a născut după încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
În privința majorărilor aferente TVA calculat suplimentar se invocă greșeli de calcul din cuprinsul raportului de inspecție fiscală care menționează că TVA suplimentar este 2324 lei, iar ulterior calculează majorările de întârziere în funcție de suma de 2819 lei, luând și măsura înregistrării în evidența contabilă a sumei de 1217 lei TVA suplimentar.
În acest context se arată că înregistrarea în evidențele contabile a facturii nr.1079330 emisă de S. E. S. a avut loc la (...), ulterior încetării contractului de muncă, după cum și data scadenței debitelor de 1107 lei, respectiv 1217 lei este (...).
În privința amenzii contravenționale de 500 lei se arată că descrierea faptei contravenționale nu corespunde exigențelor legale.
Reclamanta S. F. D. S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că pârâtei în calitate de contabil, îi revine responsabilitatea pentru organizarea și conducerea departamentului economic al societății, după cum s-a reținut și în raportul de expertiză contabilă.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Recursul este declarat în termenul legal.
Deși în raport de data atestată de dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 174 fond, respectiv (...), recursul expediat de pârâtă prin poștă la data de (...) (plicul de la fila 7) ar putea fi considerat tardiv, Curtea va înlătura ca mijloc de probă dovada de comunicare a hotărârii.
În acest sens, nu poate fi reținută ca dată a comunicării cea de (...), deoarece actul de comunicare care însoțește hotărârea și este predat părții împreună cu hotărârea, atestă că a fost înregistrat la O. poștal din R. B. la data de (...) (fila 21), aceasta fiind o dată certă, anterior căreia hotărârea nu putea fi în mod evident comunicată pârâtei.
Acestei părți nu i se poate solicita înscrierea în fals cu privire la dovada de comunicare a hotărârii nefiind un înscris care provine de la partea potrivnică.
Pentru aceste motive, Curtea de A. va respinge excepția tardivității recursului, constatând că în raport de data de (...), atestată de actul de comunicare, recursul a fost declarat în termenul legal.
Recursul este nefondat.
Un aspect comun mai multor motive de recurs se referă la momentul încetării raporturilor juridice de muncă dintre părți.
În acest sens, Curtea constată că în mod judicios a reținut prima instanță pe baza probatoriului testimonial și scriptic că data menționată de decizia de încetare a raporturilor de muncă, respectiv (...), nu reprezintă momentul în care părțile au sistat executarea unor activități specifice unui contract individual de muncă.
Astfel, deși prima instanță a expus raționamentul judiciar adoptat în sprijinul acestei concluzii, cu trimiteri punctuale la mijloacele de probă pecare se întemeiază, pârâta recurentă nu a adus contraargumente care să dovedească o concluzie contrară.
Cum mențiunea privind data încetării contractului de muncă din
Dispoziția nr.197/(...) a fost înlăturată de prima instanță în mod just pe baza stării de fapt reținute și probate, Curtea va respinge criticile pârâtei sub acest aspect, întemeiate exclusiv pe mențiunile dispoziției amintite.
Apărările pârâtei referitoare la prejudiciul constând în majorările de întârziere aferente diferenței de impozit de 3585 lei, dintre suma de 48421 lei, înscrisă în evidențele contabile ale societății și cea de 44836 lei, declarată organelor fiscale, se întemeiază pe o pretinsă lipsă a culpei în raport de corecta înregistrare în contabilitate a sumei de 48421 lei.
O atare apărare nu poate fi reținută, deoarece fapta care atrage răspunderea patrimonială a pârâtei constă în completarea eronată a declarației anuale 101 cu o sumă mai mică decât cea reprezentând impozitul pe profit datorat.
Așadar, nu prezintă relevanță înregistrarea corectă în contabilitate a impozitului pe profit din moment ce pârâta nu și-a îndeplinit corect obligația în raporturile cu organele fiscale, ceea ce nici nu a contestat, rezultând și din concluziile raportului de expertiză contabilă (fila 141 fond).
De asemenea, cum pârâta avea ca obligație de serviciu, specifică funcției de contabil deținute, asigurarea și verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către reclamantă, nu i se poate imputa reclamantei neadoptarea unor măsuri menite să înlăture efectele unor declarații eronate, cu atât mai mult cu cât o atare măsură reprezintă o altă atribuție a pârâtei.
Pârâta este în eroare cu privire la obligațiile stabilite în sarcina sa de către prima instanță, între acestea nefiind și cea referitoare la majorările la impozitul neachitat în sumă de 350 lei, după cum s-a motivat în mod expres în considerentele hotărârii.
Apărările pârâtei referitoare la prejudiciul constând în majorările aferente TVA calculat suplimentar, se bazează pe erorile materiale privind cuantumul sumei din cuprinsul raportului de inspecție fiscală,însă prin hotărârea atacată s-a reținut cu claritate că majorările s-au calculat în funcție de suma de 2324 lei, după cum atestă punctul 6.2 al raportului (fila
44 fond),precum și înscrisul de la fila 57 fond (situația desfășurată debite- plăți a reclamantei).
În atare situație, criticile pârâtei întemeiate pe neclaritatea bazei de calcul a majorărilor nu sunt fondate, după cum nici înregistrarea în contabilitate a facturii la data de (...) nu se situează în afara duratei contractului de muncă, potrivit aspectelor dezlegate în considerentele inițiale ale acestei hotărâri.
Nu prezintă relevanță că scadența obligației de plată a TVA stabilită suplimentar este ulterioară încetării efective a raporturilor de muncă, așadar că efectele greșelii pârâtei s-au produs ulterior,de0oarece faptul generator de prejudicii este înregistrarea TVA ca deductibilă de către pârâtă în timpul executării raporturilor de muncă.
În fine, în privința amenzii contravenționale de 500 lei, Curtea constată că pârâta formulează apărări specifice unei plângeri contravenționale, legate de nedescrierea faptei, neavând în vedere că acest proces-verbal de constatare a contravenției este definitiv și că pârâta a plătit amenda, ceea ce nu mai poate atrage cenzurarea procesului verbal.
Singura cerință legală referitoare la prejudiciu este că acesta să fie cert și imputabil salariatului; or plata amenzii contravenționale pentru faptele prezentate în procesul verbal constatate și descrise prin raportul de inspecțiefiscală într-o manieră suficientă pentru a conchide că reprezintă un prejudiciu cert.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului declarat de pârâta R. M. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R. M. împotriva sentinței civile nr. 1902 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
S.-D. G.
GREFIER
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.B. I.
| ← Decizia nr. 1122/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2832/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
