Decizia nr. 1684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
D. C. NR. 1684/R/2012
Ședința publică din data de 11 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I. T.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta C. S. A. împotriva sentinței civile nr. 4. din 16 ianuarie
2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați Ș.
G. M., C. LOCAL M. și P. C. M., având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 aprilie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea
U. Județene a S. L. din Î., delegație de reprezentare, în numele și pentru membrul de sindicat, prin care a fost delegată d-na consilier juridic P. M. B. să reprezinte interesele reclamantei, iar la data de 9 aprilie 2012 a mai depus o precizare de acțiune.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din 16 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. S.-A., prin U. J. a S. L. din Î. B.-N. împotriva pârâților Ș. G. M., C. LOCAL AL COMUNEI M. și P. COMUNEI M..
Pârâta Ș. G. M. a fost obligată să calculeze indemnizația pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...), fără aplicarea diminuării de
25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamantei diferența dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată.
S-a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de (...), ca neîntemeiată.
Pârâții C. Local al C. M. și P. C. M. au fost obligați să aloce fondurile necesare pentru plata diferenței de indemnizație anterior menționată.
Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut în esență considerentele Deciziei nr. 20 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a statuat că
„dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.
150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-
2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.";
S-a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 330^7 alin. 4 din C. de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Oficial al R., reținându-se că indemnizația pentru concediu de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a L. nr.1., trebuia diminuată de 25%.
S-a reținut că reclamanta face parte din rândul personalului didactic din învățământul preuniversitar și, în anul școlar 2009-2010, a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ, cu personalitate juridică.
În cursul anului școlar 2009-2010 a intrat în concediu de odihnă la data de 1 iulie 2010 și indemnizația de concediu cuvenită pentru lunile iulie și august i-a fost diminuată cu 25% în temeiul prevederilor L. nr. 1..
Așa cum a statuat și ÎCCJ, tribunalul a reținut că dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
În aplicarea prevederilor art. 103 s-a emis Ordinul nr. 3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, statuând că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 2., republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Prin urmare, în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din C. muncii, care nu sunt astfel incidente.
S-a apreciat că, practic, în baza reglementărilor speciale derogatorii, indemnizația de concediu coincide cu salariul acesteia pe luna iulie, respectiv luna august. În aceste condiții, indiferent de data la care s-a achitat indemnizația cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat după intrarea în vigoare a L. nr.1., (...), suma rămâne aceeași, salariul lunar diminuat cu 25%.
S-a analizat jurisprudența C. E. a D. O. considerată a fi relevantă: H. din
19 aprilie 200, Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, H. din 8 noiembrie
2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, H. din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Marii Britanii, H. din 15 iunie
2010, pronunțată în Cauza M.u contra R., H. nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunțată în Cauza Străin și alții împotriva R.; H. din 1 decembrie 2005,pronunțată în Cauza Păduraru împotriva R., H. din 20 iulie 2006, pronunțată în Cauza R. împotriva R. H. din 8 decembrie 2009, tribunalul reținând că nu exista un „bun", în sensul C.i, adică în legătură cu dreptul la indemnizația de concediu într-un cuantum nediminuat pentru zilele de concediu efectuate după momentul intrării în vigoare a legii, mai precis după data de 3 iulie 2010.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că exista un „. în sensul C.i, s- a apreciat că ingerința statului asupra bunului acestuia este conformă celei de- a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. europeană a drepturilor omului (H. din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz și alții împotriva Spaniei, H. din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; H. din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53, H. din 12 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, paragraful 39, H. din 20 iunie 2002, pronunțată în Cauza Azinas contra
Ciprului, paragraful 44.
S-a considerat că indemnizația de concediu aferentă concediului efectuat anterior datei de (...) se cuvine în întregime, nediminuată, întrucât legea nu retroactivează, iar începând cu data de (...) indemnizația de concediu trebuia diminuată cu 25%.
O asemenea diminuare opera și în ipoteza în care indemnizația de concediu se achita cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu, conform art. 7 alin. 5 din HG nr. 2., republicată.
Aceasta întrucât, chiar dacă la data la care se achita, anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., se plătea indemnizația în cuantum nediminuat, ulterior, angajatorul era obligat la regularizarea plăților în raport de media zilnică a salariului de bază și a sporului de vechime stabilită ținând seama de diminuarea prevăzută de lege, urmând a proceda ulterior la recuperarea sumelor achitate în plus.
Cum dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. au intrat în vigoare la data de 3 iulie
2010, tribunalul reține că unitatea de învățământ pârâtă în mod nelegal a aplicat reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., indemnizației de concediu cuvenită pentru concediul de odihnă efectuat în zilele de (...) și (...).
S-a reținut că art. 167 din L. nr. 84/1995 (în vigoare în perioada pentru care se cuvin diferențele menționate) prevedea că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, în același sens fiind și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U. J. A S. L. DIN Î. în numele șipentru membrul de sindicat C. S.-A., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivare s-a arătat în esență că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediu de odihnă în temeiul prevederilor art. 103 lit. a) al L. nr. 128/1997. Acordarea concediului de odihnă este reglementată atât de prevederile C. M., art. 145 și ale C. C. de M. U. la N. N., C. C. de M. U. la N. de R. Î., cât și de cele ale art. 7 al H.G. nr. 2..
Membrul de sindicat reprezentat a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a L. nr. 1., publicată în M. Oficial Partea 1 nr. 441/(...), respectiv în data de (...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită a fost diminuată cu 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile L.. 1..
Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 1 C. civil și în art.15 alin.(2) din Constituția R., „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale saucontravenționale mai favorabile";, or diminuarea indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Art. 145 din L. nr. 54/2003 stabilește în mod imperativ că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații beneficiază de indemnizația de concediu „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";. Același termen este stabilit și de prevederile H. de G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată.
Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la M. cu nr. (...), aplicabil și în anul 2009 stipulează la art. 29 faptul ca:
„Art. 29 (1) Dreptul la concediul de odihnă este garantat de lege. (...)
(2) Perioada de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare salariat se stabilește de către consiliul de administrație sau de către senatul universității împreună cu sindicatele reprezentative de la nivelul unităților/instituțiilor de învățământ prevăzute în anexa nr. 6, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, până la data de 15 octombrie.
(3) Cadrele didactice beneficiază de un concediu de odihnă de cel puțin 62 de zile lucrătoare, respectiv 78 de zile calendaristice.
(4) I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. (...)";.
Pârâții au înțeles să ignore prevederile legale și contractuale enumerate anterior și au amânat în mod nejustificat plata indemnizației după momentul începerii efective a perioadei de concediu. Prin aceasta s-a produs o dublă lezare a exercitării dreptului la concediu; în primul rând membrii de sindicat nu au beneficiat de indemnizație în cuantum integral anterior începerii concediului de odihnă, iar în al doilea rând au fost nevoiți să revină din concediu la sediul unității, pentru a putea primi indemnizația corespunzătoare.
La momentul la care această indemnizație ar fi trebuit calculată în mod corect, respectiv cu 10 zile înaintea plecării în concediu, sau cel puțin cu 5 zile potrivit actelor normative în vigoare, salariile personalului din învățământ erau cele stabilite de prevederile art. 30 din L. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, fiind „. la nivelul lunii decembrie 2009.
Chiar dacă plățile au fost întârziate de lipsa de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, în consecință nu exista posibilitatea legală de a invoca dispozițiile L. nr. 1., înainte de apariția ei în M. O.
Art. 1 din L. nr. 1. dispune diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1..
Or aceste două acte normative nu cuprind prevederi referitoare la indemnizațiile de concediu de odihnă sau la cuantumul acestora. În acest sens art. 48 alin. 2 din L. nr. 330/2009 stabilește expres că „prevederile din actele normative referitoare la detașare, delegare și mutare, acordarea concediilor, a primei de vacanță, la cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea și locuința rămân în vigoare";.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, întrucât noțiunea de „. îmbracă natura unui drept patrimonial, respectiv „. interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică"; (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul la această indemnizație al salariaților constituie un „drept de proprietate"; în sensul C.i și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acesteia echivalează cu o expropriere.
A fost încălcată și „speranța legitimă"; întrucât dreptul la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devine iluzoriu.
În drept, invocă dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c) din C. M., ale art. 67 din L. nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din L. sindicatelor nr. 5412003, ale art. 103 din L. nr.
128/1997, ale art. 145 din L. nr. 53/2003 - C. M., ale cu modificările și completările ulterioare, ale H. de G. 25011992, ale art. 29 din Contractul C. de M. U. la N. de R. Î. și ale Contractul C. de M. U. la N. N. aplicabil pentru anii 2007-
2010.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a investit instanța competentă de jurisdicție a muncii cu verificarea legalității reducerii drepturilor cuvenite pentru perioada efectuării concediului de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în temeiul dispozițiilor L. nr. 1., respectiv, cu solicitarea de a dispune instanța plata diferențelor salariale dintre sumele încasate cu acest titlu în baza L. nr. 1. și sumele care li se cuvin cu acest titlu fără aplicarea diminuării.
Recurenta se consideră vătămată în drepturile sale prin aplicarea art.1 din L. nr.1., care prevede următoarele: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%";.
În ceea ce privește această problemă de drept, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în M. oficial nr. 822/21 noiembrie 2009, s-a statuat că dispozițiile 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din C. muncii, art. 103 lit. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a L. nr. 1., respectiv 3 iulie 2010.
În considerentele Deciziei nr. 2., s-a reținut că "(…)algoritmul de calcul al indemnizației cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul de odihnă este diferit de cel stabilit prin art. 150 (fostul art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii, republicată, pentru celelalte categorii de salariați, în cazul cărora se are în vedere media zilnică a salariilor de bază, indemnizațiilor și sporurilor cu caracter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care se efectuează concediul.
Or, în baza prevederilor pct. 21 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată,aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic se calculează în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Din interpretarea prevederii normative anterior citate rezultă faptul că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită personalului didactic devine scadentă zi cu zi, pe măsură ce concediul este efectuat, și se calculează prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada în care concediul se efectuează.
Având în vedere modalitatea de calcul al indemnizației de concediu de odihnă pentru personalul didactic anterior prezentată, dar și principiul neretroactivității legii, reducerea cu 25% statuată prin 1 din L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă și indemnizației aflate în discuție, desigur de la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ (3 iulie 2010), în contextul în care concediul de odihnă este efectuat după această dată.(…)";
De asemenea, în considerentele deciziei amintite, s-a concluzionat faptul că „întrucât după intrarea în vigoare a L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în același mod și indemnizația de concediu cuvenită personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporțional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.";
În ceea ce privește dispozițiile invocate în cererea de recurs, cuprinse la pct. 26 din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr.
128/1997 și a H. G. nr. 2., republicată, aprobate prin ministrului educației naționale nr. (...), care prevăd faptul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „această dispoziție normativă nu poate influența aplicarea criteriilor pe baza cărora se stabilește cuantumul indemnizației de concediu de odihnă. Ea reglementează doar plata în avans a acestor drepturi bănești, fiind vorba despre un beneficiu al legii conferit salariaților din învățământ";.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că prin aplicarea 1 din L. nr.
1., cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează încălcarea dreptului de proprietate, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O.
Curtea reține că dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ.
Criticile formulate în recurs sunt nefondate și din perspectivareglementărilor europene, în contextul în care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. Mihăieș împotriva R. (cererea nr. 44232/11) și A. Gavril Senteș împotriva R. (cererea nr.
44605/11), Curtea E. a D. O. a constatat că nu au fost încălcate de către S. român dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C., sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar cu modificările și completările ulterioare.
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, Curtea E. a D. O. a observat că, în speța respectivă, măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. Curtea a considerat că statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Chiar dacă decizia de inadmisibilitate vizează diminuarea cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării L. nr. 1., aceasta își găsește aplicare și în cauza dedusă judecății prin prisma naturii dreptului de natură salarială pretins de către cadrul didactic.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamantului referitoare la cu privire la: încălcarea dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.
E. a D. O., încălcarea principiului neretroactivității și modul de calcul a indemnizației de concediu în cuantumul nediminuat după data de 3 iulie 2010.
În speță, așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitatea școlară reclamanta a început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie
2010, iar indemnizația de concediu a fost plătită ulterior intrării în concediu și a fost diminuată cu 25 %.
Se constată așadar că în mod corect tribunalul a reținut că este lipsită de temei legal aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pentru diminuarea indemnizației aferentă zilelor de concediu de odihnă efectuate doar până în data de 2 iulie 2010 inclusiv, întrucât actul normativ fiind publicat în M. Oficial nr. 441 din 30 iunie
2010, a intrat în vigoare doar în data de 3 iulie 2010.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de U. J. A S. L. DIN Î. B. pentru reclamanta C. S.-A. prin împotriva sentinței civile nr. 4. din 16 ianuarie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, S.-C. B. I. T. C. M.
cu opinie separată în sensul admiterii recursului și modificării în parte a sentinței
Red.I.T Dact.SM/2ex. (...)
Jud. fond: R.B.
G. C.
GREFIER,
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Consider că recursul formulat de U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta C. S.-A. este fondat, în mod greșit prima instanță aplicând în cauză dispozițiile L. nr.1., având în vedere atât modul de calcul al indemnizației de concediu cuvenite reclamantei pentru anul școlar 2009-2010, cât și data la care acest drept trebuia plătit, conform dispozițiilor legale și convenționale aplicabile.
Astfel, conform art.103 din L. nr.128/1997, dreptul la concediul anual de odihnă cu plată, cu o durată de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, la care este îndreptățit personalul didactic din învățământ este stabilit pe ani școlari , prin urmare și indemnizația de concediu de odihnă
este cuvenită acestei categorii de personal tot pe ani școlari.
Conform pct.1 din decizie, denumit ". de drept care a generat practica
neunitară";,s-a reținut că "Recursurile în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 150 (fost art. 145) din L. nr. 53/2003 - C. muncii,
republicată, art. 10 3 li t. a) din L. nr. 128/1997 privind S.utul personalului
didactic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 din H. G. nr. 2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, cu privire la cuantumul indemnizației de concediu aferent anului școlar 2009-2010, cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat.";
Atât din dispozitivul acestei decizii, cât și din obiectul sesizării pentru pronunțarea asupra acestui recurs în interesul legii, se reține că Î nalta Curte
de Casație și Justiție nu a fost sesizată și cu interpetarea și aplicarea Ordinului
nr.3251 din 12 februarie 1998 al M. E. N.e pentru aprobarea concediului de odihnă al personalului didactic, care a fost apreciat însă, prin considerentele deciziei, ca fiind tocmai legea specială care derogă de la dispozițiile art.145 alin.2 din C. muncii.
Analizând și punctul 3 al deciziei, ce privește "Soluțiile pronunțate de
instanțele judecătorești";, se reține că, printre hotărârile judecătorești anexate cererii de pronunțare a unui recurs în interesul legii, se regăsesc, la punctul
3.1. decizii ale unor instanțe judecată care au aplicat aproape toate dispozițiile legale și convenționale posibile, fără a stabili însă care dintre toate acestea erau în vigoare la data la care reclamantului i se cuvenea indemnizația de concediu de odihnă, care constituie lege specială și care lege generală, iar la punctul 3.2. decizii ale unor instanțe care nu au reținut nici o dispoziție legală aplicabilă concediilor de odihnă ale cadrelor didactice, ci doar prevederile L. nr.1..
Anterior pronunțării acestei decizii, Curtea de A. C., prin decizii irevocabile, care nu au ajuns însă a fi examinate în cadrul acestui recurs în interesul legii, a reținut o problemă de d rept ce nu a fost an alizată , astfel cum rezultă din examenul soluțiilor avute în vedere, de către instanțele ce au
pronunțat deciziile menționate la punctele 3.1 și 3.2 și, pri n urmare, nici de
către Î nalta Curte de Casație și Justiție.
Această problemă de drept o constituie faptul că art.145 alin.2 din
C. muncii, constituia, chiar începând cu data adoptării acestuia, în anul
2003, nu numai di spoziție generală, c i chiar singura dis poziție în vigoare
privind cuantumul și data plății indemnizației de concediu de odihnă.
În acest sens, potrivit art.298 alin.2 din C. muncii (L. nr.53/2003), prevederile L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor au fost abrogate, fiind abrogate și alte dispoziții contrare codului.
Art. 3 din L. nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii alesalariatilor prevedea că, pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mica decît salariul de baza, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună.
Conform art. 7 din aceeași lege, regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin hotărâre a G., pentru salariații din administrația publica, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
În temeiul disp.art.7 din L. nr.6/1992 a fost adoptat ă H.G. nr.2.
privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, care, la art.7 alin.1, a prevăzut că, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna și la alin.2, că media zilnică a veniturilor prevazute la alin. (1) se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Se reține astfel că și H.G. nr.2., adoptată în baza și în executarea
unei legi abrogate (conform art.31 din Decretul Consiului de S. nr.16 din 3 februarie 1976 pent ru aprobarea Metod ologiei generale de t ehnica legislativă
privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative ), nu mai
poate fi considerată ca fiin d în prezent aplicabilă.
În temeiul art. 17 din H. G. nr. 2., republicată, cu modificările ulterioare,
modul de efectuare a concediului de odihnă cuvenit personalului didactic se stabilea de M. Î.
M. E. N.e a adoptat astfel Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998
pen tru aprob are a co nced iulu i de od ihn ă al person alulu i d id ac tic, emis, conform preambului actului, în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, a art.8 din L. nr.6/1992 ș i a ar t.1 7 d in H.G. nr.2., c ar e, la art.21, cuprin dea reglementări ce privesc stabilirea indemnizației de concediu de odihnă , identice în
conținut cu cele prev de art.7 alin.1 din H.G. nr.2., dar care nu puteau
"supr av iețu i"; ac telor nor mative în te me iul c ăror a au f ost ad op tate, respec tiv L.
nr.6/1992 ș i, imp l ic it, a H.G. nr.2. , abrogate prin noul Cod al muncii.
Identitatea de conținut a acestor prevederi legale ce priveau
stabilirea cuantumului indemnizației de concediu atât în cazul
personalului didactic, cât și în ca zul tuturor buget arilor, denotă că
niciodată cadrele didacti ce nu au avut prevederi speciale, derogatorii de
la normele generale privind stabilirea acestei indemnizații.
De altfel, art.145 alin.2 din C. muncii în forma în vigoare din 2003 și până la modificarea acestuia prin O. nr.65/2005, cuprindea aceleași prevederi, aplicabile pentru toți salariații, respectiv: " I. de concediu de
odihna reprezintă media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu.";
De asemenea, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, nr.2001/2005, având ca parte semnatară și pe Ministerul Educației și Cercetării, prevedea, la art.59 alin.1, aceleași dispoziții cuprinse în art.145 din C. muncii în vigoare până în anul 2005, respectiv că:"; Pe durata concedi ului de odihnă sa lariații vor primi o indemnizație ce
reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat
concediul, multiplicată cu numărul zi lelor de concediu, iar la alin.4 că
indemnizația se plătește înainte de plecare a în concediu.
Prin urmare, până î n anul 2005, stabili rea indemnizației d e concediu
de odihnă pe baza media zilnica a veniturilor din luna/lunile în care este
efectuat concediul, multiplicata cu numărul de zile de concediu, nu era o
prevedere specială apli cabilă doar personalului bugetar, sau personalului
didactic, ci tuturor salariaților acestei țări, atât din sect orul public, cât și
din sectorul privat, chiar dacă era inclusă, de fapt preluată, din cadrul
normativ general, și în acte normative speciale.
Acesta este și motivul pentru care acest aspect, al stabilirii indemnizației de concediu de odihnă a personalului din sectorul public nu a ridicat
probleme deosebite până în anul 2005 î ntrucât, până la dat a intrării în vigoare
a O. nr.65/2005, prevederile noului Cod al muncii în acest sens erau identice
cu cele prevăzute în H.G. nr.2., deși temeiul calculării acesteia, începând cu anul 2003, trebuia să fie L. nr.53/2003 și nu o hotărâre de guvern ale cărei prevederi în acest sens erau abrogate.
În anul 2005, prin O. nr.65/2005, legiuitorul a considerat ca fiind
neces ar ă modificarea C. munc ii ș i în priv inț a modu lu i de s tab il ire a
inde mn iz aț ie i de co nced iu de od ihn ă, mo tiv at de :";necesit atea îndeplinirii
angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul
13 " Ocupare și politici sociale" , de armonizare a legislației naționale cu
acquis-ul comunitar";, ca o ". cuprinsă în Programul legislativ prioritar
pentru integrarea în U. E.";.
Potrivit disp.art.145 alin.2 din C. muncii, astfel cum a fost
modificat prin O. nr.65/2005, deci a dispozițiilor în vigoare privind
calculul indemniza ției de concediu d e odihnă, aceasta reprezintă media
zilnică a drepturilor salariale cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile
și sporurile cu cara cter permanent din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu zilele de concediu.
Chiar dacă s -ar aprecia că dispozițiile H.G. nr.2. privind stabilirea
indemnizației de concediu de odihnă, ar fi supraviețuit abrogării L. nr.6/1992,
în organizarea și apl icarea căreia a fost adoptată, dispozițiile sale preluate din
cadrul normativ gen eral de la data intră rii sale în vigoare și până la adoptarea
O. nr.65/2005, trebuiau considerate ca fiind implicit abrogate în anul 2005,
dată de la care sunt contrare cadrului normativ general stabilit de C. muncii.
În expunerea de motive a O. nr.65/2005 s-a susț inu t c ă „Preveder ile
propuner ii leg isl ativ e pr iv ind C. munc ii sun t în concord anț ă cu leg isl aț i a
co mun itar ă în do men iu";.
De asemenea, în expunerea de motive a G. R. pentru adoptarea L. nr.371/2005, de aprobare a O. nr.65/2005, s-a ar ătat c ă:
„ În R apo ar tele de ț ar ă al U. E. pen tru an ii 2003 ș i 2004 s -a prec iz at c ă
ac tu alul Cod al mun c ii nu pre ia prevede r ile d irec tivelor în mater ie ale U. E. ș i,
mai ales, nu ur me az ă suf ic ien t de cl ar pr ac tic ile d in ț ăr ile me mb re ale U. E.";.
„În vederea îndeplinirii obligațiilor asumate și ca urmare a
negocierii cu partenerii sociali";, s -a s tab il it c ă es te neces ar ă, pr in tre al tele, ș i
modificarea prevederilor privind „Stabilir ea și plata concediilor de odihnă"; ,
me nț ion ându -se c ă: „Integrarea europeană înseamnă reglementări
europene. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește relațiile de
muncă";.
Ar f i de al tf el cu to tul anor mal ș i des igur, con tr ar in tenț ie i leg iu ito rului, ce a
cons ider at în anul 2 005 c a f iind neces ar ă mod if ic are a C. munc ii ș i în pr iv inț a
mo dulu i de s tab il ire a ind e mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă, cons ider ată c a o
regle men tare europe an ă, c a în r apor tur ile de munc ă ale perso n alulu i d in sec torul
public, respec tiv ale person alulu i d id ac tic , s ă se apl ice o ho tăr âre de guvern d in
anul 1992, e mis ă în te me iul une i leg i ab rog ate înc ă d in anul 2003 de c ătre C.
mu nc ii, c are a pre v ăzu t pr in d ispoz iț iile s ale modul de c alcul al aces te i
inde mn iz aț ii.
De altfel, potrivit a rt.63 din L. nr.2.: " Pentru instituirea unei normederogatorii se va folosi formula "prin derogare de la…";, urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază.";, astfel încât o
regle men tare spec ial ă, derog ator ie, în acee aș i mater ie, ar trebu i prev ăzu tă
printru-un ac t nor mativ cel puț in de acel aș i n ivel cu regle me n tare a gener al ă în
materie.
Conform art.16 alin.1 și 2 din L. nr.2., în procesul de reglementare esteinterzisă instituirea acelorași reglementări în două sau mai multe acte normative. În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentarea materiei în reglementări unice, iar conform
art.17 din același act normativ, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspect de contradictorialitate cu reglementarea preconizată.
Pentru motivele enumerate anterior, consider că, prin dispozițiile art.23
din O.nr.10/2008 privind nivelul sala riilor de bază și al altor drepturi ale
personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2.
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual
din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr.
1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și aindemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, în prezent
aproape în totalitate abrogată prin L. cadru nr.330/2009, nu se puteau repune
în vigoare dispozițiile abrogate ale H.G. nr.2..
De altfel, întrucât dispozițiile art.23 din O.nr.10/2008 constituie de fapt
doar norme de trimitere, potrivit disp.art.50 alin.4 din legea nr.2. privind
normele de tehnică legislativă, în situația modificării, comp letării și abrogării
dispoziției la care s -a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau
abrogare trebuia avută în vedere situația jur idică a normei de trimitere.
Mai mult, nicio r eglementare ulterioară modificării C. muncii O.
nr.65/2005, de niv el cel puțin egal c u cel al reglementă rii de bază, nu a
prevăzut, cu respectarea dispoziilor art.63 din L. nr.2. că, prin derogare de la
dispozițiile C. muncii, astfel cum a fost modificat și completet în 2005, pentru
întregul personal din sectorul public, sau pentru personalul din învățământ,
indemnizația de concediu de odihnă s e calculează diferit, respectiv potrivit
cadrului general în care aceasta se calcula anterior pentru toți salariații,
indiferent de sectorul în care aceștia prestează activitatea.
De asemenea, potrivit art.67 din L. nr.2.:
"În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.
În cadrul atribuțiilor sale C. Legislativ are obligația să identifice toate a dispozițiile legale care au sufeit evenimente legislative implicite și să propună P.ui și, respective, G. măsurile necesare de modificare, completare sau abrogare expresă a acestora.
Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completete sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.";
În speță însă, astfel cum am argumentat anterior, consider că dispozițiile
privitoare la calculul indemnizației pe ntru concediu de odihnă cuvenite
personalului bugetar cuprinse în H.G. nr.2. au fost abrogate implicit, întrucât
acestea nu constituiau prevederi speciale, ci preluau doar dispozițiile generale
aplicabile tuturor sa lariaților acestei țări , prevederi care însă începand cu anul
2005 au fost modificate prin C. muncii.
Mai mult, conform art.95 alin.1 din L. nr.128/1997, care la data adoptării
L. nr.1. era în vigoare, nefiind abrogat sau modificat prin L. nr.330/2009, " P.
d id ac tic de l a to ate nivelur ile înv ăț ă mân tu lu i are drep tur i ș i obl ig aț ii care decurg
din legislația în vigoare, din prezentul statut, din carta universitară, precu m ș i
d in preveder ile con tr ac tulu i colec tiv de munc ă.";
Potrivit art.22 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă,în vigoare la data la care reclamanților trebuia să li se plătească indemnizația de concediu, la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă în instituțiile bugetare, părțile sunt reprezentate după cum urmează:a) de către conducătorul instituției bugetare sau de către locțiitorulde drept al acestuia;b) de către sindicatele reprezentative, în sensul prezentei legi, sau de către reprezentanții salariaților aleși conform preveedrilor art.20.
Art.59 alin.1 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010
prevede că, pe durata concediului de odihnă, salariații vor primi o
indemnizație ce re prezintă media zil nică a veniturilor din ultimele trei
luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu
numărul de zile d e concediu. I. de c o ncediu nu poate f i mai mică decât
salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcție de
conducere, luate împreună, corespunzător numărului de zile de
concediu.
Astfel, după modificarea art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, în concordanță cu art.238 din C. muncii, ce prevede că la
încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale privind
drepturile salariaților au caracter mini mal , Contractul C. de M. U. la N. N.
pe anii 2007-2010, avându-l ca parte semnatară, din partea instituțiilor
bugetare și pe M. E. și C. , a modificat prevederile contractului colectiv de
mu nc ă l a n ivel n aț io n al an ter ior în cee a ce pr iveș te cu an tu mul inde mn iz aț ie i de
od ihn ă cuven ite, ap l ic ându -se, conform art.3 alin.1 lit.a) din contract, pentru toți salariații încadrați la toate unitățile din țară, indiferent de formade capital social, de stat sau privat.
Mai mult, potrivit art.1 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2. „. contractante, reprezentate
conform anexei nr.7, recunosc și acce ptă pe deplin că sunt libere și egale în negocierea C. colectiv de muncă unic la nivel național și se obligă să respecte
în totalitate prevederile acestuia.";
Conform anexei nr.7 la acest contract, din componența comisiei de
negociere a acestui contract a făcut parte și Ministerul Educației și
Cercetării.
Av ând în vedere f ap tul c ă M. E. și C. a purtat negocieri în vederea încheierii acestui contract, l-a se mnat și s -a obligat să respecte în totalitate prevederile acestuia, acest contract fiind le gea părților, se
reține că, de la d ata înreg is tr ăr ii aces tu ia l a M. M., S. S. ș i F., respec tiv de l a
d ata de (...), de c ând aces t con tr ac t colec tiv de munc ă ș i -a produs efectele, modul
de s tab il ire a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă a personalului didactic a fost
s tab il it pr in prevederile con tr ac tu ale conven ite de c ătre p ar ten er ii soc ial i, c are au
considerat ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în ace as tă pr iv inț ă,
art.145 alin.2 din C. muncii, modificat prin O. nr.65/2005.
Nu s-ar putea reține în acest sens că M. E. și C. ar fi nego ciat, semnat
și și -ar fi asumat răspunderea să respecte prevederi aplicabile în
instituțiile subordonate, ce contravin unui ordin emis de către același
minister sau altor dispoziții legale în v igoare.
De asemenea, Contractul C. de M. la N. de R. de Î., deș i nu cupr inde în
mo d expres modul de c alcul al inde mn iz aț ie i de conced iu, s tab ileș te la art.6
alin.1, c ă drepturil e salariaților prevăzute în acest con tract nu pot să
reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care
sunt recunoscute de legislație și contractul colectiv de muncă la nivel
național.
De fapt, în vara anului 2010, cand s-a pus problema executării și
aplicării dispozițiilor L. nr.1. privind cuantumul indemnizaț iilor de co nced iu
de od ihn ă cuven ite person alulu i d id ac tic d in înv ăț ămân t, orice autoritate
publică, respectiv angajator, avea în vedere un c adru legislativ și
convențional general, reprezentat de C. muncii și Contractul C. de M. U.
la N. N. pe anii 2007-2010 și un cadru legislativ și convențional special,
care, în mod normal, trebuia să fie L. nr.128/1997 privind statutul
personalului didactic și L. cadru nr.330/2009 pri vind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, contractul colectiv de muncă la
nivel de ramură și cele la nivel de grupuri de unități.
În ceea ce privește această legislație specială, L. nr.128/1997, lege
specială care reglementează unitar drepturile personalului didactic din
învățământ, se reține că aceasta nu cuprindea nicio pr evedere cu privire
la calculul inde mnizației de con cediu de odihnă cuvenite acestei
categorii de personal, făcând trimitere la legislația muncii în vigoare și
la prevederile contractelor colective de muncă.
Pe de altă parte, L. nr.330/2009, care și -a propus stabilirea unui
sistem unitar, bazat pe echitate și coerență, în c eea ce privește
salarizarea pentru personalul bugetar, conform art.1 și 3 lit.a) și d) din
lege, respectiv crearea de oportunități egale și remunerație egală pe
baza principiilor și normel or unita re privind stabilir ea și acordarea
salariului și a cel orlalte drepturi de natură salarială ale personalului
din sectorul buget ar, nu cuprinde ni cio mențiune cu pr ivire la stabilirea
indemnizației de c oncediu de odihnă a acestei categori i de persona l, cu
toate că și aceasta constituie propriu -zis tot un drept de natură
salarială.
Acesta este și motivul pentru care, deși M. E. și C. , a purtat
negocieri în vederea încheierii C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, l-a semnat și s-a obligat să respecte în totalitate prevederile C. C. de M. U. la N. N. pe anii 2007-2010, acest con tract fiind legea pă rților, de la data
înregistrării acestuia la M. M., S. S. și F., respectiv d e la data de (...),
stabilind prin art.59 alin.1, c ă, pe dur ata conced iulu i de o d ihn ă, s al ar iaț ii vor
pr imi o inde mn iz aț ie ce reprez in tă med ia z iln ic ă a ven itur ilor d in ul time le tre i lun i
an ter io are lun ii în c are es te ef ectu at conc ed iul, mul tipl ic ată cu nu mărul de z ile de
concediu, considerând ca fiind prevederi legale cu caracter minimal, în
această privință, art.145 alin.2 din C. muncii prin O. nr.65/2005, M. E.,
C., T. și S., prin S. său de S., a considerat necesar să solicite "…punctulde vedere al M. F. P. în legătură cu aplicarea prevederilor art.1 alin.1 din legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ceea ce privește cunatumul indemnizațiilor de concediu de care beneficiază personalul didactic…";, astfel cum rezultă din adresa nr.17489/(...) emisă de Ministerul Finanțelor Publice-C. S. de S., depusă în dosare cu același obiect și cauză.
Ministerul Finanțelor Publice a răspuns acestei solicitări în sensul că:
"I. de care beneficiază personalul didactic la plecarea în concediu de odihnă este reglementată prin H. G. nr.2. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific depsebit și din unitățile bugetare, republicată, precum și prin art.23 din OG nr.10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la nr. 1. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale.
Potrivit actelor normative amintite personalul contractual din sectorul bugetar are dreptul, la plecarea în concediul de odihnă, la o indemnizație de concediu calculată în raport de numărul de zile de concediu de odihnă înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporurile de care beneficiază, potrivit legii și după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
……………
Drept urmare, în opinia noastră, pentru concediile de odihnă effectuate după intrarea în vigoare a legii nr.1., cuantumul indemnizației de concediu determinat potrivit cadrului general aplicabil se reduce cu 25% și se aplică în mod nediscriminatoriu, întregului personal din instituțiile și autoritățile publice indiferent de modul de finanțare.";
Pr in ur mare, deș i, conf or m ar t.16 d in L. nr.2., leg iu itoru l a ur măr it
concentrarea materiei drepturilor cuvenite personalului din sectorul bugetar în
c adrul une i regle me n tăr i un ice, respec tiv L. nr.330/2009, to tuș i, în anul 2010,
au tor ităț ile publ ice puse în situ aț ia de a execu ta leg ile, cons ider ă neces ar a f i
apl ic ate în con tinu ar e regle men tăr i d in acee aș i mater ie d ispe rs ate în leg isl aț i a
cons ider ată în v igo are, respec tiv a H. G. nr.2. ș i a O. nr.1 0/2008, ordon anț ă
c are pr ive a, as tf el cu m rezul tă d in titul atur a ș i conț inu tul s ău to t s al ar iz are a
person alulu i buge tar , abrog ată expres apro ape în totalitate de prevederile L.
nr.330/2009, cu excepț ia a tre i ar ticole.
L ipseș te în to tal itate poz iț ia au tor ităț ilor cu atr ibuț ii în do men iu în cee a c e
pr iveș te apl ic ab il itate a d ispoz iț iilor C. C. de M. U. la N. N. pe an ii 2007 -2010 ș i a
contractelor colective de munc ă înche iate l a n ivel inf erior, î n cee a ce pr iveș te
de ter min are a inde mn iz aț ie i de conced iu de od ihn ă ce trebu ia pl ătită c adrelor
d id ac tice ș i a d ate i l a c are ace as ta er a sc aden tă.
După cum s-a reținut de către Curtea E. a D. O., în cauza Pădurarucontra R., cu privire la claritatea dreptului, "odată ce a fost adoptată osoluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică șiincertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului.";
Astfel cum s-a probat în cauză, cu adeverința nr.305/(...), depusă la
dosar, cele 62 de zile de concediu de odihnă, exclusiv duminicile și sărbătorilelegale, respectiv 78 de zile calendaristice de concediu de odihnă, la care era îndreptățit reclamanta pentru anul școlar 2009-2010, au fost efectuate,
începând cu data de (...), în lunile iulie și august, iar indemnizația de
concediu de odihnă, aferentă muncii deja prestate în acel an școlar,
trebuia plătită anterior ace stei datei intrării în concediul de odihnă,
potrivit următoarelor reglementări legale și prevederi convenționale:
Conform art.145 alin.3 din C. muncii, indemnizația de concediu deodihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul C. de M. U. la N. N. pe anii
2007-2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul C. de M. la N. de R. de Î. prevede căindemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de
plecarea în concediu de odihnă.
Î n consecință, Curtea reține că L. nr.1., intrată în vigoare abia la data
de (...), după ce pe rsonalul didactic prestase integral munca pe anul școlar
2009/2010 și înc epuse efectuarea concediulu i de od ihnă, nu putea
retroactiva și afecta, prin diminuare, cuantumul indemnizației de
concediu de odihn ă la care era îndre ptățită reclamanta pentru acest an
școlar, ce trebuia stabilit conform considerentelor expuse anterior și
plătit anticipat plecării în concediu, aceste dispoziții nefiind incidente
decât cererilor de concediu formulate de personalul di dactic și didactic
aux iliar din învățământul preuniversitar de stat, după intrarea în vigoare
a L. nr. 1.,
Din moment ce toate aceste acte normative sau convenționale, dar cu
putere de lege, stab ilesc că indemnizația de concediu se pl ătește întotdeauna
înainte de plecarea efectivă în concediu, ca o măsură de protecție socială a
salariatei, chiar și în ipoteza în care indemnizația de concediu s -ar fi plăti t
salariatului în fapt, la o dată ulterioar ă, culpa angajatorului în acest sens,
pentru nerespectarea drepturilor angajatului, nu poate să agraveze și mai mult
situația creată acestuia, contribuind la diminuarea indemnizației cuvenite prin
aplicarea unei legi intrate în vigoare ulterior datei la care aceste drepturi
bănești erau datorate/scadente.
Prin urmare, consider că acțiunea reclamantei privind obligarea unității
școlare pârâte la plata diferenței de indemnizației de concediu de odihnă
pentru anul școlar 2009/2010 este fondată.
Apreciez ca fiind fondat și capătul de cerere formul at de către
reclamanți privind obligarea C. Local M. și P.ui comunei M. la asigurarea
finanțării pentru plata acestor diferențe de indemnizație .
Astfel, obligația de a plăti salariul și, implicit, indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Conform art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Având în vedere aceste dispoziții legale, consider că intimaților-pârâți: C. local M. și P.ui comunei M. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor în vigoare și a prevederilor contractuale negociate și semnate de către M. E. și Î.
Pentru toate aceste motive, apreciez că se impunea admiterea recursului formulat în cauză de către U. J. A S. L. DIN Î. B.-N. pentru reclamanta C. S.-A., modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.
Judecător,
C. M.
Red./Tehnored.:C.M..
| ← Decizia nr. 2974/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4463/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
