Decizia nr. 1418/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1418/R/2012
Ședința publică din data de 21 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. M. B. și P. F. M. împotriva sentinței civile nr. 6087 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat I. DE M. L. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți, av. C.an C. și reprezentanta pârâtului intimat av. M. A., lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamanților recurenți, care arată că nu a reprezentantul alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului intimat la plata sumelor reprezentând diferențe salariale nete în favoarea reclamanților, cu dobânda legală de la data scadenței până la recuperarea integrală a prejudiciului, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs. F. cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.6186/117 la data de 9 august 2010, reclamanții P. M. B. și P. F. M. au chemat în judecată pe pârâtul I. DE M. L. C. și au solicitat obligarea acestuia la plata diferențelorsalariale nete de 30.112 lei în favoarea reclamantului P. M. B. și de 8151 lei pentru reclamantul P. M., cu dobânda legală aferentă fiecărei sume, de la data scadenței până la plata efectivă.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că la sfârșitul lunii iulie
2010 au aflat că o fostă angajată a pârâtului, în calitate de contabilă la departamentul R. a sustras diferite sume de bani atât de la pârât cât și din salariile lor și că în urma verificărilor făcute la respectivul departament s-a stabilit că nu le-au fost plătite sumele arătate anterior.
Ulterior, reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 33.597 lei pentru reclamantul P. M. B. și a sumei de 8.440 lei pentru reclamantul P. M. având în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în procesul penal.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată motivând că pretențiile reclamanților vizează recuperarea sumelor care le-au fost sustrase de către o angajată a institutului printr-o faptă penală, astfel încât institutul nu se face vinovat de diminuarea drepturilor salariale ale acestora.
Prin sentința civilă nr. 6087/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-arespins acțiunea formulată de către reclamanții P. M. B. și P. F. M. în contradictoriu cu pârâtul I. DE M. L. C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de (...), pârâtul a răspuns reclamanților, prin adresele nr.6103/12.XII.705, respectiv nr.6102/XII.704, în sensul că, în urma verificărilor privind activitatea compartimentului „. umane și salarizare"; în perioada (...) - (...), s-a constatat că angajata A. B. a adus un prejudiciu total institutului în sumă de 212.310 lei. Din prejudiciul adus I.M.L. C. a fost recuperată suma de 126.000 lei. În ceea ce privește prejudiciul adus celor doi reclamanți, acesta este de 8151 lei pentru reclamantul P. F. M. aferent perioadelor: (...) - (...) și (...) - (...), respectiv 30.112 lei pentru reclamantul P. M. B. aferent perioadelor: (...) - (...) și (...) - (...).
Aceste prejudicii au fost stabilite prin comparația statelor de plată aferente perioadelor arătate anterior și extrasele de cont de la bancă.
Din adresa nr.370105/PL/(...) emisă de I. C., prima instanță a reținut că, în dosarul penal nr.12191/P/2009 s-a dispus, la data de (...), începerea urmăririi penale împotriva angajatei I. de M. L. care a lucrat în calitate de contabilă la compartimentul „. umane și salarizare";, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută și pedepsită de art. 215 indice 1 Cod penal.
Potrivit prevederilor art. 269 al.1 C. muncii „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îldespăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";
În speță, tribunalul a reținut că fapta ilicită există și a fost săvârșită de către un salariat al pârâtei, în calitate de prepus, iar cei doi reclamanți în calitate de angajați ai I. de M. L. C. au suferit un prejudiciu material în cuantumul din cererea precizată. Acest prejudiciu a fost produs printr-o faptă penală. În această situație, s-a reținut că cei prejudiciați nu au deschisă opțiunea între răspunderea civilă contractuală și răspunderea civilă delictuală; ei își pot fundamenta pretențiile exclusiv în temeiulrăspunderii civile delictuale deoarece normele referitoare la răspunderea materială prevăzute de C. muncii nu sunt aplicabile.
În această situație, prima instanță a constatat că cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat în urma săvârșirii unei infracțiuni de către o fostă salariată, constând în sume reprezentând drepturi salariale, este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamanții: P. M. B. ȘI P. F. M., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenții apreciază că hotărârea pronunțata de Tribunalul Cluj este total nelegala, in contradicție chiar cu disp.art.269 din C. muncii, dar si cu alte norme legale prevăzute in C. Muncii, precum și cu decizia civila 1. a C. de A. pronunțata in prezenta cauză împotriva încheierii de suspendare a judecății, pentru următoarele motive:
În decizia civila 1. Curtea de A. s-a reținut că: "aceste raporturi de munca dintre părțile din prezenta cauza nu pot fi intluentate de cercetarea penala privind activitatea fostei angajate, care este de natura sa stabilească doar raporturile dintre aceasta si institutut.";
Se mai invocă faptul că în cauză sunt incidente doar prevederile privind răspunderea civilă contractuală, întrucât datorită culpei angajatorului, care nu și-a supravegheat angajata, nu a descoperit din timp faptele penale ale acesteia, s-a ajuns la cauzarea prejudiciilor salariale.
În temeiul art. 253 alin 3 din C. muncii, angajatorul care a plătit despăgubirea își va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in condițiile art. 254 C. Muncii.
În ceea ce privește sumele de bani cuvenite reclamanților, s-a arătat că acestea nu au fost contestate de către intimat (care le-a si furnizat informațiile necesare).
Analizând recursul declarat de reclamanții P. M. B. și P. F. M., prinprisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod eronat prima instanță a soluționat cauza având ca obiect despăgubiri solicitate de către reclamanți pentru neîndeplinirea de către angajator a obligației de a plăti acestora la timp și integral drepturile salariale cuvenite în temeiul raporturilor de muncă pe care aceștia le-au avut cu institutul intimat, în perioadele (...) - (...) și (...) - (...), respectiv (...) -
(...) și (...) - (...).
Soluția inadmisibilității acțiunii reclamanților, la care s-a oprit prima instanță, apare ca fiind nelegală întrucât recurenții s-au adresat instanței pentru proteguirea drepturilor pe care aceștia le au în calitate de salariați, invocând faptul că s-a cauzat acestora un prejudiciu de către angajator, prin încălcarea de către acesta a drepturilor lor prevăzute de art.39 alin.1 lit.a, art.154 și 161 din C. muncii, art.159 și 166 din C. muncii republicat.
Aceștia au solicitat astfel constatarea întrunirii în cauză a condițiilor răspunderii civile contractuale a angajatorului, în temeiul disp.art. 165 din C. muncii, art.170 din C. muncii republicat, potrivit cărora acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații, nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale, precum și a 161 alin.4 din C. muncii, art.166 alin.4 din C. muncii republicat, care prevede că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determinaobligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
S-a invocat de către reclamanți faptul că aceștia au fost prejudiciați în cursul executării contractului de muncă prin încălcarea de către angajator atât a disp.art.40 alin.2 lit.c din Cod, ce prevăd că institutul are îndatorirea de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele colective de muncă, dar și a dreptului și obligației corelative prevăzute la art.40 alin.1 lit.c și d din cod, în sensul că, în cadrul atribuțiilor de diriguire a activității angajaților și de organizare a activității instituției, acesta trebuia să supravegheze în mod permanent modul în care salariații săi cu atribuții în gestionarea patrimoniului său și în domeniul plății salariilor își îndeplinesc sarcinile care le-au fost trasate potrivit fișei postului.
Prin urmare, având în vedere tocmai scopul jurisdicției muncii reglementat prin art.281 din C. muncii, art.266 din C. muncii republicat, de soluționare a conflictelor de muncă cu privire la executarea contractelor individuale de muncă, se reține că în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibilă acțiunea reclamanților.
De altfel, confuzia instanței de fond în aplicarea principiului „penalul
ține în loc civilul"; pornește în cauză de la greșita apreciere a acesteia că atât în prezenta pricină, cât și în cauza penală se invocă și se analizează aceleași fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, cauzate de către aceleași persoane, ori în speță se urmărește atragerea răspunderii civile a angajatorului, pentru fapte proprii ale acestuia, ce nu vor fi analizate în cadrul procesului penal în care s-a început urmărirea penală împotriva angajatei A. B..
Prin urmare, în cauză avem dovedite faptele ilicite săvârșite de către angajator, menționate anterior, prejudiciul suferit de către recurenți prin recunoașterea drepturilor salariale restante de către intimat, potrivit adreselor sale nr.6102 și nr.6103/XII/705/(...), nr.8179/XII/1483 și nr.8177/XII/1481, precum și raportul de cauzalitate între acestea, astfel încât culpa acestuia este prezumată în cauză.
De altfel, faptele institutului intimat săvârșite față de salariații săi sunt cu atât mai grave cu cât, deși art.156 din C. muncii, art.161 din C. muncii republicat, prevede că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, acesta, deși a reușit recuperarea de la angajata B. A. a sumei de 1. lei din prejudiciul total suferit de 1. lei și cu toate că avea cunoștință despre prejudiciul salarial pe care recurenții l-au suferit, nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau potrivit acestor dispoziții legale, de a acoperi mai întâi aceste daune cauzate angajaților săi, ci, din contră, a reparat în parte doar prejudiciul constând în diminuarea patrimoniului instituției.
Angajatorul în mod eronat apreciază în cauză că drepturile salariale neachitate integral celor doi salariați reprezintă o problemă exclusivă a acestora din urmă, un prejudiciu personal al acestora cauzat de către o altă angajată, deși aceștia au de fapt, prin recunoașterea drepturilor salariale restante, un drept de creanță împotriva institutului angajator.
Prin urmare, se reține că reclamanții sunt îndreptățiți la plata diferențelor salariale nete în sumă de 33.597 lei, pentru reclamantul P. M. B. și în sumă de 8.440 lei, pentru reclamantul P. F. M., sume care, potrivit disp.art.161 alin.4 din C. muncii, vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite recursul declarat de reclamanții P. M. B. și P. F. M. șise va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul obligării pârâtului I. de M. L. C. să plătească reclamanților diferențele salariale nete în sumă de
33.597 lei pentru reclamantul P. M. B. și 8.440 lei pentru reclamantul P. F.
M., sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanții P. M. B. și P. F. M. împotriva sentinței civile nr. 6087 din 7 decembrie 2011 a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul I. de M. L. C. și, în consecință, obligă pârâtul să plătească reclamanților diferențele salariale nete în sumă de
33.597 lei pentru reclamantul P. M. B. și 8.440 lei pentru reclamantul P. F. M., sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.:C.M.; Tehnored.:C.M./M.S.;
3 ex./(...).
Jud.fond: P. U.
| ← Decizia nr. 5093/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3137/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
