Decizia nr. 2974/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2974/R/2012
Ședința publică din data de 19 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 2901 din 19 martie 2012 pronunțate de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamanții R. V. și alții, precum și pe pârâții intimați U. „. B. C. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților intimați - avocat F. R. din cadrul Baroului Mureș și reprezentantul intimatei UBB C. - avocat N. L. din cadrul Baroului C., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanții au formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 12 iunie 2012.
Reprezentanta reclamanților și reprezentantul intimatei U. B. B. C. depun la dosar delegațiile de reprezentare și arată că nu au cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta reclamanților susține întâmpinarea formulată solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Reprezentantul intimatei susține de asemenea concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2901 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții R. V. PRIN A., G. S., D. S., D. S., S. F., B. A. R., G. R., P. R. N., F. G., M. V. A., V. I., B.-O. D. L., B. S., C. C. F., P. L., R. F. C. și P. O. în contradictoriu cu pârâții U. B. B. C. și M. E., C., T. ȘI S. B. și în consecință:
A fost obligată pârâta U. B. B. C. în calitate de angajator la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a sumelor reprezentând diferența dintre veniturile brute totale (compuse din salariul brut aferent funcției de bază, salariul brut realizat prin cumul și venitul brut realizat prin plata cu ora) care li s-ar fi cuvenit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2. și veniturile brute lunare efectiv încasate, începând cu 01 octombrie 2008 și până la data de (...), dată la care aintrat în vigoare L. nr. 330/2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății și anume:
A fost obligat pârâtul M. E., C., T. ȘI S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
A fost obligată pârâta U. B. B. C. să efectueze cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanții sunt cadre cu funcții didactice și didactice auxiliare.
Curtea Constituțională a României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea O.G. nr. 15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis O. nr. 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. nr. 2. și prin O. nr. 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
A fost invocată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1, 2
și 4 din O. nr. 136/2008 și ale art. 1, pct. 2 și 3 din O. nr. 1..
Prin decizia nr. 843/(...) și decizia nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, folosind aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1, alin.4, art. 61 alin. l și art.115 alin. 4 și 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O. nr. 31/2009 și art. 2 din O. nr.
41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. 1, pct. 2 și 3 din O. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Apoi conform deciziei nr. 3/(...) a Î.C.C.J. privind recursul în interesul legii asupra efectelor deciziilor Curții Constituționale nr. 12., nr. 842/(...) și nr.
989/(...), prevederile O.G. nr. 15/2008, așa cum au fost aprobate și modificate prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice stabilite de către acest act normativ și drepturile salariale efectiv încasate.
Întemeindu-se și pe dispozițiile art. 156, art. 163 și art.169 alin.1 din versiunea nemodificată a Codului muncii, tribunalul a admis acțiunea în conformitate cu prevederile art. 208 și urm. din L. nr. 62/2011, coroborate cu prevederile art. 268 lit. c și art. 269 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S. B.,solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că sunt incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. E., C., T. și S. (în continuare, M.) conform prevederilor art.141 din L. nr. 84/1995 și H.G. nr.81/2010 privind organizarea și funcționarea pârâtului (în vigoare în perioada pentru care se solicită diferențele salariale) instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, M. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit.c Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din L. învățământului nr.
84/1995 „stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico- gospodare";.
Conform art. 171 alin. (2) din L. nr. 84/1995, veniturile instituțiilor superioare de stat sunt utilizate „în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Așadar, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de recurent, după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin. (10) din L. nr.84/1995.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal.
Veniturile acestei instituții, conform art.171 alin. (2) din L. nr. 84/1995, se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
Conform art.171 alin. (3) din L. nr. 84/1995, finanțarea de bază se asigură de M., „. fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ"; și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între recurent și această instituție de învățământ.
Rezultă că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de minister să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Recurentul a asigurat plata tuturor drepturilor bănești.
M. nu are calitatea de a plăti drepturile salariale pentru cadrele didactice, nefiind angajatorul personalului din universitate și nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Raporturile juridice de muncă au caracter intuitu personae, iar calitatea de angajator, cum este definită la art. 10 și art. 14 din Codul muncii, o are numai conducătorul instituției-Rectorul, care este ordonatorul de credite al U.
Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea
G. României și a ministerelor, recurentul are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În același sens sunt invocate dispozițiile art. 89 și urm. din L. învățământului nr. 84/1995, privitoare la selecția candidaților pentru ocuparea unui post didactic în învățământul superior, art. 58 și urm. din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, privitoare la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul superior, unde se stipulează că organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor didactice vacante este de competența instituției de învățământ, iar efectul ocupării posturilor didactice vacante este încheierea contractului individual de muncă cu angajatorul, respectiv cu această instituție de învățământ superior.
Reclamanții nu au făcut dovada că recurentul nu a alocat finanțarea de bază corespunzător cu drepturile salariale calculate de angajatorul lor.
În condițiile în care bugetul propus spre aprobare de către pârâta UBB pentru perioada 2008-2009 nu cuprindea sumele respective, concluzia recurentului este că UBB nu avea nevoie de alocarea acestor fonduri de la M., urmând să asigure finanțarea din veniturile proprii.
În drept s-au invocat prevederile art. 115-118 C.proc.civ., art.284 din
Codul Muncii, L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, O. nr. 1. pentru modificarea Ordonanței nr. 15/2008, O. nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul personalului din sectorul bugetar, OUG nr. 31/2009, OUG nr.
41/2009, L. învățământului nr. 84/1995 (în vigoare în perioada menționată în acțiune).
Prin întâmpinarea înregistrată la 12 iunie 2012, reclamanții au solicitatrespingerea excepției lipsei calității procesuale pasive formulate de către M. recurent-pârât și respingerea cererii de recurs ca nefondată.
Precizează că prin cererea de chemare în judecată a solicitat, iar Tribunalul Cluj a dispus obligarea M. la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților, și nu obligarea la plata și calculul diferențelor salariale.
M. are calitate procesuală pasivă, având în vedere rolul pe care îl îndeplinește în procesul de finanțare și în verificarea gestiunii financiare a U. „B.- B., respectiv calitatea de ordonator principal de credite.
F.a de bază a U. (finanțare care acoperă cheltuielile aferente procesului didactic) se realizează din bugetul recurentului.
Specificul sistemului de finanțare a învățământului superior, aceeași sub imperiul Legii nr. 84/1995, cât și sub imperiul Legii nr. 1/2011 a educației naționale, rezultă din dispozițiile art. 223 alin. 1 al Legii nr. 1/2011: veniturile universității „se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S..
Așadar, finanțarea din fonduri publice a instituțiilor de învățământ superior de stat se face din bugetul M.E.C.T.S. și are trei direcții principale:
- finanțarea de bază, care acoperă principalele cheltuieli aferente procesului didactic;
- finanțarea complementară, care acoperă mai multe aspecte conexe procesului didactic, precum subvenții pentru cazare și masă, fonduri pentru dotări, investiții și reparații capitale și
- finanțarea suplimentară, acordată pentru a stimula excelența instituțiilor.
Potrivit art. 223 alin. 7 al Legii nr. 1/2011, finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat se face pe bază de contract încheiat între M. și instituția de învățământ superior respectivă, pentru finanțarea de bază el purtând denumirea de contract instituțional.
De asemenea, potrivit art. 223 alin. 4 al Legii nr. 1/2011, M. asigură finanțarea de bază pentru universitățile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu ocazionat de școlarizare per student echivalent. Or, acest cost mediu este stabilit tot de către M., la propunerea unui organism consultativ din structura sa, CNFIS. F.a universităților se realizează prin alocarea unei sume de bani pentru fiecare student pentru care statul asigură gratuit școlarizarea în învățământul superior („student bugetar";) și NU în funcție de numărul cadrelor didactice sau de titlul didactic al acestora.
Metodologia de finanțare este realizată de către M., folosind în principal propunerile metodologice elaborate de C. N. pentru F.a Î. S. (CNFIS).
Repartizarea efectivă a alocațiilor bugetare către universități se face tot de către M., în baza unor contracte încheiate cu instituțiile de învățământ superior.
Or, în aceste condiții, obligarea recurentului la asigurarea și alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale apare ca o condiție necesarăpentru a asigura efectivitatea drepturilor salariale recunoscute reclamanților prin sentință.
Autonomia universitară a U. B.-B. NU se poate manifesta în domeniul drepturilor salariale ale angajaților săi, U. fiind ținută să respecte L. nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform art. 2 alin. 1 lit. b, neputând dispune plata unor salarii mai mari decât cele prevăzute în Anexa II - Familia ocupațională de funcții bugetare
„învățământ";.
Din acest punct de vedere, calitatea procesuală pasivă a M. E., C., T. și S. se justifică și având în vedere prevederile art. 6 alin. 2 al Legii nr. 284/2010, potrivit cărora: „Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat se asigură de ordonatorii principali de credite și de M. E., C., T. și S..
În condițiile în care creșterile salariale din prezenta cauză decurg dintr-o lege a cărei punere în aplicare a fost suspendată succesiv, stabilirea costului mediu al procesului educațional din universități (inclusiv din perspectiva cheltuielilor salariale) fiind realizată de M., iar finanțarea universităților realizându-se din bugetul M. prin contract, în cazul în care s-ar admite cererea de recurs a M., creșterile salariale dispuse legal ar rămâne în totalitate în sarcina universității, care trebuie să respecte reguli stricte de gestionare a resurselor financiare.
Astfel, potrivit art. 124 lit. d din L. nr. 1/2011, răspunderea publică obligă orice instituție de învățământ superior să asigure eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor, în cazul universităților de stat, și a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional. Sancțiunea nerespectării cheltuirii fondurilor conform contractului instituțional încheiat cu M. constă, potrivit art. 125, în: revocarea din funcție a rectorului; reducerea sau eliminarea temporară sau definitivă a accesului la finanțările din surse publice, propunerea adresată G. privind inițierea unui proiect de lege de reorganizare sau desființare a instituției de Î. superior în cauză.
Reclamanții-intimați nu au solicitat, în justificarea calității procesuale pasive a M., drepturi derivând din raporturile juridice directe între reclamanți și acest pârât, ci obligarea recurentului-pârât la prevederea și alocarea în bugetul propriu, din care mai apoi se realizează finanțarea de bază a UBB, a fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante.
Obligarea M. la alocarea fondurilor necesare se impune și din considerente ce țin de modul de organizare și gestionare a finanțelor publice, raportat la dispozițiile art. 20 alin. 1 al Legii nr. 500/2002 („ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome";); art. 21 al aceleiași legi, (ministrul repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii).
Potrivit art. 21 alin. 3 al Legii nr. 500/2002, „ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. De asemenea, potrivit art. 22 al aceleiași legi, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate și cu respectarea dispozițiilor legale; ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate potrivit prevederilor art. 21. Potrivit art. 28 lit. e din L. nr.
500/2002, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către G., prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite (M.).
În ceea ce privește fondul cauzei, acesta aplică raporturilor dintre părți D. nr. 3 din (...) în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și
Justiție a decis că dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 22112008, constituie temei legal pentru calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie
2008 și până la 31 decembrie 2009.
Pârâta U. B. B. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerearecursului, invocând dispozițiile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 536/2011, ale art. 171 din L. nr. 84/1995, ale art. 222 alin. 3 și 4 din L. nr. 1/2011, cu reiterarea faptului că finanțarea de bază, care potrivit art. 167 alin. 5 lit. a din L. nr.
84/1995 cuprinde și cheltuielile de personal, se realizează pentru instituțiile de învățământ superior de stat de la bugetul de stat, de M. E., C. T. și S., motiv pentru care acest pârât are calitate procesuală pasivă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Singurul motiv de recurs vizează invocata lipsă a calității procesuale pasive a recurentului.
Așa cum atât reclamanții intimați, cât și pârâta intimată U. B. B. arată, și cum corect a reținut tribunalul, chemarea în judecată a recurentului s-a realizat în considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acest pârât, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar au o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat (. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemați în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin rector, ci și autoritatea publică cu atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurentului un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii reclamanților, așa cum au fost arătate pe larg în întâmpinarea depusă în recurs, pentru a solicita ca această autoritate să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea integrală a salarizării cadrelor didactice.
Astfel, fără a mai reitera conținutul textelor normative invocate de recurentul pârât, de intimații reclamanți și de intimata pârâtă în cuprinsul cererii de recurs și a întâmpinărilor (concluziilor scrise) formulate, Curtea constată că părțile nu neagă eficiența acestor dispoziții legale pe larg citate în cele ce preced și aplicabilitatea lor în perioada vizată prin acțiune.
Punctul de divergență îl constituie aprecierea dacă în cadrul sistemului de finanțare din învățământul universitar de stat și în raport de atribuțiile legale ale recurentului, acesta are calitatea procesuală pasivă pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale litigioase.
Or, în mod evident, recurentul are această calitate, având în primul rând calitatea de ordonator principal de credite, instituită de textul art. 20-21 din L. nr. 500/2000, în condițiile în care în cuprinsul Legii nr. 84/1995 nu existădispoziții legale care să acorde rectorului calitatea de ordonator principal de credite.
Aceeași concluzie se conturează și în raport de dispozițiile art. 171 din L. nr. 84/1995: „instituțiile de învățământ superior de stat funcționează ca instituții finanțate din fondurile alocate de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii.
(2) Veniturile acestor instituții se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C. și I., pe baza de contract, pentru finanțarea de baza și finanțarea complementara, realizarea de obiective de investiții, fonduri pentru burse si protecția sociala a studenților, precum si din venituri proprii, dobânzi, donații, sponsorizări si taxe percepute in condițiile legii de la persoane fizice si juridice, romane sau străine, si din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior, in condițiile autonomiei universitare, in vederea realizării obiectivelor care le revin in cadrul politicii statului din domeniul învățământului si cercetării științifice universitare.
(3) F.a de baza se asigura din bugetul de stat, in funcție de numărul de studenți si doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul si specificul instruirii teoretice si practice si de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, in special de cei referitori la calitatea prestației in învățământ.
(4) F.a de baza se realizează de M. E., C. și I., pentru a se asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ, la nivel universitar si postuniversitar, conform standardelor naționale.
(8) Criteriile prin care se stabilește finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat din bugetul de stat se aproba de M. E., C. și I., luând in considerare propunerile C.ui N. de F. a Î. S. si, respectiv, ale C.ui N. al C. Ș. U.. In baza criteriilor aprobate C. N. de F. a Î. S. si C. N. al C. Ș. U. propun M. E., C. și I. alocarea de fonduri corespunzătoare pentru finanțarea instituțiilor de învățământ superior de stat. C. N. de F. a Î. S. si C. N. al C. Ș. U., ca organisme consultative de specialitate, au personal propriu si sunt finanțate de la bugetul M. E., C. si I.
(10) Bugetele de venituri si cheltuieli ale instituțiilor de învățământ superior de stat se aproba de M. E., C. și I., după adoptarea bugetului de stat, prin ordin al ministrului";. coroborat cu art. 167 alin. 5 din L. nr. 84/1995 „(5) F.a de baza cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal";.
Se constată deci că în raport de aceste dispoziții legale, este indubitabilă implicarea decisivă a recurentului în alocarea de fonduri pentru plata salariilor cadrelor didactice din învățământul universitar de stat, inclusiv în stabilirea dimensionării acestor fonduri.
Apare ca nefondat motivul de recurs prin care se invocă drept cauză exoneratoare de răspundere din punctul de vedere al recurentului necuprinderea de către U. B. B. a sumelor litigioase în bugetul de propus spre aprobare de către pârâta UBB pentru perioada 2008-2009, cu concluzia recurentului că UBB nu avea nevoie de alocarea acestor fonduri de la M., urmând să asigure finanțarea din veniturile proprii. Această concluzie este în contra prevederilor legale imperative care descriu modalitatea și sursa de asigurare a finanțării de bază în învățământul universitar de stat, citate în cele ce preced.
Se mai invocă ca un argument în recurs principiul autonomiei universitare, cu referiri la dispozițiile art. 92 alin. 2 și alin. 3 lit. g din L. nr. 84/1995, care în opinia recurentului reglementează posibilitatea universității de a-și stabili după dorință bugetul de venituri și cheltuieli și probabil, de a dispune la fel de acesta.
Or, art. 92 alin. 2 și alin. 3 lit. g din L. nr. 84/1995 statuează: „(2)
Autonomia universitară vizează domeniile conducerii, structurării si funcționarii instituției, ale activității didactice si de cercetare științifică, ale administrării si ale finanțării.
(3) Autonomia universitara se realizează, in principal, prin: (…) g) stabilirea necesitații financiare si materiale; folosirea fondurilor si gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; găsirea si stabilirea surselor suplimentare de venituri; organizarea si controlul serviciilor economico- gospodărești";.
În mod evident, aceste dispoziții legale trebuie interpretate coroborat cu cele citate mai sus, care nu lasă la dispoziția universităților stabilirea și criteriile dimensionării cheltuielilor de personal, bugetele universităților fiind dimensionate sub îndrumarea și verificarea ministerului de resort, în ce privește cel puțin stabilirea cheltuielilor de personal, care trebuie asigurate de la bugetul de stat. De asemenea, în acest context sunt aplicabile prevederile art. 21-28 din L. nr.
500/2002, invocate prin întâmpinare de către reclamanții intimați, privitoare la disciplina financiară în domeniul bugetar.
Chiar în ipoteza în care printr-o eroare proprie, U. B. B. nu ar fi calculat din proprie inițiativă drepturile salariale ale reclamanților prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 2., astfel cum s-a stabilit prin sentință pe fondul cauzei, cu ocazia aprobării acestui buget, în raport de dispozițiile legale privitoare la salarizarea cadrelor didactice, astfel cum s-a statuat prin sentință în consens cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 3/2011, recurentul trebuia să constate și să dispune remedierea acestei erori, or nefăcând aceasta, se conturează o culpă proprie a cărei remediere s-a dispus de către tribunal tocmai prin obligarea recurentului la alocarea fondurilor necesare pentru drepturile litigioase.
În raport de aceste concluzii, nu au relevanță argumentele aduse prin cererea de recurs relativ la modalitatea de ocupare a unor posturi didactice în învățământul superior, la caracterul intuitu personae a contractului individual de muncă.
În raport de aceste considerente, urmează a fi respins ca nefondat recursul formulat, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1
C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. B. împotriva sentinței civile nr. 2901 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G.-L. T. I. T. D. C. G.aflată în CO, semnează aflată în CO, semneazăvicepreședintele instanței vicepreședintele instanței
N. N.
GREFIER,aflată în CO, semneazăprim grefier
M.lena T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.M.-F. B.
| ← Decizia nr. 3116/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
