Decizia nr. 4463/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4463/R/2012
Ședința octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA - S. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din 21 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați U. N. și C. A. și pe pârâta intimată S. N. DE T. F. DE M. "C. M." SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților intimați U. N. și C. A., avocat M. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente, reclamanții intimați și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamanților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, susținând pe larg motivele expuse în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M." S. B., prin mandatara S. C. M. M. a S. N. de T. F. de M. "C. M." S.A și de pârâta S. C. M. M. a S. N. de T. F. de M. "C. M." S.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții U. N., și C. A., împotriva pârâtelor S. N. de T. F. de M. "C. M." S. B., prin mandatara S. C. M. M. a S. N. de T. F. de M. "C. M." S. și S. C. M. M. a S. N. de T. F. de M. "C. M." S. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească fiecărui reclamant suma ce reprezintă diferența dintre echivalentul a 6 (șase) salarii de bază brute negociate și suma efectiv plătită cu titlu de plată compensatorie la data concedierii, sumăactualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie.
Au fost obligate pârâtele să plătească fiecărui reclamant câte 125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, tribunalul reținând că ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi bănești neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Cu privire la fondul cauzei, T. a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtelor și au fost concediați în luna martie 2010 (f.26, U. și f. 7 - C.), în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA și a proiectului de concediere colectivă aprobate de H. AGA nr.38/2009, nr.1/2010, nr.3/2010 și H. CA nr.12/2009, fiind emise deciziile de concediere individuală din data de (...) (.26) și (...) (f.7), în drept, concedierea fiind motivată pe dispozițiile art.58, 65 și
68 din Codul muncii.
Totodată, în deciziile de concediere s-a făcut mențiunea că reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute în OG nr.9., respectiv: o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului 2010; indemnizație de șomaj; un venit lunar în completare.
În concluzie, reclamanții au fost concediați din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana lor, urmare a desființării locului de muncă determinată de restructurare și reorganizarea angajatorului.
La data concedierii reclamanților era în vigoare OG nr.9., în forma sa inițială (modificarea intervenind ulterior, la (...), prin publicarea L. nr. 1.) în care au fost prevăzute măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar.
Astfel în art.7 al acestui act normativ era prevăzut: a) dreptul salariatului concediat urmare a unei concedieri colective de a beneficia de o sumă egală cu de două ori salariul net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea; b) dreptul la indemnizație de șomaj; c) dreptul de a beneficia de un venit lunar în completare, cuantumul și durata acordării venitului în completare fiind prevăzute în art.8.
Potrivit art.18 din OG nr.9. sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art.7 se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj și din dispozițiile art.21, coroborat cu cele ale art.8, rezultă că aceste drepturi sunt plătite de A. de ocupare și formare profesională și nu din fondurile proprii ale fostului angajator.
Apărările pârâtelor în sensul că plata compensatorie prevăzută în CCM, solicitată de reclamanți nu poate fi cumulată cu drepturile de care aceștia au beneficiat în temeiul OG nr.9. nu sunt întemeiate.
Astfel art. 67 din Codul muncii instituie, în favoarea salariaților concediați din motive care nu țin de persoana salariatului, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i obligația corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit art. 69 lit. b) din același cod.
Așa fiind, chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în contractul colectiv de muncă, ea nu are caracterul unei clauze, rezultat al negocierii părților contractante, întrucât obligația angajatorului este una izvorâtă din lege, prin contractele colective de muncă, încheiate anual ori pe alte perioade de timp, la nivel de ramură și nivel de unitate, părțile contractante negociind numai condițiile și cuantumurile acestora, scopul fundamental al unor astfel de clauze fiind acela de a stipula drepturi la un nivel superior față de cel prevăzut în normele legale, pentru a fi atenuate consecințele concedierilor individuale sau colective pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, salariatul concediat din motive care nu țin de persoana sa poate beneficia cumulativ atât de compensațiile prevăzute de lege cât și de cele prevăzute în CCM, în speță, pe lângă măsurile de protecție conferite de lege, care este OG nr.9. și suportate din bugetul asigurărilor de șomaj, reclamantul este îndreptățit să beneficieze și de compensații bănești individuale din partea angajatorului, din resursele financiare ale acestuia, dacă astfel de compensații sunt prevăzute în CCM aplicabil.
În speță, deși pârâtele susțin că, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil în anul 2010 a fost prevăzut dreptul salariatului concediat colectiv de a beneficia de o plată compensatorie egală cu nu salariu de bază corespunzător clasei 20 de salarizare și că această plată compensatorie a fost acordată fiecărui reclamant, tribunalul reține că , în realitate, în CCM la nivel de unitate nu este prevăzută acordarea de plăți compensatorii pentru concediere colectivă ci, în art.65 din CCM la nivel de unitate, este prevăzută o indemnizație pentru cei care se pensionează la cerere, pentru limită de vârstă sau incapacitate de muncă.
Așa fiind tribunalul a constatat că nici în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nici în cel încheiat la nivel de grup de unități valabil pentru anul 2010, nu a fost prevăzut dreptul salariatului concediat pentru motive care nu țin de persoana lui să beneficieze de compensații bănești pentru concediere dar un astfel de drept a fost prevăzut în CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, pârâtă în cauză de rând 1, potrivit anexei 5 a contractului și care, în art.80 alin.1, prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării.
Susținerile pârâtelor în sensul că, în privința angajaților săi, acest contract colectiv de muncă nu se aplică nu sunt întemeiate, având în vedere dispozițiile art. 241 alin.1 litera c Codul muncii, în forma în vigoare în anul 2010, conform căruia clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Așadar, la data concedierii, angajatorul avea obligația să plătească fiecărui reclamant plata compensatorie minimă prevăzută în CCM la nivel de ramură transporturi, cât timp la nivel de unitate nu a fost negociată o plată compensatorie mai mare, chiar dacă fiecare reclamant a beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de OG nr.9., plată compensatorie pe care pârâtele au refuzat și refuză și în prezent să o achite reclamanților în întregime, fiecărui reclamant fiindu-i achitată doar o parte din această plată compensatorie, în condițiile încare acestora li s-a plătit doar suma ce reprezintă un salariu de bază la nivelul clasei 20 (f.61) și nu echivalentul a 6 salarii brute negociate.
Chiar dacă CCM la nivel de ramură transporturi a fost denunțat începând cu data de 1 ianuarie 2011, el își produce efectele până la acea dată și tribunalul a apreciat că nu se impune suspendarea prezentei cauze până la soluționarea acțiunii în anulare a CCM la nivel de ramură aflată pe rolul T. B., având în vedere celeritatea cu care trebuie soluționate conflictele de drepturi dintre salariat și angajator sau fostul angajator.
În consecință, pârâtele au fost obligate să plătească fiecărui reclamant diferența dintre suma ce echivalentul a 6 (șase) salarii de bază brute negociate și suma efectiv plătită cu titlu de plată compensatorie la data concedierii, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie, având în vedere plata cu întârzierea a cestor drepturi bănești.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins, ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea reclamanților în modalitatea anterior arătată.
În baza art.274 C.pr.civ. pârâtele au fost obligate să plătească fiecărui reclamant suma de 125 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat parțial, cuantumul fiind apreciat de tribunalul în limita admiterii pretențiilor reclamanților, din cel total de 300 lei, justificat cu chitanța de la fila 114.
În termen legal, a declarat recurs pârâta S. N. de T. F. de M. "C." M. S. - S. M., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, respectivadmiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, respingerea cererii ca fiind neîntemeiata si nelegala, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S. pârâtă apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 268 al. 1 din Codul Muncii, respectiv prescripția de 6 luni. Cu privire la fondul cauzei, învederează că temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective, inclusiv a reclamanților, îl constituie prevederile art. 58, 65, 68 si următoarele din Codul Muncii coroborate cu OG nr.9.. În baza OG nr.9., reclamanții au beneficiat, la data încetării contractelor de munca, de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, precum si de indemnizația de șomaj stabilita potrivit reglementarilor in vigoare si de un venit lunar de completare, calculat potrivit art.8 din acest act normativ. Prin OG nr. 9. s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale C.ui Colectiv de M. la nivel de R. T. pe de o parte, iar aceste norme de protecție sociala au o forța juridica superioara celor la nivel inferior cuprinse in CCM si își produc efectele ca atare. Art.80 alin.1 din C. Colectiv de M. la nivel de R. T. pe anii 2008-2010, nupoate fi cumulat cu OG nr. 9.. Intimații reclamanți U. N. și C. A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 28) prin care s-au opus admiterii recursului. În probațiune s-a depus practică judiciară. Recursul este nefondat. Contrar celor susținute de către recurentă, Curtea consideră că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 268 al. 1 lit. e din codul Muncii, prin prisma faptului că drepturile solicitate reprezintă drepturi salariale, regimul juridic al prescripției extinctive în cazul acestora fiind reglementat de art. 166 coroborat cu art. 283 lit. c Codul muncii. Raportat la data promovării acțiunii, (...), se apreciază că aceasta a fost formulată în termenul de prescripție de 3 ani. Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că prin C. colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2.-a stabilit la art. 80 alin. 1 că ";la desfacerea contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, salariații să primească pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și de o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate";, iar la alin. 2 lit. a s-a menționat că "prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de muncă a intervenit ca urmare a unor motive ce nu țin de persoana salariatului."; În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996 (dispoziții în vigoare la data la care s- a născut dreptul pretins prin acțiune), clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel. Prin urmare, acesta este aplicabil și în cazul societății pârâte. Potrivit prevederilor art. 243 alin. 1 din C. muncii „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți";, iar conform alin. 2 „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta";, principiul forței obligatorii a contractului colectiv fiind prevăzut și de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă. Or, față de cele arătate, Curtea constată că în mod corect s-a reținut aplicabilitatea C.ui colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi pe anii 2008 - 2010, în condițiile în care acesta era în vigoare la data la care reclamanții au fost concediați. Deși reclamanții au beneficiat de măsurile de protecție socială prevăzute de OG nr. 9., inclusiv de plățile compensatorii achitate de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, potrivit mențiunilor din deciziile de concediere depuse la dosar, această împrejurare nu este de natură să exonereze societatea pârâtă de a executa obligațiile impuse de contractul colectiv de muncă aplicabil. Nu poate fi primit raționamentul societății pârâte, în contextul în care prin prevederile art. 67 din Codul muncii, legiuitorul a statuat expres că „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil";. Din interpretarea textului legal evocat, rezultă fără echivoc intenția clară alegiuitorului care permite cumularea compensațiilor acordate în temeiul OG. nr. 9. cu cele plătite de angajator în temeiul C.ui colectiv de muncă unic la nivel ramură transporturi. Cum prin OG nr. 9. sau alt act normativ special aplicabil nu s-a prevăzut un regim derogatoriu de la dispozițiile art. 67 din Codul muncii, Curtea reține că societatea pârâtă avea obligația să plătească reclamanților, din fondurile proprii, compensațiile bănești individuale astfel cum au fost negociate în C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010. Dincolo de faptul că OG nr. 9. nu este de natură să determine o modificare a contractului colectiv de muncă, o atare modificare fiind admisă de către legiuitor numai în condițiile art. 31 al. 1 din legea nr. 130/1996, respectiv doar când părțile semnatare convin acest lucru, se mai reține că instituirea măsurilor de protecție nu fac inaplicabile dispozițiile din C. colectiv de muncă ce a fost încheiat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază ca hotărârea este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură va respinge recursul. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C." M. S. - S. M. împotriva sentinței civile nr. 435 din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER L. D. S. D. D. G. C. M. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: R.I.B.
| ← Decizia nr. 1684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 5093/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
