Decizia nr. 4536/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4536/R/2012
Ședința publică din data de 31 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. C. SA - S. E. C. împotriva sentinței civile nr. 949/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat V. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 26 octombrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs și judecarea în lipsă, având anexată împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului avocațial.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.(...), reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâta S. „. C. S. și S. E. C. și a solicitat obligarea acestora la plata salariului suplimentar pe anul 2009. echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, respectiv 1359 lei, a unui ajutor material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, respectiv de 570 lei, cu dobânda legală aferentă și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că este îndreptățit să beneficieze de respectivele drepturi bănești conform prevederilor Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtelor pentru anii 2009 - 2010, și că pârâtele nu și-au onorat respectivele obligații.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, motivând că cererea reclamantului este formulată peste termenul de
6 luni prevăzut de art.268 al.1 lit.c din Codul muncii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, motivând în esență că acordarea acestor drepturi este o posibilitate și nu o obligație a angajatorului.
Prin sentința civilă nr. 949/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s-a respins excepția prescripției invocată de către pârâtă, s-a admisacțiunea formulată de către reclamantul V. I., în contradictoriu cu pârâta S.
„. C. S. și S. E. C. și au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, în cuantum de 1359 lei, ajutorul material constând într-un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare acordat pentru sărbătoarea de P. din anul 2009, respectiv 570 lei, cu dobânda legală calculată de la data scadenței drepturilor cuvenite și până la plata efectivă a acestora, precum și suma de 310 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția prescripței dreptului material la acțiune este nefondată, întrucât în speță sunt aplicabile prevederile art.268 al.1 lit. c Codul muncii, care prevăd posibilitatea formulării cererii de chemare în judecată care are ca obiect plata drepturilor bănești, într-un termen de 3 ani de zile de la data nașterii dreptului la acțiune.
S-a reținut de către prima instanță că, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, prevederile art. 268 alin.
1 lit. e din același cod fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate, termen care nu era încă împlinit la momentul înregistrării acțiunii - 22 martie 2012.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamant, tribunalul a reținut următoarele:
I.Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anului 2009;
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, înregistrat sub nr. 1410 din data de 25 martie 2009 (f. 44- dos.(...)), în conformitate cu prevederile art. 2 din contract și cu art.25 alin. 3 din L. nr. 130/1996, republicată( în vigoare la data încheierii contractului colectiv de muncă), se aplică de la data înregistrării contractului - 25 martie
2009.
Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, în forma în vigoare pentru perioada în discuție, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin.1 din L. nr. 130/1996, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin.1 din L. nr. 130/1996 republicată.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC „. C. SA pentru anii 2009- 2010, „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
…
(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar";, iar potrivit art.33 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6
Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie, în cadrul aceleași profesii, pe o perioadă de 60 de zile, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 luni din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, înlocuirea disciplinară din funcții care concură la siguranța trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale în aceeași sau în altă localitate, salariații cărora în cursul anului calendaristic respective li s-au aplicat repetat sau cumulat sancțiunea de retragere a uneia sau a mai multor clase de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni, diminuarea acestuia cu
5-10 %, salariații cărora li s-a desfăcut contractul de muncă, care au absentat nemotivat de la serviciu cel puțin o zi, respectiv o tură.
Din coroborarea acestor dispoziții rezultă că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, corespunzător clasei I de salarizare, cu condiția să nu se fi aflat în una din situațiile prevăzute la pct.2 a A. nr.6 și mai sus arătate.
Prin articolul 32 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.155 Codul muncii și art.7 din contractul colectiv de muncă ( ambele articole, în forma în vigoare în perioada în discuție).
Prima instanță a mai reținut că apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective datorită situației economice nu constituie impediment în obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtelor din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui Transporturilor a fost monitorizată, nu o exonerează de obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul colectiv de muncă. În condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri nu poate fi acceptată. De altfel, lipsa fondurilor nu a fost dovedită.
S-a mai reținut că reclamantul îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile A. 6, în sensul că nu a fost sancționat disciplinar, așa cum rezultă din adeverința eliberată de SC „. C. SA- C. E. Dej, astfel că este îndreptățit să beneficieze de prevederea contractuală prevăzută la art.32 alin.1, acest drept fiind în cuantum de 1359 lei, așa cum rezultă din contractul de muncă.
Dată fiind neplata la timp a sumei cuvenite în baza art.32 din
Contractul colectiv de muncă, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, sumele vor fi actualizate pentru perioada cuprinsă între data scadenței acestei sume și data plății efective.
II. Referitor la solicitarea reclamantului privind acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2009:
Plata acestei sume pe anul 2009 a fost solicitată în temeiul dispozițiilor art.64 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-
2010 încheiat la nivelul S. „. C. S..
Astfel, conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Z. SC „. C. SA, de un ajutor material, al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, iar de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
În anul 2009, sărbătoarea de P. 2009 a fost la data de 19 aprilie.
La data de 16 iulie 2009 a fost înregistrat cu nr. 3229/(...) la D. de M.,
S. S. și F. a M. B. A. A. nr. 1/2539/(...) al SC E. C. SA (f. 42), care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit de părțile semnatare suspendarea ajutorului material care se acordă cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. SC „. C. SA., respectiv suspendarea art.64 din contractul colectiv de muncă, până la 1 ianuarie 2010 .
T. a constatat că acest act adițional la contractul colectiv de muncă nr.1/15 iulie 2009 a fost înregistrat la data de 16 iulie 2009, iar potrivit prevederilor art.25 alin.3 din L. 130/1996 (în vigoare la acea dată) actul adițional se aplică de la data înregistrării.
Prin urmare, acest act adițional nu produce niciun efect asupra dreptului la ajutorul material cuvenit reclamantului pentru sărbătorile de P. din anul 2009, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii actului adițional.
Chiar dacă actul adițional a fost semnat de organizația sindicală la care este afiliat reclamantul, în conformitate cu art.38 din Codul muncii republicat, mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, nici la nivel personal. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
S-a mai reținut că, cuantificarea pretenției deduse judecății este corectă, în deplin acord cu contractul colectiv de muncă, în cuprinsul căruia se menționează expres că în anul 2009 salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare este de 570 lei.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și constatând că pretențiile reclamantului sunt fundamentate pe o prevedere din Contractul colectiv de muncă legal încheiat, valabil pentru anii 2009-2010, respectiv art.32 alin.1 și 64 alin.1 din această convenție, tribunalul a admis acțiunea reclamantului.
Sumele datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care tribunalul a dispus obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației, pentru fiecare dintre ele, în temeiul art.166 alin.4 din Codul muncii republicat.
În baza art.274 Cod.proc.civilă, tribunalul a obligat pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 310 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. „. C. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că S.„. C." S. nu și-a onorat obligațiile asumate potrivit art.32 din Contractul Colective de M. ale
SC "E. C." SA pe anii 2009-2010.
Se consideră că, pentru a putea acordat acest drept, societatea ar fi trebuit să aibă profit, sau cel puțin să nu aibă pierderi, dar societatea trece prin momente foarte grele generate de climatul economic nefavorabil, fiind monitorizată de F. M. I., iar anul trecut a fost nevoită să treacă printr-o restructurare masivă de personal.
Recurenta mai arată că, prin înscrisurile depuse la dosar (Execuție bugetara pe 2004-2010), a dovedit că veniturile realizate de societate sunt mai mici decât cheltuielile cu salariile.
Așadar, se arată că neexecutarea obligației asumată prin încheierea C. colectiv de muncă, în art.32, constituie un eveniment ce nu putea fi prevăzut și nici împiedicat de către societatea recurentă, care se vede astfel în situația de a fi afectată o situație economico-financiară foarte dificilă.
Se mai arată și faptul că pe fondul unei crize economice, în anul 1997,
Guvernul a emis OUG nr.81/1997 pentru reglementarea plății premiilor anuale, a celui de-al 13 salariu sau a altor sume de această natură suportate din fondul de salarii, care de regulă, se acordă la finele anului, prin care se prevede ca regiile autonome și societățile comerciale, cu capital majoritar de stat și care potrivit balanțelor de verificare și declarațiilor pentru impozitul pe profit au înregistrat pierderi sau plăti restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugete locale sau bugetele fondurilor speciale, nu au dreptul de a plăti, la finele anului premiu anul, al 13-lea salariu sau orice alte sume de această natură suportate din fondul de salarii.
Recurenta mai arată că nu poate fi de acord cu modul concis în care instanța își motivează sentința în ceea ce privește respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Se consideră că, în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar, termenul de prescripție începe să curgă din data de 15 ianuarie 2010, pentru 2009 având în vedere faptul că data plății salariului pentru luna decembrie a anului respectiv este data de 15 ianuarie a anului următor.
Se mai arată că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an și nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat, astfel încât termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel prevăzut de L. 5. art. 268 alin 1 pct. "e", adică șase luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Recurenta mai arată că reclamantul solicită obligarea societății la respectarea art. 34 din Contractul colectiv de muncă, care nu prevede acordarea unui drept, ci doar modul in care se achita plata salariilor.
În ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, recurenta arată faptul că în contextul situației economice dificile, societatea având pierderi economice, venitul societății fiind mai mic decât cheltuielile, prevederile art. 32 din Contractul colectiv de muncă referitoare la plata salariului suplimentar, deși au fost negociate de ambele părți semnatare, nu au putut fi materializate și în fapt, și de plata acestui salariu nu beneficiază salariații care au fost sancționați disciplinar sau cei care au beneficiat de concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an.
Recurenta consideră că salariul suplimentar nu are regimul juridic aplicabil salariului, întrucât sumele de bani respective se acordă o singură dată pe an, nu reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca prestată de salariat, ci este o liberalitate a angajatorului, acordat doar datorită simplei calități de salariat.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătoarea de P. pe anul 2009, recurenta precizează că, în data de 16 iulie 2009, a fost înregistrat cu nr.
3229/(...) la D. de M., S. S. și F. a M. B., A. A. nr. 1/2539/(...) al S. "E. C. S. care la punctul B) menționează că începând cu anul 2009 s-a convenit suspendarea ajutorului material care se acordă cu această ocazie, motiv pentru care se impunea respingerea cererii formulate, ca netemeinică și nelegală.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de pârâta S. „. C. S., prin prisma motivelorde recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține căacesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs privind greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, se rețin următoarele:
Art.268 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.171 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Se reține că în mod corect prima instanță a constatat că art. 268 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a cerut plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.160 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Pe de altă parte, motivarea succintă de către prima instanță a soluției pronunțate în legătură cu această excepție se datorează practicii constante a Curții de A. C. în această problemă de drept, cel puțin în ultimii trei ani, pronunțându-se sute de hotărâri judecătorești în acest sens.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 148 alin. 1 din L. nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art.133 alin.1 lit.a din L. nr.62/2011, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, potrivit art.32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că motivele invocate privind lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În mod corect prima instanță a obligat recurenta la plata salariului suplimentar pentru anul 2009 către reclamant, în temeiul art.32 și 33 din
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Se mai reține că, potrivit art.64 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul S. „. C. S., reclamnatul-intimat era îndreptățit și la plata ajutorului de P., pentru anul 2009.
În mod corect prima instanță a reținut că, întrucât în anul 2009, P.le a fost sărbătorit la data de 19 aprilie, anterior datei de 16 iulie 2009, când a fost înregistrat, sub nr. 3229/(...), la D. de M., S. S. și F. a M. B., A. A. nr.
1/2539/(...) al SC E. C. SA, acest act adițional nu era aplicabil în cauză.
Se mai constată că în cauză nu se poate reține incidența prevederilor
OUG nr.18/1997, întrucât acest act normativ viza doar drepturile aferente anului 1997.
În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul este îndreptățit la plata drepturilor bănești solicitate prin acțiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de S. „. C. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. E. C. S. împotriva sentinței civile nr. 949/F/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: T. B.-N.:C.I..
| ← Decizia nr. 4221/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4404/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
