Decizia nr. 1757/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1757/2012
Ședința din data de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. C. T. și C. LOCAL AL M. C. T. împotriva sentinței civile nr. 191 din 12 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL I. P. C., pârâtul intimat L. T. ". D. C. T. și chematul în garanție-intimat M. F. P. - D. G. A F. P. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind celelalte părți.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 02 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. al Î. P. C. a depus la dosar întâmpinare.
Tot la data de 02 aprilie 2012, chematul în garanție-intimat Ministerul
Finanțelor Publice, prin D. C. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 Cod pr.civ.
Reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicirile avocațiale și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 191 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C. în numele și pentru membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâții L. T. „. D. C. T., C. LOCAL AL M. C. T. și P. M. C. T.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să calculeze și să plătească membrilor de sindicat reprezentați prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază, actualizată cu indicele de inflație astfel:a) pentru anul scolar 2007 - 2008 pentru membrii de sindicat: N. D. F., S. M., G. V., T. ANA, P. M. P., M. M. C., M. N., N. T., S. B., T. L., C. V., C. N., B. M., L. A., C. I., P. G., C. M., G. V., C. M., B. A., F. V., C. A., O. M., P. E., M. P., M. H. R., S. M., R. M., S. ANA, C. C., S. A., G. M., C. M., M. C., I. F., S. M., P. I., P. A., I. A., G. E., C. M., R. I., respectiv M. A., G. L. b) pentru anul scolar 2008 - 2009 pentru membrii de sindicat: N. D. F., S. M.,
G. V., T. ANA, P. M. P., M. M. C., M. N., N. T., S. B., T. L., C. V., C. N., B. M., L. A., P. G., C. D., C. I., C. M., P. C., G. V., M. A., R. L., C. M., B. A., F. V., I. A., C. A., O. M., P. E., M. P., M. H. R., B. N., S., S. M., R. M., S. ANA, G. A., C. C., S. A., G. M., C. M., D. M., M. C., P. I., P. A., C. M., P. D. C.
Au fost obligați pârâții de rândul 2 și 3 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. cu domiciliul procesual ales la sediul D. G. a F. P. a județului C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. adeverinței depusă în copie la f. 48, 50-51, reclamanții au fost angajații pârâtei de rândul 1.
P. dispozițiilor art. 48 alin. 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, „drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii";.
P. art. 157 al. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul consolidat de stat ori de la cel al unității administrativ teritoriale este stabilit prin lege, după consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Prin urmare, drepturile salariale ale reclamanților, fiind stabilite prin lege și provenind în majoritate din surse bugetare, pot fi negociate prin contractele colective de muncă doar între limitele minime și cele maxime prevăzute de lege.
Prin art.36 lit. g din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-
2008 se prevede că salariații sunt îndreptățiți la „o primă de vacanță dinvenituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația deconcediu";.
Acest drept salarial trebuia să fie achitat necondiționat, obligația de plată a acestor sume fiind pură și simplă, neafectată de modalități.
Art. 33 alin. 1 și 2 din C. colectiv la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008 prevede: „(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identificasursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia.
(2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi.";
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 154, art. 156 și art. 157 al.
2 Codul muncii, art. 157 al. 2 din Codul muncii, art. 33 al. 1 și 2 cu art. 36 lit. g din C. C. la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008, instanța a admis acțiunea conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. M. C. T. și C. LOCAL AL M. C. T., solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului pârâții au arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece, pentru soluționarea fondului pretențiilor reclamanților de obligare a pârâților la plata primelor de concediu, în mod greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile art.48 (2) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic au fost aplicate greșit, deoarece acest text de lege nu prevede necondiționat și imperativ obligația de acordare a primelor de vacanță, ci reglementează îndreptățirea de a beneficia doar de acele prime care sunt înscrise în contractele de muncă, ori în lege.
Contractele colective de muncă unice la nivel național aplicabile în perioada 2005 - 2006 și 2007 - 2010 au prevăzut doar posibilitatea acordării primelor de vacanță prin contractul colectiv de muncă încheiate la celelalte niveluri.
În acest sens, art.59 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 (care preia prevederile similare din contractul unic pentru 2005-2006) prevede că „Prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că în raport cu posibilitățile economico- financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";.
Din analiza art. 37 din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ, pentru anii 2007 - 2010, rezultă că după ce în alineatele precedente, părțile contractante au prevăzut beneficiul unor premii, cu indicarea exactă a cuantumului acestora și a surselor de finanțare, la lit. g) a fost menționată „o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii";. În cauza nu s-a indicat existența vreunei alte reglementări legale care să prevadă în mod expres pentru personalul din învățământ acordarea primei de vacanță sau nivelul acesteia, motiv pentru care consideră, că sintagma
„în condițiile legii"; nu se poate referi decât la venituri proprii, respectiv la modalitatea de constituire a acestora și de efectuare a cheltuielilor corespunzătoare.
Aceste dispoziții nu creează în patrimoniul salariaților aparținând personalului didactic din învățământ un drept la prima de vacanță ci doar o vocație la acest drept. Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea primei de vacanță fiind existența dreptului este condiționată, de cerințele înscrise de părțile contractante în art.39 din contract.
Ba mai mult, față de dispozițiile art.157 alin.2 din Codul muncii rezultă că este vorba doar despre veniturile proprii ale unității de învățământ și nici într-un caz despre veniturile proprii ale consiliilor locale, întrucât prin contracte colective de muncă nu pot fi negociate clauze care să încalce prevederile legale și să stabilească obligații în sarcina unor părți care nu au participat la negocierea contractelor.
Aceasta întrucât prin N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat aprobate prin H. nr.2192/2004 s-au stabilit sursele de finanțare, cheltuielile finanțate și destinația acestora.
În mod distinct de finanțarea din bugetul de stat și din bugetele locale, normele conțin și reglementări privind veniturile extrabugetare ale instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat și modul de utilizare a acestora. Raportat la aceste prevederi legale, consideră că acordarea pentru personalul didactic a primelor de vacanță din venituri proprii estecondiționată de: dovedirea realizării de unitatea de învățământ a unor venituri extrabugetare, a faptului că după efectuarea cheltuielilor pentru activitățile extrabugetare a rămas un excedent ce poate fi folosit pentru acordarea primelor de vacanță cu prioritate față de alte necesități ale instituției de învățământ și a efectuării unor calcule de fundamentare în acest sens. Or, reclamanții nu au pretins niciodată astfel de drepturi salariale.
Prima de vacanță se plătește din veniturile proprii (ale unității de învățământ) dacă există resurse economico-financiare, cu o atare destinație. În absența acestor resurse, nici dreptul invocat nu există, nefiind vorba de un drept subiectiv de sine-stătător. E. acestuia depinde de existența resursei economico-financiare, cu destinația menționată, aceasta fiind regula consacrată de contractul colectiv de muncă.
Interpretând corect aceste prevederi contractuale, se poate stabili doar un drept generic la prima de vacanță care este condiționat de existența de venituri proprii ale unităților școlare și de încheierea unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, „în vederea acordării la timp a tuturor drepturilor (…) precum și pentru asigurarea unei finanțări corecte și complete"; așa cum expres se prevede în art.39 din același contract.
În mod greșit, în speță instanța de fond a aplicat prevederile C. C. la nivel de ramură de învățământ pe anii 2007-2008 în care se prevede în mod expres la art.33 alin.2 că în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și prezentul contract colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea legii bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia, deoarece drepturile pretinse nu se pot materializa în lipsa îndeplinirii acestor condiții.
Arată că în Legea nr.128/1997 nu există limite minime și maxime pentru cuantumul primei de vacanță.
Pe de o parte, există condiția necesară și obligatorie a încheierii unor protocoale de către organizațiile sindicale cu unitățile și instituțiile de învățământ și inspectoratele școlare, care vizează tocmai modalitățile de acordare, criteriile de diferențiere, cuantumul sumei care ar reveni fiecărui salariat în raport de funcția și norma didactică, nivelul studiilor, gradele didactice și titlurile științifice, vechimea în învățământ și calitatea și condițiile specifice de desfășurare a activității.
Pe de altă parte, alături de stabilirea acestor criterii obligatorii pentru a determina conținutul dreptului subiectiv material al fiecărui salariat la o astfel de suplimentare salarială, se impune cea de a doua condiție, a existenței veniturilor proprii de care depinde plata efectivă a primei de vacanță.
Fără respectarea acestor clauze este în imposibilitatea obiectivă de a stabili și diferenția cuantumul dreptului la prima de vacanță între un salariat profesor și un altul, angajat ca îngrijitor or educator, în lipsa negocierii criteriilor de acordare și a cuantumului sau limitelor minime și maxime ale acestui drept.
C. C. de M. unic la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la data de (...), cuprinde trimiteri la O. nr.1.. Referitor la aplicabilitatea O. nr.1., se poate constata că prin art.1 alin.1 și 2 se reglementează modalitatea de plată a primelor acordare cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anualede salarizare, în perioada 2001-2006, întrucât în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acesteia: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Coroborând aceste dispoziții cu cele ale legii speciale aplicabile în domeniul învățământului, adică Legea nr.128/1997, se observă că legea specială din acest domeniu nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă, astfel încât nu se poate extinde aplicarea O. nr.1. (nici recunoașterea debitorului privind plata drepturilor bănești respective) personalului din învățământ.
La data de 2 aprilie 2012 (f.8-9) reclamantul S. L. din Î. P. C. a depusîntâmpinarea prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 aprilie 2012 (f.10) chematulîn garanție Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. C. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâți și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturi bănești, prevăd că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, ceea ce înseamnă că printr-o dispoziție legală specială se derogă de la norma generală prevăzută de art. 157 alin. 3 din Codul muncii (art. 157 alin. 2 din Codul muncii anterior republicării), care prevede că sistemul de salarizare a personalului din unitățile și instituțiile publice se stabilește prin lege.
Prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din C. colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și 2007-2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractele colective de muncă la nivel național aplicabile în perioada de referință prevăd posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
C. C. de M. la N. de R. Î. pentru anii 2005-2006 stabilește că prima de vacanță se acordă din veniturile proprii ale unității de învățământ. P. dispozițiilor art.5 din C. colectiv unic la nivel de ramură învățământ, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.
La data de (...) a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C. C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, prelungit până la (...), care la art. 36 lit. g prevede că personalul din învățământ beneficiază de o „o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O. nr.1.";.
Conform art. 8 alin. 2 din Legea 130/1996 (în vigoare la data la care s- a încheiat C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabileascădrepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. per a contrario clauzele care conțin drepturi la un nivel superior din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior față de cele încheiate la nivel superior sunt permise de lege.
Prin urmare, Curtea apreciază că pentru anii școlari 2007-2008 și
2008-2009 membrii de sindicat reprezentați de reclamant sunt îndreptățiți la plata primei de concediu, în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. pe anii 2008-2009, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare, dreptul la plata primei de concediu fiind prevăzut într-un mod mai favorabil pentru salariați în contractul colectiv încheiat la nivel de „. învățământ C.";, decât în cel la nivel ramură învățământ.
De asemenea, contrar celor invocate în recurs, 36 lit. g din C. C. de M.
U. J. la nivel de R. Î. C. prevede că prima de vacanță este egală cu un salariu de bază al angajatului, astfel încât nu se poate susține că dreptul solicitat de reclamant pentru membrii săi de sindicat nu este determinat.
În mod evident prin C. C. de M. U. J. la nivel de R. Î. C. nu se putea extinde domeniul de aplicare al OUG 1., însă analizând art. 36 lit. g din contract Curtea constată că trimiterea la OUG 1. se face în legătură cu cuantumul primei de concediu și nu cu domeniul de aplicare al actului normativ.
Având în vedere aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 este nefondat și urmează ca în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. M. C. T. și C. LOCAL AL M. C. T. împotriva sentinței civile numărul 191 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. D. G. S. D.
GREFIER, A. B.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: I. P.
| ← Decizia nr. 3814/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1062/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
