Decizia nr. 386/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)*
D. CIVILĂ Nr.386/R/2012
Ședința 31 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M. I. împotriva sentinței civile nr. 1444 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ și TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi salariale ale personalului din justiție - spor de risc.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 ianuarie
2012 s-a depus la dosar din partea intimatului Ministerul Justiției întâmpinare, iar la data de 17 ianuarie 2012 a înregistrat întâmpinare și intimatul Ministerul
Finanțelor Publice - D. M.. C. de A. C. a formulat de asemenea întâmpinare, înregistrată la data de 27 ianuarie 2012.
Având în vedere că atât recurentul prin memoriul de recurs, cât și intimații prin întâmpinările formulate au solicitat judecata în lipsă, C. constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1444/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...)*, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul P. M. I., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, C. de A. C., Ministerul Justiției și L. C., Ministerul Finanțelor Publice, privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul din prezenta cauză a formulat o cerere de intervenție în dosarul nr. (...), prin care a solicitat introducerea sa în cauză alături de reclamanții din acel dosar, susținând că se află în aceeași situație și în consecință a cerut să i se acorde sporul de risc și solicitare neuropsihică înprocent de 50% prevăzut de art. 47 din L. 5., calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada (...) la zi.
Sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este reglementat de art. 47 din L. nr. 5. și, la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere condițiile de lucru în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, care există în aceeași formă și astăzi.
Drepturile salariale ale magistraților prevăzute de L. nr. 5. au fost supuse în timp unor modificări, printre care unele efectuate fără respectarea dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă cuprinse în art. 114 alin. 1 din C. României, respectiv art. 115 alin. 1 după revizuire.
Astfel, prin OG nr. 8., ordonanță simplă, s-a „modificat"; L. nr. 5., în sensul că prin aceasta a fost „abrogat"; art. 47 din L. nr. 5..
T. a reținut însă că abrogările textelor legale din L. nr. 5. dispuse prin această ordonanță sunt neconforme cu C., întrucât nu pot fi emise ordonanțe în domenii care fac obiectul legilor organice și totodată încalcă și dispozițiile din L. nr. 24/2000 privind norme de tehnică legislativă.
Potrivit art. 72 alin. 3 lit. „e"; din Constituție, anterior revizuirii, respectiv art. 73 alin.3 lit. „p"; după revizuire, regimul raporturilor de muncă ale magis- traților, din care face parte integrantă și salarizarea, se reglementează prin lege organică.
Art. 4 din L. nr. 24/2000 privind norme de tehnică legislativă pentru e- laborarea actelor normative prevede că „Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte"; iar „categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin C. R..
În consecință și după adoptarea OG nr. 8., art. 47 din L. nr. 5. a rămas în vigoare chiar dacă ulterior au fost adoptate și alte legi care reglementează salarizarea magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Art. 47 din L. nr. 5. nu a fost abrogat de art. 50 alin. 2 din OUG nr.
177/2002, deoarece nu este cuprins în capitolele din lege referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, ci fac parte din capitolul „dispoziții comune"; și nici nu constituie o dispoziție contrară celor cuprinse în OUG nr.
177/2002, fiind un drept complementar și nu unul contrar celor prevăzute în această OUG nr. 177/2002.
Nici prin OUG nr. 2. nu a fost abrogat art. 47 din L. nr. 5., această ordonanță abrogând expres doar OUG nr. 177/2002 (prin art. 4 lit. „a";), nu și dispozițiile din L. nr. 5. în vigoare la acea dată, printre care și art. 47. Cum dreptul reglementat de art. 47 din L. nr. 5. nu constituie o dispoziție contrară față de OUG nr. 2. (fiind complementară) nu a fost abrogat nici de art. 4 lit. „f"; din OUG nr. 2..
Dimpotrivă, prin art. 32 din OUG nr. 2. se prevede că judecătorii be- neficiază și de drepturile stabilite în mod expres pentru aceștia prin acte norma- tive speciale.
Este adevărat că OG nr. 8/2007 abrogă L. nr. 5. în întregime, însă prin această ordonanță simplă nu se putea produce o abrogare a unei legi organice, astfel că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au continuat să beneficieze de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară (noțiunea de „. de bază"; din art. 47, fiind înlocuită de indemnizația de încadrare brută lunară, prin art. 44 din OUG nr. 177/2002).
Acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, este justi- ficată de motive obiective, magistrații și personalul auxiliar de specialitate des-fășurându-și activitatea în condiții de stres ori vătămările produse de stres tre- buie compensate prin stabilirea acestui spor care se adaugă la indemnizația lu- nară de încadrare (respectiv salariul de bază brut lunar, pentru personalul au- xiliar de specialitate).
În sensul celor arătate anterior reținute de tribunal s-a pronunțat și Înalta
Curte de C. și Justiție, care a fost chemată să realizeze interpretarea unitară a art. 47 din L. nr. 5., ca urmare a faptului că în practica judiciară s-au pronunțat soluții diferite cu privire la existența dreptului reglementat de art. 47 din L. nr.
5., după intrarea în vigoare a OG nr. 8..
Astfel, în ședința din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în
Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008 având ca obiect soluționarea unui recurs în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din L. nr. 5., privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a pronunțat Decizia nr. 21, în sensul că a admis recursul în interesul legii declarat de P. general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 8., aprobată prin L. nr. 3..
La momentul adoptării și pe toată durata aplicării Legii 5., reclamantul, respectiv postul ocupat de acesta și anume de șofer, nu era încadrat în categoria personalului auxiliar de specialitate și ca atare legiuitorul nu a avut în vedere această categorie profesională atunci când a prevăzut reglementările cuprinse în art. 47 din L. 5..
Așa cum rezultă din adeverința nr. 3343/(...) eliberată de Tribunalul
Maramureș, reclamantul a fost reîncadrat în funcția de șofer cu statut de personal conex al instanțelor judecătorești, în conformitate cu prevederile art.3 alin. 3 din L. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor, modificată și completată prin L. 1..
Dispozițiile legale aplicabile reclamantului privind salarizarea acestuia sunt cele cuprinse în O.G. 8/2007, care potrivit art. 1, prevede: "Prezenta ordonanță reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din L. nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.";
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, instanța a apreciat că reclamantului nu-i sunt aplicabile reglementările speciale care au vizat salarizarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate, astfel cum această ultimă categorie a fost percepută la momentul aplicării legii 5.. Chiar dacă începând cu (...) reclamantul este încadrat în categoria personalului auxiliar de specialitate, salarizarea acestuia se face în baza O.G. 8/2007 și nu a Legii 5. care a fost abrogată în întregime prin intrarea în vigoare a O.G. 8/2007, astfel că acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. M. I., solicitând modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului recurentul reclamant a arătat că nu este echitabil să fie catalogat ca personal conex care nu ar face parte din personalul auxiliar de specialitate, și pe acest considerent să i se respingă acțiunea, în timp ce colegii săi ce îndeplinesc funcția de aprod și agent procedural în cadrul aceleiași instanțe și catalogați la fel personal conex să beneficieze de acest spor pe baza hotărârilor judecătorești pronunțate de aceleași instanțe. În acest sens invocăpractica judiciară - S. civilă nr. 1254/(...) pronunțată în dosar nr. (...), irevocabilă prin D. civilă nr. 2. pronunțată de C. de apel C. în dosar nr. (...).
Recurentul a mai invocat faptul că unor șoferi ai altor instanțe de judecată
(spre exemplu din cadrul C. de A. C.), li s-au admis astfel de acțiuni și beneficiază de menționatul spor. În acest sens invocă sentința civilă nr. 973/(...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), irevocabilă prin decizia civilă nr. 2. pronunțată de C. de A. C.
Subliniază faptul că, aceeași categorie de personal conex din cadrul C. de
A. C. din care fac parte conducătorii auto, agenții procedurali și aprozii, beneficiază de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de (...), în urma unor hotărâri judecătorești favorabile așa cum rezultă din procesul verbal al ședinței Colegiului de conducere al C. de A. C. din data de (...).
Recurentul a făcut trimitere la hotărârea pronunțată de C. E. a D. O. în cauza Beian împotriva României, în care s-a apreciat că în lipsa unui remediu intern cu privire la astfel de divergențe, soluționarea neomogenă a unor acțiuni similare conduce la o stare de incertitudine a cetățenilor în raport cu sistemul judiciar. A. incertitudine creează neîncredere în sistemul judiciar, încrederea în justiție fiind unul dintre elementele de bază ale statului de drept.
Prin urmare solicită admiterea recursului întrucât i se cuvine menționatul spor de risc și suprasolicitare neuropsihică la fel cum a fost acordat și celorlalți colegi ai săi din raza C. de apel C.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 3041 și art. 312 C. proc. civ. În probațiune, recurentul a depus practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 9. a T. C., sentința civilă 1254/(...) a T. M., D. civ. 2. a C. de A. C., D. civ. 2. a C. de A. C., P. verbal al ședinței Colegiului de conducere al C. de A. C. din 13 aprilie 2010 și Adeverința nr. 3343/ (...). Intimații pârâți C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinările depuse la dosar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din L. nr. 5. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar. Prin D. nr. XXI din (...) pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a O.G. nr.8., aprobată prin L. nr. 3.. S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din L. nr. 5. privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din O.G. nr.8., însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din C. României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din L. nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.5.. Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că „…au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice";. Totodată, s-a reținut că: „Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din L. nr.5. și ale art.231 din L. nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."; Având în vedere faptul că șoferii nu au făcut niciodată parte din categoria personalului auxiliar al instanțelor, până la data adoptării Legii nr.17/2006 având doar calitatea de personal contractual, ce nu a beneficiat de dispozițiile art. 47 din L. nr. 5. privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar ulterior au fost incluși în categoria personalului conex al instanțelor judecătorești, C. constată că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea sporului solicitat prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față. C. mai reține că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se putea constata o discriminare a reclamantului în raport cu categoria persoanelor care ocupă funcția de aprod și agent procedural, întrucât reclamantul, prin postul ocupat și atribuțiile de serviciu ce îi revin, nu se află în situații comparabile cu aceste categorii de personal care au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare. Astfel, se reține că sub imperiul Legii nr. 5., ce reglementează în art. 47 sporul solicitat, aprozii și agenții procedurali făceau parte din personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, iar prin D. nr. 2. instanța supremă a statuat în sensul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din L. nr.5. și ale art.231 din L. nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege. Pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din O.G. 137/2000 ce consacră definiția discriminării, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Raportat la art. 14 din Convenția E. a D. O., C. E. a D. O. a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. De asemenea, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat în sensul că „legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază …pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă…";, iar tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă privilegii ori discriminare. Referitor la situația invocată de recurent în sensul că prin hotărâri judecătorești a fost recunoscut dreptul unor persoane încadrate pe funcția de șofer la alte instanțe de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare, C. de A. reține pe de o parte că, în actuala reglementare, practica judiciară nu constituie izvor de drept. Pe de altă parte, C. apreciază că în cauză nu se poate reține o practică judiciară constantă a instanțelor naționale în sensul recunoașterii dreptului la acest spor categoriei profesionale din care face parte reclamantul, astfel că nu pot fi reținute susținerile acestuia în sensul că prin respingerea acțiunii formulate s-ar aduce atingere dreptului său la un proces echitabil. Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, C. de A. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, cu consecința mențineri ca legală și temeinică a sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. M. I., împotriva sentinței civile nr. 1444 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia nr. 805/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1117/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
