Decizia nr. 1763/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1763/R/2012
Ședința publică din data de 24 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă S. S. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 5778 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat B. Z., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recurenta a depus la dosar un exemplar al recursului semnat.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5778 din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei S. S. T. S. Z., privind obligarea pârâtului B. Z., la plata sumei de 5205,89 lei despăgubiri precum și cererea reconvențională a pârâtului B. Z. privind obligarea reclamantei la 2000 lei despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pârâtul a fost angajat al reclamantei cu contract individual de muncă pe durată neterminată în meseria de conducător auto, începând cu data de 20 noiembrie 2009.
Pentru munca prestată salariul negociat de părțile semnatare ale contractului de muncă a fost stabilit la 720 lei, brut, pe lună fără alte sporuri, indemnizații sau adaosuri, începând cu data de (...), la 360 lei pentru 4 ore de muncă pe zi.
Acest contract a fost desfăcut la data de (...), prin D. nr.7/(...), în temeiul art.61 lit.a din Legea nr.53/2003.
La data de (...), reclamanta a fost sancționează contravențional prin P. verbal de constatare a contravenției nr.0079005 cu o amendă de 875 lei și o despăgubire de 2330,85 lei, datorită faptului că pârâtul a condus autovehiculul cu nr.de înmatriculare (...), (...) fără a avea rovinetă.
Reclamanta a plătit aceste sume și consideră că a fost prejudiciată de pârâtă datorită faptului că deși i s-a pus la dispoziție sumele necesare plății rovinetei acesta nu a achitat taxa de drum.
Potrivit art.270, alin.(1) din C. muncii „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor";.
Din conținutul acestui text reiese faptul că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului acesta trebuie să fie vinovat de producerea prejudiciului prin acțiunile sau inacțiunile care au avut ca urmare neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiunilor de serviciu.
Din conținutul contractului individual de muncă și a fișei postului pârâtului nu reiese faptul că acesta ar fi avut ca atribuție de serviciu achiziționarea de rovignete pentru cursele efectuate în România.
Mai mult, art.7 din O.G. nr.15/2002 prevede faptul că
„Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinetei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului";.
În consecință nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtului pentru plata sumei de 3205,89 lei deoarece acesta nu se face vinovat de producerea acestei pagube.
În privința cererii reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei reprezentând prejudiciu datorat neefectuării uni transport în datele de (...) și (...) instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului.
Deși reclamanta susține faptul că a trebuit să subcontracteze un transport de marfă din cauza faptului că pârâtul nu s-a prezentat la timp la locul de încărcare a mărfii, nu a făcut dovada că patrimoniul său a fost diminuat datorită acestui fapt.
Prejudiciul este un element esențial pentru angajarea răspunderii patrimoniale, prejudiciu care nu a fost dovedit în cauză iar lipsa acestuia face ca cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de
2000 lei să fie nefondată.
În privința cererii reconvenționale a pârâtului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 lei reprezentând diferență de drepturi salariale neacordate instanța a reținut faptul că din conținutul contractului individual de muncă nr.8/(...) și a actelor adiționale la acesta nu reiese faptul că părțile au convenit ca pe lângă salariul stabilit să se mai plătească o sumă de 20 de bani pentru kilometrul parcurs.
Nici din declarația martorei C. I. nu rezultă asumarea unei astfel de obligații de către reclamantă iar în privința acestei declarații mai trebuie avut în vedere și principiul general de drept comun prevăzut de art.1191 din C. civil, potrivit căruia actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori (Dec.C.C. nr.1010/2010).
Prin urmare, având în vedere aceste considerente precum și prevederile art.20 din C. muncii potrivit căruia „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu";, a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC Ș. T. SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulată.
În motivare a arătat că este real că normele aplicabile în cauză nu prevăd obligația intimatului de a achita taxele de drum pentru curse interne și că în fișa postului nu era cuprinsă această obligație, însă pentru a fi executată aceasta obligație poate fi și una contractuală. Nu doar obligațiile impuse de lege sunt de adus la îndeplinire, ci și obligațiile care rezultă din acordul părților.
Acesta este și cazul obligației de a achita taxele de drum pe care o avea intimatul, obligație ce rezultă atât din actul adițional la contractul de muncă, cât și din procesul-verbal încheiat intre părți cu ocazia plecării în cursă a intimatului. A. două înscrisuri conțin acordul părților cu privire la obligația conducătorului autovehiculului de a achita taxele de drum din sumele de bani puse la dispoziție de angajator. E. o obligație asumată contractual, "in mod valabil, chiar dacă nu este expres prevăzută de lege, cu certitudine asumarea acestei obligații nu este interzisă de lege.
Consideră că în ceea ce privește această cerere prima instanță a aplicat în mod greșit legea, ignorând dispozițiile privind convențiile liber consimțite de părți.
În ceea ce privește obligarea intimatului la plata prejudiciului cauzat prin neprezentarea la muncă, se reține că acest prejudiciu nu există pentru că nu a fost micșorat patrimoniul recurentei. Se reține de asemenea că prejudiciul este un element esențial in angajarea răspunderii civile delictuale, însă celelalte componente ale răspunderii civile delictuale, fapta, legătura de cauzalitate, vinovăția, sunt ignorate de către prima instanță cu toate că în mod cert ar fi trebuit să facă obiectul cercetării judecătorești. În afară de faptul că nu sunt analizate aceste elemente, prima instanță aplică în mod greșit legea, considerând că doar micșorarea patrimoniului este echivalentă creării unui prejudiciu ce ar duce la angajarea răspunderii civile delictuale. În realitate însă aceste considerente sunt specifice unei cereri întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, iar nu unei cereri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.
Astfel, prejudiciul este definit ca rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmarea unei fapte ilicite săvârșită de o altă persoană. Cerințele privitoare la prejudiciul pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală sunt caracterul cert și condiția să nu fi fost reparat încă. A.a sunt caracteristicile prejudiciului care ar fi trebuit să fie analizate de instanță, iar nu micșorarea patrimoniului recurentei. Nerealizarea unui venit, a unui profit ori a unui beneficiu este de asemenea un prejudiciu dacă este cauzat de fapta ilicită a unei persoane. Faptul că recurenta nu a încasat suma de bani contravaloare a serviciului de transport pe care trebuia să îl efectueze intimatul în executarea contractului de muncă nu a cauzat neapărat o diminuare a patrimoniului, dar în mod sigur a cauzat nerealizarea unui profit ce se prefigura cu certitudine .
Beneficiul nerealizat întrunește caracterul cert al unui prejudiciu pentru a fi dispusă repararea acestuia.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
1.Cu privire la primul motiv de recurs, referitor la modul în care instanța de fond a soluționat petitul privind obligarea pârâtului la plata de sumei reprezentând amendă în cuantum de 875 lei și o despăgubire de
2330,85 lei, suportate de reclamantă ca urmare a încheierii procesului verbal de constatare a contravenției nr.0079005, Curtea reține că se impune o analiză distinctă, dată fiind natura juridică diferită a celor două sume pretinse.
În ceea ce privește contravaloarea amenzii, Curtea notează că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa de vinovăție a pârâtului în săvârșirea contravenției. Astfel, din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă că intimatul pârât a utilizat rețeaua de drumuri naționale fără a deține la bordul autovehiculului rovinieta valabilă.
Deși cuantumul rovinetei trebuie achitat, în conformitate cu prevederile legale reținute de instanța de fond, curtea notează - ca element esențial ignorat de tribunal - faptul că, potrivit fișei postului intimatului, acesta era responsabil pentru achiziționarea taxelor de drum aferente fiecărei țări în care se află în timpul deplasării. Această obligație revenea intimatului indiferent de țara pe teritoriului căreia se afla, cu atât mai mult intimatul având responsabilitatea achiziționării rovinietei necesare circulării pe drumurile publice din România.
Declarația martorei C. I., audiată în fața instanței de fond ( fila 33) confirmă această sarcină de serviciu a intimatului pârât, arătând totodată că acesta se afla în posesia unui card al societății pe care se aflau suficiente lichidități care să îi permită plata rovinietei.
Față de cele de mai sus, Curtea reține că fapta intimatului de a nu achita rovinieta aferentă circulării pe drumurile publice din România constituie o încălcare cu vinovăție a obligațiilor de serviciu de către acesta, faptă ce a condus la crearea unui prejudiciu societății recurente. Ca atare, în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale ale intimatului pârât, în calitatea sa de salariat al recurentei, în sensul celor prevăzute de art. 270 C. muncii, pentru suma de 875 lei reprezentând contravaloarea amenzii.
În ceea ce privește însă suma de 2330,85 lei, Curtea reține că acestea au fost achitate de către recurentă cu titlu de despăgubiri pentru nedeținerea rovinietei. Cu alte cuvinte suma respectivă reprezintă contravaloarea rovinetei necesare pentru ca autovehiculul proprietatea societății să poată circula în mod legal pe drumurile publice; potrivit art. 8 alin. 3 din OG
15/2003 contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Această obligație de achitare a rovinietei, spre deosebire de cea a plății amenzii, revenea recurentei independent de săvârșirea contravenției, în temeiul art.1 alin.2 din O.G. nr.15/2002 potrivit căruia „începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit in continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor romani si străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România(….), coroborat cu prevederile art. 7 din același act normativ, ce impune responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinetei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune în sarcina utilizatorilor români.
Ca atare, Curtea reține că nu există o legătură de cauzalitate între săvârșirea contravenției de către intimatul pârât și achitarea de către recurentă a contravalorii rovinetei. Mai mult, nu se poate reține existența unui prejudiciu sub acest aspect, în condițiile în care recurenta reclamantăare obligația legală de a suporta din patrimoniul propriu contravaloarea acestei taxe. Chiar dacă pârâtul avea ca și obligație de serviciu achitarea taxelor de drum, aceasta acționa ca un mandatar al societății recurente, achitând contravaloarea acestora din patrimoniul societății, prin cardul pus la dispoziție în acest sens, și nicidecum din patrimoniul său.
Curtea reține ca nefondate și motivele de recurs referitoare la plata sumei 2000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat prin neprezentarea pârâtului la muncă în data de 20 și respectiv 21 iulie 2010.
În mod judicios instanța de fond a reținut că reclamanta nu făcut dovada caracterului cert al prejudiciului. Curtea subliniază că recurenta nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului pretins nici ca și prejudiciu efectiv suferit - cum a pretins inițial în fața instanței de fond - nici a beneficiu nerealizat - cum a susținut în fața instanței de recurs.
E. adevărat că prejudiciul poate îmbrăca forma unui beneficiu nerealizat, care s-ar traduce în speța de față prin neîncasarea sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciului de transport pe care trebuia să îl efectueze intimatul în executarea contractului de muncă. Această ipoteză nu se regăsește însă în cauza de față, în condițiile în care chiar recurenta reclamantă arată, prin cererea de chemare în judecată, că a fost nevoită să subcontracteze comanda primită. Aceasta înseamnă că transportul contractat a fost efectuat, chiar dacă prin subcontractat, beneficiarul având obligația achitării acestuia, situație în care nu se poate reține existența unui prejudiciu nerealizat. Situația de fapt expusă rezultă și din facturile depuse la dosar, din confirmă efectuarea transportului contractat de recurentă
Curtea ar putea reține eventual existența unui prejudiciu efectiv produs, ce ar consta între diferența dintre profitul ce ar fi revenit efectiv recurentei dacă pârâtul efectua transportul conform contractului și cel realizat prin efectuarea comenzii prin subcontractați. Cu alte cuvinte, recurenta trebuia să dovedească cuantumul prejudiciului, în sensul costurilor suplimentare generate recurentei de necesitatea subcontractării, costuri însă ce nu echivalează cu valoarea contractului de transport, așa cum în mod nefondat reține recurenta. Or, în condițiile în care din actele depuse la dosar nu rezultă în mod cert care este acest prejudiciu, în mod corect instanța de fond a respins acest petit ca neîntemeiat.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse de mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă,
Curtea va admite recursul declarat de reclamanta SC Ș. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 5778 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta SC Ș. T. SRL împotriva sentinței civile nr. 5778 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC Ș. T. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. Z. și în consecință îl obligă pe pârât la plata sumei de 875 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia nr. 1250/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1984/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
