Decizia nr. 4334/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4334/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S.-K. G. O. împotriva sentinței civile nr. 6908 din 18 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC N. D. I. S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 octombrie
2012, prin fax, iar 16 octombrie 2012 prin serviciul de registratură al instanței, s- a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, având anexată și împuternicire avocațială prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reclamantului recurent, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a putea lectura întâmpinarea comunicată.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Reclamantul recurent arată că nu are alte cereri de formulat în cauză. Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele arătate în memoriul de recurs.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6908 din (...), a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. K. G. O. în contradictoriu cu pârâta SC N. D. I. S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 3/(...) în registrul general de evidență a salariaților, reclamantul a fost angajatul pârâtei peo perioadă nedeterminată, începând cu data de (...) în meseria de muncitor necalificat cu un salariu lunar brut de 705 lei.
Acest contract individual de muncă a încetat la data de (...) ca urmare a demisiei reclamantului.
Salariul de bază lunar brut de 705 lei negociat și stabilit prin contractul individual de muncă este cuprins în statele de plată aferente lunilor iunie și iulie
2011.
Sumele nete aferente acestei sume brute au fost plătite reclamantului prin dispozițiile de plată nr. 9/(...) respectiv nr. 10/(...).
Conform prevederilor art. 168 alin. 1 Codul muncii republicat, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Cele două dispoziții de plată fac dovada plății drepturilor salariale către reclamant, astfel că cererea acestuia privind plata drepturilor salariale în cuantum de 4000 lei a fost nefondată și a fost respinsă.
Conform prevederilor art.16 alin.1 C. muncii republicat, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
În lumina acestor prevederi legale - teza finală a articolului, instanța constată că reclamantul și pârâta au stabilit de comun acord, salariul lunar de bază brut de 705 lei, fără alte prestații suplimentare sau alte adaosuri.
Prin urmare, cererea reclamantului de a obliga pârâta la plata diurnei și a sumei plătite pentru cursul pierdut a fost respinsă, întrucât contractul individual de muncă încheiat în forma scrisă are alte prevederi.
Cererea privind acordarea daunelor morale a fost nedovedită și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.-K. G. O., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare reclamantul a arătat că la prima instanță a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 4000 lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada (...)-(...), 590 lei reprezentând diurnă, 700-800 lei despăgubiri pentru cursul pierdut și 6.000 lei daune morale.
Reclamantul mai susține că în calitate de angajat al pârâtei nu a beneficiat de drepturi salariale, de diurnă și că datorită faptului că angajatorul nu i-a permis să de pregătire profesionala, a pierdut aceste cursuri astfel că în mod firesc a solicitat ca angajatorul să-i achite c/v lor.
Mai precizează faptul că Dispozițiile de plata nr. 9/(...) și 10/(...) sunt întocmite pe numele angajatorului astfel că nu pot face dovada plății drepturilor salariale.
Apreciază recurentul că a suferit un prejudiciu moral datorită neplății drepturilor salariale, fiind unicul întreținător de familie.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este fondat în parte, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 168 alin. 1 C.muncii „plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.";
Textul legal citat anterior prevede un regim probatoriu restrictiv în ceea ce privește dovada plății salariului, în sensul că ea se poate face doar prin statul deplată semnat de angajat sau un alt act justificativ din care să rezulte cu certitudine efectuarea plății către salariat.
Prin urmare în privința plății salariului nu este admisibil un alt mijloc de probă decât cel prin înscrisuri, înscrisuri care să demonstreze fără nici o îndoială plata efectivă către salariat.
Deși intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei Dispozițiile de plata nr.
9/(...) și 10/(...), aceste înscrisuri nu demonstrează efectuarea plății salariului către recurentul reclamant, nefiind întocmite pe numele acestuia.
Prin urmare, în condițiile în care intimata pârâtă nu a dovedit plata drepturilor salariale pentru perioada solicitată de reclamant, deși sarcina probei îi revenea în condițiile art. 272 C.muncii, se impune obligarea pârâtei, în calitate de angajator, la plata acestora, calculate pe baza unui salariu de bază lunar brut de 705 lei, potrivit mențiunilor din contractul individual de muncă încheiat între părți.
În ceea ce privește criticile formulate de recurent față de soluția primei instanțe de respingere a celorlalte capete de cerere, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, referitor la cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale, se constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului în condițiile art. 253 C.muncii.
În ceea ce privește prejudiciul reclamant ca urmare a neachitării la timp a drepturilor salariale, ce formează obiectul contestației deduse judecății, Curtea apreciază că obligarea pârâtei la plata acestora, reprezintă în sine o reparație suficientă și nu se justifică în plus acordarea altor despăgubiri bănești.
Pe de altă parte nu se poate da curs solicitării recurentului privind plata unor sume de bani cu titlu de diurnă în condițiile în care nu s-a probat în cauză că acesta a prestat în cadrul unității angajatoare activități specifice acordării unor astfel de drepturi în temeiul clauzelor contractuale sau în baza unor dispoziții legale. Formularea unei astfel de pretenții presupune precizarea în concret a activității desfășurate, a locației în care aceasta a fost prestată, pentru a se putea proba deplasarea salariatului într-o altă localitatea decât cea de domiciliu precum și menționarea perioadei de timp afectată pentru desfășurarea unei astfel de activități, elemente care din actele dosarului nu rezultă.
Codul muncii reglementează la art. 192-210 formarea profesională a salariaților, inclusiv situațiile în care cheltuielile ocazionate de aceasta sunt suportate de angajator. În cauza dedusă judecății nu s-a probat faptul că salariatul recurent a participat la cursuri sau stagii de formare profesională inițiate de angajator sau că acesta s-ar fi obligat să suporte c/v unor astfel de cursuri la care ar fi participat reclamantul din inițiativa sa.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 și 3 c.pr.civ.,
Curtea va admite în parte recursul declarat cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtei la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant, aferente perioadei (...) - (...).
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul S.-K. G. O. împotriva
Sentinței civile nr. 6908 din (...), a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe careo modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu SC N. D. I. S. și în consecință:
Obligă pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei (...) - (...), calculate pe baza unui salariu de bază lunar brut de 705 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond:P. U.
| ← Decizia nr. 948/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3214/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
