Decizia nr. 1801/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1801/R/2012
Ședința publică din data de 25 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta V. A. M. împotriva sentinței civile nr. 2180 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. J. DE U. Z., având ca obiect obligație de a face - restituire drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 19 alin. 2 teza a II-a din H.G. nr. 281/1993 invocată de pârâta recurentă a fost soluționată în sensul respingerii acesteia prin D. nr. 1209 din 7 martie 2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2180 din 4 aprilie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. J. de U. Z. în contradictoriu cu pârâta dr. V. A. M. - pe care a obligat-o la plata sumei de
811 lei reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit; suma va fi actualizată - cu rata inflației de la data acordării sumelor până la recuperare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta este angajata reclamantului S. J. de U. Z. din anul 2007, având funcția de medic specialist, în cadrul secției Nefrologie.
În data de (...), pârâta a încheiat cu același angajator, un contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu timp parțial, în vederea acoperirii deficitului de personal. Î. s-a făcut prin cumul de funcții, pe postul de medic specialist, corespunzător pregătirii sale, beneficiind pentru munca prestată în baza acestui contract de salariu de încadrare brut, spor de vechime și sporurile specifice funcției.
C. individual cu timp parțial s-a încheiat în temeiul art. 19 alin. 2 din H.G. nr. 281/1993 care prevede că posturile vacante din unitățile de asistenta socială sau de ocrotire a sănătății si din cultura, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul si de către persoane din aceeași unitate.
Art. 22 din OUG nr. 1., în vigoare la data încheierii contractului prevede, de asemenea că posturile vacante din unitățile sanitare publice din sectorulsanitar, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul și de către persoane din aceeași unitate.
Angajarea personalului prin cumul de funcții se face cu acordul conducerii unității la care persoana care cumulează are funcția de bază, iar cumulul de funcții se efectuează în afara programului de la norma de bază.
Acest ultim text de lege a fost abrogat prin L. nr. 3., insă guvernează raportul juridic dedus judecății în baza principiului regit tempus actum.
Cu privire la salarizare personalului angajat cu program normal de lucru, art. 8 din OUG nr. 1. (abrogat prin legea nr. 3.) prevede că personalul salarizat potrivit acestei ordonanțe de urgență beneficiază de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, procentul acordându-se proporțional cu vechimea în muncă.
Remunerarea personalului angajat prin cumul de funcții este prevăzută de art. 19 din HG nr. 281/1993 conform căruia, salarizarea acestuia se face la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale, prevăzute in statul de funcții.
Așadar, desfășurând activitate în baza contractului pe durată determinată, prin cumul de funcții, pârâta avea dreptul de a fi salarizată, pentru această muncă, doar la nivelul gradației 1 a funcției sale.
În urma auditului extern financiar efectuat la S. J. de U. Z. în perioada
16.02-(...), Camera de C. S. a constatat că pentru 20 de persoane care ocupă posturi vacante prin cumul de funcții s-au acordat drepturi bănești cu depășirea cadrului legal enunțat, reprezentând diferențe în plus privind salariul de încadrare și spor de vechime aferent acestor posturi.
Prin decizia nr. 6/2009, organul de control a dispus recuperarea acestor sume de la persoanele care au beneficiat de aceste sume nedatorate.
Prin decizia civilă nr. 1., Curtea de A. C. a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2. a T. S. care a menținut decizia nr.
6/2009, apreciind că este legală.
În baza acestor argumente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă la restituirea sumei de 873 lei încasată cu titlu de drepturi salariale.
La cererea reclamantului, instanța, făcând aplicarea principiului restitutio in integrum a dispus actualizarea sumei conform indicelui de inflație, soluția contrară ducând la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta V. A. M., solicitândadmiterea recursului, rejudecarea cauzei pe fond, sub toate aspectele, cu aplicarea art. 3041 C.pr.civ. și ale art. 81 alin. 1 din L. nr. 168/1999, modificarea în întregime a sentinței nelegale și respingerea acțiunii urmând a se reține faptul că plata sumei de 811 lei, făcută cu titlu de drepturi salariale este legal datorată recurentei-pârâte. În motivarea recursului pârâta a arătat că Sentința civilă nr. 2915 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 2475/8412009, menținută de Curtea de A. C. prin D. civilă nr. 1. din 02 iulie 2010 nu poate produce efecte față de recurentă deoarece nu este opozabilă acesteia, în condițiile în care nu a fost parte în dosarul în care au fost pronunțate hotărârile. Intimatul-reclamant nu poate invoca propria culpă în condițiile în care salariul a fost stabilit la nivel de angajator și nu prin negociere iar Curtea de C. a stabilit că persoanele vinovate de plata sumelor sunt: managerul M. F.I., responsabilul cu controlul financiar preventiv F. Antonica și șef serviciu personal-salarizare Kirr C., așa cum rezultă din D. nr. 6 din 22 aprilie 2009, lapag.9-11. Prin urmare reclamantul ar trebui să solicite obligarea acestor persoane a căror vinovăție a fost deja stabilită de Curtea de C. la acoperirea prejudiciului cauzat. Se susține de către recurentă că în cauză nu există prejudiciu sumele stabilite de Curtea de C. sunt estimative. Reclamantul trebuie să dovedească dacă există un prejudiciu cert și real sau nu. Nu se poate admite existenta vreunui prejudiciu câtă vreme drepturile de natură salarială au fost achitate în baza contractelor individuale de muncă legal încheiate și cu respectarea C.ui M. și respectând drepturile salariale stabilite prin OUG nr. 1.. Recurenta a fost angajată pe o perioadă determinată, prin cumul de funcții, pentru a presta 2 ore pe zi, ca medic specialist nefrologie. Sumele pretinse nu pot fi cerute, deoarece plata acestora s-a făcut în executarea contractelor individuale de muncă încheiate pentru cumulul de funcții, astfel că solicită aplicarea dispozițiilor art. 969 cod civ. - contractele au putere de lege între părți, motiv pentru care solicită a se face aplicarea principiului de drept a forței obligatorii a contractului încheiat între părți. C. individual de muncă încheiat pentru cumulul de funcții nu a fost desființat. În speță nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, așa cum își motivează intimatul acțiunea prin invocarea dispozițiilor art. 272 alin. 11 din C. M.. În conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. 11 C. M., „orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea";. Este evident faptul ca un cumul de funcții poate avea loc nu numai la angajatori diferiți, ci chiar și la același angajator, ceea ce în speță s-a și întâmplat. Prin actualul Cod al M., legiuitorul a creat un regim de egalitate între toți angajatorii, care vor trebui să-i acorde toate drepturile, nu numai pe cele salariale, deci și concediul de odihnă. Art. 22 alin. 2 din OUG nr. 1., prevedea posibilitatea ocupării posturilor vacante prin cumul și de către persoane din aceeași unitate, ceea ce se coroborează perfect cu prevederea dreptului comun - C. muncii. Potrivit prevederii menționate, corespunzător pregătirii profesionale a recurentei-pârâte și postului cumulat funcției de bază, în contract au fost stabilite salariul de bază și toate sporurile la care recurenta avea dreptul. Dacă nu s-ar fi încheiat contractele pentru cumul de funcție atunci recurenta avea dreptul la plata orelor supliment are cu sporul corespunzător stabilit în C. M. și în contractul colectiv de muncă, sporul pentru timpul lucrat în zile nelucrătoare, precum și cu sporul pentru munca pe timpul nopții. Încheierea contractelor de cumul a profitat în principal intimatului-reclamant, care a fost scutit de plata acestor sporuri și a evitat producerea unor situații grave în domeniul sanitar. Pe toata durata cumulului, recurenta a lucrat și până la 11- 12 ore pe zi. Începând cu 01 ianuarie 2005, salarizarea și drepturile personalului contractual din unitățile sanitare au fost stabilite potrivit OUG nr. 1., care în cuprinsul arte 4 stabilește că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar în arte 8 (1) stabilește că sporul de vechime este calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru. adică pe timpul orelor de muncă stabilite în contractul de muncă încheiat pentru cumul. Potrivit C.ui M., art. 108, timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca. se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca. Consideră că recurenta-pârâtă și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile de serviciu în timpul programului normal de lucru, deoarece nu a fost pontată și nici plătită pentru ore suplimentare și nici pentru muncă pe timp de noapte, adică în condițiile art. 117-120- privitor la munca suplimentară sau ale art. 122-124-privitor la munca de noapte din C. M.. Potrivit principiului de drept potrivit căruia unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem, în condițiile în care textele de lege menționate nu disting și nu aduc limitări în negocierea și stabilirea drepturilor salariale prevăzute de C. M. și de OUG nr. 1., consideră că nu există niciun temei de drept care să permită instanței fondului să facă aplicabile prevederile art. 19 alin. 2 teza II-a din HG nr. 281/1993, dat în aplicarea L. salarizării nr. 14/1991, abrogată în mod expres prin L. nr. 5. și ale L. nr. 1., lege care, din 01 ianuarie 2005 nu s-a mai aplicat în sistemul sanitar. Mai mult, nu există niciun element sau raționament de natură a permite echivalența gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale stabilită de art. 19 alin. 2 teza a II-a din HG nr. 281/1993, cu nivelul minim stabilit prin OUG nr. 1.. În drept a invocat prevederile art. 304 pct.7, 8 și 9 C.p.c. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 octombrie 2011 (f.19-20) S. J. DE U. Z. a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 1 C.muncii (în variata în vigoare la data promovării acțiunii), salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vină și în legătură cu munca lor, iar conform art. 272 alin. 1 C.muncii salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Art. 271 alin. 1 din C.muncii instituie obligația de restituire a salariaților către angajatorii lor. Deși răspunderea patrimonială propriu-zisă se întemeiază pe o faptă săvârșită de angajat cu vinovăție, obligația de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, respectiv îmbogățirea fără justă cauză. Chiar dacă în cuprinsul art. 271 C.muncii nu se dă o definiție exactă a noțiunii de sumă nedatorată și nu se detailează condițiile în care se naște obligația de restituire, prin aceste prevederi, practic este reglementată situația în care este antrenată răspunderea patrimonială a salariatului, când fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate fără ca acestea să i se fi cuvenit. Or, în cauza dedusă judecății este cert că salariul recurentei, angajată în funcția de medic specialist prin cumul de funcții, putea fi remunerată doar în condițiile stabilite prin prevederile art. 19 alin. 2 din HG nr. 281/1993, la nivelul gradației 1 a funcției, gradului sau treptei profesionale prevăzute în statul de funcții, astfel că obligația de restituire a sumei de 811 lei încasată în plus subzistă chiar dacă nu i se poate reține o culpă a reclamantei în privința modului în care a fost stabilit salariul său. Dispozițiile legale mai sus citate, dau dreptul angajatorului de a urmări în principal pe beneficiarul direct al acestei sume nedatorate, astfel încât contrar susținerilor recurentei unitatea angajatoare nu avea obligația de a acționa cu prioritate împotriva persoanelor din rândul angajatorului care au contribuit la calcularea eronată a salariului datorat salariatei recurente. Susținerea recurentei în sensul că dacă nu ar fi fost angajată prin cumul de funcții ar fi trebuit să fie remunerată pentru orele suplimentare prestate, nu este de natură să înlăture obligația sa de restituire, în condițiile în care raporturile juridice între angajat și angajator au fost stabilite prin cumul de funcții, astfel încât devin incidente în cauză prevederile art. 19 din HG nr. 281/1993. Prevederile HG nr. 281/1993 au un caracter special, astfel că nu pot fi primite susținerile potrivit cărora ar fi fost abrogată ulterior prin dispozițiile codului muncii iar nivelul de salarizare reglementat de aceasta a fost menținut prin prevederile L. nr. 1., în condițiile precizate de acest act normativ. Mai mult decât atât, excepția de nelegalitate a prevederilor art. 19 din HG nr. 281/1993, invocată de recurentă pe parcursul soluționării cauzei în recurs, a fost respinsă în mod irevocabil prin D. nr. 1209/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. (...)a1*, aspectele referitoare la discriminare invocate prin motivele de recurs, formând obiectul analizei instanței investită cu soluționarea excepției de nelegalitate. Pe de altă parte, sunt nefondate criticile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să țină seama de nivelul salariului stabilit prin negociere potrivit contractului individual de muncă, în condițiile în care recurenta face parte din rândul personalului al cărui salariu se stabilește exclusiv prin lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. 2 C.muncii, în forma anterioară republicării, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege…";. Demersul judiciar al reclamantului privind obligarea pârâtei recurente la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de salariu, nu se întemeiază pe dispozițiile S. civile nr. 2915 din 17 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 2475/8412009, menținută de Curtea de A. C. prin D. civilă nr. 1., ci pe prevederile art. 270-271 C.muncii, astfel că nu prezintă relevanță, în cauza dedusă judecății, faptul că hotărârile judecătorești menționate nu îi sunt opozabile recurentei. De asemenea prevederile art. 270-271 C.muncii, reprezintă o aplicație particulară, specifică dreptului muncii, a instituției plății nedatorate reglementată de codul civil, astfel că obligația de restituire impusă în sarcina recurentei nu contravine dispozițiilor legale invocate prin motivele de recurs. Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta V. A. M. împotriva S. civile nr. 2180 din 4 aprilie 2011 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2012. PREȘEDINTE JUDECATORI I.-R. M. C. M. S.-C. B. GREFIER G. C. Red.I.R.M/Dact.S.M 2 ex./(...) Jud. fond: P. R.a M.lena
| ← Decizia nr. 4688/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 478/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
