Decizia nr. 1953/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...) Cod operator 8428

DECIZIA CIVILĂ NR. 1953/R/2012

Ședința publică din 04 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-D. C.

JUDECĂTORI: A.-A. P.

M.-C. V. GREFIER : A.-A. M.

S-au luat spre examinare, recursul declarat pârâta S. R. V. I. S. și recursul declarat de reclamantul A. N., împotriva sentinței civile nr. 1242 din (...) a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. R. S., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă doamna consilier juridic O. F., care arată că reprezintă atât pe pârâta recurentă S. R. V. I. S., cât și pe pârâta intimată S. R. S., lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul declarat de pârâta S. R. V. I. S., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Recursul declarat de reclamantul A. N., a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat părții adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că atât pârâta recurentă, prin memoriul de recurs (f. 3 din dosar), cât și reclamantul recurent, prin memoriul de recurs (f. 5 din dosar), au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, Curtea constată că reclamantul recurent a fost citat de la două adrese, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită la domiciliul procesual ales din Z., str. Simion Bărnuțiu nr. 3, bl. A 26, sc. B, et. 1, ap. 26, jud. Sălaj.

Instanța pune în vedere reprezentantei pârâtei recurente S. R. V. I. S. și a pârâtei intimate S. R. S., să depună la dosar delegațiile de reprezentare pentru cele două părți.

Reprezentanta pârâtei recurente și a pârâtei intimate arată că dintr-o greșeală nu a depus la dosar cele două delegații de reprezentare, însă se obligă ca în cursul zilei de azi să depună la dosar aceste delegații, deoarece va solicita să-i fie trimise prin fax.

Curtea constată că la data de data de (...), a fost înregistrată la dosar o întâmpinare la recursul declarat de reclamant, în 2 exemplare, care a fost expediată prin poștă de către pârâta recurentă S. R. V. I. S., prin intermediul doamnei consilier juridic O. F., prin care se solicită respingerea recursului formulat de reclamantul A. N. și menținerea în parte a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., iar la întâmpinare a fost anexată delegația de reprezentare pentru doamna consilier juridic O. F.

Reprezentanta pârâtei recurente și a pârâtei intimate arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei pârâtei recurente și a pârâtei intimate asupra celor două recursuri care formează obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta pârâtei recurente și a pârâtei intimate solicită admiterea recursului declarat de S. R. V. I. S., așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a S. R. V. I. S. Z., pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs și, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de reclamantul A. N. și menținerea în parte a sentinței recurate, în sensul celor arătate anterior, pentru motivele indicate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentanta pârâtei recurente și a pârâtei intimate arată că S. R. S. și

S. R. V. I. S. nu sunt continuatoare ale S. I. S. Z., deoarece S. R. S. a cumpărat de la S. I. S., terenuri, mijloace fixe și acțiuni, dar nu a preluat salariații acestei societăți și, totodată, arată că nu există nici un înscris, respectiv un inventar de predare-preluare a arhivei S. I. S. Z. de către S. R. S.

De asemenea, reprezentanta pârâtei recurente și a pârâtei intimate arată că reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe privind sporul pentru munca prestată în timpul nopții în cadrul S. I. S., iar Tribunalul Sălaj în mod greșit a obligat pârâta S. R. V. I. S. la eliberarea unei astfel de adeverințe, în favoarea reclamantului, deoarece S. R. V. I. S. nu are calitate să elibereze o astfel de adeverință și, totodată, arată că Tribunalul Sălaj, în mod corect a considerat că pârâta S. R. S. nu are calitate procesuală pasivă pentru eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporul de muncă prestată de reclamant în timpul nopții în cadrul S. I. S.

Curtea reține cauza în pronunțare.

După terminarea ședinței de judecată, doamna consilier juridic O. F. s-a prezentat la grefa instanței și a depus la dosar delegațiile de reprezentare pentru pârâta recurentă S. R. V. I. S. și pârâta intimată S. R. S., delegații care ulterior au fost transmise și prin fax, iar apoi au fost înregistrate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1242 din (...) a Tribunalului Sălaj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. S. și S. R. V. I. S. cu privire la cererile reclamantului pentru încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...)-(...) în grupa I de muncă.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. R. S. B.,

și s-a respins în consecință cererea reclamantului de obligare la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporul pentru munca prestată în timpul nopții în cadrul SC I. SA Z.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. R. V. I.

S. Z., cu privire la eliberarea unei adeverințe în care să fie cuprins sporul pentru munca prestată în timpul nopții în perioada lucrată la SC I. SA Z.

S-a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta S. R. V. I. S. Z. să elibereze reclamantului o adeverință care să cuprindă sporul pentru munca prestată în timpul nopții în cadrul SC I. SA Z.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că conform mențiunilor de carnetul de muncă al reclamantului, activitatea pentru care se solicită încadrarea în grupa a I-a de muncă, a fost prestată în favoarea angajatoarei S. S. Z.

Societatea menționată a intrat în procedura lichidării voluntare, astfel că la data de 2 noiembrie 2004, pârâta de rândul 2 a cumpărat, prin licitație publică de la S. S. Z. activul patrimonial denumit „. industrială I. situat în loc. Z., B-dul M.V. nr. 58, jud. Sălaj, întabulat în C.F. nr. 8452 a localității Z.

Prin același contract de vânzare cumpărare, cumpărătorul și-a asumat obligația prevăzută de art. 4 lit. c de a prelua arhiva societății, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 475/(...) a Tribunalului Sălaj s-a închis procedura falimentului și s-a dispus radierea S. I. S. din evidențele R.ui

Comerțului.

Art. 40 al D.ui nr. 3., în vigoare la data pronunțării sentinței civile de închidere a procedurii de faliment, prevede trei moduri de încetare a ființei persoanei juridice, și anume, prin comasare (absorbție și fuziune), prin divizare totală și prin dizolvare.

Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, iar data produceri efectelor lichidării înseamnă practic data producerii efectelor însăși ale dizolvării, respectiv efectul încetării a însăși persoanei juridice. T., persoana juridică dizolvată încetează la data ultimului act de lichidare, iar practic acest lucru se concretizează prin radierea din evidențe a acesteia.

Prin urmare, la data promovării prezentei acțiuni, societatea angajatoare nu mai exista ca subiect de drept.

Pârâta de rândul 2, ca achizitoare a unuia din bunurile care a compus activul societății nu a devenit continuatoarea societății radiate, prin urmare, obligațiile care îi incumbau angajatoarei nu au fost transferate în temeiul regulilor succesiuni către aceasta.

Prin urmare, rămâne de analizat dacă, raportat la obiectul acțiunii, se poate stabili vreo obligație în sarcina pârâtelor.

Cu privire la petitul 1 de încadrare a activității desfășurate în perioada (...)- (...) în grupa I de muncă, instanța a reținut următoarele:

In baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din D.-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția Muncii au emis O. nr. 5., prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.

Conform acestui ordin, in grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar in grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.

Art. 13 prevede că perioada lucrata după data de (...) până la data intrării în vigoare a cestui ordin și în continuare se încadrează în grupele I și II demunca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/(...) și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.

Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face, conform art. 6, de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Art. 15 alin.2 prevede că, ținând seama de prevederile 2 și 3 din D.-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu

(...) și până în prezent.

Ulterior, Legea nr. 19/2000 a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.

Prin urmare, obligația de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului, incumba angajatorului care, împreună cu reprezentanții sindicatului trebuiau să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II.

Încadrarea în grupele I și II de munca se făcea, conform art. 7 din același ordin, proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Perioada de timp în care o persoana avea sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilea prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Reclamantul a solicitat încadrarea activității sale în grupe de muncă în contradictoriu cu pârâtele, arătând că acestea sunt deținătoarele de fapt ale arhivei fostei societăți.

Prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.

Simplul fapt că la efectuarea unei expertize, expertul ar fi fost nevoit să se deplaseze în incinta S. R. V. I. Z., nu este în măsură a conferi acestei pârâte calitate procesuală pasivă, tot așa cum de exemplu, în cadrul unei acțiuni în revendicare, analiza documentelor cadastrale de către expertul topograf nu conferă Oficiului de C. și P. I. calitate procesuală pasivă.

Calitatea de deținător al arhivei nu duce la concluzia existenței unei identități între pârât și cel obligat în raportul juridic de încadrare în grupe de muncă a activității reclamantului.

Reclamantul justifică împrocesuarea pârâtei de rândul 2 și cu acest argument „dacă am accepta ideea că pârâta nu are calitate procesuală pasivă

(…) se pune întrebarea atunci cine are această calitate?";

Calitate procesuală pasivă ar fi avut fără dubiu S. I.. S. până la momentul încetării capacității sale procesuale de folosință, iar forțarea unei calități procesuale pasive a pârâtelor ar însemna nu doar ignorarea legii, dar șiacceptarea ideii că pasivitatea culpabilă a reclamantului este ignorată, în paguba securității raporturilor juridice în general.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile constate la petitul 1, instanța apreciază că acest petit, are caracter accesoriu, urmând a avea soarta cererii principale care se referă la încadrarea în grupe de muncă.

Cererea de eliberare a unei adeverințe nu are legătură cu deținerea arhivei, atâta timp cât mențiunile care se cer a fi inserate nu se află în înscrisurile din arhivă, ci în soluția de încadrare a activității în grupa a II de muncă, pronunțată la petitul nr. 1.

Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S. R. și S. R. V. I. S. și a respins acțiunea împotriva pârâtelor S. R. S. și S. R. V. I. S. având ca obiect încadrarea activității sale desfășurată în perioada (...)-(...) în grupa I de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, constatând lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor.

Cu privire la cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă sporul pentru munca prestată în timpul nopții instanța a reținut faptul că potrivit art. 125 din H.G. nr. 257/2011 coroborat cu prevederile art. 161 din Legea nr. 263/2010, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt obligați să elibereze adeverințe care să cuprindă sporurile de care au beneficiat asigurații, fiind direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.

După cum reiese din carnetul de muncă al reclamantei, aceasta a fost angajată a I.A.I.F.O Z., societate ce a fost cumpărată de SC R. SA.

Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare (cap. III, art. 4 lit. c) reiese faptul că, cumpărătorul s-a obligat să preia arhiva societății vândute, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 16/1996, devenind astfel deținător de arhivă.

Ca urmare a operației de divizare ce a avut loc în cadrul societății R. SRL

B., arhiva fostei I. SA Z. este în prezent deținută de către R. V. I. Z.

Urmare a acestui fapt instanța a constatat că pârâta SC R. SRL B. nu are calitatea de a elibera adeverința solicitată de reclamant și în consecință a admis excepția lipsei calității procesuale pasive excepție invocată de această pârâtă, respingând cererea reclamantei față de această pârâtă.

Obligația de a elibera adeverința solicitată de reclamant revine pârâtei SC R. V. I. SRL Z. și prin urmare instanța a respins excepția lipsei calității procesuale civile invocată de această pârâtă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta S. R. V. I. S. șireclamantul A. N.

Pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. V. I. SRL Z.

În motivarea recursului considera ca prima instanța a apreciat cu totul nejustificat, faptul ca S. R. V. I. S. S. Z. este obligata in condițiile legii sa elibereze o adeverința, care sa cuprindă sporurile de care a beneficiat asiguratul A. N. pentru perioada in care a deținut calitatea de salariat lasocietatea comerciala I. S. Z., societate in prezent radiata de la R. comerțului

Sălaj.

In interpretarea actelor normative enunțate, instanța a apreciat ca R. V. I. S. Z. are calitatea de deținător al fondului arhivistic I. S. Z., fara sa facă trimitere la niciun document justificativ, in acest sens.

Potrivit Legii nr. 263/2010 privind calitatea de deținător al unui Fond

Arhivistic presupune si prerogativa de manipulare a acestui fond arhivistic.

Or, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca pârâta a făcut dovada ca de la data cumpărării activului denumit "P. I. I. S. Z." din data de 02 noiembrie 2004 și pana la data radierii S. I. S. Z. de la registrul comerțului noiembrie 2009, aceasta prerogativa a fost deținuta de lichidatorul desemnat, în dosarul de insolvența privind debitorul I. S. Z., dl. N. V. D. fiind remunerat în acest sens, conform aprobării judecătorului sindic și a adunării creditorilor.

În mod corect judecătorul sindic si adunarea creditorilor debitorului I. a aprobat continuarea procedurii de insolvența după vânzarea activelor I. S. Z. in perioada 2004 - 2009 si remunerarea lichidatorului N. V. D., pentru efectuarea acestui serviciu, documentele existente la dosarul de insolvența stau mărturie, în acest sens.

R. V. I. S. Z. nu are calitatea de angajator al reclamantei, nu are calitate de continuator al I. S. Z., fiind o societate terța fata de contractul individual de munca încheiat între reclamant si I. S. Z. și nu cunoaște condițiile de predare- primire a fondului arhivistic I. S. Z., întrucât nu a semnat niciun înscris, în acest sens.

In consecința, in aceste condiții nu poate confirma documentele existente, aferente acestui Fond Arhivistic, respectiv activitatea desfășurata de reclamanta în cadrul I. S. Z.

Actele normative in materie enunțate, documentele existente la dosarul cauzei precum si condițiile de negociere privind contractul de vânzare- cumpărare nr. 10.017/02 noiembrie 2004 duc la concluzia ca fondul arhivistic I. S. Z. nu este deținut de R. V. I. S. Z., aceasta societatea nu are din punct de vedere juridic dreptul de a elibera foștilor salariați I. S. Z., implicit reclamantei orice tip de adeverința.

Obligarea R. V. I. S. de a confirma activitatea reclamantei desfășurata la

I. S. Z. apreciază ca este ilegala, poate crea erori iar din perspectiva practicii judiciare un precedent periculos.

Singura instituție abilitată să confirme documentele existente în cadrul

Fondului Arhivistic I. SA Z. este Ministerul Administrației și Internelor A. Naționale - Serviciul Județean Sălaj, instituția care deține nomenclatorul privind documentele existente în cadrul Fondului Arhivistic I. SA Z.

Reclamantul A. N. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacata, respectiv respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei SC R. V. SRL Z., în ceea ce privește constatarea grupei de munca și în consecința, admiterea cererii inițiale așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat cu privire la excepțiile invocate de către parata, că acestea nu pot fi luate în considerare, atâta timp cat faptic, arhiva fostei SC I. SA Z. se afla in deținerea acesteia. Astfel, după cum însăși parata afirma, la data de (...) SC R. SRL a cumpărat, prin licitație publica, de la SC I. SA Z., societate aflata, la acea data în procedura de lichidare voluntara, "P.industriala I. situata în Z. bd. M. V. nr. 58, județul Sălaj, intabulata în CF 8452 a localității Z.". Conform acestui contract, în art. 4 pct "c" s-a stipulat obligația cumpărătorului sa preia arhiva SC I. SA Z. Prin acest fapt parata recunoaște ca arhiva unității desființate SC I. SA se afla în proprietatea ei, însă, mai departe invoca faptul ca nu s-a efectuat vreo activitate de predare-primire a acesteia și astfel, nu ar avea dreptul de a manipula actele existente in aceasta arhiva.

Noțiunea de deținător de arhiva s-a clarificat prin O. nr. 5. al M. S., F. si E. de Ș. aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie conformitate cu prevederile în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, astfel prin deținător de arhiva se înțelege persoana juridica in a cărei păstrare se afla documente in baza cărora se poate întocmi si elibera adeverința prevăzuta in anexa.

Mai mult, după achiziționarea platformei industriale I. de către parata, același personal angajat la I. a fost angajat și la parata, bineînțeles, cu fluctuațiile de pe piața muncii, reprezentând disponibilizările colective. Toți angajații care au rămas la SC R. SRL au fost anterior angajați ai SC I. SA Z., fapt din care rezulta, încă odată, ca activitatea fostei SC I. SA este continuata în prezent de către SC R. V. SRL Z.

Din cele menționate anterior, rezultă că motivația pârâtei referitoare la faptul că doar a acceptat să păstreze în paza arhiva SC I. SA Z., nu poate fi acceptată de către instanța, raportat la obiectul cauzei.

In ceea ce privește locul de munca al reclamantului, dacă a fost sau nu încadrat în condiții de grupa de munca I sau II, din notările efectuate in carnetul de munca, nu rezulta efectiv locul unde și-a desfășurat activitatea și tocmai acesta a fost motivul pentru care a solicitat obligarea pârâtei sa permită, unei persoane specializate în probleme de personal, accesul în arhiva fostei SC I. SA, pentru a putea consulta dosarul de personal al reclamantei, având în vedere că și-a desfășurat activitatea în cadrul SC I. SA în perioada (...)-(...).

In ceea ce privește obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței privind sporul pentru schimbul III, instanța de fond a admis acest capăt de cerere.

Insa, executarea acestuia nu se va putea face decât după ce parata va fi consultat arhiva fostei SC I. SA, astfel încât consideră ca asupra celor doua capete de cerere nu se poate, odată sa se admită excepția lipsei calității procesuale pasive si odată sa se respingă aceeași excepție, invocate de aceeași parata.

Atâta timp cât instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește cererea având ca obiect încadrarea activității desfășurata în perioada (...)-(...), în grupa I a de munca, și a respins aceeași excepție, a lipsei capacității procesuale pasive, în ceea ce privește obligarea pârâtei să elibereze adeverința cu sporul pentru muncă prestată în timpul nopții, consideră ca instanța se află în eroare, întrucât ambele cereri comportă asupra arhivei fostei

SC I. SA Z. și astfel, ambele cereri ar fi trebuit soluționate în același sens.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ce privește recursul pârâtei S. R. V. I. S. aceasta solicită admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a SC R. V. I. SRL Z. întrucât potrivit Legii nr. 263/2010 privind calitatea de deținător al unui Fond Arhivistic presupune si prerogativa de manipulare a acestui fond arhivistic. Or, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca pârâta a făcut dovada ca de la data cumpărării activului denumit "P. I. I. S. Z." din data de 02 noiembrie

2004 și pana la data radierii S. I. S. Z. de la registrul comerțului noiembrie

2009, aceasta prerogativa a fost deținuta de lichidatorul desemnat, în dosarul de insolvența privind debitorul I. S. Z., dl. N. V. D. fiind remunerat în acest sens, conform aprobării judecătorului sindic și a adunării creditorilor.

Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat deoarece pârâta deține arhiva fostei I., așa cum rezultă din adresa nr. 634/2006 emisă la solicitarea lichidatorului prin care se răspunde de către pârâtă lichidatorului:

,,R. la adresa nr.625/(...) prin care solicitați accesul în arhivă a d-nei Dragoș Reghina - reprezentantul Dvs. în arhiva SC I. SA Z., vă informăm pe această cale următoarele: suntem de acord cu accesul d-nei Dragoș Reghina în arhiva societății .... "

Acest răspuns denotă fără tăgadă că arhiva este deținută de pârâtă și chiar dacă nu are calitatea de angajator al reclamantei/., și nu are calitate de continuator al I. S. Z., a preluat fondul arhivistic al I. S. Z., prin contractul din data de (...) prin care activul patrimonial denumit "P. I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art. 18 din Legea 16/1996, SC R. V. I. fiind inițial un punct de lucru iar ulterior în urma divizării o unitate distinctă.

Chiar dacă până la data dizolvării lichidatorul, în numele societății în curs de lichidare, emitea adeverințele solicitate în prezent, după dizolvare, nemaiexistând societatea și arhiva fiind preluată de pârâtă doar aceasta poate emite adeverințe mai ales că anterior dizolvării lichidatorul, prin adresa din data de (...), lichidatorul înștiințează A. Naționale că procedura de lichidare a SC I. SA s-a încheiat iar documentele din perioada lichidării au rămas spre păstrare în custodia pârâtei.

Potrivit art. 125 din H.G. nr. 257/2011 coroborat cu prevederile art. 161 din Legea nr. 263/2010, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt obligați să elibereze adeverințe care să cuprindă sporurile de care au beneficiat asigurații.

Prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, și se referă la preluarea arhivei.

Calitatea de deținătoare a arhivei societății dizolvate transmite obligația fostului angajator de a elibera toate documentele care atesta calitatea de salariat al reclamantului, respectiv drepturile salariale obținute de aceasta, așa cum s-ar fi întâmplat dacă arhiva ar fi fost predată la A. naționale.

Art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la eliberarea, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, obligație care după transmiterea arhivei către A. Naționale se transmite către A. Naționale, dar până la transmitere aceeași obligație care s-ar fi transmis Arhivelor Naționale revine celui ce deține arhiva, pentru că atâta timp cât amenționat în contract că o preia în condițiile art. 18 din Legea 16/1996, a preluat și obligația acolo prevăzută, în Legea 16/1996.

În ce privește recursul reclamantului, acesta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei SC R. V. SRL Z., în ceea ce privește constatarea grupei de munca.

În motivarea recursului a arătat cu privire la excepțiile invocate de către parata, că acestea nu pot fi luate în considerare, atâta timp cat faptic, arhiva fostei SC I. SA Z. se afla in deținerea acesteia.

Acest motiv de recurs este nefondat deoarece în cursul lichidării SC I. SA Z. la data de (...) activul patrimonial denumit "P. I. I." a fost achiziționat de către SC R. SRL B., care a preluat și arhiva fostei I., potrivit art. 4 pct. c din contract, în conformitate cu art. 18 din Legea 16/1996.

Dar prevederea legală care reglementează situația arhivelor persoanelor juridice dizolvate este art. 18 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale se referă doar la preluarea arhivei iar nu și la preluarea altor obligații.

Reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de protecția drepturilor lor decurgând din muncă, dar transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile din activul patrimonial denumit "P. I. I.", nu echivalează cu un transfer al unei părți a persoanei juridice cât timp acest transfer se poate face doar în una dintre formele prevăzute de D. nr. 3., dar nici una dintre aceste forme nu a fost utilizată în cauză, ci doar s-a vândut un activ conținând bunuri mobile și imobile, și s-a predat temporar și arhiva.

Chiar dacă s-a predat și arhiva aceasta nu schimbă caracterul transferului, care se referă doar la patrimoniu iar nu și la persoana juridică.

În completarea acestor argumente se poate imagina situația când o persoană fizică ar fi cumpărat acest activ, persoană fizică față de care desigur că ar fi și absurd să se fi formulat prezentele pretenții. Schimbarea cumpărătorului, din persoană fizică în persoană juridică, nu schimbă caracterul neîntemeiat al pretențiilor față de o persoană care nu are calitate procesuală pasivă cât timp nu a preluat obligațiile fostei societăți ci doar un bun al acesteia, transmiterea fiind cu titlu particular și poate fi însoțită doar de pretenții în legătură cu bunul, iar nu de pretenții în legătură cu societatea cât timp nu societatea s-a transmis, aceasta fiind de altfel dizolvată, ceea ce nimeni nu contestă.

Calitatea de deținătoare a arhivei societății dizolvate transmite doar obligația fostului angajator de a elibera toate documentele care atesta calitatea de salariat al reclamantului, respectiv drepturile salariale obținute de aceasta, dar numai cu privire la aspectele ce reies din documentele deținute în arhivă, fără a fi necesara interpretarea juridică a lor, așa cum s-ar fi întâmplat dacă arhiva ar fi fost predată la A. naționale, și nu transmite o obligație de calificare juridică și efectuare a unei proceduri de încadrare în o grupă de muncă sau răspunderea pentru neefectuarea acesteia, cât timp nu există nici un temei al acestei presupuse transmisiuni.

Art. 40 lit. h din Codul muncii se referă la obligațiile angajatorului, dar pârâta nu are această calitate și nu i-a fost transmisă.

Textul art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 se referă doar la eliberarea unor acte dar nu stabilește o obligație în sarcina pârâtei cu privire la încadrarea în grupa de muncă, pentru că eliberarea unor acte este o chestiunediferită de încadrarea într-o grupă de muncă, care este o procedură distinctă ce implică parcurgerea unor etape anume prevăzute de lege.

Obligația prevăzută de art. 21 din Legea nr. 16/1996 se referă la simpla eliberare, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, a unor copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin creatorii și deținătorii de documente, iar nu la calificarea juridică a unei încadrări sau efectuarea unei proceduri de încadrare în o grupă de muncă, pentru că, după transmiterea arhivei către A. Naționale, obligația de eliberare a copiilor și extraselor de pe documente se transmite către A. Naționale, or nimeni nu pretinde că obligațiile angajatorului de încadrare într-o grupă de muncă se transmit către A. Naționale.

O. nr. 5. se referă, din nou, la eliberarea unei adeverințe referitoare la încadrarea în grupa de muncă pe baza unor documente deja existente, dar numai dacă aceste documente există și au fost întocmite la o epocă anterioară, deoarece eliberarea acestor adeverințe este ceva diferit și de chiar procedura încadrării în grupa de muncă, și ulterior acesteia, care procedură trebuia efectuată de angajator iar nu de cel căruia i s-a transmis doar arhiva iar nu și obligațiile angajatorului.

Chiar dacă pârâta deține arhiva fostei I., și a permis, la solicitarea lichidatorului, accesul unei persoane pentru eliberarea unor adeverințe, aceasta nu atribuie calitatea de continuatoare în obligații cu privire la calitatea de angajator.

În mod corect a reținut instanța de fond că, prin încetarea ființei societății angajatoare, obligațiile care îi incumbau au încetat să mai existe, prin stingerea pasivului.

Numărul de persoane, foști angajați ai SC I. Z., nu schimbă soluția, pentru că, dacă este vorba de o persoană sau mai multe, procedura este aceeași.

Stabilirea perioadei de activitate desfășurate în locurile de muncă și a activităților ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face în procedura prevăzută de O. nr. 5., în contradictoriu cu angajatorul sau continuatorul acestuia, iar nerespectarea acestei proceduri dă un drept la acțiune, dar numai față de angajator sau față de cel căruia i s-au transmis obligațiile angajatorului, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece pârâtei nu i s-a transmis calitatea de angajator și nici obligațiile acestuia ci doar i s-a transmis un bun

În speță obligațiile angajatorului nu au fost transmise, ba mai mult persoana juridică a încetat să mai existe, prin dizolvare, încetare care a făcut să se stingă orice drepturi sau obligații față de angajator deoarece aceste obligații nu au fost transmise.

Rămâne oricum greu de explicat pasivitatea reclamantului deoarece în perioada în care muncea acesta știa dacă se încadra într-o grupă de muncă sau nu și prin urmare putea să acționeze într-un interval rezonabil de timp, ce ar corespunde cu termenul de prescripție, perioadă în care și raporturile de drept procesual ar fi putut fi regulat stabilite cu angajatorul, care la acea epocă exista.

Dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile civile și dreptul de acces liber la justiție nu înlătură obligația reclamantului de a se judeca cu persoana potrivită, care să aibă calitate procesuală pasivă, și în procedura stabilită de lege.

Chiar dacă după achiziționarea platformei industriale I. de către parata, același personal angajat la I. a fost angajat și la parata, aceasta a presupus un nou contract de muncă fără nici o legătură cu cel încheiat cu I., aceasta fiind o societate care a fost dizolvată, prin urmare orice contract al acesteia a încetat să producă efecte cât timp nu au fost transmise printr-o formă acceptată de lege.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței privind sporul pentru schimbul III, instanța de fond a admis acest capăt de cerere pentru că aceasta presupunea doar consultarea arhivei și eliberarea unei copii sau a unei adeverințe de pe un înscris preconstituit și întocmit regulat de angajatorul I., dintr-o arhivă deținută de pârâtă, dar încadrarea într-o grupă de muncă presupune o apreciere juridică într-o procedură specială sau refuzul acesteia, care se poate face exclusiv de angajator sau continuatorul acestuia, care nu este pârâta, și nu se poate face doar prin consultarea arhivei ci doar în cadrul procedurii speciale și doar de către angajator.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâta S. R. V. I. S. și al reclamantei V. L. D. împotriva sentinței civile nr. 1242 din (...) a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-D. C. A.-A. P. M.-C. V.

A.-A. M.

GREFIER

Redactat de I., dactilografiat de S. În 2 ex., la data de (...)

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 1953/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă