Decizia nr. 489/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 489/R/2012
Ședința 06 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. SI S. împotriva sentinței civile nr. 4628 din 27 octombrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), precum și recursul declarat de pârâtul
M. F. P. - D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 4628 din 27 octombrie 2011 și a încheierii nr. 930/CC din 04 noiembrie 2011, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați I. N. C., C. C. M., I. (C. P.) R., K. E., D. D., I. V., G. D. C., și pe pârâta intimată U. "B.-B.", având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate U. „. B., avocat L. N. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei intimate
U. „. B. depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâtei intimate U. „. B. apreciază că recursul declarat de pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice este fondat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul recurent M. E., C., T. și
S., reprezentantul pârâtei intimate U. „. B. apreciază că acesta este nefondat, întrucât acest pârât recurent este ordonator principal de credite. Nu solicită obligarea pârâților recurenți la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4628 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții I. N. C., C.
C. C., I. R. (căsătorită P.), K. E., D. D., I. V. și G. D. C. în contradictoriu cu pârâții U. „.- B. și M. E., C., T. ȘI S. și, în consecință:
A fost obligată pârâta U. „.-B. în calitate de angajator, la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamanților, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2.pentru aprobarea Ordonanței G. nr. 15/2008, începând cu 01 octombrie
2008 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, respectiv (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligat pârâtul M. E., C., T. ȘI S. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Prin încheierea nr.930/CC/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în același dosar a fost admisă cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 4628/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. - Secția Litigii de M., A. S. și C. A., invocată din oficiu de către instanță, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții I. N. C., C. C. M., I. R. (căsătorită P.), K. E., D. D., I. V. și G. D. C. în contradictoriu cu pârâții U. „.-B., M. E., C., T. ȘI S. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Sentința pronunțată s-a întemeiat pe următoarele considerente:
Reclamanții au calitate de cadre didactice auxiliare în unitatea de învățământ superior chemată în judecată ca și pârâtă,conform adeverinței nr.8631/(...).
Cu privire la acțiunea reclamanților, anterior Curtea Constituțională a
României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG
15/2008 este constituțională însă Guvernul României a emis OUG nr.
136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. 2. și prin OUG nr. 1. ceea ce a făcut inaplicabilă respectiva lege.
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr. 989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. I pct. 2 si 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea si completarea O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din O.U.G. nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O.U.G. nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. l și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 si art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Trebuie remarcat că atât prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr.
1/2009 cât și prin dispozițiile art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 31/2009 și art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 1. ce au fost declarate neconstituționale.
Mai mult chiar, prin D. nr. 3/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii și a hotărât că dispozițiile O.G. nr.
15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie și până la 31 decembrie 2009.
Se cunoaște că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Fiind un contract cu titlu oneros plata salariului constituie un element al său. Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în bazacontractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Salariul constituie obiect dar si cauza contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestația pentru munca efectuată de către salariat, este cauză pentru că în vederea obținerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Toți angajatorii, indiferent de forma de proprietate sunt obligați să depună la bancă, odată cu documentele pentru plata salariilor si documentația pentru plata contribuției datorate bugetului asigurărilor sociale de stat. In cazul neachitării, Casele teritoriale de pensii vor putea aplica măsuri de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare.
Potrivit dispozițiilor art. 156 și art. 163 din Codul muncii salariile se plătesc înaintea oricărei obligații bănești ale angajatorului iar plata acestora se dovedește prin semnarea statelor de plată,precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Conform prevederilor art. 169 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte, neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanții nu și-au primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior arătate ca și faptul că prevederile O. G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda pe anii 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare până la data de (...) , în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. 2., tribunalul a admis cererea reclamanților, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii, și i-a obligat pe pârâți să calculeze, să aloce și să plătească sumele necesare drepturilor solicitate și cuvenite pentru fiecare reclamant din unitatea de învățământ superior menționată.
Încheierea pronunțată în același dosar s-a întemeiat pe următoarele considerente:
În minuta întocmită cu ocazia deliberării din data de (...), din eroare s- a omis a se pronunța hotărârea și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE și de asemenea acest pârât nu a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților, așa cum s-a cerut în acțiunea introductivă.
Potrivit dispozițiilor art. 281 (2) alin. 1 din Cod pr. civ. „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. C. se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată";.
Analizând minuta întocmită cu ocazia deliberării din data de (...), ca și pretențiile solicitate de către reclamanți, instanța a completat dispozitivul Sentinței civile nr. 4628/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. - Secția Litigii de M., A. S. și C. A. în sensul că , a admis acțiunea și în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și de asemenea acest pârât a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice și pârâtul M. E., C., T. și S.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile și a încheierii menționate, s-a solicitat modificarea acestora în sensul respingerii acțiunii împotriva sa pentru lipsa calității procesuale pasive, invocând în acest sens D. nr.10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie.
Prin recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport de prevederile art.141, art.92alin.2 și 3 lit. g, art.171 alin.2, 3 și 7, art.89 din L. nr.84/1995, art.10, 14 și
40 alin.2 lit. c Codul muncii, art.8 și art.21 alin.5 din L. nr.500/2002, art.58 din L. nr.128/1997, susținând în esență că nu are calitate de angajator al reclamanților și că în temeiul autonomiei universitare instituția de învățământ superior repartizează și gestionează sumele alocate de la bugetul de stat.
De asemenea, se arată că bugetul propus spre aprobare de către pârâta U. B. B. pentru perioada 2008 - 2009 nu cuprindea sumele respective, prin urmare U. nu avea nevoie de alocarea fondurilor de la M. E., C., T. și S., urmând să asigure finanțarea din venituri proprii.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice esteîntemeiat.
Astfel, prin decizia nr. 10/(...) în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calitățiiactivității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. este nefondat. Legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art.171 alin.2 din L. nr.84/1995 (aplicabilă în raport de momentul nașterii drepturilor deduse judecății), conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat „ se compun din sume alocate de la bugetul M. E., C., T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care include, în baza art.167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal. Este real că recursul nu are calitatea de angajator al reclamanților, însă chemarea sa în judecată se justifică în virtutea obligației legale menționate care îi impune să asigure finanțarea de bază a instituțiilor de învățământ universitar de stat. Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între M. E., C., T. și S. și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art.171 alin.3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești. În cele din urmă, apărarea pârâtei aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinse nerespectare a procedurii menționate anterior. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. și S. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4628 din (...) și a încheierii 930/CC/(...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive. Respinge recursul formulat de pârâtul M. E., C., T. și S., ca nefondat, împotriva aceleiași sentințe. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI S. D. L. D. D. G. GREFIER C. M. Red.S.D./S.M.D. 2 ex./(...). Jud.fond.E. B.
| ← Decizia nr. 4116/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1082/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
