Decizia nr. 3010/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3010/R/2012

Ședința publică din data de 20 iunie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

M.-C. V.

JUDECĂTORI:

T. D. - președintele Secției I-a civilă

A.-T. N.

GREFIER:

M.-L. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN Î. B. în numele și pentru membrul/a de sindicat P. D., împotriva sentinței civile nr. 3. din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții-intimați C. N. „. R. B., C. LOCAL B. și P. M. B. având ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 12 iunie 2012, s-a depus la dosar, din partea reclamantei-recurente delegație de reprezentare pentru doamna consilier juridic P. M.-B.

Instanța constată că prin memoriul de recurs recurentul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U. J. A S. L. DIN

Î. B. în numele și pentru membrul de sindicat P. D. împotriva sentinței civile nr. 3. din 19 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul

Bistrița Năsăud, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M.-C. V. T. D. A.-T. N.

GREFIER M.-L. T.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 3010/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă