Decizia nr. 204/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 204/R/2012
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC P. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3950 din 26 septembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, av. F. I. T., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a acțiunii pentru motivele invocate în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. C. sub nr.539 la data de (...), reclamantul M. A. a chemat în judecată pârâta S. „. P. S. solicitând obligarea pârâtei să îi achite drepturile salariale restante aferente perioadei
(...) - (...) și a indemnizației de concediu de odihnă neefectuat, cu daune interese reprezentând dobânzile legale de la data scadenței și până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei, având încheiat contractul individual de muncă înregistrat la I. sub nr.103744/(...), raporturile de muncă dintre părți încetând la data de (...), în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
Reclamantul a arătat că în perioada (...)-(...) nu a încasat drepturile salariale cuvenite, acesta nesemnând nici un stat de plată.
S-a mai arătat că, în perioada 2008 - iunie 2009, reclamantul nu a efectuat integral concediul de odihnă, iar la încetarea raportului de muncă nu i s-au plătit sumele reprezentând indemnizația aferentă concediului de odihnă neefectuat.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a arătat că reclamantul a fost angajatul său și, cu toate că statele de plată aferente perioadei ianuarie 2008-iunie 2009 nu sunt semnate de către salariat, există un borderou aferent acelei perioade care conține semnăturile acestuia.
Cu privire la concediul de odihnă neefectuat, pârâta a arătat că reclamantul a efectuat integral concediul de odihnă la care avea dreptul.
Prin sentința civilă nr. 3950/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, s-aadmis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta S. „. P. S. C.-N., pârâta fiind obligată să plătească reclamantului drepturile salariale restante aferente lunilor iunie și iulie 2009 și a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Între pârâtă, în calitate de angajator, și reclamant, în calitate de salariat, s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractului individual înregistrat la I. T. de M. C. sub nr. 103744/(...), pe durată nedeterminată, începând cu data de (...), pentru funcția de conducător auto-distribuitor și salariul de bază lunar brut de 2.500.000 lei, ulterior salariul reclamantului fiind modificat prin mai multe acte adiționale.
Prin decizia nr. 51 emisă de pârâtă la data de (...), s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, în baza art. 55 lit. b din Codul muncii.
Potrivit art. 154 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și reprezintă un element esențial al acestui contract.
De asemenea, conform art. 163 alin. 1: „Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documentejustificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii";.
Instanța de fond a mai reținut că, deși statele de plată nu sunt semnate de reclamant, pârâta a depus la dosar borderouri de plata a sumelor din care reiese că reclamantului i s-au achitat drepturile salariale, cu excepția lunilor iunie și iulie 2009.
Cu privire la concediul de odihnă, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art.139 din Codul muncii, dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților și că dreptul la concediul de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Potrivit art.140 din Codul muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Pârâta nu a depus dovezi din care să reiasă cu exactitate numărul zilelor de concediu de odihnă efectuate de reclamant.
Pentru aceste considerente, făcând și aplicarea art. 287 din Codul muncii care statuează că în conflictele de muncă sarcina probei revine întotdeauna angajatorului, care trebuie să depună dovezile în apărarea sa,instanța a apreciat că pretențiile formulate sunt parțial probate, astfel că, în temeiul art. 281 din Codul muncii, a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale restante aferente lunilor iunie și iulie 2009 și a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate, iar în temeiul art. 1088 din Codul civil și art. 2, 3 din O. G. nr. 9/2000, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiat și petitul accesoriu de acordare a dobânzii legale aferente sumei indicate începând cu data introducerii cererii, (...) (conform art. 104 din Codul de procedură civilă) și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. „. P. S. C.-N.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Recurenta susține că a făcut dovada achitării tuturor obligațiilor față de intimat, atât a salariului cât si a compensării în bani a concediului de odihna neefectuat, la fondul cauzei, prin:
• statele de plata aferente anilor 2008 și 2009, care nu conțin semnătura intimatului, insa borderoul aferent acestei perioade conține semnătura acestuia;
• dispozițiile de plata care atesta plata drepturilor salariale încasate de către reclamantul M. A.
• în statele de plata apar înscrise 19 zile de concediu de odihna
(14 zile aprilie 2008 si 5 zile iunie 2008);
• referitor la celelalte zile de concediu, se precizează că reclamantul a efectuat concediul la care avea dreptul prin lege. S. aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură Civilă, în sensul că, deși chemat la interogatoriu, intimatul nu s-a înfățișat, fără a prezenta motive temeinice, astfel încât există mărturisirea sa deplină, față de aspectele invocate in interogatoriu.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.3041, art.312 Cod.proc.civilă. Intimatul nu a depus în cauză întâmpinare.
Analizând recursul declarat de pârâta S. „. P. S. C.-N., în temeiul disp.art.3041 Cod.proc.civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este doar în parte fondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că reclamantul-intimat a solicitat într-adevăr, prin acțiunea formulată, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante pentru perioada (...)-(...).
Curtea mai reține că, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la I. C. sub nr.103744/S/16698 din (...), reclamantul a fost salariatul recurentei începând cu luna mai 2002, până la data de (...), când raporturile de muncă dintre părți au încetat, astfel cum rezultă din decizia nr.51/(...).
După cum în mod corect a reținut prima instanță și cum s-a constatat
și în procesul-verbal nr.1346/(...) încheiat de I. C., deși reclamantul nu a semnat statele de plată în perioada pentru care a solicitat plata drepturilor salariale, angajatorul a făcut dovada, cu înscrisurile denumite „., depuse la filele nr.12-13 dosar de fond, plata acestora în perioada ianuarie 2008-mai
2009, conform disp.art.163 din Codul muncii.
Se reține astfel că în mod corect prima instanță a obligat angajatorul la plata drepturilor salariale pentru luna iunie 2009, în temeiul disp.art.154 alin.1, art.161 și art.165 din Codul muncii în forma în vigoare la data scadenței acestuia, art.159 alin.1, 166, 170 din Codul muncii republicat.
Curtea constată însă că, din eroare, prima instanță a acordat în cauză mai mult decât s-a cerut, respectiv a obligat angajatorul și la plata către reclamant a salariului pentru luna iulie 2009, plată nedatorată acestuia, întrucât raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de (...).
Se mai constată că din statele de plată depuse la dosar rezultă doar efectuarea de către reclamant a 19 zile de concediu de odihnă în anul 2008, fără a fi probată defel efectuarea concediului cuvenit acestuia pentru perioada lucrată în anul 2009.
Cu toate că în contractul individual de muncă al reclamantului, încheiat în 2002, apare înscris dreptul acestuia la un concediu de odihnă de
18 zile lucrătoare pe an, se reține că, începând cu anul 2003, art.145 alin.1 din Codul muncii, prevede că durata minimă a concediului de odihnă este de
20 de zile lucrătoare.
De asemenea, conform art.56 alin.1 din Contractul Colectiv de M. la nivel N. pe anii 2007-2010, salariatii au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna platit, de minimum 21 de zile lucratoare.
Conform art.11 din Codul muncii, clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.
În consecință, în mod corect prima instanță a obligat recurenta, în temeiul disp.art. 141 alin.4 din Codul muncii, 146 alin.4 din Codul muncii republicat, și la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc.civilă, se va admite în parte recursul declarat de pârâta S. „. P. S., se va modifica în parte sentința primei instanțe și se va înlătura dispoziția de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2009.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. P. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3950 din 26 septembrie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii iulie 2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
3 ex./(...);
Jud.fond: Tribunalul Cluj: M.F.B..
| ← Decizia nr. 2282/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 252/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
